Noi suntem oameni. Suntem oameni in continua miscare. Mereu ne grabim undeva: la serviciu, la scoala, la magazin... Traversezi strada alergand (abia-abia de-ti mai tragi si tu sufletul), te impiedici, cazi; in final te trece o masina si: « La revedere! Imi pare bine ca te-am cunoscut. Ai fost un baiat de treaba... ». Cam atat.

Concluzionez: viata e scurta, iar oamenii n-o pretuiesc deloc. Astfel, te trezesti intr-o buna zi inmormantat cu flori si bocete sfasietoare, de-ti vine sa te scoli din sicriu si sa-i pocnesti pe toti cu un taburet in crestetul capului: « Toata viata v-am fost indiferent, iar acuma v-ati adus si voi aminte de mine... Bravo! Va sunt Foaaarte Recunoscator! ».

Pe langa asta, te si mai prinzi ca vine acasa Baba Vera si ii zice lui Mos Vasile: « Iaca, am fost la inmormantarea lui Ionica, si Pechea o plans cu trei lacrimi mai putin ca mine... ce nerusinare! ». Iar tu, de aici te parjolesti in Iad, ca chiftelutele Babei Vera in tigaie. Fain: te-ai chinuit o viata intreaga ca sa ajungi o parjoala! La ce bun sa mai traiesti?

Posibil moartea ii invata pe oameni cum sa traiasca (sau cum sa moara)... prin moarte, pricepem sensurile vietii (macar in termeni generali), pentru ca sa ne formam niste conceptii, dupa care sa ne conducem si noi, cat de cat... Uneori, cand te saturi de oameni si de viata (ba chiar si de tine), iti spui: sus e bine, pe cand jos e rau! – si atunci iti vine sa te intinzi pe jos, sa inchizi ochii si sa mori.
Sper si eu, ca pretuiesc viata... dar sunt prea obosit sa ma gandesc la asta. Chiar si oboseala ma oboseste si imi tortureaza mintile si trupul... sunt un bot de carne cruda. « Murati-ma si puneti-ma la gratar! Nu vreti frigarui? »

Sus e bine, pe cand jos e rau... jos oamenii mereu se cearta. Jos oamenii se injura, se bat... beu si se drogheaza. Jos oamenii nu se iubesc. Jos oamenii sunt egoisti. Eu tot sunt egoist. Sunt un inger decazut, probabil sunt un suflet mort... mi-e sila de oameni. Si mi-e sila si de mine. Toti ca unul suntem niste porci. Se revarsa din noi rahatul in afara, dar spunem ca societatea e de vina. Spunem ca altii sunt vinovati, pentru ca au (sau nu au) impus cenzura... altii nu te-au oprit la timp. Altii sunt perversi... altii ti-au dat tigara in maina, ca sa tragi un fum. Altii ti-au varat bere pe gat. Altii l-au dracuit pe cel mai bun prieten al tau. Altii ti-au snopit prietena. Altii au uitat sa-ti felicite mama cu ziua ei de nastere. Pe cand tu - esti SFANT.

Aici sus e TARE! Aici nimanui nu-i pasa ca esti diferit. Aici poti si sa nu faci parte din gloata. Aici poti sa faci ceea, ce altii nu obisnuiesc sa faca si sa fie OK. Aici poti sa taci, sa fii invizibil, sa-ti speli ciorapii intr-un lighean cu apa rece, in mijlocul strazii, printre turma de oameni... si tuturor sa le para ceva normal. Nimic iesit din comun... – aici fiecare e cu nebunia lui. Si nimeni nu te crede psihopat. Poti sa te ridici cu mainile pline de spuma si sa urli la oameni, dar ei n-au sa te judece. Vor incerca sa inteleaga...
Dar pana la urma tot ti se face sila de acesti tampiti. Si incerci sa le joci pe nervi, sa le joci festa... Ti se face dor de ne-intelegerea cu care ai fost inconjurat in lumea CEALALTA. Si ti-e dor de societatea TA imbecila...
Sunt lucruri de care uneori nu te poti desparte: jacobs, marlboro, rasul isteric, oboseala, o carte buna, singuratatea si... oamenii din jurul tau, pe care atat de mult ii urasti (sau poate ii iubesti?!). esti dependent de oameni. Oricat ai spune ca ti-e indiferent de toti si de toate. Esti o parte din omenire. Esti de-al nostru!! Pacat ca noi nu suntem de-ai tai... ne-am intelege bine impreuna! (probabil...)

Ador mirosul de tabac si gustul cafelei reci de dimineata. Tragi un fum in tine, te inteapa in gat, apoi brusc in piept si expiri tusind prelung. Ramane doar gustul tabacului in gura si pe buze. Si e bine.
Esti sus. Imprejur nu e nimeni: doar tu, cerul si pamantul. Iti bate vantul pe langa urechi, iti suiera viata in timpane, dar tu esti mort de fericire si nu-ti mai trebuie nimic. E interesant faptul, ca toate rahaturile pentru care ai luptat o viata intreaga isi pierd deodata sensul, doar intr-o clipa... si iti dai seama ca intelesurile pe care le-ai oferit tu unor lucruri au fost gresite si nu la locul lor. Dar acum nu mai conteaza nimic, pentru ca esti si fara toate acestea fericit, te simti mai viu ca niciodata, te simti colorat ca un curcubeu. Esti un curcubeu, esti cerul senin, esti ploaia, esti vantul, esti soarele, luna sau stelele... esti orice ce iti place. Si viata e mai frumoasa ca niciodata.

E bine să închizi într-o zi ochii... Și să mori.