M-a pocnit ,,misandria'' în lăcașul sfânt, într-o vineri, ascultând cu evlavie slujba religioasă. Eu nu prea sunt dusă la biserică, dar de data asta m-am împiedicat de un necaz și am simțit nevoia să merg acolo.
Slujba era ținută de trei preoți, popârțani cum le zic eu, care-și purtau cu emfază straiele preoțești, ce acopereau burduhanele îmbuibate de bunăstare, că doar propovăduiesc spusele Domnului, din care-și trag foloasele: ,, bate și ți se va deschide!; cere și ți se va da''!, așa spune Biblia. Așa au făcut și dumnealor - au deschis toate cutiile milei, apoi au cerut: taxă pentru nuntă, taxă pentru botez, taxă pentru mort, taxe ,taxe. Au cerut, și-au primit. Să vezi în spatele altarului, tocmeala dracului, ptiu, Doamne iartă-mă, ca la târg, fără frica lui Dumnezeu! Acum vin eu și mă întreb, dacă săracii, nu au de unde să plătească onorariul preoțesc, ce-o să se întâmple cu răposatul? O să rânjească fasolea din gard, ca iedu' caprei? Poate se găsește vreunu, mai sărac cu duhul, să-i lase mortu' la ușă, într-o zi.
Să revenim. Spuneam că ascultam slujba, în timp ce puștoaicele de optzeci de ani, făceau mătănii în fața preoților, că tare le mai place să fie băgate în seamă...,,părințele în sus, părințele în jos...'',dă-i și pupă casmale păroase, dă-i și atinge cu supușenie poala popii, în speranța că se pun bine cu șefu' ăl' mare și le va rezerva un loc mai în față, la porta raiului. Afurisite creștine! Nu uită niciodată să-și facă semnul crucii, înainte de a parfuma cu salivă sfintele icoane.
Au trecut două ceasuri, de când popii au citit din Scriptură și m-au afumat cu cădelnița, m-au stropit cu agheasmă, pe creștet și frunte. Eeeei! atunci m-a pocnit ura. Am simțit un damf puternic de ceapă, când a căscat de mama focului, domnia sa, de mi s-a tăiat de stucheală cu apă sfințită și de pupat crucea. Puțin mai târziu, l-am auzit pe cel de-al doilea popă, râgâind ușor. Am crezut că mi se pare, dacă nu mi-ar fi spus o bătrânică, hlizindu-se : ,, De maică, e și ei oameni, ce să-i faci...''. Niște nesimțiți, am concluzionat și m-am retras spre casă. Pe drum, parcă mi-i scotea Satana în cale pe toți mitocanii, alimentând ura pentru bărbați.
De ce urâm bărbații? Pentru că Dumnezeu i-a ales pe ei cruce întreagă, făcând femeia, din cea mai afurisită coastă a lui Adam. De acolo ni se trage logoreea, de atunci am început să-i urâm. De ce n-a fost invers, să facă întâi femeia, apoi din coasta ei, bărbatul? Simplu. Pentru că Dumnezeu e tot bărbat.
De ce-i urâm? Pentru că se nasc misogini, chiar dacă rămân cu cordonul ombilical nerupt toată viața, agățați de poalele mamelor. Îi urâm pentru că sunt niște copii mari, veșnic puși pe joacă, distrați, dezordonați, iresponsabili. De câte ori n-ați strâns, fetelor, ciorapii lăsați neglijent peste tot, prosopul umed, făcut cocoloș; de câte ori n-ați pus și strâns masa în urma lor, în timp ce dumnealor butonează telecomanda, savurând berea rece, în fața micului ecran?Îmmm?
Ați auzit vreodată, vreun mascul, vorbind politicos cu o femeie-șofer? Deja îi văd roșii de furie, parcă chinuiți de constipație, scoțând capul pe geam, cu ochii bulbucați ca de melc, strigând cât îi ține gura: ,,La cratiță fă, nu la volan, acolo este locul tău!...sau și mai rău, scoțând perle no haz,, cred că te-ai descurca mai bine cu schimbătorul meu de viteză, nebuno!''. Și-atunci, să nu-i urăști?
De ce urâm bărbații? pentru că sunt mai puternici decât noi, iar foarte multe dintre surate, sunt tocate ca la carte și călcate în picioare, înjurate, după o noapte de chef cu prietenii, la boschetul vesel. Apoi, ca și când n-ar fi îndeajuns pedeapsa aplicată, pentru a-și dovedi suprema bărbăție, o mai și violează pe biată femeie, care se supune de teamă, suportând porcul, duhnind a mahoarcă și transpirație, de ți se lipesc nările între ele de scârbă.
Îi urâm pentru că sunt afemeiați, veșnic bălind după fofoloance. Câți dintre ei nu și-au râs în barbă, înainte de a intra pe terenul alunecos, spunându-și în gând: primește-o Doamne și p-asta! După ce și-au depus icrele, lasă femeia, ca pe o păpușă gonflabilă, cu ochii pironiți în tavan, pentru că nu le pasă.
Îi urâm pentru că susțin că și-au nenorocit viața însurându-se. Fac pe victimele, de parcă ei ar purta în pântec copilul, i-ar da naștere și l-ar crește,de parcă ei ar fugi, după opt ore de muncă, la piață, să facă cumpărăturile, apoi ar veni acasă și epuizați s-ar apuca să gătească; se plâng, de parcă ei ar face menajul, iar noaptea ar fi obligați, după atâta muncă, să-și facă și datoria de soție; se plâng de parcă ar fi obligați să suporte râgâielile și vânturile puturoase, așa cum suportă o femeie. Și să nu-i urâm?
În sfârșit, îi urâm pe nemernici, pentru că ei, bărbații, sunt cei mai buni creatori de modă, cei mai buni hair-styliști, cei mai buni bucătari, cei mai buni scriitori și poeți, să-i urâm fetelor, din tot sufletul, pe toți, pentru că, la dracu, îi iubim atât de mult. Off!