Secolul 21.
Toți avem aproximativ același tratament, toți suferim de boli de plămâni- mai mult sau mai puțin grave.
Excepțiile sunt la numărul de pastile înghițite zilnic.Sunt unii pacienți care suferă de diabet, hepatita, etc.Cineva se tot întreabă- după o ceartă cu una dintre asistente:
,,Noi toți suntem nebuni?Numai câțiva suntem sănătoși?''
Nu a primit nici un răspuns.
Aici, pare că e buricul lumii.Este...?
Un singur medic tratează bolnavi cu duiumul nu numai de bolile de plămâni!
Mor oamenii ori revin după ceva timp suferind de aceeași boală ucigătoare.
Aceasta încă mai este prezentă masiv în zona de sud a țării și este tratată în acelasi fel ca acum multe zeci de ani.
Aparatura, tehnica și metodele de investigare nu sunt dintre cele mai moderne.
* * *
Azi a fost externat un camarad de suferință , din salonul alăturat...
George, un tânăr de 18 ani, care și-a făcut stagiul de 60 de zile sau mai mult...
Se zice că a plecat sănătos la plămâni...
Se zice...
Sa dea Dumnezeu să fie așa!
Ne-am adunat toți tinerii în salonul 6 și am vorbit de una și de alta...
E un fel de a spune, pentru că am stat...
De parcă nu ne-am fi dorit ca el să plece, de parcă ne-ar fi părut rău!
Tristețea și bucuria se citeau pe chipurile tuturor.
Încerc să înțeleg legătura dintre regret și bucurie:regretul că pleacă și bucuria că va pleca!
Ma gândesc că uneori regretele nu își au rostul deși ele există, se manifestă- sunt vii.
Bucuria că cineva pleacă din acest loc...
Cineva de care te-ai legat- în acest loc al suferinței, pleacă!
Un anume gen de empatie nedisimulată.
George pleacă vindecat de o boală grea și vicleană, e tânăr și are toată viața înainte.
Această bucurie onorează orice martor, într-un grad înalt;obligă la a fi OM și înalță sufletește pe oricine e cu inima curată!
O anumită ascensiune față de toți cei ce nu simt omenește își are locul în această stare de fapt.
Un singur pas, un singur gest și lacrimile își fac simțită prezența.Ce mai...Un moment greu pentru toți.
Un moment dificil dar frumos în același timp.
George, un tânăr înalt ,bine construit- musculos și puternic.Un tânăr înalt, tuns scurt, frumușel și teribilist.
Ne strânge mâna bărbătește,trecând pe la fiecare.
Bagajul e gata...la ușă!
* * *
Trebuia să mergem la masă, eram îmbrăcați adegvat vremii de afară și ,,înarmați''cu cele necesare.
Am coborât împreună cu ceilalți, am mers cațiva pași cu George, ne-am stâns mâinile bărbătește și ne-am despărțit.
Nu cred că ne vom mai vedea vreodată.Și dacă se va întâmpla...să se întâmple în alte împrejurări decât acestea.
Drumul meu merge că tre cantină,drumul lui merge către casă.
Simpatic puștiul, deși uneori era de nesuportat.
Poate că niciodată nu ne vom mai întălni,poate...
Dar viața ne oferă mai mereu surprize...Dumnezeu ne încearcă dar ne și răsplătește.
Eu rămân în acest loc ,,invizibil''dar extrem de plin de durere...Încă nu m-am vindecat pe deplin!
Am revenit de la masă și am rămas fiecare pe unde am crezut de cuviință.Mă gândesc că trebuie, e foarte important să consemnez externarea de azi.
Masa a fost ca toate cele de până acum, după cum spun cei ce au mâncat numai la cantina.Macaroane suprasaturate cu zahăr de,,la purtător'' le-am îngurgitat în porție dublă.
Afară plouă mărunt, după ce mai multă vreme au căzut fulgi rari de nea.
Plecarea lui Georgică a fost într-adevăr cel mai important eveniment al zilei.(De aceea e important că l-am înregistrat!)
S-a lăsat întunericul, ascult radioul local, scriu și încerc să fiu cât mai obiectiv posibil.
Păduricea din curtea spitalului pare a fi o armată de oameni trecuți peste suta de ani și care ne veghează întotdeauna drumul spre cantină și înapoi.
Sunt martori oculari ai multor suferințe.
Închei ziua bucuros că un tânăr s-a însănătoșit și a plecat acasă.
I-am spus la despărțire că ,,Sper să ne mai întâlnim dar nu aici!Dorința mea e să ne revedem la o bere, undeva în oraș.Să ai mare grijă de sănătatea ta, amice!''
(Mă rușinez la gândul că am fost așa de sentimental, că lacrimi mi s-au prelins pe obraji!)