Gândurile îmi umblau prin suflet ca amintirile. Parcă erau ale mele, dar parcă nu. Încercam să mă găsesc înțelegând unde m-am rătăcit. Nu găseam nimic. Nici măcar nu voiam să mă domolesc din valul pe care îl formasem din singura mea viață.

- Ce cauți?
- Lucruri.

Am găsit chiștoace la toate colțurile, poate că erau pișate de câini, dar nu aveam bani, le luam de jos fără jenă. Am gasit și o juma de bere. Un străin mi-a făcut cinste cu o bomboană. Mare noroc am azi! Nu mereu primesc ceva dulce.
L-am așteptat pe Horia, nu a venit. Ca și aseară, am băut un pic mai mult. Sunt amețită, barul se învârte, prieten drag, mai dă un rând și du-te! Vorbesc și tac. Privesc în jur cu ochii închiși. Nu deranjez pe nimeni, nici măcar pe mine. Hm! Rolul pe care-l joc în fiecare zi e mereu altul. Rămâne la fel doar trupul. Adunat și lovit. Tânăr în interior, dar bătrân pe exterior. Nu m-a interesat, așa cum pe mulți interesează, dacă un om poate iubi pe cineva răvășit de vâltori. Dar să-mi joc piesa…unde am rămas?
Când vrei, mai ceri...când ceri mai speri. Priviri ciudate ne rănesc, injurii ne pândesc.

- Singurică?
- Nu.
- Cu cineva? Cu cine? Nu e nimeni lângă tine. De când ai venit?
- Sunt aici. Ce-ți pasă? Mergi la altă masa!
- Mamă, ce le ai!
- Cu ce?
- Cu ștourile.
- Mă lași?
- Dacă te sărut, ce zici?
- Ești un nebun. Pe mine nu mă sărută nimeni. Nimeni.

În colțul tău liniștit și plin de prostie te îmbeți cu iluzii. Clipele de iubire ale iubitului, ziua de duminică cu o candelă aprinsă, ziua de crăciun cu bunătăți pe masa, mama venind de la biserică mirosind a busuioc și a zăpadă, nu le uiți niciodată.
Umbli în viață precum un câine sau precum un șarpe apoi te prefaci în om. Ajutorul la cârmă e tot gândul morții. În fapt, moartea îți dă curaj.

- Ce scrii acolo, dulceață?
- Că timpul tău a expirat, hai du-te!
- Vrei ceva de băut?
- Sângele tău.
- Nu-i bun.
- Nu-i nimic.
- Ești dusă?
- Asta e o întrebare de 1,75 de metri!
- Io cred că ești beată, fato.
- Io cred că-ți vine a te duce.
- Vai de capul tău!
- Servus și la gară.
- În pizda mamelor tale de curvă. Du-te-n morții ...

Deslușim păcatul rătăcind ființa.
Nu am apucat să-mi salut copilăria, m-am trezit cu sufletul bătrân și obosit.
Nu am apucat să iubesc iubitul, inima a rămas în același tabel Mendeleev unde punctul tinde spre infinit un nimic. Un nimic paradoxal și nefiresc. Te prinzi în cercul lumii și trăiești atât de complicat…
Sub noi rulează un drept… dreptul la tăcere. Ațipesc. Da, ațipesc.