1

Problema cea mai mare pe care John Heath o avea ― È™i pe care tânărul n-o recunoÈ™tea decât față de sine însuÈ™i ― era mediocritatea sa absolută. Bietul om era convins că aÈ™a stăteau lucrurile È™i, colac peste pupăză, se temea că È™i Susan intuia realitatea.

Aceasta însemna că n-avea să lase nimic în urma sa; n-avea să fie promovat în cadrul Companiei farmaceutice Quantum, unde ocupa funcția de șef de birou; n-avea să ajungă niciodată în vârful piramidei, nici la Quantum, nici în altă parte, presupunând că și-ar fi găsit o altă slujbă.

A oftat în sinea lui. Peste numai două săptămâni urma să se însoare și, de dragul logodnicei sale, ar fi vrut să fie capabil să urce pe scara socială. O iubea la nebunie și voia să strălucească în ochii ei. Pe de altă parte, pentru un tânăr, însăși căsătoria atrăgea după sine o doză de mediocritate.

Susan Collins l-a privit cu dragoste. În fond, de ce n-ar fi făcut-o? John era destul de chipeș, inteligent și iubitor, și, în ciuda faptului că inteligența lui nu era neapărat fascinantă, cel puțin nu o călca pe nervi cu o extravaganță de care alții făceau atâta caz.

I-a potrivit perna pe care i-o pusese când el se așezase în fotoliu, i-a întins paharul și a așteptat răbdătoare până ce el l-a apucat bine.

― Vezi, fac exerciÈ›ii, a zâmbit ea. Vreau să fiu o soÈ›ie pricepută.

― Eu sunt cel care o să aibă mai multă bătaie de cap în această privință, Sue, a răspuns John, sorbind din băutură. Câștigi mai bine decât mine...

― Oricum, când ne vom căsători, toÈ›i banii vor merge în acelaÈ™i buzunar, a ciripit fata veselă. Vom înfiinÈ›a firma "Johnny & Sue", cu un singur registru de socoteli.

― Tu o să faci contabilitatea, a murmurat tânărul cu deznădejde. Sunt sigur că eu aÈ™ greÈ™i prea mult...

― Asta numai fiindcă te autosugestionezi. Când vin prietenii tăi?


― Pe la nouă, cred. Sau nouă È™i jumătate. Dar să È™tii că nu sunt tocmai prieteni, ci doar colegi de la laboratoarele Quantum.

― Și eÈ™ti sigur că nu aÈ™teaptă să le pun masa?

― BineînÈ›eles. Chiar ei mi-au repetat că vin după masă. Avem de discutat afaceri.

Susan l-a privit intrigată.

― Nu mi-ai spus până acum!


― Ce nu È›i-am spus?

― Că aveÈ›i de discutat afaceri. EÈ™ti sigur?

John era dezorientat. Efortul de a-și aminti exact ce spusese îi provoca întotdeauna o stare de confuzie.

― Ba È›i-am spus. Cel puÈ›in, aÈ™a cred...

Susan l-a măsurat cu o exasperare vădit ironică, la fel cum te uiți la un cățeluș care nu știe că s-a murdărit pe lăbuțe.

― Dacă ai gândi cu adevărat ori de câte ori spui "cred", n-ai mai fi atât de dezorientat, l-a mustrat ea cu duioÈ™ie. Dă-È›i seama, n-are cum să fie vorba de afaceri. Dacă ar fi aÈ™a, de ce n-aÈ›i discutat la serviciu?

― E ceva confidenÈ›ial, a lămurit-o John. N-am vrut să vorbim despre asta la serviciu È™i nici măcar acasă la mine.

― Și atunci, de ce aici?

― Eu le-am propus. Mi-am zis că ar fi mai bine să fii È™i tu de față. De-acum încolo, toÈ›i vor trebui să trateze cu firma "Johnny & Sue", nu-i aÈ™a?

― Depinde cât e de confidenÈ›ial. Nu È›i-au făcut nici o aluzie?

― Nu, dar n-am nimic de pierdut dacă stau de vorbă cu ei. Poate că mă ajută la promovare.

― Dar de ce te-au ales tocmai pe tine? s-a mirat fata.

― Și, mă rog, de ce nu? a ripostat John jignit.

― Păi, în mod normal, unui angajat cu funcÈ›ia ta nu i se dezvăluie chiar toate secretele companiei È™i...

Interfonul a întrerupt-o în plină replică. Susan s-a repezit să răspundă, apoi a anunțat:

― Au venit!

2

Erau doi. Unul dintre ei se numea Boris Kupfer, și John mai discutase cu el în câteva rânduri. Era un bărbat masiv și agitat, cu o barbă scurtă și țepoasă, care bătea în albastru.

Celălalt era David Anderson, un individ mai scund și mult mai liniștit, cu ochi vioi, pe care-i mișca în toate părțile, pentru a nu pierde nimic din ceea ce se petrecea în juru-i.

― Susan, a început John, puÈ›in nesigur, încă È›inând uÈ™a deschisă, aceÈ™tia sunt doi colegi de-ai mei: Boris...

Hop! Dăduse peste un gol în memorie, unul dintre multele pe care le poseda.

― Boris Kupfer, l-a completat uriaÈ™ul morocănos, zdrăngănindu-È™i mărunÈ›iÈ™ul în buzunar. Iar dumnealui e David Anderson. Vă mulÈ›umim pentru amabilitate, domniÈ™oară...

― Susan Collins, a răspuns fata.

― AÈ›i fost foarte amabilă că ne-aÈ›i pus apartamentul la dispoziÈ›ie. Vă cerem scuze că vă răpim din timp È™i că vă încălcăm intimitatea în felul acesta, iar dacă ne-aÈ›i putea lăsa singuri v-am fi È™i mai recunoscători.

Susan l-a privit pe uriaÈ™ cu un aer extrem de serios.

― VreÈ›i să plec la un film sau ajunge dacă mă duc în cealaltă cameră?

― Ar fi minunat dacă aÈ›i merge în vizită la o prietenă...

― Nu! a rostit ea ferm.

― Desigur, sunteÈ›i stăpână pe timpul dumneavoastră. DuceÈ›i-vă la film, dacă vă place.

― Când am zis "nu", m-am referit la faptul că nu intenÈ›ionez să plec din casă. Vreau să È™tiu despre ce este vorba.

Pentru câteva clipe, Kupfer s-a arătat descumpănit. Într-un târziu, s-a întors spre Anderson, ca și cum ar fi dorit să-i ceară părerea, apoi a spus:

― DomniÈ™oară, este vorba de ceva confidenÈ›ial. Presupun că domnul Heath v-a explicat asta...

Vizibil jenat, John a dat să-i confirme spusele:

― Da, sigur, i-am explicat. Susan înÈ›elege că...

― Susan, l-a întrerupt fata, nu înÈ›elege È™i n-are de gând să înÈ›eleagă, pentru că nu i s-a explicat că trebuie să plece de acasă. Acesta este apartamentul meu, iar Johnny È™i cu mine ne vom căsători peste două săptămâni. ÃŽmpreună formăm firma "Johnny & Sue", aÈ™a că trebuie să discutaÈ›i cu amândoi.

Pentru prima dată, Anderson a intervenit în discuție. Avea o voce surprinzător de gravă și de egală, de parcă ar fi fost dată cu ceară.

― Boris, tânăra are dreptate. Ca viitoare soÈ›ie a domnului Heath, e direct interesată de propunerea noastră È™i nu cred că ar fi bine să nu È›inem cont de dânsa. Dacă mă gândesc bine, chiar aÈ™ împiedica-o să plece, în caz că ar avea de gând s-o facă.

― Excelent, domnilor, a zâmbit Susan. Vă invit să beÈ›i ceva. Putem începe imediat!

Cei doi s-au așezat în fotolii, puțin încordați, au sorbit din pahare, apoi Kupfer a deschis discuția:

― Heath, presupun că nu È™tii prea multe despre programul companiei noastre în privinÈ›a substanÈ›elor cerebro-chimice.

― Nu, nu È™tiu nimic, a recunoscut John stânjenit de propria-i ignoranță.

― Nici n-ar trebui, a intervenit Anderson.

― Uite cum stau lucrurile, a continuat Kupfer, aruncând spre fată o privire oarecum îngrijorată.

― Te rog, fără detalii tehnice! i-a È™optit Anderson.

Uriașul s-a înroșit abia perceptibil, apoi s-a grăbit să înceapă seria explicațiilor:

― Fără să intru în detalii tehnice, trebuie să-È›i spun că firma noastră are un proiect ce vizează fabricarea de produse cerebro-chimice, adică substanÈ›e care afectează creierul, după cum sugerează È™i numele lor. Mai precis, ele modifică funcÈ›iile superioare ale creierului.

― Cred că e un proiect foarte complicat, a intervenit Susan pe un ton calm.

― ÃŽntocmai. Creierul mamiferelor are sute de varietăți moleculare caracteristice, pe care nu le găsim altundeva. Acestea au rolul de a regla activitatea cerebrală, inclusiv ceea ce noi obiÈ™nuim să înÈ›elegem prin viață intelectuală. Proiectul respectiv este strict secret, de aceea domnul Anderson m-a rugat să nu dau detalii tehnice. TotuÈ™i, trebuie să vă dezvălui anumite aspecte: de pildă, am făcut mai multe experienÈ›e pe animale, dar am ajuns într-un punct mort. Dacă nu încercăm produsul pe oameni, nu vom avea niciodată dovada certă a eficienÈ›ei sale.

― Atunci de ce n-o faceÈ›i? a întrebat Susan. Ce vă împiedică?

― ReacÈ›ia opiniei publice, dacă, din întâmplare, lucrurile nu vor merge cum ar trebui.

― FolosiÈ›i voluntari!

― N-are rost. Laboratoarele Quantum nu-È™i pot permite luxul de a da piept cu o publicitate negativă, în caz de eÈ™ec.

― Să înÈ›eleg că lucraÈ›i pe cont propriu? s-a mirat fata, măsurându-i ironic din priviri.

Anderson a ridicat o mână, oprindu-l pe Kupfer, care tocmai se pregătea să răspundă.

― Tânără domniÈ™oară, a spus el apoi, întorcându-se spre Susan, permiteÈ›i-mi să vă explic pe scurt cum stau lucrurile, ca să înlăturăm această confruntare verbală. Dacă proiectul reuÈ™eÈ™te, răsplata va fi imensă. ÃŽn schimb, dacă vom da greÈ™, Quantum ne va concedia, iar cariera noastră va fi terminată. E firesc să ne întrebaÈ›i de ce suntem dispuÈ™i să ne asumăm un astfel de risc, iar noi vă vom răspunde că nu credem în existenÈ›a respectivului risc. Suntem destul de siguri că vom reuÈ™i È™i avem ferma convingere că nu vom pune în pericol viaÈ›a nimănui. CorporaÈ›ia nu vrea È™i nu poate să-È™i încerce norocul; în schimb, noi suntem gata s-o facem. Și acum, Kupfer, eÈ™ti liber să continui!

― Dispunem de o substanță care acÈ›ionează asupra memoriei, È™i-a reluat uriaÈ™ul expunerea. A avut efecte spectaculoase în cazul tuturor animalelor pe care am experimentat-o. Capacitatea lor de a învăța s-a îmbunătățit uimitor. Nu văd de ce oamenii ar reacÈ›iona diferit...

― Pare foarte interesant, a murmurat John.

― Este cu adevărat fascinant, l-a completat Kupfer. Memoria nu se îmbunătățeÈ™te doar prin găsirea unei căi care să permită înmagazinarea mai multor informaÈ›ii. Toate cercetările noastre demonstrează că, în permanență, creierul înregistrează un număr aproape nelimitat de informaÈ›ii. Dificultatea constă în încercarea de a ni le aminti. De câte ori n-aÈ›i simÈ›it că vă stă un nume pe limbă È™i totuÈ™i nu reuÈ™eaÈ›i să-l rostiÈ›i? De câte ori nu v-aÈ›i găsit în situaÈ›ia de a nu fi în stare să vă extrageÈ›i din memorie un lucru pe care în mod sigur îl cunoÈ™teaÈ›i, pentru ca două ore mai târziu, într-un context total diferit, să vi-l amintiÈ›i perfect? Ce zici, David, am prezentat situaÈ›ia corect?

― Da, a răspuns Anderson. După părerea noastră, amintirea este inhibată dintr-un motiv simplu: creierul mamiferelor s-a dezvoltat peste nevoile reale, prin formarea unui sistem de stocare perfect. Un mamifer înmagazinează mult mai multe informaÈ›ii decât are nevoie cu adevărat È™i decât e capabil să utilizeze, iar dacă È™i le-ar putea aduce aminte pe toate în acelaÈ™i timp, nu ar fi în stare să facă o selecÈ›ie rapidă, care să-i permită să reacÈ›ioneze prompt într-o situaÈ›ie dată. Amintirea e inhibată pentru a permite informaÈ›iilor să iasă la iveală din magazia memoriei în cantități rezonabile, ce pot fi manipulate È™i care sunt potrivite cu situaÈ›ia respectivă, astfel încât acestea să izbutească să estompeze toate celelalte date lipsite de interes. ÃŽn creier, există o substanță chimică specifică, ce acÈ›ionează ca un inhibitor al memoriei. Noi am obÈ›inut un preparat capabil s-o neutralizeze, pe care l-am denumit dezinhibitor. Din constatările noastre, reiese că acesta nu are efecte dăunătoare.

Pe Susan a pufnit-o râsul.

― Acum am înÈ›eles ce vreÈ›i de la noi, a hohotit ea. PuteÈ›i pleca, domnilor! Adineaori, spuneaÈ›i că amintirea e inhibată tocmai pentru a le permite mamiferelor să reacÈ›ioneze cum trebuie, iar acum susÈ›ineÈ›i că dezinhibatorul nu dăunează cu nimic. E clar că, sub influenÈ›a lui, mamiferele se vor comporta nepotrivit; n-ar fi exclus chiar să nu mai fie în stare să reacÈ›ioneze în nici un fel. Și dumneavoastră aÈ›i venit aici să ne propuneÈ›i ca Johnny să devină un soi de cobai, ca să vedeÈ›i dacă intră sau nu într-o stare de nemiÈ™care catatonică...

Anderson a sărit în picioare, iar colțurile buzelor au început să-i tremure nervos; după aceea, a făcut câțiva pași mari prin cameră, ca un leu în cușcă, și într-un târziu s-a întors spre cei doi tineri.

― ÃŽn primul rând, domniÈ™oară, substanÈ›a se administrează într-o anumită doză, a vorbit el, încercând să rămână calm. V-am explicat că am făcut numeroase experienÈ›e pe animale È™i că toate au început să înveÈ›e mai repede. Nu am eliminat complet inhibitorul, ci numai l-am suprimat în parte. ÃŽn al doilea rând, avem motive să credem că omul se poate descurca perfect în lipsa totală a inhibitorului. Creierul uman e mult mai mare decât al oricărui alt mamifer pe care am efectuat teste È™i, în plus, È™tim cu toÈ›ii că el are incomparabila capacitate de a emite gânduri abstracte. Este un creier parcă anume conceput pentru o rememorare perfectă, dar forÈ›ele oarbe ale evoluÈ›iei nu au fost în stare să suprime substanÈ›a inhibitoare, care, la urma urmei, era destinată animalelor inferioare, acestea transmițându-ne-o, ca pe o nefastă moÈ™tenire.

― SunteÈ›i siguri? a întrebat John.

― N-ai cum să fii sigur! I-a repezit Susan.

― Suntem siguri, a intervenit Kupfer, dar avem nevoie de o dovadă ca să-i convingem pe ceilalÈ›i. De aceea, trebuie să testăm substanÈ›a pe un om.

― Adică pe John, a mârâit Susan.

― Da.

― ÃŽn felul acesta, ajungem la întrebarea de fond. De ce tocmai John?

― Păi, a început Kupfer precaut, scărpinându-se în cap, avem nevoie de o persoană ale cărei È™anse de reuÈ™ită să fie cât mai mari, iar efectul obÈ›inut trebuie să fie evident în ochii tuturor. Nu avem nevoie de cineva cu capacitate mentală atât de scăzută încât să fim obligaÈ›i să-i administrăm doze mari, È™i nici de o persoană foarte inteligentă, la care efectul să nu fie destul de vizibil. O persoană mediocră ar fi cea mai potrivită. Din fericire, deÈ›inem profilele fizice È™i psihologice ale angajaÈ›ilor noÈ™tri. După o examinare atentă a tuturor datelor, am ajuns la concluzia că domnul Heath este cel mai potrivit pentru acest experiment.

― VreÈ›i să spuneÈ›i că reprezintă mediocritatea absolută? a întrebat Susan.

John a simțit cum îi îngheață sângele în vine, la auzul expresiei pe care credea că numai el o întrebuințează și care constituia secretul său cel mai rușinos.

― Ei, haide, Susan! a încercat el să protesteze.

― Exact! a confirmat Kupfer, neluându-l în seamă. Mediocritatea absolută.

― Și dacă face tratamentul, PretindeÈ›i că n-o să mai fie aÈ™a?

Buzele lui Anderson s-au întins, schițând un zâmbet trist.

― ÃŽntocmai. Cel puÈ›in, aÈ™a ar trebui să se întâmple. Iată ceva la care merită să vă gândiÈ›i serios, mai ales că urmează să vă căsătoriÈ›i în curând. ÃŽn situaÈ›ia actuală, nu se întrevăd È™anse de avansare la Quantum, pentru că, deÈ™i domnul Heath e un angajat de încredere, reprezintă totuÈ™i acea mediocritate absolută. Dacă acceptă să-i fie administrat dezinhibitorul, va deveni o persoană remarcabilă È™i va fi promovat rapid. GândiÈ›i-vă ce ar însemna asta pentru firma dumneavoastră...

― Ce ar avea firma de pierdut? a întrebat Sue, cu un aer mohorât.

― Vă repet, nu există nici un risc! a insistat Anderson. Este vorba de o doză mică pe care i-o vom administra mâine. Fiind duminică, nu ne va deranja nimeni È™i vom avea posibilitatea să-l È›inem sub observaÈ›ie câteva ore. Suntem siguri că totul va merge bine. Dacă v-am putea arăta cât de minuÈ›ioase au fost cercetările noastre È™i cât de complete explorările privind eventualele efecte secundare...

― ExperienÈ›ele au fost făcute pe animale, i-a amintit Susan, tăindu-i din aplomb.

A fost rândul lui John s-o întrerupă.

― Sue, numai eu voi hotărî dacă voi accepta sau nu, a spus el încordat. M-am săturat până peste cap să fiu considerat mediocritatea întruchipată. Merită să risc, dacă pot scăpa de ea.

― Johnny, nu te grăbi!

― Mă gândesc la firma noastră, Sue. Vreau să-mi aduc È™i eu contribuÈ›ia la prosperitatea ei.

― GândeÈ™te-te, prietene, dar nu pierde vremea! I-a îndemnat Anderson. Vă lăsăm două copii ale unei înÈ›elegeri scrise, pe care vă rog să le studiaÈ›i È™i să le semnaÈ›i. De asemenea, vă implor să nu arătaÈ›i actele nimănui, indiferent de decizia pe care o luaÈ›i. Ne vom întoarce mâine dimineață, să vă ducem la laborator.

Cei doi oaspeți au zâmbit, s-au ridicat din fotolii și au ieșit pe ușă. În urma lor, John a început să răsfoiască încruntat hârtiile rămase pe măsuță.

― Tu nu crezi c-ar trebui s-o fac, nu-i aÈ™a, Sue?

― Toată povestea asta mă îngrijorează.

― ÃŽnÈ›elege, insă, că e È™ansa vieÈ›ii mele să scap de mediocritate...

― La urma urmei, de ce faci atâta caz? ÃŽn lumea asta există atâția proÈ™ti È™i înfumuraÈ›i, că un om obiÈ™nuit ca tine a ajuns o raritate. Nu È™tiu dacă È›i-ai dat seama, dar È™i eu sunt mediocră...

― Tu, mediocră? Ai habar măcar cum arăți? GlumeÈ™ti, pesemne!

Susan s-a uitat în jos, privindu-se cu o undă de satisfacÈ›ie. ― Ei, atunci sunt frumoasa ta mediocră, a râs ea.

3

I-au făcut injecția duminică dimineața, la orele opt. Nu trecuseră mai mult de douăsprezece ceasuri de când primise oferta. Un aparat de măsurare a funcțiilor corpului, total computerizat, i-a fost atașat în dreptul organelor vitale, în timp ce Susan îl privea îngrijorată.

― Relaxează-te, Heath! I-a îndemnat Kupfer. Totul merge bine, dar încordarea îți măreÈ™te pulsul, îți ridică tensiunea È™i are repercusiuni asupra întregului experiment.

― Cum naiba să mă relaxez? a bombănit John.

― VreÈ›i să spuneÈ›i că asta influenÈ›ează într-atât rezultatele încât nu veÈ›i fi în stare să È™tiÈ›i ce se întâmplă? a intervenit Susan pe un ton tăios.

― Nu, nu, a încercat Anderson s-o liniÈ™tească. Dacă Boris a zis că totul merge bine, atunci aÈ™a e. Numai că animalele pe care am experimentat până acum erau sedate înainte de a li se face injecÈ›ia; în cazul de față, însă, nu am considerat că ar fi necesar să procedăm la fel. ÃŽn consecință, e normal să apară starea de tensiune. Sfatul nostru este să respiri rar È™i să încerci să te calmezi.

Când, în cele din urmă, a fost deconectat de la aparate, se făcuse după-amiază.

― Cum te simÈ›i? I-a întrebat Anderson.

― Sunt puÈ›in nervos, a răspuns John. ÃŽn alte privinÈ›e, însă, totul e în regulă.

― Nu te doare capul?

― Nu. TotuÈ™i, vreau să merg la toaletă. Cum naiba să mă relaxez când sunt nevoit să folosesc plosca?

― Sigur, sigur...

Când s-a întors de la toaletă, tânărul a început să bombăne:

― Nu simt nici o îmbunătățire a memoriei.

― Treaba asta nu se petrece cât ai bate din palme, i-a răspuns Anderson. Mai întâi, dezinhibatorul trebuie să ajungă în reÈ›eaua vaselor sangvine ce irigă creierul...

Era aproape de miezul nopții când Susan a pus capăt unei seri apăsătoare, în care nici unul dintre ei nu vorbise prea mult și nu dăduse atenție televizorului.

― Vreau să rămân aici! i-a spus fata. Trebuie să fiu lângă tine, în caz că se întâmplă ceva.

― Nu simt nimic deosebit, a replicat John posomorât. Sunt la fel ca înainte.

― Eu m-aÈ™ mulÈ›umi È™i cu atât, Johnny. SimÈ›i vreo durere sau vreo tulburare sau ceva neobiÈ™nuit?

― Nu, nu cred...

― Of, mai bine n-am fi acceptat! a pufnit Susan.

― Pentru firmă am făcut-o, a zâmbit John. Trebuia să ne asumăm un asemenea risc pentru firmă.

5

John a dormit prost și s-a trezit posac, fără a depăși însă ora fixă. A ajuns la timp la birou, și așa a început o nouă săptămână de lucru.

Totuși, până la orele 11, muțenia lui a sfârșit prin a-i atrage atenția șefului său direct, Michael Ross. Ross era un bărbat masiv, cu sprâncene stufoase și negre și cu alură de hamal, deși în realitate nu era un ins agresiv. John se înțelegea cu el, deși nu-l plăcea în mod deosebit.

― Heath, ce s-a întâmplat cu buna ta dispoziÈ›ie? I-a întrebat Ross cu vocea lui de bariton. Nu mai râzi, nu mai faci glume...

Ross cultiva o anumită prețiozitate în exprimare, ca și cum ar fi vrut să șteargă efectul pe care ii provoca înfățișarea sa de hamal.

― Nu prea mă simt în apele mele, a mormăit John, fără să-È™i ridice nasul din hârtii.

― EÈ™ti mahmur? s-a interesat È™eful, cu un aer fals binevoitor.

― Nu, domnule, a răspuns celălalt cu răceală.

― Păi, atunci, fruntea sus È™i zâmbeÈ™te! Cu figura asta acră n-o să-È›i faci nici un prieten.

Lui John ii venea să răcnească. Afectarea lui Ross îl călca pe nervi chiar și în cele mai bune zile ale sale, iar cea de față nu era una dintre ele.

Și, parcă pentru a face situația și mai insuportabilă, la nas i-a ajuns mirosul împuțit al unui trabuc. Nu mai avea nevoie de nici un alt indiciu pentru a ști că în imediata apropiere se afla James Arnold Prescott, șeful departamentului de vânzări.

Nu se înșelase. Prescott și-a plimbat privirea de jur împrejur și a urlat în gura mare:

― Mike, ce i-am vândut noi lui Rahway astă-primăvară? S-au ivit niÈ™te păcătoase de probleme cu tranzacÈ›ia aia ― cred că în computer s-au introdus date greÈ™ite...

Deși întrebarea nu-i fusese adresată, John a răspuns pe un ton egal, fără să-i tresară nici un mușchi de pe față:

― Patruzeci È™i două de fiole de PCAP. Asta a fost pe 14 aprilie, factura numărul P-20543; s-a făcut un rabat de cinci procente, în caz că plata se efectua în treizeci de zile. Am primit toÈ›i banii pe 8 mai.

Se părea că toți cei prezenți în birou îl auziseră. Oricum, toată lumea se uita acum la el ca la o minune a naturii.

― De unde naiba È™tii tu chestia asta? I-a întrebat Prescott. John l-a fixat intens, timp de câteva secunde, el însuÈ™i vădit surprins de ceea ce-i ieÈ™ise din gură.

― Pur È™i simplu, mi-am adus aminte, J.P.

― Nu mai spune! Atunci, repetă, dacă poÈ›i.

John s-a conformat, bâlbâindu-se puțin, iar șeful departamentului de vânzări și-a notat datele pe o bucățică de hârtie de pe biroul lui, gâfâind din cauza efortului pe care-l făcea atunci când se apleca. Avea un abdomen enorm ce-i apăsa diafragma, și de aceea respira foarte greu. Tânărul a încercat să risipească fumul agasant al trabucului, fără să schițeze gesturi prea evidente.

― Ross, verifică tu informaÈ›ia pe computer È™i vezi dacă e ceva de capul ei, a urlat Prescott. Apoi, întorcându-se spre John, l-a privit iritat: Nu-mi plac glumele proaste, mai ales în chestiuni de serviciu. Ce făceai dacă luam cifrele astea ca atare, fără să le verific?

― N-aÈ™ fi făcut nimic, a răspuns John, conÈ™tient că se afla în centrul atenÈ›iei. Datele sunt corecte.

Ross i-a întins lui Prescott listingul, iar acesta, după ce a citit-o, l-a privit drept în ochi:

― Asta-i din computer?

― Da, J.P.

Prescott s-a mai uitat o dată pe hârtie, apoi, făcând un semn cu capul spre John, a mârâit:

― Și ăsta cine mai e? Noul nostru computer? Cifrele pe care le-a dat sunt corecte.

John a încercat să-și destindă buzele într-un zâmbet timid, dar Prescott l-a fulgerat cu privirea și a plecat, lăsând în urma lui mirosul rânced de trabuc.

― Heath, de unde ai scos informaÈ›ia asta? I-a întrebat Ross, la scurtă vreme după aceea. Ai aflat în vreun fel că avea nevoie de ea È™i ai căutat-o în computer, ca să capeÈ›i în schimb o primă?

― Nu, domnule, l-a contrazis tânărul, începând să se simtă mai sigur pe sine. Pur È™i simplu, mi-am amintit. Am o memorie bună pentru astfel de lucruri.

― Și, în toÈ›i aceÈ™ti ani, È›i-ai dat silinÈ›a să o ascunzi de colegii tăi? Nimeni nu È™i-ar fi închipuit că sub fruntea asta complet insignifiantă se ascunde o memorie atât de prodigioasă...

― N-avea rost să mă dau în spectacol, domnule Ross. Acum, că v-am ajutat, se pare că v-am devenit mai antipatic, sau mă înÈ™el?

Nu se înșela. Ross i-a aruncat o privire ucigătoare și i-a întors spatele.

6

În seara aceea, luau masa la Gino's. Surescitarea care pusese stăpânire pe John, în urma evenimentelor petrecute la serviciu, îl făcea pe acesta să întâmpine dificultăți ori de câte ori încerca să se exprime coerent, dar Susan l-a ascultat răbdătoare, dându-și totodată silința să-i transmită o parte din calmul ei.

― Se prea poate să-È›i fi amintit în mod natural, Johnny, i-a sugerat fata. Faptul în sine nu dovedeÈ™te nimic.

― Ai înnebunit? a È›ipat el, dar imediat a coborât tonul, observând că logodnica lui a început să se uite îngrijorată în jur. Doar nu-È›i închipui că e singurul lucru pe care mi-l amintesc! a continuat bărbatul, aproape în È™oaptă. Cred că sunt în stare să reproduc orice replică pe care am auzit-o pe parcursul întregii mele vieÈ›i. Totul e să vreau să-mi aduc aminte. Zi-mi un vers din Shakespeare!

― "A fi sau a nu fi!"

― Termină cu glumele! a repezit-o John, cu o undă de enervare în glas. Dar, mă rog, nu contează... Problema e că dacă-mi spui un vers dintr-o piesă pe care am citit-o, pot să continui recitarea până mă plictisesc. Pe vremuri, când eram student, am citit È™i eu câte ceva pentru orele de literatură, iar acum îmi amintesc absolut totul, da capo al fine. Parcă ar curge. Cred că pot să rememorez, cuvânt cu cuvânt, orice carte, orice articol, orice ziar pe care am pus vreodată mâna, la fel cum aÈ™ putea reface ― scenă cu scenă ― toate spectacolele de televiziune pe care le-am văzut de-a lungul timpului.

― Și ce-ai să faci cu toate astea?

― De fapt, respectivele informaÈ›ii nu sunt tot timpul prezente în mintea mea, la modul conÈ™tient. Doar nu... Acum, insă, hai să comandăm ceva de mâncare. Mor de foame!

Cinci minute mai târziu, John a deschis din nou discuția:

― Doar nu crezi... Doamne, uite că n-am uitat unde rămăsesem! Nu-i uimitor? Doar nu crezi, deci, că înot tot timpul într-o mare mentală, compusă din versuri ce-i aparÈ›in lui Shakespeare! ÃŽncercarea de a-È›i aminti presupune un efort; în cazul meu, este vorba de un efort mic, dar de existat, el există...

― Și care este mecanismul?

― Habar n-am! Cum ridici o mână? Ce ordine dai muÈ™chilor tăi? ÃŽÈ›i doreÈ™ti să ridici braÈ›ul È™i reuÈ™eÈ™ti. Nu e mare lucru, dar braÈ›ul nu se ridică decât dacă vrei tu. Cam în acelaÈ™i mod, îmi amintesc tot ce-am văzut sau am auzit vreodată, dar numai atunci când vreau. Nu È™tiu exact cum procedez, dar văd că merge.

Ospătarul le-a adus felul întâi, și John a atacat mâncarea, hămesit. În schimb, Susan ciugulea când și când câte ceva, mai mult jucându-se cu furculița.

― Pare interesant, a murmurat ea.

― Interesant? s-a holbat el, aproape înecându-se. Am cea mai bună, cea mai minunată jucărie din lume: propriul meu creier. ÃŽnÈ›elegi, voi putea să scriu corect orice cuvânt È™i nu voi mai face niciodată greÈ™eli de gramatică...

― Asta din cauză că-È›i aminteÈ™ti toate dicÈ›ionarele È™i gramaticile pe care le-ai citit? a zâmbit subÈ›ire fata.

― Sue, nu-È›i bate joc de mine! a mustrat-o el.

― Dar nu-mi băteam joc...

Cu un gest scurt, John i-a cerut să tacă.

― Niciodată nu mi-a trecut prin cap să citesc dicÈ›ionare aÈ™a, ca să mă aflu în treabă. ÃŽmi amintesc, însă, din cărÈ›i, cum erau scrise cuvintele, precum È™i felul în care erau formulate frazele.

― ÃŽn locul tău, aÈ™ avea destule îndoieli. Pot să pun pariu că ai întâlnit o groază de cuvinte scrise în fel È™i chip, ca È™i tot soiul de greÈ™eli gramaticale prin cărÈ›ile citite.

― Nu ai dreptate! ÃŽn majoritatea cazurilor, am întâlnit forme ale limbii literare folosite corect, ciudățeniile lingvistice, greÈ™elile È™i ignoranÈ›a constituind excepÈ›ii. Mai mult chiar, în timp ce stau de vorbă cu tine îmi dau seama că performanÈ›ele mele se îmbunătățesc, simt că devin tot mai inteligent...

― Și asta nu te îngrijorează? Dacă...

― Dacă devin prea inteligent, vrei să spui? Te rog să-mi explici de ce crezi că prea multă inteligență ar putea să-i dăuneze unui locuitor al Pământului!

― Voiam să spun că experienÈ›a pe care o trăieÈ™ti acum nu se numeÈ™te inteligență, ci doar memorie perfectă, l-a corectat Susan cu răceală.

― Cum adică, "doar memorie perfectă"? s-a îmbufnat John. Dacă îmi amintesc absolut totul, dacă vorbesc È™i scriu o engleză impecabilă, dacă am la dispoziÈ›ie un număr uriaÈ™ de date È™i informaÈ›ii, asta nu se numeÈ™te că sunt mai inteligent? Ce altceva mai pretinzi de la inteligență? Nu cumva eÈ™ti puÈ›in geloasă, iubito?

― Nu, i-a răspuns ea, pe un ton È™i mai tăios. La urma urmei, nu mi-ar veni greu să-mi fac È™i eu o injecÈ›ie...

John și-a lăsat furculița pe masă.

― Doar nu vorbeÈ™ti serios!

― Nu, dar dacă totuÈ™i aÈ™ face-o?

― Nu poÈ›i folosi în avantajul tău informaÈ›iile speciale pe care le deÈ›ii, numai ca să-mi subminezi poziÈ›ia...

― Ce poziÈ›ie?

Le-a fost adus și felul al doilea și, pe moment, John a avut o ocupație. După ce s-a săturat, tânărul s-a aplecat spre logodnica lui și i-a șoptit triumfător:

― PoziÈ›ia mea de privilegiat al viitorului. Homo superior! Niciodată nu vor exista prea multe exemplare ca mine. Ai auzit È™i tu ce-a spus Kupfer: unii sunt prea proÈ™ti ca să facă saltul, alÈ›ii sunt prea deÈ™tepÈ›i È™i nu se pot schimba prea mult. Eu sunt unic!

― FireÈ™te, mediocrul absolut! a adăugat Susan, aproape rânjind.

― Asta a fost înainte. Poate vor mai exista È™i alÈ›ii ca mine; nu mulÈ›i, asta-i sigur. Dar vreau să las ceva în urma mea, cât încă sunt unic. O fac pentru firmă, Sue! Pentru noi!

După ce a rostit aceste cuvinte, John s-a adâncit în gânduri, testându-și creierul cu precauție.

Susan și-a vârât nasul în farfurie și a continuat să mănânce în tăcere, o tăcere ce nu degaja nici un strop de fericire.

7

Timp de câteva zile, John a fost ocupat cu organizarea propriei memorii. Întreaga operațiune aducea cu întocmirea unei enciclopedii. Tânărul și-a amintit pe rând toate întâmplările pe care le trăise în cei șase ani de când lucra la Quantum, tot ce auzise, toate actele și documentele care-i căzuseră în mână.

Nu i-a fost deloc greu să lase deoparte detaliile neimportante, să le treacă în fișiere de rezervă, de unde nu mai aveau cum să interfereze cu analizele pe care le efectua. De asemenea, a pus în ordine și alte informații, astfel încât acestea să constituie o progresie naturală. Apoi, după ce a ridicat scheletul, a început să activeze și amintirile mai mărunte: bârfe (răutăcioase sau nu), fraze și interjecții auzite pe durata ședințelor, de care nu fusese, insă, conștient la vremea respectivă. Datele ce nu se încadrau în nici un chip în decorul pe care îl alcătuise în mintea lui erau considerate ca fiind lipsite de valoare, golite de orice sens. Celelalte, în schimb, își ocupau locurile ce li se cuveneau, dobândindu-și astfel veridicitatea.

Pe măsură ce această structură creștea și devenea mai coerentă, noile informații adăugate căpătau un surplus de semnificație.

Joi dimineața, Ross s-a oprit în dreptul lui John.

― Heath, i-a spus el, vreau să te prezinÈ›i la mine în birou imediat, dacă picioarele tale catadicsesc să te poarte până acolo.

John s-a ridicat stângaci de pe scaun.

― E urgent? Sunt foarte ocupat.

― ÃŽntr-adevăr, pari foarte ocupat.

Și Ross a privit semnificativ spre biroul pe care se afla numai fotografia zâmbitoare a lui Susan.

― Ai fost la fel de ocupat toată săptămâna! a continuat È™eful să-l ia peste picior. Și totuÈ™i, te întrebi dacă e necesar să vii în biroul meu. Pentru mine, problema nu prezintă importanță; pentru tine, insă, e vitală. Ai de ales intre uÈ™a biroului meu È™i uÈ™a care dă în stradă. Te sfătuiesc să te grăbeÈ™ti!

John a dat din cap și, fără să lase impresia că face exces de zel, l-a urmat pe Ross.

Ajuns în propriu-i birou, jefui s-a instalat în fotoliu, dar nu l-a poftit și pe John să ia loc. În schimb, l-a fixat intens cu privirea, fără pic de bunăvoință, după care a deschis discuția:

― Heath, ce naiba te-a apucat săptămâna asta? Nu mai È™tii care-i treaba ta?

― Din moment ce mi-am îndeplinit sarcinile, nu È™tiu de ce-mi puneÈ›i o asemenea întrebare. Raportul complet despre problemele microcosmice e pe biroul dumneavoastră, È™i vă rog să observaÈ›i că l-am predat cu È™apte zile înainte de termen. Mă îndoiesc că aÈ›i avea ceva să-mi reproÈ™aÈ›i în privinÈ›a lui.

― Te îndoieÈ™ti, va să zică? Oare îmi este îngăduit să formulez reproÈ™uri, dacă mă hotărăsc s-o fac, după ce-mi voi consulta sufletul? Sau trebuie să apelez la tine pentru a obÈ›ine permisiunea?

― Se pare că mă înÈ›elegeÈ›i greÈ™it, domnule Ross. Mă îndoiesc că aÈ›i putea avea obiecÈ›iuni raÈ›ionale în ceea ce mă priveÈ™te. ReproÈ™urile de orice altă natură rămân, fireÈ™te, la latitudinea dumneavoastră.

Ross a țâșnit din fotoliu.

― Ascultă, nemernicule, a urlat el, dacă mă hotărăsc să te dau afară să nu te aÈ™tepÈ›i să primeÈ™ti vestea în scris sau prin viu grai. O s-o afli când È›i-oi trage un picior în spate È™i o să te rostogoleÈ™ti pe scări. Vâră-È›i amănuntul ăsta în creierul tău redus È™i să nu mai deschizi gura! Nu discutăm acum dacă È›i-ai întocmit sau nu rapoartele. Cine È›i-a dat dreptul să faci pe È™eful È™i să-i controlezi pe toÈ›i?

John s-a făcut că nu aude.

― VorbeÈ™te! a zbierat Ross.

― Mi-aÈ›i poruncit să nu mai deschid gura! a încercat tânărul să se scuze.

― Răspunde la întrebare! a urlat Ross, vânăt de furie.

― Nu mi-am dat seama că fac pe È™eful.

― N-a existat persoană în birou pe care să n-o fi corectat cel puÈ›in o dată. Ai trecut peste capul lui Willoughby, în privinÈ›a corespondenÈ›ei pe tema T.M.P., ai intrat în fiÈ™iere confidenÈ›iale pe computerul lui Bronstein, È™i Dumnezeu È™tie câte alte intervenÈ›ii ai avut... ÃŽncurci pe toată lumea din departament! Trebuie să pui capăt imediat acestei debandade. Ori avem din nou liniÈ™te în birou, ori te arunc afară. Ai înÈ›eles, băiete?

― Dacă m-am amestecat în treburile altora, după cum vă exprimaÈ›i, am făcut-o pentru binele companiei. ÃŽn cazul lui Willoughby, de pildă, felul în care acesta a tratat problema T.M.P. a pus Quantum în situaÈ›ia de a încălca legile. V-am explicat asta în câteva memorii pe care vi le-am trimis, dar se vede treaba că n-aÈ›i avut timp să le citiÈ›i. Cât despre Bronstein, dobitocul era pe punctul de a produce firmei o pagubă de cincizeci de mii, prin simplul fapt că a ignorat indicaÈ›iile generale È™i a ordonat teste foarte costisitoare. Am putut să evit acest lucru foarte uÈ™or, prin simpla confruntare a unor documentaÈ›ii cu amintirile mele foarte precise asupra acestui proiect.

Pe toată durata discuției, Ross părea să se fi umflat peste măsură. Ai fi zis că nu mai avea mult până să explodeze.

― Heath, îmi uzurpi rolul de È™ef! a gâfâit el. ÃŽn consecință, strânge-È›i, te rog, lucrurile È™i ia-È›i tălpășiÈ›a înainte de prânz. Și dacă te mai prind vreodată pe aici, îmi rezerv plăcerea de a te ajuta eu să pleci, cu un picior în spate. Vei primi ordinul de concediere chiar înainte de a reuÈ™i să-È›i faci bagajele.

― Nu încercaÈ›i să mă intimidaÈ›i, domnule Ross! I-a înfruntat John. IncompetenÈ›a dumneavoastră a costat firma o jumătate de milion de dolari. ȘtiÈ›i foarte bine despre ce este vorba.

Timp de câteva secunde, peste capetele celor doi s-a lăsat o tăcere apăsătoare. Când a vorbit din nou, Ross era mult mai prudent:

― Ce tot îndrugi acolo?

― Quantum a pierdut licitaÈ›ia Nutley pentru că dumneavoastră nu aÈ›i transmis Consiliului de AdministraÈ›ie anumite informaÈ›ii pe care le deÈ›ineaÈ›i. Ori aÈ›i uitat, ori puÈ›in v-a păsat ― ca atare nu aveÈ›i ce căuta în postul ăsta. SunteÈ›i total incompetent sau vă aflaÈ›i în solda concurenÈ›ei, cum preferaÈ›i...

― Ai înnebunit!

― N-am nevoie să fiu crezut pe cuvânt. Toate informaÈ›iile există pe computer È™i sunt uÈ™or de găsit dacă È™tii unde să le cauÈ›i, iar eu am È™tiut. Mai mult chiar, am întocmit deja dosare care vor ajunge pe birourile celor interesaÈ›i la două minute după ce voi părăsi clădirea.

― Chiar dacă ar fi aÈ™a, nu poÈ›i avea certitudinea că nu greÈ™eÈ™ti. ÃŽntreaga afacere nu este altceva decât o încercare de È™antaj ordinar prin ameninÈ›are sau calomnie.

― ȘtiÈ›i foarte bine că am dreptate. Dacă nu credeÈ›i că deÈ›in dovezile necesare, daÈ›i-mi voie să vă amintesc că un anumit document a fost È™ters din memoria computerului, dar el poate fi refăcut cu uÈ™urință din informaÈ›iile deja existente. Atunci veÈ›i fi pus în situaÈ›ia de a da explicaÈ›ii asupra felului cum a dispărut acel document din fiÈ™iere È™i, bineînÈ›eles, dumneavoastră veÈ›i fi suspectul principal. SunteÈ›i conÈ™tient de faptul că nu e vorba de o cacealma.

― Tot È™antaj se numeÈ™te.

― De ce? Nu vă cer nimic È™i nu vă ameninÈ›. Vă explic numai comportamentul meu din ultimele două zile. Desigur, dacă voi fi obligat să-mi dau demisia, va trebui să-mi motivez gestul, nu-i aÈ™a?

Ross tăcea.

― Prin urmare, e nevoie de demisia mea? a insistat John.

― IeÈ™i afară! a explodat È™eful.

― Cu sau fără slujbă?

― Ai încă slujba.

Înainte de a părăsi încăperea, John a remarcat că fața lui Ross se schimonosise de ură.

8


Susan pregătise cina acasă la ea, dându-È™i osteneala ca totul să iasă perfect. După părerea ei, arăta mai atrăgătoare ca oricând ― aÈ™a È™i trebuia, fiindcă era important să-l distragă pe John de la preocuparea lui obsesivă: propriul creier.

― GândeÈ™te-te, iubitule, că sărbătorim ultimele nouă zile de burlăcie! a ciripit fata, încercând să pară voioasă.

― Sărbătorim mai mult decât atât! a corectat-o John, cu un zâmbet amar. Au trecut numai patru zile de când mi s-a injectat dezinhibitorul È™i am reuÈ™it să-l pun pe Ross cu botul pe labe. Acum o să-mi dea pace!

― Se pare că fiecare are motivele lui de bucurie, a murmurat ea, încercând să-È™i ascundă dezamăgirea. PovesteÈ™te-mi ce te-a încântat pe tine.

Și John i-a relatat întâmplarea de dimineață în fraze concise și expresive, fără să se întrerupă sau să ezite vreun moment.

Susan l-a ascultat cu o expresie rece, nedorind parcă să-i împărtășească sentimentul de triumf.

― Cum ai reuÈ™it să obÈ›ii informaÈ›iile despre Ross? l-a întrebat ea într-un târziu.

― Sue, nu există secrete, i-a răspuns John, plin de sine. Lucrurile arată obscure pentru că oamenii nu-È™i aduc aminte. Dar dacă-È›i aminteÈ™ti fiecare remarcă, fiecare comentariu sau cuvinÈ›el auzit, È™i dacă le legi unele de altele, îți dai seama că toÈ›i oamenii se dau de gol până la urmă. Prinzi din zbor informaÈ›ii care, în vremurile noastre computerizate, te trimit chiar acolo unde ai nevoie. Acest lucru e posibil, cel puÈ›in pentru mine. Am făcut-o în cazul lui Ross È™i aÈ™ putea s-o repet ori de câte ori ar fi necesar...

― Da, dar în felul acesta îți vei atrage ura tuturor.

― Ross era într-adevăr furios. Merita să-l vezi!

― Și crezi că e înÈ›elept să procedezi aÈ™a?

― N-are cum să-mi facă rău. L-am pus la colÈ›.

― Dar are destulă trecere pe lângă conducerea companiei...

― Nu pentru multă vreme! Mâine, la ora două, am întâlnire cu Prescott È™i cu trabucul lui împuÈ›it. Am de gând să-l dau jos pe Ross din scaunul unde s-a cocoÈ›at.

― Nu cumva te cam grăbeÈ™ti?

― Să mă grăbesc?! Dar nici măcar n-am început, Sue! Prescott nu reprezintă decât o treaptă în ascensiunea mea. Chiar È™i Laboratoarele Quantum nu sunt decât o simplă treaptă...

― TotuÈ™i, eu continui să cred că te grăbeÈ™ti! I-a contrazis fata. Ai nevoie de cineva care să te îndrume, cineva cu care să...

― N-am nevoie de nimic! Armele mele se află aici, a rostit el emfatic, atingându-È™i tâmpla cu arătătorul, È™i nimeni nu mă poate opri!

― Bine, hai să nu mai vorbim despre asta! Avem alte planuri de făcut...

― Ce planuri?

― Planuri legate de noi. Ne căsătorim în mai puÈ›in de nouă zile. Sper că n-ai început să uiÈ›i din nou! I-a mustrat Susan cu drăgălășenie.

― ÃŽmi aduc aminte de nuntă, i-a răspuns John morocănos, dar deocamdată trebuie să reorganizez Quantum. Mă gândeam să amânăm căsătoria până când reuÈ™esc să preiau controlul.

― Serios? Și, mă rog, cât timp o să-È›i ia treaba asta?

― E greu de spus. ÃŽn orice caz, nu prea mult ― deja am făcut paÈ™i importanÈ›i în această direcÈ›ie. Cred că am nevoie de o lună, poate două. FireÈ™te, însă, s-ar putea să È›i se pară că mă miÈ™c prea repede..., a încheiat el pe un ton sarcastic. RespiraÈ›ia fetei devenise È™uierătoare.

― TotuÈ™i, aveai de gând să-mi ceri È™i mie părerea? a întrebat ea, abia stăpânindu-se să nu urle.

John și-a ridicat sprâncenele a mirare.

― De ce? Era necesar? Cred că-È›i dai È™i tu seama ce se întâmplă. Nu ne putem opri acum, lăsând momentul să se irosească. Trebuie să batem fierul cât e cald. Și să-È›i mai spun ceva... È™tii că am devenit un geniu în matematică? Pot să fac toate operaÈ›iunile cu viteza unui computer, È™i asta pentru simplul motiv că, într-o perioadă a vieÈ›ii mele, am avut de-a face cu ele, iar acum pot să-mi amintesc răspunsurile. Am citit un tabel cu radicali È™i...

Dar Susan l-a întrerupt, aproape țipând:

― Doamne Dumnezeule, John, te porÈ›i ca un copil care are o jucărie nouă! Þi-ai pierdut posibilitatea de a privi în perspectivă. IÈ›i foloseÈ™ti memoria numai ca să te joci È™i să faci feste altora. De fapt, tu nu eÈ™ti mai inteligent ca înainte, nu ai mai multă putere de judecată sau mai mult discernământ. Nici bunul simÈ› nu a suferit vreo modificare. EÈ™ti la fel de periculos ca un băieÈ›el care se joacă neÈ™tiutor cu o grenadă. Ai nevoie de îndrumarea cuiva cu mai multă minte.

― Nu mai spune! a rânjit John, mânios la culme. Chiar nu-È›i dai seama că sunt pe cale de a obÈ›ine ceea ce mi-am dorit?

― Serios? Nu-i aÈ™a că È™i pe mine mă doreÈ™ti?

― Poftim?

― Hai, John, ziceai că mă vrei! ÃŽntinde braÈ›ele È™i ia-mă! Pune-È›i în funcÈ›iune memoria ta fantastică. Adu-È›i aminte cine sunt, ce sunt, ce pot să fac, aminteÈ™te-È›i căldura relaÈ›iilor noastre, iubirea, sentimentele...

Cu sprâncenele încă încruntate, stăpânit în continuare de o nesiguranță nefirească, bărbatul și-a întins mâinile spre Susan, dar fata s-a retras câțiva pași.

― Pe mine însă nu mă poÈ›i obÈ›ine, Johnny! a continuat ea. E imposibil să-È›i aminteÈ™ti cum e să mă È›ii în braÈ›e. Trebuie să mă iubeÈ™ti ca să mă ai. Necazul cel mare e că tu nu ai nici bunul simÈ› È™i nici inteligenÈ›a necesare pentru a-È›i stabili prioritățile în mod rezonabil. Ia-È›i inelul înapoi È™i ieÈ™i afară, până nu-È›i arunc în cap cu ceva mai greu!

John s-a aplecat să culeagă inelul de logodnă.

― Susan...

― Þi-am zis să ieÈ™i afară! PoÈ›i să-È›i iei adio de la firma noastră!

Fata se înroșise de furie. Neavând încotro, John s-a răsucit pe călcâie și a părăsit apartamentul.


9


Când a sosit la birou, în dimineața următoare, Anderson era acolo, așteptându-l. Cercetătorul părea neliniștit.

― Domnule Heath..., l-a întâmpinat el zâmbind È™i ridicându-se de pe scaun.

― Ce doriÈ›i? l-a întrebat John scurt.

― Putem vorbi în siguranță?

― Din câte È™tiu eu, nu există microfoane aici.

― Am venit să vă aduc aminte că poimâine, adică duminică, trebuie să vă prezentaÈ›i la control. Sper că n-aÈ›i uitat...

― Nu, n-am uitat. Sunt incapabil să uit ceva. ÃŽn schimb, sunt capabil să mă răzgândesc. De ce e nevoie de control?

― De ce nu, domnule? Din câte am auzit noi, tratamentul a dat rezultate spectaculoase. Și, în fond, n-are rost să aÈ™teptăm până duminică. VeniÈ›i cu mine chiar acum! Ne faceÈ›i un mare serviciu, nouă, firmei È™i, fireÈ™te, umanității...

― Ar fi trebuit să mă È›ineÈ›i sub observaÈ›ie atunci, când eram în mâinile voastre, l-a repezit John pe un ton tăios. TotuÈ™i, mi-aÈ›i dat drumul pe teren, ca să zic aÈ™a, fiindcă voiaÈ›i să mă testaÈ›i în condiÈ›ii naturale, fără să È™tiÈ›i, însă, cum vor evolua lucrurile. Pentru mine, riscul era enorm, dar nu v-a păsat.

― Domnule Heath, nu ne-am gândit nici un moment că...

― ScutiÈ›i-mă, vă rog! îmi amintesc perfect ce mi-aÈ›i spus duminica trecută È™i mi-e foarte clar la ce vă gândeaÈ›i. Prin urmare, dacă am acceptat riscul, acum sunt îndreptățit să culeg roadele. N-am de gând să trec drept o curiozitate biochimică, recunoscând că îmi datorez inteligenÈ›a unei injecÈ›ii hipodermice. Și nici n-am nevoie de alÈ›ii de felul ăsta care să bântuie în jurul meu. Deocamdată, deÈ›in un monopol în materie, È™i intenÈ›ionez să profit cât mai mult de el. Voi fi dispus să cooperez cu voi, în folosul omenirii, numai după ce-mi voi fi atins scopurile. Dar nu uitaÈ›i, eu sunt cel care va È™ti că a sosit momentul. De aceea, nu mă mai căutaÈ›i; am să vă caut eu, la timpul potrivit. Anderson nu È™i-a putut stăpâni un zâmbet.

― Și, mă rog, cum ne veÈ›i împiedica să anunțăm descoperirea noastră? ToÈ›i cei cu care aÈ›i venit în contact săptămâna aceasta vor mărturisi fără putință de tăgadă că v-aÈ›i schimbat enorm, în urma injecÈ›iei.

― Serios? Ascultă-mă bine, Anderson, È™i, dacă e posibil, încetează să mai arborezi zâmbetul ăsta tâmpit, fiindcă mă enervează. Þi-am spus că pot reproduce fiecare cuvânt rostit de tine È™i de Kupfer. ÃŽmi amintesc fiecare nuanță de exprimare, fiecare căutătură piezișă. Toate astea mi-au spus mai multe decât o enciclopedie. Am învățat destule, aÈ™a că am verificat registrele cu concediile medicale, fiindu-mi foarte clar ce anume trebuia să caut. Se pare că nu sunt primul angajat de la Quantum căruia i s-a administrat dezinhibitorul.

Acum Anderson nu mai zâmbea.

― Prostii! a mormăit el.

― CâtuÈ™i de puÈ›in! a rânjit John. Știi bine că am dreptate, ba mai mult, că am È™i dovezi. Cunosc numele persoanelor implicate ― spre surprinderea mea, una dintre ele era o femeie - la fel cum am aflat la ce spitale au fost tratate, dar È™i falsele motive pentru care au fost internate. De vreme ce nu m-aÈ›i prevenit asupra acestor lucruri, în momentul când m-aÈ›i folosit pe post de cobai cu două picioare, consider că nu vă datorez nimic, decât cel mult o condamnare de câțiva ani la temniță grea...

― Nu mai am chef de discuÈ›ii pe tema asta! I-a întrerupt Anderson. TotuÈ™i, lasă-mă să-È›i mai spun ceva. ÃŽntr-o bună zi, efectele tratamentului vor dispărea. N-ai cum să-È›i păstrezi memoria perfectă, Heath! Atunci vei fi nevoit să te întorci din nou la noi, implorându-ne să-È›i facem altă injecÈ›ie, dar poÈ›i să fii sigur că în acel moment noi vom pune condiÈ›iile.

― Prostii! a rânjit sarcastic John. Doar nu-È›i închipui că nu v-am cercetat rapoartele, mai ales pe acelea pe care le-aÈ›i È›inut secrete. Mi-am făcut o idee foarte clară în privinÈ›a lucrurilor pe care a trebuit să le ascundeÈ›i. ÃŽn general, durata tratamentului nu este egală pentru toÈ›i subiecÈ›ii, iar efectul cel mai lung se înregistrează invariabil acolo unde rezultatele au fost cele mai spectaculoase. ÃŽn cazul meu, felul în care am reacÈ›ionat la dezinhibitor a fost pur È™i simplu extraordinar, aÈ™a că efectul va dura un timp considerabil. TotuÈ™i, dacă vreodată voi fi nevoit să vin la voi pentru o nouă injecÈ›ie, voi avea grijă ca orice refuz de cooperare să atragă după sine o sancÈ›iune drastică, mergând chiar până la distrugerea voastră. Nimeni n-are voie să mi se împotrivească!

― Lichea nerecunoscătoare...

― Nu mă mai bate la cap! I-a repezit John plictisit. N-am timp să-È›i ascult invectivele. Cară-te! Am treabă!

Când a părăsit biroul, chipul lui Anderson devenise o compoziție savantă de teamă și frustrare.

10

La două È™i jumătate, John a intrat în biroul lui Prescott, fără să se sinchisească ― pentru prima dată! ― de fumul gros ce plutea acolo. Știa foarte bine că, în curând, È™eful departamentului de vânzări avea să fie obligat să aleagă între trabucuri È™i carieră.

La acea oră, alături de Prescott se mai aflau Arnold Gluck și Lewis Randall; ca atare, John și-a dat seama că avea satisfacția (amară, ce-i drept) să se confrunte cu cei mai importanți oameni din secția lui.

Prescott și-a pus trabucul în scrumieră și l-a interpelat primul:


― Ross m-a rugat să-È›i acord o jumătate de oră ― prin urmare, să nu te aÈ™tepÈ›i la mai mult. Tu eÈ™ti ăla cu memoria de elefant, nu?

― Dacă nu È™tiÈ›i, domnule, numele meu este John Heath, È™i am venit la dumneavoastră pentru a vă prezenta o metodă de raÈ›ionalizare a procesului tehnologic din întreprindere. Astfel, va trebui să folosim din plin avantajele epocii computerelor È™i a comunicaÈ›iilor electronice È™i să punem bazele modificărilor ulterioare, cerute de progresul tehnologiei.

Cei trei șefi s-au privit în tăcere. Gluck, un bărbat cu fața zbârcită și tuciurie, a vorbit primul, după câteva secunde:

― EÈ™ti cumva expert în management?

― Nu e nevoie să fiu, domnule. Lucrez aici de È™ase ani È™i-mi amintesc perfect fiecare amănunt de procedură din toate tranzacÈ›iile la care am luat parte. Vreau să spun că modelul acestor tranzacÈ›ii, precum È™i imperfecÈ›iunile inerente îmi sunt foarte clare. Oricine poate să-È™i dea seama unde ne vor duce risipa È™i ineficienÈ›a. DaÈ›i-mi voie să vă explic planul meu; sunt sigur că mă veÈ›i înÈ›elege.

Randall, ai cărui pistrui și păr roșu îl făceau să pară mai tânăr, l-a întrerupt, folosind un ton sardonic:

― Sper să fie într-adevăr uÈ™or de înÈ›eles, fiindcă uneori ne este foarte greu să ne descurcăm cu conceptele prea sofisticate...

― Acum nu veÈ›i avea nici un fel de probleme, l-a asigurat John.

― Þi-au mai rămas fix douăzeci È™i unu de minute, l-a avertizat Prescott, privindu-È™i ceasul.

― Va dura mult mai puÈ›in. Am făcut o diagramă È™i mă voi strădui să vorbesc repede.

Toată expunerea i-a luat aproximativ cincisprezece minute, timp în care cei trei directori nu au scos nici un cuvânt. Când John a sfârșit ce avea de spus, Gluck l-a fixat cu ochii săi mici, plini de dușmănie.

― Prin chestia asta, pretinzi că întreprinderea s-ar descurca mai bine dacă am reduce personalul la jumătate?

― Ar merge È™i cu mai puÈ›in de jumătate! i-a răspuns John cu răceală. ÃŽn felul acesta, vom fi mult mai eficienÈ›i. Nu putem concedia angajaÈ›ii din cauza sindicatelor, dar ii putem determina să plece dacă-i supunem unui subtil război de uzură. Cei care ocupă posturi mai înalte nu sunt protejaÈ›i, aÈ™a că putem scăpa de ei fără prea mari complicaÈ›ii. Dacă sunt prea bătrâni, îi scoatem la pensie; tinerii, în schimb, vor avea È™ansa de a se reprofila. Toate gândurile noastre trebuie să se îndrepte numai către prosperitatea lui Quantum.

Prescott, care până atunci preferase să păstreze o tăcere de rău augur, a tras cu sete din trabucul lui otrăvitor și a intervenit în discuție:

― Schimbările de asemenea anvergură trebuie studiate cu multă atenÈ›ie È™i puse în practică treptat, cu maximă prudență. Ceea ce pare logic pe hârtie, în practică poate înlătura ecuaÈ›ia umană...

Dar John nu era dispus să ducă tratative, astfel că l-a întrerupt cu brutalitate:

― Prescott, înÈ›elege o dată pentru totdeauna că, dacă această reorganizare nu se acceptă într-o săptămână È™i dacă nu sunt însărcinat cu punerea ei în aplicare, îmi voi da demisia. Nu-mi va fi greu să găsesc o altă slujbă, eventual la o firmă mai mică, unde planul meu ar da rezultate mai repede. Voi începe cu o mână de oameni È™i, fără să fie nevoie să angajez alÈ›ii, mă voi extinde È™i voi deveni extrem de eficient, iar după un an voi fi în stare să distrug Quantum. M-ar distra teribil s-o fac, aÈ™a că vă sfătuiesc să vă gândiÈ›i bine înainte de a-mi da răspunsul. Cu asta, am epuizat jumătatea de oră acordată. La revedere! Și John a părăsit încăperea.

11


Prescott s-a uitat în urma lui cu o privire rece și calculată, apoi s-a întors spre ceilalți.

― Cred că a vorbit foarte serios, a spus el. CunoaÈ™te mai bine decât oricine fiecare faÈ›etă a operaÈ›iilor pe care le facem. Nu-l putem lăsa să-È™i dea demisia.

― Vrei să zici că trebuie să-i acceptăm planul? I-a întrebat Randall È™ocat.

― Nu neapărat. Acum plecaÈ›i È™i nu uitaÈ›i că tot ce s-a vorbit aici e strict secret.

― Dacă nu întreprindem ceva, am vaga senzaÈ›ie că, în mai puÈ›in de o lună, ne vom trezi toÈ›i trei în stradă, a murmurat Gluck.

― N-ar fi exclus, l-a aprobat Prescott. Dar vă asigur că n-o să stăm cu mâinile în sân...

― Ce putem face?

― Dacă aflaÈ›i, n-o să vă placă. ÃŽn consecință, lăsaÈ›i totul în seama mea. Nu vă mai gândiÈ›i la asta! Vă doresc un week-end plăcut!

După plecarea celor doi, Prescott a căzut pe gânduri, mestecându-și trabucul cu furie. Într-un târziu, a ridicat receptorul și a format un număr pe derivație.

― Sunt Prescott. Luni dimineaÈ›a, la prima oră, să te prezinÈ›i în biroul meu! Regim de prioritate. Ai înÈ›eles?

12

Anderson arăta pur și simplu răvășit, de-ți venea să-i plângi de milă. Avusese un sfârșit de săptămână foarte neplăcut. Prescott, care nici el nu petrecuse mai bine, l-a abordat fără menajamente:

― Kupfer È™i cu tine aÈ›i făcut-o din nou, nu-i aÈ™a?

― Mai bine să nu vorbim despre asta, domnule Prescott, i-a răspuns Anderson cu o voce stinsă. AmintiÈ›i-vă că am hotărât de comun acord ca unele aspecte ale cercetărilor noastre să vă rămână necunoscute. Noi ne-am asumat atât riscurile, cât È™i gloria, iar Quantum avea să beneficieze numai de cea din urmă.

― Dar È™i salariile vi s-au dublat, iar conducerea s-a obligat să vă pună la dispoziÈ›ie toate fondurile necesare. Te-aÈ™ ruga să nu uiÈ›i acest mic amănunt. Răspunde-mi sincer: l-aÈ›i injectat sau nu pe Heath? N-are rost să vă ascundeÈ›i de mine, lucrurile sunt evidente...

― Da, l-am injectat!

― Și aÈ›i fost atât de deÈ™tepÈ›i încât i-aÈ›i permis acestui... ăăă... acestui păianjen veninos să se năpustească asupra noastră È™i să ne sufoce?

― Nu ne-am închipuit c-o să se întâmple aÈ™a ceva. Când am văzut că n-a intrat în stare de È™oc, aidoma celorlalÈ›i, ne-am gândit să-i testăm reacÈ›iile "pe teren". Credeam că, după câteva zile, o să aibă o cădere nervoasă sau că efectul dezinhibitorului va dispărea.

― Dacă nu m-aÈ›i fi "protejat" în halul ăsta È™i dacă nu mi-aÈ™ fi izgonit din minte toate referirile la experienÈ›ele voastre, ar fi trebuit să bănuiesc despre ce era vorba chiar atunci când mi-a dat acele detalii despre o tranzacÈ›ie, pe care n-avea de unde să È™i le amintească. ÃŽn fine, cel puÈ›in, acum È™tim cum stau lucrurile. Numai că idiotul ne amenință că dacă nu-i acceptăm planul nebunesc de restructurare, își dă demisia È™i distruge compania. Nu putem accepta nici să ne punem singuri È™treangul de gât, dar nici să-l lăsăm să plece.

― Dar nu cumva planul de restructurare e bun, având în vedere puterea lui de rememorare È™i de sinteză?

― Nu mă interesează! Nemernicul vrea să-mi ia locul, È™i cine È™tie ce-i mai trece prin cap dacă nu scăpăm de el.

― Cum adică, să scăpăm de el? Acest experiment poate fi de o însemnătate capitală pentru proiectul cerebro-chimic.

― LăsaÈ›i-o baltă! Pur È™i simplu, e un dezastru. N-aÈ›i reuÈ™it decât să creaÈ›i un super-Hitler.

― Dar efectul va scădea simÈ›itor, a È™optit Anderson, cu o spaimă prost disimulată în glas.

― Serios? Când?

― Oricând, cu începere din acest moment. Nu È™tiu sigur...

― Atunci, nu ne putem permite să riscăm. Trebuie să ne elaborăm un plan È™i să-l punem în aplicare chiar mâine. Timpul ne presează...

13

John era extrem de bine-dispus. Felul în care îl ocolea Ross atunci când avea posibilitatea să-l evite, ca și respectul cu care ii vorbea când nu mai avea încotro și trebuia să dea ochii cu el, îl făceau să simtă că dobândește și mai multă putere de muncă. Peste noapte, se produsese o răsturnare spectaculoasă în ierarhia Laboratoarelor Quantum, iar el ajunsese în vârf.

Nu putea să se mintă pe sine însuși că nu-i plăcea. Dimpotrivă, savura cu patimă beția înălțimilor. Soarta i se schimbase radical și incredibil de rapid. Nu trecuseră decât nouă zile de când îi fusese injectat dezinhibitorul, și fiecare pas îl purtase tot mai departe!

În fine, nu izbândise chiar pe toate planurile. Susan se supărase prostește pe el, dar mai târziu avea să rezolve și problema asta. Când fata va vedea culmile pe care urma să se cocoațe peste alte nouă zile, peste nouăzeci de zile...

John și-a ridicat privirea. Ross apăruse lângă biroul lui, sperând să-i capteze atenția, dar nu îndrăznea totuși să-i întrerupă șirul gândurilor. John s-a rotit cu scaun cu tot, și-a întins picioarele înainte, într-un gest de relaxare, și l-a întrebat leneș:

― Vrei ceva, Ross?

― Dacă se poate, a început fostul lui È™ef, cu o atitudine umilă, aÈ™ vrea să veniÈ›i până la mine în birou, domnule Heath. Avem o problemă destul de serioasă È™i, sincer vorbind, cred că sunteÈ›i singurul om din întreprinderea noastră care o poate rezolva.

John s-a ridicat încet în picioare.

― Serios? s-a mirat el. Ce s-a întâmplat?

Ross a aruncat în jur o privire semnificativă, sugerând că nu voia să fie auzit de ceilalți colegi. După aceea, printr-un gest larg al brațului, l-a poftit din nou să-l urmeze.

John a ezitat câteva clipe, dar, cum vreme de ani de zile Ross exercitase asupra lui o autoritate de necontestat, a sfârșit prin a reacționa în virtutea obișnuinței.

Ross i-a deschis ușa politicos, dându-i întâietate, apoi a intrat și el în încăpere și a încuiat cu grijă ușa, postându-se după aceea în dreptul ei. De după corpul de bibliotecă și-a făcut apariția Anderson.

― La urma urmei, despre ce este vorba? a întrebat John tăios.

― Nu te neliniÈ™ti, Heath! a spus Ross, iar zâmbetul lui s-a preschimbat într-un rânjet de vulpe. Vrem doar să te ajutăm să scapi de starea anormală căreia i-ai căzut pradă È™i să redevii băiatul simpatic dintotdeauna. Nu te miÈ™ca!

Anderson ținea în mână o seringă hipodermică.

― Heath, te rog să nu te zbaÈ›i! l-a îndemnat el. Nu vrem să-È›i facem nici un rău.

― Să È™tiÈ›i că È›ip! i-a ameninÈ›at John.

― Dacă scoÈ›i vreun sunet, a mârâit Ross, iÈ›i pun un căluÈ™ în gură È™i È›i-l îndes atât de tare, încât o să simÈ›i că-È›i sar ochii din cap. Nici nu È™tii cât de mult mi-ar plăcea s-o fac!

― Am strâns probe materiale compromițătoare pentru voi, pe care le-am ascuns într-un loc sigur. Dacă pățesc ceva...

― N-o să pățeÈ™ti nimic, domnule Heath! a încercat Anderson să-l liniÈ™tească. Cu dumneata s-a întâmplat ceva neprevăzut: ai dat de un mare necaz, iar noi te vom ajuta să-È›i recâștigi personalitatea de mai înainte. Oricum, lucrul acesta avea să se producă, mai devreme sau mai târziu ― noi nu facem altceva decât să grăbim reacÈ›ia...

― AÈ™adar, eu am să te È›in, i-a explicat Ross cinic, È™i te rog să nu te miÈ™ti, fiindcă prietenul meu ar putea să-È›i injecteze o doză mai mare decât e necesar È™i după aceea n-ai să mai fii în stare să-{i aminteÈ™ti nimic...

― Deci asta puneaÈ›i voi la cale! a exclamat John, dându-se înapoi. VreÈ›i să uit totul despre voi, toate informaÈ›iile. CredeÈ›i că aÈ™a veÈ›i fi în siguranță. Dar...

― Heath, nu-È›i vom face nici un rău! a repetat Anderson, străduindu-se să pară convingător.

Pe fruntea lui John apăruseră broboane de sudoare, iar el se simțea pe jumătate paralizat de furie și oroare.

― VreÈ›i să devin amnezic! a rostit gâfâind, cu teroarea specifică individului care se È™tie capabil de a-È™i aminti totul.

― Atunci nu-È›i vei da seama nici măcar de asta! a rânjit din nou Ross. Haide, Anderson, dă-i drumul!

― Eh! a mormăit Anderson resemnat. Uite cum sunt nevoit să distrug un experiment perfect!

Și, rostind aceste cuvinte, cercetătorul a ridicat brațul flasc al lui John și a pregătit seringa.

În clipa aceea, s-au auzit bătăi în ușă și o voce strigând: "John!".

Anderson a încremenit și a ridicat o privire întrebătoare spre Ross. În primul moment, acesta s-a răsucit în direcția ușii, dar apoi s-a răzgândit și a vorbit în șoaptă:

― GrăbeÈ™te-te, doctore, fă-i injecÈ›ia! Vocea s-a auzit din nou:

― Johnny, È™tiu că eÈ™ti acolo! Am chemat poliÈ›ia! Trebuie să apară în câteva minute!

― Fă-i injecÈ›ia! a insistat Ross, tot în È™oaptă. Minte! Și oricum, până va veni poliÈ›ia, totul se va fi terminat. Nu vor putea să dovedească nimic...

― Imposibil! I-a contrazis Anderson, dând din cap cu putere. E logodnica lui. Știe că a fost tratat cu dezinhibitor. A asistat la întreaga operaÈ›ie.

― Tâmpitule!

Între timp, Susan începuse să izbească ușa cu picioarele; după alte câteva clipe, vocea fetei s-a auzit înfundată:

― DaÈ›i-mi drumul! E Johnny... LăsaÈ›i-mă în pace!

― Numai aÈ™a l-am putut convinge să accepte, i-a explicat Anderson lui Ross. Și, de fapt, nici nu cred că mai e nevoie să-i facem ceva. Uită-te la el!

John se prăbușise într-un colț, cu ochii sticloși. În mod clar, se afla într-o stare de totală inconștiență.

― Din cauza groazei, a suferit un È™oc, È™i-a continuat Anderson explicaÈ›iile. ÃŽn mod normal, asta ar trebui să aibă influență asupra memoriei. Cred că efectul dezinhibitorului a fost anihilat. Dă-i drumul fetei înăuntru È™i lasă-mă pe mine să vorbesc cu ea.

14

Susan arăta foarte palidă așa cum stătea îngenuncheată lângă John, ținându-l în brațe cu un aer protector.

― Ce s-a întâmplat? a întrebat ea alarmată.

― Presupun că n-aÈ›i uitat injecÈ›ia cu..., a început Anderson.

― Da, da. Ce s-a întâmplat acum?

― Trebuia să vină la control alaltăieri, dar a refuzat categoric s-o facă. De asemenea, am primit o serie de rapoarte de la superiorii lui, care ne-au îngrijorat foarte tare. Domnul Heath devenise arogant, megaloman È™i irascibil. Dar probabil că aÈ›i remarcat È™i dumneavoastră comportarea lui. Văd că nu mai purtaÈ›i inelul...

― Ne-am certat...

― Atunci, sper că înÈ›elegeÈ›i situaÈ›ia. Era... mă rog, dacă ar fi fost o maÈ™inărie, am fi spus că i s-a încins motorul din cauza suprasolicitării. Astăzi dimineață ne-am dat seama că trebuia neapărat să fie supus unui tratament adecvat. L-am convins aÈ™adar să vină aici, am închis uÈ™a È™i...

― Și i-aÈ›i injectat cine È™tie ce substanță, în timp ce eu È›ipam È™i încercam să intru!

― Vă înÈ™elaÈ›i, a contrazis-o Anderson. IntenÈ›ionam să folosim un sedativ uÈ™or, dar era prea târziu. Domnul Heath a suferit un È™oc nervos È™i a leÈ™inat. Dacă vreÈ›i, puteÈ›i să-l controlaÈ›i: nu-i veÈ›i găsi nici o înÈ›epătură pe tot corpul. Ca logodnică, presupun că nu vă e jenă să vă uitaÈ›i peste tot...

― Am să văd eu, a spus Susan. Ce se întâmplă cu el acum?

― Sunt sigur că o să-È™i revină. O să fie ca mai înainte.

― Adică acelaÈ™i mediocru absolut?

― N-o să mai aibă o memorie perfectă, dar, de fapt, până acum zece zile, aceasta era starea lui naturală. FireÈ™te, firma o să-i acorde concediu medical nelimitat, cu plata integrală a salariului. Dacă va fi nevoie de tratament medical, cheltuielile le vom suporta tot noi. Și dacă se va simÈ›i în stare să-È™i reia vechea lui slujbă, îl vom primi oricând bucuroÈ™i...

― Bun! Vreau să-mi daÈ›i în scris tot ce mi-aÈ›i spus acum. AÈ™tept până la sfârÈ™itul zilei. ÃŽn caz contrar, voi vorbi cu avocatul meu, mâine la prima oră.

― Dar, domniÈ™oară Collins, dumneavoastră È™tiÈ›i foarte bine că domnul Heath s-a oferit voluntar. ÃŽn plus, È™i dumneavoastră v-aÈ›i dat acordul.

― Iar dumneavoastră È™tiÈ›i la fel de bine că ni s-au ascuns anumite aspecte ale acestui experiment. Nu cred că v-ar conveni să se declanÈ™eze o anchetă... Prin urmare, aveÈ›i grijă ca până mâine să primesc în scris toate promisiunile pe care mi le-aÈ›i făcut.

― ÃŽn cazul acesta, va trebui să semnaÈ›i È™i dumneavoastră o înÈ›elegere prin care să recunoaÈ™teÈ›i că nu noi suntem vinovaÈ›i de accidentele suferite de domnul Heath.

― Vom vedea. Mai întâi, vreau să È™tiu cu exactitate ce a pățit logodnicul meu. PoÈ›i să mergi, iubitule?

― Da, Sue, a răspuns John cu o voce răguÈ™ită È™i uÈ™or speriată.

― Atunci, hai să plecăm de aici!

15

John fusese obligat să mănânce o omletă uriașă și să-și bea cafeaua, înainte ca Sue să-i permită să vorbească despre cele întâmplate.

― Sue, nu înÈ›eleg cum de s-a nimerit să fii acolo!

― IntuiÈ›ie de femeie.

― Ba nu, mai degrabă, inteligenÈ›a lui Susan!

― Bine, bine, cum vrei tu. După ce È›i-am aruncat inelul în cap, mi-am plâns puÈ›in de milă. Pe urmă mi-a trecut, dar am început să încerc sentimentul că pierdusem ceva foarte preÈ›ios. Oricât de ciudat È›i s-ar părea, îmi eÈ™ti foarte drag.

― Iartă-mă, Sue! a È™optit John umil.

― Ar trebui să mă rogi mai cu foc, a zâmbit fata. Nici nu-È›i închipui cât de insuportabil erai. Curând, insă, mi-am dat seama că dacă eu, care te iubeam, nu te mai putusem suporta, atunci colegii tăi trebuie să fi avut sentimente mult mai violente față de tine. Ajunsesem până acolo încât îmi închipuiam că voiau să te omoare. Să nu mă înÈ›elegi greÈ™it. Eram nevoită să recunosc că meritai să fii omorât, dar numai de mâna mea. N-aÈ™ fi permis altei persoane să facă aÈ™a ceva, indiferent cine ar fi fost ea. Când n-ai mai dat nici un semn de viață...

― Of, Sue, aveam atâtea planuri È™i mi se părea că sunt în criză de timp...

― Da, ce să spun, voiai să termini toate treburile în două săptămâni! Știu că nu eÈ™ti întreg la minte, dar nici chiar aÈ™a! Azi-dimineață, însă, am ajuns la limitele răbdării. Am venit la birou, pentru a vedea ce mai faci, È™i, când colo, te-am găsit încuiat într-o cameră.

Amintindu-și prin ce trecuse, tânărul s-a cutremurat.

― N-am crezut vreodată c-o să mă bucur să te aud È›ipând È™i lovind în ușă, dar atunci m-am simÈ›it în al nouălea cer. De fapt, tu i-ai oprit...

― Te deranjează dacă discutăm despre asta?

― Cred că nu. Mă simt bine.

― Ce-È›i făceau?

― Voiau să-mi inhibe la loc memoria. Eu credeam, însă, că intenÈ›ionează să-mi injecteze o doză mărită, ca să devin complet amnezic.

― De ce?

― Pentru că È™tiau că deÈ›ineam probe concludente împotriva lor. Puteam să-i arunc în stradă È™i să ruinez compania.

― Chiar puteai?

― BineînÈ›eles.

― Dar nu È›i-au făcut injecÈ›ia, nu? Sau m-a minÈ›it Anderson?

― Nu mi-au făcut nimic.

― Și acum te simÈ›i bine?

― După cum vezi, nu sunt amnezic.

― Nu intenÈ›ionez să-È›i È›in lecÈ›ii de morală, dar sper că ai învățat câte ceva din cele întâmplate.

― Mda, îmi dau seama că ai avut dreptate.

― Atunci mai acordă-mi încă un minut, pentru o scurtă prelegere, pe care te rog să n-o uiÈ›i. Te-ai grăbit, ai acÈ›ionat prea repede, prea deschis, fără să È›ii seama de reacÈ›iile violente ale celorlalÈ›i. Ai confundat memoria perfectă cu inteligenÈ›a. Dacă ai fi lăsat pe cineva cu adevărat inteligent să te ajute...

― Aveam nevoie de tine, Sue.

― Mă ai acum, Johnny.

― Și ce ne mai rămâne de făcut?

― ÃŽntâi È™i întâi, să obÈ›inem hârtia cu promisiunile celor de la Quantum, iar dacă te simÈ›i bine, să semnăm È™i noi declaraÈ›ia pe care ne-au solicitat-o. ÃŽn al doilea rând, ne vom căsători sâmbătă, aÈ™a cum planificasem iniÈ›ial. Mai târziu, vom vedea noi... Dar, iubitule, eÈ™ti sigur că totul e în regulă?

― Fără doar È™i poate, draga mea! De vreme ce suntem împreună, totul e minunat...


16


Nunta lor a fost mai degrabă modestă. Întâmplarea a făcut ca numărul invitaților care au participat efectiv la ceremonie să fie mai mic decât doriseră mirii. De la Quantum nu fusese invitat nimeni, pentru că Sue se opusese cu fermitate.

Un vecin de-al ei adusese o videocameră pentru a înregistra desfășurarea "solemnității". Lui John, un asemenea gest i se părea a fi culmea conformismului, dar logodnica lui insistase și nu putuse s-o refuze.

La un moment dat, vecinul respectiv s-a apropiat de el și l-a abordat posomorât.

― Nu pot să pornesc drăcia asta! Cu toÈ›ii am crezut că tipii de la magazin mi-au vândut un aparat care funcÈ›ionează, È™i când colo... Mă duc să le dau un telefon ticăloÈ™ilor ălora!

Și individul a luat-o la fugă pe scări, spre cabina telefonică plasată în fața capelei. John s-a uitat curios la camera de luat vederi, apoi a remarcat că pe măsuța de lângă el se afla o broșură cuprinzând instrucțiunile de folosire. Împins de curiozitate, a parcurs-o rapid, după care a pus-o la loc. Și-a aruncat privirea de jur-împrejur, dar în acel moment nimeni nu-l băga în seamă. Fiecare invitat părea să fie ocupat cu altceva. În consecință, tânărul a ridicat capacul din spate și s-a uitat cu atenție în interiorul aparatului. După aceea, s-a răsucit spre peretele opus și a căzut pe gânduri, cu privirea ațintită în gol. Ochii lui încă mai căutau aiurea, când mâna dreaptă i s-a strecurat în mecanismul docil, operând o mică ajustare. După câteva secunde, John a pus capacul la loc și a apăsat pe tasta de pornire.

Chiar atunci s-a întors și vecinul în fugă. Bietul om părea exasperat.

― Cum naiba să urmez instrucÈ›iunile dacă nu le înÈ›eleg? a exclamat el, cu răsuflarea tăiată.

Apoi, uitându-se la camera de filmat, s-a încruntat a mirare.

― Hai, că-i nostim! Merge! Poate că nu mi-oi fi dat eu seama È™i a funcÈ›ionat tot timpul...

17

― PoÈ›i să săruÈ›i mireasa! a rostit pastorul cu bunăvoință, iar John a luat-o în braÈ›e pe Susan È™i a executat ordinul cu entuziasm.

― Ai reparat aparatul, i-a È™optit fata, nedezlipindu-È™i buzele de ale lui. De ce?

― Am vrut să iasă totul bine, i-a răspuns el, tot în È™oaptă.
― Ai vrut să faci iar pe deÈ™teptul...

Cei doi tineri s-au retras fiecare câte un pas și s-au privit, sorbindu-se din ochi, apoi au început din nou să se sărute, în timp ce asistența se foia în scaune și chicotea.

― Dacă te mai dai în spectacol, te jupoi! i-a È™optit din nou Susan. Câtă vreme nu È™tie nimeni că È›i-ai păstrat memoria perfectă, nu există pericolul de a fi obstrucÈ›ionat. Ascultă-mi sfaturile, È™i într-un an vei obÈ›ine tot ce-È›i doreÈ™ti.

― Da, iubito, i-a răspuns John, blând ca un mieluÈ™el.