E prima zi de toamnă și deja în aer plutește melancolia. Frunzele, cândva învelite în mantii verzi, acum sunt stropite cu picături ruginii, galbene... Amintirea serilor toride și a plimbărilor prin parcurile țesute cu zâmbete de copii se proiectează pe pereții goi și muți. Vântul tomnatic adie răcoros mișcând molatic pletele aurite ale plopilor. Deja pe strada prăfuită se așterne un covor foșnitor și brodat în culori felurite. O ultimă ploaie caldă de vară rătăcită prin lume cade. O lacrimă dulce se prelinge pe obrazu-mi palid și pustiit, inima-mi oftează, iar ochii mi se întristează. E toamnă iar, dar nu mai e la fel. Nu mai ești tu lângă mine...sau eu lângă tine. Am rămas singuri, amândoi risipiți printre betoane, pierduți unul de altul. Cândva era doi oameni uniți întru-un unic suflet, într-o iubire. Atunci eram...
Soarele dogorea tomnatic mângâind asfaltul peticit cu stofă neagră, nori albi pufoși se rostogoleau în cercuri pe cerul încă senin, iar un băiat și o fată stăteau pe iarba moale privindu-i și sorbind fiecare clipă pentru a nu o irosi căci era o clipă în care erau împreună. Din când în când se priveau adânc în ochi parcă intrând unul în sufletul celuilalt. Apoi își împreunau mâinile într-o dulce strângere admirând din nou bolta țesută cu forme geometrice imperfecte. El își trecea suav mâinile tremurânde de teama de a o nu răni prin păru-i bălai lăsându-le să curgă pe tot chipul ei înfiorat de mângâierea-i caldă. Apoi părăseau iarba modelată de trupurile lor printre firele verzi și stăteau îmbrățișați privind apusul lăsându-se învăluiți de vântul ce adia tomnatic. Noaptea înstelată luminată de un felinar rotund, gigant le călăuzea pașii printre străzile golite și uriașii de beton ce le îngrădesc. Se plimbau astfel ore în șir ignorând lumea din jurul lor care acum dormea sub nepăsarea oferită de viața zilnică. Zorii îi regăseau dormind uitați pe o bancă rătăcită printre clădiri, unul în brațele celuilalt. Se trezeau privindu-se îndelungat și întristați fiind că în curând destinul îi va despărți. Vor trebui să se reîntoarcă la lumea lipsită de culori pe care au clădit-o acum oamenii și la viața în care iubirea e uitată și aruncată undeva într-un colț. Reîntâlnirea însă le va fi dulce, ireală, dar nu se va mai întâmpla. S-au înstrăinat unul de altul...i-a despărțit soarta și prezentul care i-a obligat să uite că dragostea există în jurul lor, dedicând fiecare clipă muncii, familiei, prietenilor...dar uitând de ei.
Da...eram eu și el. Atunci eram doar noi. Azi însă nu ne mai cunoaștem...Timpul a trecut nepăsător și deși a rămas amintirea nu mai e la fel. Melancolia învăluie acum lumea în care trăiesc. E toamnă iar...