A fost odată ca niciodată un băiat nici prea scund și nici prea înalt, nici prea slab și nici prea gras, nici prea deștept și nici prea prost. Adică un român adevărat, adolescent, născut la Huși, crescut în București. Nu avea prieteni, nu avea prietene, în schimb se înțelegea de minune cu greierii. Le cunoștea forma, obiceiurile, pasiunile, căci dacă nu știați, greierii au niște fixații mai ceva ca omul, unii iubesc călătoriile, alții muzica, unii împrumută grăunțe de la lăcuste și furnici (vezi fabula), alții fură de sting. În ultima categorie se încadrează și Mitică, un greiere din capitală, cu domiciliul în centrul istoric al Bucureștiului, mai exact la Hanul Gabroveni. Așadar întâmplarea pe care o povestesc este veche, în vremea aceea Hanul Gabroveni era în vogă, era aglomerat, în camerele lui luxoase înnoptau femei bogate, bancheri, miniștri ori mai știu eu ce demnitari înalți, pentru că Hanul era vestit prin bucatele și băuturile lui alese.

Într-o cameră modestă a hanului, fără ferestre, situată undeva la subsol, se cazase și tânărul nostru din Huși, îi plătea unui bătrân paznic de noapte ce renunțase la odihnă câte o sută de lei pe săptămână. Nu trăia grozav, căci era sărac, iar vremurile grele, când prindea o zi sau două de muncă reușea să strângă bani pentru chirie, ba mai rămâneau și pentru pâine și-o litră de țuică la terasă.

Așa se face că într-o noapte caldă de primăvară, după ce dovedi trei țoiuri cu țuică veche de prună, băiatul din Huși se retrase pentru somn, mult după miezul nopții. Intră în cameră, închise ușa, aprinse fitilul lămpii cu gaz și dădu cu ochii de greierele Mitică. Acesta, după vechiul obicei greieresc, dădu de trei ori din picioare și scoase acel sunet binecunoscut tuturor în semn de salut.

- Moi, greiere, moi! Cin’ te puse să intri în camera mea ca să-mi țârâi... o să te belesc greiere! spuse amenințător tânărul și dădu să-l prindă.
- Ba să șezi potolit, că de două săptămâni te pândesc să-ți spun ceva.
- Nu-ș cum naiba da’ eu pricep ce spui. Vorbești cam pițigăiat dar clar... ori am bolânzit.
- Nu ai bolânzit, ai darul de a înțelege graiul greierilor!
- M-am pricopsit!... Nu puteam avea darul bogăției, de exemplu, să nu-mi mai fie foame niciodată.
- Și de ce nu faci rost de bani, că la voi, oamenii, banii sunt tot ce contează.
- Acum tu ai bolânzit, cum să fac rost de atâția bani?
- Păi, te ajut eu.
- Tu? Pesemne că-n seara asta ai băut mai mult ca mine, greiere.
- Mitică! Mă cheamă Mitică și nu pun strop de alcool în gură. Deci vrei bani?
- Ai așa ceva?
- Nu, dar pot face rost.

Și greierele cât ai zice lingurică dispăru într-o crăpătură a zidului. După aproape o oră tânărul nostru fu trezit de un țârâit îngrozitor. În fața lui, pe preșul de lână de lângă pat, văzu trei hârtii de-o sută de lei, toate noi-nouțe.

- Hai să-nnebunești!
- Acum mă crezi? țârâi greierele.

Băiatul se freca la ochi cu palma stângă, iar cu dreapta ținea lampa cu gaz cât mai aproape de bancnote, erau adevărate, erau noi, parcă atunci scoase din tipografie. Greierele îl privea rânjind (și să nu te mire că și greierii știu să rânjească, trebuie să fii atent și să îi observi de aproape).

A doua zi tânărul își plăti datoria la cameră, își cumpără o cămașă, o pereche de pantaloni și o șapcă albastră, iar noaptea prădui și restul banilor pe o friptură vânătorească și doi litri de vin. Spre dimineață, când se întoarse în cameră, dădu cu ochii de greierele Mitică - îl aștepta în vârful patului, pe cearșaf.

- Deci ți-au fost de folos banii, că te văd vesel.
- Ești un înger, greiere!
- Să nu exagerăm, sunt doar o insectă folositoare.
- Îmi spui și mie de unde ai făcut rost de bani?
- Dragul meu, sursele sunt confidențiale, nu te supăra pe mine.
- Bine, sughiță băiatul. Dar mai poți face rost de încă trei hârtii?
- Adică mai vrei bani? se miră sincer greierele.
- Păi da’ cum, că nu mai am deloc... cât credeai că țin trei sute de lei. Doar trăim în București... ehei, dacă eram la Huși...
- Atunci îți mai aduc, spuse greierele și fugi prin perete.

Dar ochii tânărului erau atât de grei de la oboseală și mai ales de la alcool, încât adormi imediat. Se trezi a doua zi, pe la prânz, era mahmur, gura iască și o durere teribilă de cap... că așa se întâmplă când bei vin negru și nu ești învățat. Îl văzu pe greiere sus, cățărat pe masă, tolănit într-o călimară uscată, picior peste picior, pufăind dintr-o lulea.

- Ai adus banii? Că eu am ațipit oleacă...
- Vezi la piciorul patului.

Și mare-i fu mirarea și bucuria când găsi acolo cinci hârtii de o sută. Astfel se legă între ei o prietenie adevărată, o simbioză asemănătoare cu cea a hipopotamului și a păsării care-l ciugulește de insecte. Greierele îi aducea bani în fiecare dimineață, iar tânărul arăta din ce în ce mai bine în hainele mereu curate, apretate, călcate, era tuns, bărbierit, devenise un fante pe strada Gabroveni. Îl cunoștea tot Bucureștiul, toată România, veneau fetele din țară să-l vadă, să-l pipăie, căci era un tânăr carismatic, știa bancuri cu moldoveni, olteni și cu alte naționalități. După un timp închirie o a doua cameră, de astă dată la etaj și în fiecare noapte dădea petreceri fastuase, dimineața retrăgându-se pentru odihnă și plăceri cu câte o fată, mereu altă fată. Tot românul îl aprecia și îl invidia, doar bătrânul paznic se minuna, pentru că nu înțelegea nici în ruptul capului de ce nu renunța băiatul la camera de la subsol, cea fără ferestre, strâmtă și cu igrasie. Dar vorba-i vorbă, atâta vreme cât primea chiria anticipat, ba chiar în unele săptămâni băiatul îi plătea dublul chiriei, nu avea de ce să comenteze.

Și toate mergeau ca pe roate, cu fericire și trai îmbelșugat până într-o dimineață cenușie și rece de noiembrie, când greierele nu a mai apărut deloc. L-a căutat băiatul toată ziua, l-a căutat noaptea și a doua zi, ba a lărgit și crăpăturile zidurilor, nimic, Mitică parcă intrase în pământ. Tânărul a fost nevoit să predea cheile camerei de la primul etaj al Hanului Gabroveni și să se retragă în singurătate, nici nu îndrăznea de rușine să mai scoată capul din încăperea mizeră de la subsol. După încă o săptămână veni și ninsoarea, iar băiatul, altădată fante - acum un biet calic, începu să-și vândă hainele una câte una să-și achite masa, țoiul cu țuică și chiria de o sută de lei pe săptămână. Iar în ajunul sfintei sărbători a Crăciunului, luă trenul personal de Huși, clasa a treia și dus a fost.

Astăzi, dacă din întâmplare treci pe strada Gabroveni și auzi un țârâit de greiere să-l strigi un pic mai tare pe Mitică, dar încredere să nu ai în el nici dacă îți promite un milion de euro. Niciodată să n-ai încredere în greieri!