Plouase scurt, o aversă de vară. Cu rochia grea de apă, cu sfârcurile împietrind inul, cu sandalele în mână, Katya pășea prin iarba umedă. Niște muncitori, salopete albastre care lucrau la o arteziană, își pufăiau țigările. O priveau furtiv, dar hulpav. Dacă ar fi știut că nu purta nimic pe dedesubt. Că-i văzuse și ea cu marginea privirii, voit neinteresată, vânjoși, bronzați, proaspăt spălați de ploaie. Pentru o secundă vagă, o sălbăticiune tânără, abandonată bestiilor. Unul dintre bărbați, fanfaronul, roti brusc robinetul defect; jeturi uriașe de apă înspumată îi stropiră pe ceilalți, asimetric. Râsete. Copii, gândi Katya și-și zâmbi sieși.