Cei doi tineri, noi veniți se prezintă pe rând. Fata este brunetă cu părul lung, ochi negri, poartă pe buze un permanent zâmbet perfid și ține în mână două cărți. Din câte înțeleg a terminat Jurnalistica și este de câteva luni redactor cultural la un ziar local, asta nu îmi spune nimic. Până acum nu am citit nici un articol semnat de ea, dar are un aer de superioritate de parcă ar lucra la Ministerul Culturii. Fetele încep cu povestioare și tot felul de bârfițe între ele, zâmbete și chicoteli. Tânărul cu care a venit fata este ceva mai frumos decât dracul, student la Drept din câte spune, sociabil și dispus la glumițe. Þine în mână ca pe ceva capturat, o cutie de carton de mărimea unui pantof. Tânăra jurnalistă pasează cele două cărți, cu care a venit, celor două prietene. Curios întind gâtul ca o girafă să văd ce cărți pasează fetele între ele. Nu reușesc fiindcă tânărul de lângă mine scoate din cutia de carton o broscuță țestoasă și o pune pe masă. Fetele se amuză văzând broscuța. Eu fac ochii cât cepele, mă ridic brusc de pe scaun, simt un fior rece pe spate, am o presimțire. Pornesc în grabă spre fântâna arteziană, mă opresc în dreptul bazinului cu apă și încep să număr broscuțele țestoase din el, una, două, trei, a patra lipsește, mă blochez. Mă uit atent în jurul bazinului cu apă pe gazonul verde, nu văd nimic. Pe moment mă gândesc că tânărul a luat broscuța țestoasă din bazin, o glumă proastă. Mă uit încă o dată cu atenție în jurul bazinului și văd în lateralul lui cum cea de a patra broască țestoasă încearcă să se urce pe bordura bazinului. Zâmbesc cu satisfacție. Mă aplec și îi dau o mână de ajutor broscuței să se urce pe bordură. Rămâne cocoțată câteva clipe pe marginea bordurii, mă privește atentă, parcă ar vrea să îmi mulțumească. Apoi își dă drumul în bazinul cu apă, lângă celelalte surate. Mă întorc spășit la masa scriitorilor, rușinat de gândul pe care l-am avut față de tânărul cu broasca țestoasă. Tânărul motivează prezența ei, spunând că a cumpărat-o pentru sora lui. El consider că decât un câine care latră sau o pisică care miaună, mai bine o broscuță țestoasă care nu face gălăgie și este inofensivă. Cineva de la masă face o glumă proastă, spunându-i tânărului să îi dea drumul broscuței într-o halbă cu bere, să înoate. Pentru câteva clipe întreaga discuție de la masă se mută pe seama micuței broscuțe. Tânărul pune la loc broscuța, în cutie și astfel se sting orice alte discuții. Cer fetelor să îmi împrumute cele două cărți pentru câteva clipe, cărțile cu care a venit tânăra jurnalistă. Cineva strigă de la masă cu o voce baritonală:
- Șefu! Încă o halbă! Repede că mă grăbesc!
Þin în mână cele două cărți, le răsfoiesc pe rând interest de titluri și de autori. Un volum de poezie semnat de Ș.M. ,,Motocicleta de lemn”. Citesc pe diagonală câteva pagini și observ că Ș.M. complică limbajul. Uneori frazele sunt rupte la mijloc ca niște oase. Nu apuc să îmi duc la bun sfârșit lectura câtorva pagini din ,,Motocicleta de lemn” de Ș.M. că cel de lângă mine insistă să îi dau și lui puțin cartea. Toți ceilalți par și ei brusc interesați de de volumul de versuri care se pasează din mână-n mână. Comentarii se aud de pretutindeni. Tânăra jurnalistă, posesoarea celor două cărți, nu uită să justifice faptul că va comenta în revista la care lucrează cele două cărți aduse de ea. Cea de a doua carte pe care o țin în mână este ,,Mireasa fără voal” scrisă de L.E. absolventă a Facultății de Litere. Am cunoscut-o personal, sociabilă, comunicativă. În așa-zisu său roman scoate în evindență un romantism blegos, un text scris cu nerv și cam atât. Cartea a apărut cu ceva ani în urmă, fără valuri la lansarea ei. Din câte știu este singura carte pe care a scris-o până acum, sau poate mă înșel, oricum nu s-a mai auzit nimic de L.E. și nici despre o altă carte scrisă de ea, poate mă înșel. La masă au început comentariile pe marginea celor două cărți. Eu însă mă abțin să comentez, îi las pe ceilalți să o facă, nu de alta, dar nu vreau să intru în polemică cu ei. Discuțiile se încing, iar halbele cu bere se ciocnesc între ele. Cel de lângă mine are exces de imaginație modernă, pe care și-o exprimă cu voce tare. În timp ce un alt poet își versează vorbirea cu expresii excentrice. Toți ceilalți construiesc prin fraze, simpatii, antipatii, intru și eu în jocul discuțiilor. Una dintre fete vorbește despre frumoasele ei experiențe personale din mâzga cotidianului. Mă uit la ea cu câtă patimă vorbește și călătoresc cu spor prin imaginație în farmecul povestirilor sale exotice. La masă discuțiile scriitorilor se transformă într-un tsunami care modifică totul în exprimări sălbatice, nu chiar așa. Dangătul clopotului de la Biserica Neagră anunță ora exactă. Sunt luat prin surprindere, cineva stă în picioare în spatele meu. Întorc capul și mare îmi este mirarea să o văd pe ,,Creața”, se apleacă ușor spre mine, făcând abstracție de cei de la masă și mă întreabă de C. spunându-mi că nu îi răspunde la telefon. Mă ridic de pe scaun și fac câțiva pași împreună cu ea. Ne oprim lângă bazinul cu broaște țestoase și stăm de vorbă. Este în trecere prin oraș și ar fi vrut să vorbească cu C. crezând că o va găsi aici. Îi spun ce știu despre C. și nu apuc să vorbesc prea mult cu ea, stă pe picior de a pleca. Îmi dau seama că se simte jenată venind singură pe terasa Conacului cu Broaște Þestoase, la masa rezervată scriitorilor, unde nimeni nu o cunoaște, în afară de mine. Ne uităm împreună în bazinul cu broaște țestoase, schimbăm câteva zâmbete și ,,Creața” pleacă. Pentru câteva clipe rămân nemișcat ca o tufă. Mă uit în urma ei, calcă apăsat, bărbătește, nimic feminin. Ba da! Are părul lung, blond și creț. Câțiva masculi de la mese se uită lung după ea. Îmi reiau locul pe scaunul de la masa cu ceilalți scriitori. Fetele încep să zâmbească, să îmi pună tot felul de întrebări ironice legate de cea care își făcuse apariția lângă mine, în urmă cu câteva minute. La masă băieții și fetele poartă discuții răutăcioase pe seama mea. Orice nouă apariție este luată în colimator de cei de la masă, se discută. Cu zâmbetul pe buze tac și nu răspund ironiilor. Îmi mut privirea în altă parte, dar nu găsesc nici o consolare în imediata mea apropiere. Își face apariția poetul G.P. vine spre masa noastră șontâc, șontâc, vorbind cu noi cu voce tare de la distanță. Merge șchiopătând, îl doare de mult un picior, dar el bea și fumează deși nu are voie. Găsește un scaun liber și i-a loc la masă printre noi. În acest moment la masă este o șerpuială, unii se ridică și pleacă, alții abia vin. Tipul astă G.P. de fel este zgomotos cu voce guturală, cu părul alb, nasul roșu și zeflemist, ne relatează că vine de la Grădina lui Ion, unde a asistat la o încăierare dintre niște terchea-berchea, de unde a plecat scârbit. Face o scurtă pauză, apoi strigă cine îi poate da o țigară și un pahar de vin și continuă cerând câțiva lei că nu îi ajung de țigări. În urmă cu câțiva ani a semnat volumul de versuri ,,Arlechin de șapte zile”. De atunci a mai scris multe volume, dar despre ,,Arlechin de șapte zile” nu s-a mai auzit nimic. Este un tip interesant ca poet, ca gen, dar mai interesant este felul său de a fi. La masă poeți, prozatori, jurnaliști, studenți de la Litere, cu toții pedalăm în discuții, având ca referință realitatea. O străbatem, o parcurgem, o absorbim în structurile ei. Unii dintre noi folosesc fraze cu care ocolesc realitatea, o modifică până o face de necunoscut. Discuțiile se diversifică, eu, alții, suntem de părere că materia din care ne hrănim ca scriitori este cotidianul, banalul, istericul, viața de zi cu zi. După ce G.P. bea paharul cu vin, scoate din buzunar o carte, o ține în mână oferind-o sau vânzând-o celui care oferă mai mult. Unii încep să râdă, gestul lui G.P. îl iau în glumă. Apoi devin brusc serioși, fiecare începând să ofere ce are pentru a obține cartea. Unii oferă în schimbul cărții băutură, alții oferă țigări, alții bani, cert este că toți vor să obțină cartea. La masă fiecare gesticulează cu mâna, intenționând să pună mâna pe carte. Într-un moment de neatenție G.P. lasă cartea pe masă, rapid o iau să văd despre ce carte este vorba. Titlul este interesant ,,Sex și perestroica” de C.C. volum apărut în 2009 la Chișinău și lansat în capitală. Răsfoiesc câteva pagini, citesc cu interes, mă grăbesc să citesc cât mai mult într-un timp scurt, până nu mi-o smulge altul din mână. Din câte observ în mod rapid este cu foarte multă acțiune, cu multă tensiune și cu foarte mult conflict, toate sunt bine postate într-o anumită relație cu realitatea. Rapid îmi formulez o părere, anume că C.C. nu găsește în realitate un tomberon, ca să găsească o sursă de conflict, de fapt în asta constă teatralitatea acestei cărți ,, Sex și perestruica”. Una dintre gâsculițe, studentă la Litere, îmi smulge violent cartea din mână și începe să o răsfoiască, citind cu voce tare. Toți colegii sunt interesați de carte, fiecare vrea să pună mâna cât mai repede pe ea. Cartea face înconjurul mesei, trecând din mână-n mână, până când cineva a oprit-o pentru el, contra unei carafe cu vin și un pachet de țigări. Mă uit la cei din jurul meu, care își asumă veleități de scriitori. Este o greșeală să credem că ne cunoaștem pe dinafară, cât suntem de complecși și avem atâtea fațete, ca și felul de a fi, mai ales atunci când facem eforturi să ne afirmăm. În acest moment fac schimb de priviri cu cele două studente, ne tatonăm reciproc cu ochii. Le privesc mai atent înfățișarea și trec dincolo de toate măștile pe care le afișează. Mă gândesc că ar cam fi timpul să plec acasă. Am de terminat romanul pe care îl scriu, sunt aproape de final și am trei variante din care pot să aleg una. Dacă mă gândesc bine peste câteva zile mi se termină vacanța. Mă ridic de pe scaun și fac un gest de plecare cu mâna celor de la masă.