Cu privirea țintă asupra unui punct fix doar de el știut, Luc părea absent față de tot ce îl înconjura. Cu părul negru, neglijent, cu fața alungită, parcă sculptată în marmură, dominată de o expresie rece, din care buzele subțiri și nasul coroiat ieșeau în evidență, îmbrăcat într-o ținută sport sub care se ascundea un corp atletic, părea a nu fi atent la cele spuse de medicul său psihiatru aflat în fața lui. Îi despărțea o măsuță pe care se afla o cană cu ceai. Medicul nu era tânăr, avea patruzeci și opt de ani, diferența dintre cei doi fiind de douăzeci și unu de ani. O figură rotundă, ciudat încadrată de părul bogat, cu nas lat și cărnos, cu ochii adânciți și buza de jos senzuală ieșită în afară. Corpul, îmbrăcat într-un costum elegant după cum cerea moda, părea voluminos.
- Fii bun, Luc, spune-mi unde te uiți, ce vezi!? Tânărul, înțepenit în fotoliu, cu palmele încleștate pe cotierele acestuia, nu schița nici un gest părând total absent. Medicul psihiatru îl privea cu atenție cercetându-i privirea fixată pe un ceva despre care nu știa nimic. Continua să îi vorbească cu calm și răbdare, constatând în sine starea avansată de tulburare psihică a pacientului său. De altfel, era greu să îi dea un diagnostic exact, se afla la a treia ședință încercând a stabili cauza declanșării deteriorării psihice. În urmă cu o săptămână, un oarecare Miti, cu care avusese un scurt dialog, îl adusese pe Luc prezentându-l ca asociat al lui la o firmă de proiectare. De fapt cei doi erau arhitecți, Luc, din câte îi spusese Miti, era patronul, cei doi fiind printre cei mai buni din branșă. Doctorul auzise de firma acestora, interesat și el să își construiască o vilă. Din câte îi spusese acel Miti, starea în care se afla Luc se declanșase violent cu câteva săptămâni în urmă. După felul în care îi vorbise despre Luc, despre comportamentul acestuia, părea destul de îngrijorat de starea sănătății asociatului și prietenului său. Dar mai îngrijorat părea de mersul firmei care, după cum afirmase acesta, fără Luc risca să se prăbușească, majoritatea proiectelor aflându-se în sarcina acestuia. ,,Al dracului prieten și asociat” își spuse medicul în sinea sa, ,, este mai îngrijorat de soarta firmei decât de starea sănătății prietenului său”. Reușise să afle de la acel Miti un lucru important, ceva de la care să poată porni investigația pentru a stabili cauza declanșării bolii psihice. În urmă cu patru luni, Luc, plecat în Italia, la Rimini, participase la un concurs de proiecte în vederea construirii a două hoteluri. Câștigase concursul, obținând contractul. De când se întorsese, nu discutase nimic cu Miti despre deplasarea sa, era, dimpotrivă, taciturn, avea tot felul de vedenii, uneori incoerent în vorbire trecea rapid de la o stare la alta. Medicul psihiatru stătea în picioare făcând eforturi de a-l determina să coopereze vorbind cu el. Corpul său lăsa pe fundalul alb al peretelui o umbră alungită care declanșase în mod negativ imaginarul pacientului, acesta văzând în forma cenușie o amenințare, privirea lui fixându-se pe umbra ce reproducea în formă alungită fiecare mișcare a acestuia. În vizualul său, umbra se amestecase de mult cu corpul real al acestuia. Mișcând ușor din buze, Luc își adună salivă în gură, când simți adunându-se suficientă, o ejectă cu putere, având ca țintă umbra. Cantitatea consistentă de salivă se opri pe costumul elegant al medicului, începând să se scurgă leneș. Medicului, care nu se aștepta la un asemenea gest, neînțelegând ce anume îl făcuse pe Luc să aibă un astfel de comportament, i se crispă fața de uimire. Gata-gata să izbucnească nervos, se abținu totuși. Răsucindu-se pe călcâi, porni grăbit spre colțul opus al cabinetului, trase draperia în spatele căreia se afla chiuveta, luă un șervețel de hârtie și cu un gest plin de scârbă începu să șteargă saliva consistentă de pe sacou. Plin de greață, se dezbrăcă de sacou aruncându-l la întâmplare pe unul din fotolii. Rămas în cămașă, porni spre biroul său, luă loc pe scaun cu un calm reținut, privindu-l pe Luc care părea mulțumit de sine. Reușise să alunge umbra care îl teroriza vizual, aceasta dispărând odată cu plecarea medicului din acel loc, era mulțumit de sine pentru felul în care reușise să alunge umbra.
- Ascultă, Luc! Trebuie să cooperezi cu mine, spune-mi tot ce ai pe suflet, tot ce vezi, tot ce te sâcâie, caută să îți descarci sufletul, numai așa voi putea să te ajut, înțelegi?
- Înțeleg, doctore, doar nu sunt nebun!
- Atunci, dacă înțelegi, vorbește, fii cooperant! Medicul, căutându-și o poziție cât mai comodă în scaunul de la birou, cu mâinile pe cotierele acestuia, își măsura cu atenție pacientul, gata să îi scaneze vizual fiecare gest, fiecare privire. Calm, aștepta să își descarce sufletul.
- Doctore, doctore, de când am intrat azi în acest cabinet…. Luc făcu o scurtă pauză de parcă ar fi vrut să își înnoade un fir de amintire.
- Și cum îți spuneam, doctore, de când am intrat în acest cabinet… uită-te la mine, doctore, nu sunt nebun… și cum îți spuneam, doctore, de cum am intrat aici, din prima clipă, înțelegi… mă urmărea o umbră, da, da, o umbră! Se opri brusc. După câteva secunde, în care îl măsură cu privirea pe medic, porni să vorbească într-un mod agitat.
- Doctore, am impresia că nu ești atent la ce îți povestesc! Mai bine plec, nu vreau să îmi bat gura degeaba. Luc făcu un ușor gest de a se ridica în picioare.
- Stai, Luc! Te urmăresc cu atenție. Stai liniștit! Vreau să te ajut! Primind vorbele doctorului ca pe o încurajare, își reluă locul în fotoliu.
- Umbra despre care îți vorbeam, doctore, era mare, alungită și se scălămbăia la mine, mă simțeam insultat de prezența ei, cred că mă înțelegi, doctore, doar nu sunt nebun. Dacă am văzut-o atât de obraznică și de insistentă, ce crezi că am făcut, ei, hai, nu ghicești, îți spun eu, am scuipat-o, știi, da’ așa cu forță, și ce crezi?!, din acel moment a dispărut. Ei, ce zici cât de inspirat am fost, ar trebui să mă feliciți, acum mă simt eliberat. Uite! vezi, acolo, pe fundalul alb al peretelui era umbra aceea urâtă și obraznică. Cu mâna întinsă, Luc arăta către perete:
- Vezi, nu mai este, a dispărut! Căutând să își păstreze cumpătul, medicul i se adresă:
- Nu, Luc, nu ai scuipat nici o umbră, pe mine m-ai scuipat, te rog să înțelegi acest lucru. Nu a fost nici o umbră! Vădit enervat, Luc, pe un ton răstit și gesticulând din mâini, se grăbi a-i da replica:
- Doctore, ești complet nebun, cum poți să mă acuzi pe mine că văd umbre, ba pe deasupra că te-am și scuipat, ești nebun, doctore, scuză-mă! Eu am venit la tine, doctore, într-o problemă de afaceri, iar tu mă faci nebun; eu nu sunt nici prost, nici nebun, eu sunt arhitect, și încă unul dintre cei mai buni, am firmă de proiectare și un asociat pe care îl cheamă Miti. Să știi, el este nebun, am să îl trimit să îl consulți. De curând am participat la un concurs de proiectare pentru construirea unor hoteluri în Italia, la Rimini, de unde m-am întors câștigător. Medicul se ridică în picioare.
- Ei, asta vreau să îmi povestești, ce s-a întâmplat la Rimini! După o tăcere scurtă, Luc se ridică și el în picioare vrând să pară dominant.
- Ce te interesează, doctore, ce am făcut la Rimini, eu nici nu am fost la Rimini! Medicul luă loc pe unul din fotolii, Luc la fel. Se așternu o liniște profundă. Medicul încercă să deschidă o nouă pistă de conversație cu Luc, acesta părând absent la inițiativa doctorului, trecea de la un subiect la altul în mod brusc, vorbea fără noimă.
- Doctore, mi-ai face o mare plăcere dacă te-ai ridica în picioare și ai sta într-un picior ca un contrabas într-un cui. Nu uita, eu am venit la tine să îți propun o afacere. Parcă ti-am mai spus-o, dar nu m-ai lăsat să termin. Pe lângă firma mea de proiectare arhitecturală, am deschis un depozit de umbre. Afacere este la început, cu siguranță va merge bine, cei ce vor să își schimbe propria umbră la mine o pot face contra cost. Pot găsi orice fel de umbră își doresc: medievală, clasică, romantică, modernă sau faustiană, alții își pot lăsa în depozitul meu de umbre pe o perioadă de timp propria lor umbră dacă vor să scape de ea spre a nu se mai simți urmăriți. În acest caz prețul este mai mare. Dar sunt și alții care își pot cumpăra o altă umbră în afară de a lor, o umbră în spatele căreia să se ascundă. Vând, cumpăr și închiriez umbre. Ei, ce zici, este bună afacerea? Ridicându-se în picioare, gata de a pleca, Luc continuă:
- Dă-mi doctore, o bancnotă de o sută de euro, iar la plecare îți iau umbra. Te asigur că pentru banii ăștia ți-o voi păstra în depozitul meu de umbre la loc de cinste, pe un raft al marilor personalități. Acum plec, te rog, scoate banii, căci vorba rămâne vorbă. Hai, hai, doctore, nu am timp de așteptat, mai sunt și alții care mă așteaptă să le vând și să le cumpăr umbra, nu îmi pot lăsa depozitul de umbre prea mult timp nesupravegheat, s-ar putea ca cineva să le facă vreun rău ori să fure vreuna. Ca hipnotizat, doctorul scoase din buzunarul pantalonului o bancnotă de o sută de euro. Cum văzu bancnota, Luc i-o smulse rapid din mână fără să aștepte ca medicul să i-o înmâneze. Vârî repede hârtia de o sută în buzunar, apoi îi strânse mâna cu putere, semn al unei afaceri încheiate.
- Ascultă, Luc, data viitoare când vei veni pentru ședința de psihiatri, te rog să îmi aduci umbra pe care ți-am dat-o azi spre depozitare.
- Bine, bine, doctore! Vrei să ți-o aduc împachetată sau trasă în vid?
- Nu, nu, adumi-o într-o pungă de plastic, să nu fie transparentă, ca să nu se vadă.
- Prea bine, doctore. În timp ce Luc ieșea din cabinetul de psihiatrie, pe albul peretelui umbra lui se alungea, urmărindu-l. Medicul. urmărindu-i umbra până ce aceasta dispăru, închise ușa cabinetului, își frecă mâinile între ele în semn de satisfacție, convins că a făcut o afacere bună, vorbind cu voce tare, singur:
- Nu este atât de nebun acest Luc pe cât este de bun negustor. Pășind grăbit spre sediul firmei sale, Luc își spunea în sine: ,,Doctorul acesta este mai nebun decât mine, mi-a dat o sută de euro ca să îi depozitez propria umbră în depozitul meu de umbre, ce naiba, mă crede tâmpit? Eu am să o vând altuia cu două sute de euro, nu îmi încarc depozitul cu umbrele tuturor nebunilor”.