de aici îmi fac eu cumpărăturile. clădirea e construită cu cap. mă ridic ușor pe vârfuri, apuc mânerele metalice și merg de-a bușilea până la ușile automate. cădere liberă de la trei metri pe o saltea gonflabilă. să vă spun un mic secret: uneori vin aici ca să îmi cumpăr o punguliță, din acelea mici, mici, de care nimeni nu are nevoie. și asta doar pentru căderea asta în gol... dar ce zic eu secret: vecinul a cumpărat într-o zi șaizeci de biberoane, cu fundiță amară, care se dau bebelușilor consumatori de sos din pulpă de miel. e un timid. de-asta a cumpărat șaizeci. vânzătoarea, o vizionară gălbuie, i-a spus clar: du-te omule acasă! poftim, cincizecișinouă de bucăți, pentru că mi-am dat seama de ce ești în stare! timid, timid, da’ nu s-a lăsat: s-a întors, a mai sărit o dată, a mai sărit o dată, doaaamne și i-a cerut ăleia încă un biberon:))) ce nebunie!

astăzi, că tot am pomenit de binecuvântatul sos, m-am gândit să o fac de mama mielului! dă-mi două șvanțuricale reci și o mamezină cu lapte, așa i-am spus, cu tupeu, cu zâmbetul ăla cretin așezat pe toată fața, în diagonală. dar noi oamenii suntem proști, să știți! ne săturăm de bine, nu neapărat încercăm mai binele, nu calculăm chiar nimic! nu știu de ce am cerut așa ceva, chiar dacă vânzătoarea era foarte urâtă și galbenă, eu am pierdut în povestea asta mai mult decât ea...

de ce levitezi, am continuat, de ce levitezi acum, poți să îmi spui? chiar nu mă recunosc, nu.mă.recunosc și gata! păi nimeni nu poate să vorbească atunci când levitează, am învățat asta la grădiniță, colegul meu piro-piro a căzut de la etajul șase și nu a reușit să spună nimic inteligibil: a făcut așa, ca o vacă, muuuuuuăăăăăă și pleosc. și era o simplă cădere, nu era levitație!

femeie vacă femeie vacă femeie vacă – dar mantra nu mai era funcțională. ochii i se măriseră considerabil și pluteaaa din ce în ce mai orizontal, până când, cu un efort care i-a supt tot galbenul din obraji, lăsând-o transparentă și atât de frumoasă, s-a catapultat din magazinul-mamă și a dispărut prin ușă. nu întreagă. atât cât s-a putut încadra în lărgimea ușii. „frumoasă” e o erezie pentru lumea mea, dar ce mai contează.

mi-am luat șvanțuricalele și am plecat. atât de afectat am fost încât am uitat mamezina. când m-am întors la magazin... toate cele șase șuruburi de cincisutetreizecișidoi străluceau în soare. uitaseră o șaibă. m-am bucurat atât de mult... am chemat patru vecini, fiecare de pe câte un palier, am coborât piesa la mine în apartament și toată ziua, mâncând așa, prostește din șvanțurile goale, am privit ca o vită înjunghiată la chipul transparent care-mi zâmbea mamezinic din golul șaibei.

femeie vacă femeie vacă femeie vacă era tot disable, mama lor de incompetenți!