agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3543 .



Hotel Eden 1
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Vlad Solomon ]

2005-09-13  | [This text should be read in romana]    | 



Nu rezervasem camera. Aproape niciodata nu telefonam in prealabil. Rar, foarte rar, mi s-a intamplat sa nu gasesc ceea ce cautam, ma miram de ce se incapataneaza unii sa-si rezerve camera la hotel cu multe luni inainte. Era destul sa stii ce vrei, sa fi calm, intotdeauna cineva nu vine, sau e bolnav, sau a rezervat in mai multe locuri.
Acum eram la Lido, ma imbracasem foarte elegant, sala de bal era plina de cunoscuti si necunoscuti, dansam pe arii de opera - oare le selectionasera special pentru Sylvia?- de unde stiam sa dansez pe arii de opera?... Hotelul Lido se mutase in Eilat, dar era bine asa, mai locuisem la Lido, la Bucuresti, camerele erau mari, paturile incapatoare, baia pe gustul meu.
Dansam lipit de Sylvia, era un vals, nu-l recunosteam, parca in timpul valsului nu te lipesti de partenera, ea simtea ca eram nelinistit, stia ca nu era doar emotia revederii, dupa atatia ani.
- Ce te framanta?
- Cred ca ar trebui sa rezolv problema camerei, e prea multa lume si in plin sezon as putea avea surprize. De mult n-am fost la Eilat, acum, ca au mutat hotelul aici, mi-e greu sa cred ca voi gasi chiar la Lido, dar macar sa stiu ca nu trebuie sa plec la un hotel indepartat.
Sylvia imi zambi, acelasi suris din anii 70.
- Ti-ai fi inchipuit ca ne vom intalni la Eilat, si inca la Lido?
- Doar o clipa, sa ma asigur la receptie ca nu raman pe strada, nu am dormit niciodata pe malul marii, pe nisip.
I-am luat mina- parca i-o tineam prea tandru- si ne-am indreptat spre receptia hotelului. Am fost recunoscut imediat:
- Ati fost la noi, la Bucuresti, cu ocazia unui congres, va tin minte, erati mereu in intarziere la micul dejun. Nu avem nici o camera libera, de cand ne-am mutat la Eilat suntem plini, a fost o idee excelenta.
Mi-am intors privirea catre Sylvia. Nu, era prea de tot, voiam sa fiu cu ea, sa dansam, sa ne povestim cate-n luna si stele, iar acum ma trezesc ca nu pot sa gust momentul, ca trebuie sa rezolv ceva stupid, doar pentru ca fusesem prea sigur de mine.
- Nu va preocupati, nu va trebui sa cautati in jur, oricum, Eilatul e aglomerat, daca va multumiti cu o camera mai modesta, totusi confortabila, pot sa gasesc o solutie.
Receptionerul chelise, de cand nu-l vazusem. Semana cu Montefusco, seful districtual din Milano, de pe vremea cand ma intretineam vanzand oale si tigai, din casa in casa. Avea un suras cam prea profesional, automat, ca un timbru lipit de scrisoare.
- Desigur, dar v-as ruga sa ma ajutati repede, as dori sa vad camera, sa stiu ca pot sa ma intorc la bal linistit, sa ma bucur de atmosfera festiva.
- Va exprimati in lozinci!- mi-o taie brusc receptionerul. Puteati sa va ganditi inainte. Va fac o favoare. Nimeni nu stie de existenta hotelului unde veti fi cazat. Trebuia renovat de mult, acum se ocupa de el sotia mea, veti fi surprins, dar nu va uitati la mine cu privirea asta de miel, inainte de sacrificare.
Incepea sa ma supere, sosia lui Montefusco, dar trebuia sa inghit si sa tac. Ma voi socoti eu cu el mai tarziu pentru tupeu.
- Du-te, te astept aici, in loby, imi spuse Sylvia, e pacat sa pui la inima, si-asa fumezi prea mult, intoarce-te repede, sa nu ma simt singura.
Receptionerul ma privi ironic, stia bine ca nu aveam de ales.
- Urcati cu liftul la ultimul etaj. Sotia mea va asteapta, sper ca nu veti fi dezamagit, veti fi cazat la hotelul Eden, l-am alipit cu gandul de a-l renova, dar e inca acceptabil. Eden incepe exact acolo unde se sfarseste Lido.

Ma aflu intr-o incapere cenusie, intunecata, umbre alungite, putina lumina indirecta din strada,faruri, felinare. Sunt la ultimul etaj. Dinspre lift, un fel de panta, acoperita cu o mocheta patata si rupta, duce, pe toata lungimea incaperii, catre un zid - usa de culoare bej, lemn scrijelit, vechi, tot peretele e, de fapt, un fel de usa- armonica, sau doar multe usi lipite, fara clante. Deasupra, chiar sub tavan, si el inclinat in directia liftului, deslusesc cu greu urmele cuvintului Eden, patru litere, amprenta lasata de timp. Aici am mai fost, e deja vu, parca este intrarea de la vechiul cinematograf Eden din Tel Aviv, pe vremuri se proiectau aici filmele lui Bergman si alte filme de calitate, apoi a decazut, filme pornografice, s-a inchis, au ramas doar urmele literelor, patru pete prafuite. Dar Eden era si un hotel, asa e, am recunoscut intrarea in panta, adevarat, urcam la ultimul etaj si, de acolo, continuam la stanga, erau niste trepte, acum le acopera mocheta, se deschidea o usa larga si intram parca intr-un loby elegant, cu lampi de cristal, lumini multicolore, reflectate de zeci de oglinzi, era ca o imitatie a salii oglinzilor de la Versailles, sau Chiemsee. Ce s-a intamplat, cum a decazut in halul asta hotelul Eden? Am fost aici cu parintii, eram copil, dar imi amintesc ca, desi se ajungea cam ciudat la intrarea in hotel, era o ambianta placuta, era luxos, chiar exagerat , chelneri cu manusi albe, tacamuri si farfurii Richard Ginori, semana cu Villa d'Este din Como.
Nu vreau sa intru in acest hotel, nici nu vad o intrare normala.
Ma intorc spre ascensor, dar coborise deja la parter.
Vreau sa-l chem, nu gasesc nici un buton, sunt singur in incaperea intunecata, azvarlit intre amintiri, copilarie si adolescenta, Bucuresti, Tel Aviv, Eilat, Sylvia e jos, la Lido, eu-
intre Lido si Eden.
Brusc se deschid usile de lemn si o femeie bruneta, superba, imi intinde o mana alba, marmora moale si calda.
- Sunt Laura, probabil ca nu ma tii minte, vino, ti-am pregatit camera.
Ma las condus de ea, recunosc hotelul Eden, degradat, fotolii ponosite, dar inca plin de lumina, zeci de copii se joaca si se alearga intre mobilele de epoca.
- Hotelul Eden nu mai functioneaza, imi explica Laura, il tinem doar pentru grupuri de elevi, in excursii cu scoala. Nu-l vei gasi in nici un ghid, dar stiam ca vii, nu puteai pierde ocazia reintalnirii cu Sylvia.
Privesc dezorientat in jurul meu. Dintr-un colt apare un barbat mic si pocit, cu fata diforma, parca trecuse un glont prin gura lui si iesise prin ochiul drept.
- El e ajutorul meu, imi explica Laura, ti-a dus deja valizele in camera, sunt sapte valize, exact valizele cu care ai calatorit de la Sinaia la Bucuresti, in 95.
Tac. Femeia asta stie multe despre mine, cand am cunoscut-o?
Imi ia mana si ma conduce printr-un coridor lung , fara tablouri si neluminat. Coridorul se termina cu un perete din ciment gri cu pete albe. Tipul pocit e in urma noastra, gafaie sacadat, parca e un dulau inrait. Pentru o clipa mi se face teama, dar mana Laurei ma asigura ca sunt in siguranta. Totusi ma intorc si vad un caine mare si amenintator, o privesc intrebator pe Laura, ea face un mic semn si cainele se preface intr-un peste plat, devine decor al mochetei, aceeasi mocheta de la intrarea in hotel. Acum vad clar cei doi pesti de la Tabga, pe malul lacului Kineret, linga Tveria, unde legenda spune ca Isus a multiplicat pestii si painile, pentru a hrani lumea. Imi amintesc de farfuriile armenesti, unde era redat mozaicul bisericii de la Tabga.
- Sunt cu tine, linisteste-te, cainele ne deranja, stiu, Tabga s-a transferat si ea la Eilat, e mult mai comod pentru turisti. Dar aici, in hotelul Eden, nu vine nimeni, te vei simti ca acasa. Mocheta e o imitatie, uita de pesti, oricum, nu ai fost niciodata religios si nu crezi in minuni.
In peretele cenusiu zaresc o mica usa din otel. Laura scoate din decolteu o cheie de seif si deschide portita. E foarte mica, exact de dimensiunile intrarii de la Boiserica Nativitatii de la Beit Lehem. Ne incovoiem si patrundem intr-o camera imensa, fara ferestre. In mijlocul ei doua paturi rudimentare, din metal, unul e ca un baldachin. Pe ambele paturi sunt puse cele sapte valize ale mele. E acolo si valiza rosie, si cea albastra, si geanta portocalie, cumparata intr-un moment de prostie, prin posta.
Vreau sa o intreb pe Laura cum au ajuns toate valizele acolo, dar remarc ca unul din peretii incaperii e din sticla, apropiindu-ma, observ dedesubt, la un plan inferior, o alta incapere, plina de paturi lunguiete, in fiecare pat sunt cate doi copii, dorm linistiti, desi lumina e aprinsa.
- Tu ii vezi pe ei, dar ei nu te pot zari pe tine, imi sopteste Laura.
Camera asta era inainte incaperea de control al hotelului Eden, de aici se observa fiecare miscare, se stia ce doreste fiecare dintre vizitatori, nu era nevoie nici macar sa sune vreun clopotel. Acum stii de ce nu ai auzit niciodata sunand clopotele de la Tabga...
Cu o miscare brusca, indeparta valizele de pe unul din paturi.
- Aici vei dormi azi, poate si in continuare.
Am tacut amandoi. Treceau secunde, minute, linistea devenea de nesuportat. Ma privea fix in ochi.
- Nu raman aici. Nu vreau, nu imi place de loc, am bolborosit. Trebuie sa ma intorc la Lido, ma asteapta Sylvia, cine imi aduce valizele?
Laura ma privi uimita, parca am observat si o lacrima in coltul ochiului.
- Nu poti pleca acum, te asteptam, ti-am pastrat camera.
Sylvia s-a retras de mult in camera ei, la Lido, chiar nu-ti dai seama de cat timp colindam pe culoarele hotelului Eden?
Voiam sa ma misc, dar corpul nu ma asculta. Eram inlemnit, nu puteam sa-mi desprind privirea din ochii Laurei, ma simteam atras de ea, dar stiam ca nu trebuie sa raman acolo. M-am uitat cu atentie la Laura, era deosebit de frumoasa si atragatoare, avea o rochie neagra, scurta, traversata de un fermoar, de la decolteu pana desupra genunchiului. Am mai vazut fermoarul desfacandu-se, pe Laura, nuda, in fata mea, am simtit mana ei tragandu-ma spre patul acoperit de cearceafuri albe si parfumul ei, Balenciaga, contopindu-se cu mirosul de mucegai al camerei.

--------- va urma -------------
Vlad Solomon (c)



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!