agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3044 .



Frumoșii nebuni ai marilor orașe
prose [ ]
Fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Fanuº_Neagu ]

2016-02-16  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Necula Florin Danut



Înainte nu putea fi decît un peisaj negînd înscrierea în orizonturi cunoscute, și femeia care se voise bătută de Radu Zăvoianu întrebă:
- Unde mergem? Unde continuăm petrecerea?
Ed o îngropă cu obrazul în blana lui de castor și strigă:
- Fluture nemernic, unde ne duci?
Iar Tudor Fluture, lăsîndu-se pe vine, ca să le arate prin ușa bisericii orașul cutremurat de viscol, îi trecu întrebarea lui Ramințki:
- Unde vă duc, mă?
Ramințki ieși în pronaos, răsuflă adînc și adună în boabele de vin ale ochilor orașul atacat vehement de zăpezi în nemărginirile-i subțiri, ciudate, ireale și prudente. Și, fără nici o ezitare sau sacrificiu, ieși din timpul amputat.
- Mergem la ”Maria Viscolita”. Acolo unde se strîng întristații copii ai drumului spre Nord.
- Evohé ! strigă Radu Zăvoianu.
Apoi, predînd strigătul lui Ed și femeilor – ”ea este, acum , tot mai departe și de mine și de el” -, începu să fredoneze cu jumătate de voce: Ploaia s-a stins. Ridică brațul și lasă curcubeul...
Tudor Fluture strînse hățurile și opri; o patrulă le barase drumul.
- Ce-i aiureala asta? întrebă răgușit, șeful patrulei.
- O biserică de gheață.
- Asta o văd, nu sunt orb. Mă interesează să știu la ce vă folosește?
- Provizie pentru la vară, zise Ramințki. La vară o tocăm mărunt și-o răsturnăm în paharele cu whisky.
- Jos! ordonă șeful patrulei. Caii se rechiziționează pentru deszăpezirea orașului.
Radu Zăvoianu scoase capul între Ramințki și Tudor Fluture.
- Hei, se răsti el, feriți drumul! Ia te uită ce mari comandanți! Hai, luați-vă mutrele le subțioară și călătorie sprîncenată.
- Cine sunteți voi? întrebă ofițerul, scupînd țigara ce-i încălzea gura.
- Noi, strigă Ed de lîngă altar, suntem frumoșii nebuni ai marilor orașe. Și nu vă dăm nici un cal!

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!