Încet, încet, amintirea gestului lui Nicu Man, care l-a răpus atât de tânăr, chiar dacă nu s-a șters, a început să se estompeze în amintirea celor ce l-au cunoscut. Viața-și urma cursul său, dar, de multe ori, nu așa cum ar trebui. În toamnă, când elevii au revenit la școală, după lunga vacanță de vară, brusc, cursurile s-au întrerupt.
- De mâine mergem la practică. Veți veni în haine de lucru. Fiecare elev va aduce de acasă câte o sapă, va trebui să adunăm cartofii scoși de pluguri. Trei băieți din clasa a VIII-a vor veni cu furcoaie ca să putem strânge buruienile cosite de pe tarlaua ce ne-a fost repartizată.
Alteori inginerul agronom, ori brigadierul sau chiar activistul de partid trimis de la județ în teritoriu îi repartiza pe elevi și la alte lucrări urgente precum sortarea cartofilor din pivnița Căminului Cultural. De data aceasta trebuiau să vină cu găleți. Din marea grămadă a cartofilor nesortați, ei trebuiau să formeze trei grămezi, una cu cei mari, alta cu cei mijlocii, pentru sămânță, și, în sfârșit, una cu cei mici care vor lua drumul spre crescătoria de porci.
- Tovarășa, pe ăsta unde să-l pun, în ce grămadă? se auzea câte un glas subțirel de băiețel sau fetiță din clasa a V-a.
De obicei, după o săptămână de sortat cartofi în pivniță, numărul elevilor ce veneau la practică se împuțina, însă se mărea coada de la dispensar unde mămicile veneau de mână sau în brațe cu cei mai micuți. Și cei mai mari tușeau pe întrecute. Scutirile medicale, până a fi operate în cataloage, umpleau sertarele dulapului din cancelarie.
Dintr-o dată, însă, ca printr-un miracol, numărul elevilor veniți într-o dimineață în curte școlii s-a mărit. După o numărătoare sumară erau prezenți peste 90%. Nu era, însă, nici un fel de miracol. Se zvonise că în acea zi și, probabil, în următoarele practica se va efectua la culesul merelor de la ferma CAP-ului din satul Nucet. Fără să le fi cerut nimeni, fiecare avea pe după cap o traistă mare, alții, chiar câte un sac. Erau prezenți și cei ce n-au fost văzuți aproape deloc prin curtea școlii, adică cei din apropierea gării din cartierul locuit în majoritate de țigani. Patru remorci tractate de câte un tractor s-au prezentat în ulița din fața școlii.
Nuțu și-a dat seama că, dacă se va întâmpla un accident pe drum, responsabilitatea va cădea pe umerii lui. S-a opus cât a putut plecării copiilor în astfel de condiții. S-au dus, totuși, după ce în fiecare remorcă printre copii s-a mai urcat câte un tătic ori o mămică. Și cei patru tractoriști erau părinții unor elevi.

A fost o toamnă lungă în acel an. Trebuia strânsă toată recolta, destul de bogată. Dar cine să o strângă? E drept, copiii școlii erau destul de harnici, dar se îmbolnăveau des, ori numai erau ținuți de părinți acasă, pretextând boala. Era anunțată, dar numai la județ, o vizită de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu. Toți activiștii din Comitetul județean au trebuit să iasă pe teren să-i mobilizeze pe oameni la lucru. Dar nu prea aveau pe cine mobiliza, majoritatea celor apți de muncă de la sate erau angajați ai întreprinderilor industriale de la oraș, unii calificați, alții doar paznici, portari, oameni de serviciu sau pompieri. S-a luat atunci hotărârea, vizita de lucru fiind anunțată doar pentru agricultură, ca toți angajații din industrie să fie transferați pentru o perioadă în agricultură. Normal ar fi fost ca navetiștii de la țară să fie lăsați să stea acasă pentru a lucra în agricultură, dar nu era sigur că aceștia chiar așa vor face. De aceea, în fiecare dimineață când se prezentau la lucru erau îmbarcați în camioane sau autobuze, alții în garnituri de tren și duși în diferite părți ale județului unde lucrările agricole stagnau. De la un timp, erau văzuți coborând din autobuze sau din tren angajați ai filarmonicii, ai bibliotecii Astra, ai unor muzee, actori ai Teatrului de stat, salariați ai Întreprinderii cinematografice, elevi ai unor școli profesionale, dar și ai unor licee teoretice și chiar a unor școli gimnaziale, bineînțeles, toți însoțiți de profesorii lor. Nici Inspectoratele județene, nici spitalele n-au rămas pe dinafară. Toți învățătorii și profesorii de la Școala din Cașolț și-au putut vedea inspectorii de specialitate prin praful drumului îndreptând-se spre grădina de legume, spre solele în care varza ajunsese la maturitate, au putut-o vedea pe tovarășa inspector- general în pantaloni și cu cizme de cauciuc, cu toate că nu era ploaie și nici cerul ori buletinul meteorologic nu o anunțau. Agricultura socialistă a județului dispunea, în felul acesta, de o forță de muncă impresionantă. Erau mulțumiți membrii secretariatului județean că se vor putea raporta producții record. De fapt și ei erau, până la unul, pe ogoarele județului. Tovarășa secretară cu organizatoricul, aflată la CAP-ul din Cașolț, a închis ochii la actorii ce recoltau varză și care, unii dintre ei, nu jucau roluri de personaje în stare de ebrietate, ci chiar erau. Sticlele de coniac mergeau din mână în mână, de vină fiind frigul din acea dimineață, chiar dacă înspre amiază căldura devenise de nesuportat.

Într-o bună dimineață, cu toate că unii știau dinainte, a sosit vestea cea mare. "Scânteia", "Scânteia tineretului", ziarul local anunțau cu litere mari Vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu, în Județul Sibiu Același eveniment era anunțat, cu o voce gravă, de către crainicul de la Radio București precum și, mai târziu, după ora 19, de către Televiziunea română.
O mare de oameni în fața unei tribune ridicate peste noapte, între Casa de Cultură a Sindicatelor și Casa Armatei, era în așteptare. Megafoanele instalate în apropiere transmiteau muzică patriotică.
În apropierea tribunei forfoteau câțiva copii îmbrăcați în frumoase costume pionierești și de șoimi ai patriei, însoțiți de instructorii lor, care ,de această dată, erau activiști ai Consiliului Județean al Organizației Pionierilor, și ei îmbrăcați în uniforme. Piepturile le erau împodobite cu fel și fel de insigne. Cravatele lor roșii contrastau plăcut cu albul trandafirilor ce-i purtau în brațe. La un moment dat, după ce cineva făcuse o probă de microfon, au început să urce la tribună secretariatul Comitetului Județean, rectorul Institutului Superior de Învățământ, comandantul Garnizoanei, al Miliției, conducători ai unor organizații de masă, câțiva bătrâni ilegaliști și alți tovarăși cu munci de răspundere la nivel județean. Au fost aplaudați de cei din fața tribunei care, tot venind, au umplut toată Piața 1 Mai. Un sunet maiestuos de trompetă a făcut ca această mare de oameni să păstreze, pentru aproape un minut, o liniște desăvârșită. Apoi imediat au izbucnit urale.
Se auzea clar în megafoane Ceaușescu și poporul! Apoi această lozincă a fost preluată, cu și mai mare putere de către mulțimea din piață. Când tumultul se părea că este la apogeu, pe scările tribunei și-a făcut apariția tovarășul Nicolae Ceaușescu, urmat îndeaproape de către tovarășa-i de viață Elena Ceaușescu. S-au așezat exact la mijloc. Mulțimea nu mai contenea cu strigătele. Cei doi se uitau fericiți înspre oameni făcând din mâini semne prietenoase. Apoi, la un moment dat, Secretarul general a început să facă altfel de semne spre oameni cerându-le, parcă, destul de insistent, să se potolească, ceea ce până la urmă gradual a și făcut.
În cuvinte alese, pline de simțire, rectorul Institutului a urat bun venit celor doi pe aceste pământuri transilvane mustind la tot pasul de istorie. A făcut apoi un adevărat arc peste timp, de la Burebista și Decebal până în vremurile actuale când sub înțeleapta conducere a partidului în fruntea căruia vă aflați Dumneavoastră, cel mai stimat și iubit conducător, patria noastră urcă, fără preget, pe culmile cele mai înalte ale civilizației și progresului social. S-a adresat apoi și soției tovarășului numind-o, fără a greși câtuși de puțin savant de renume mondial cu care se mândrește țara noastră pe toate meridianele globului. Uralele n-au contenit minute în șir. Parcă neținând seama de nicio piedică, un grup de pionieri și șoimi ai patriei au irumpt în tribună dăruind flori celor doi conducători. O fetiță, roșie de emoție, a spus răspicat în fața microfonului Iubiți conducători primiți aceste flori din partea șoimilor patriei și a pionierilor din Sibiu. Au fost ridicați în brațe , gest însoțit de ovațiile furtunoase ale mulțimii.
Și alți conducători de întreprinderi și organizații socialiste au luat cuvântul scoțând în evidență meritul partidului și, mai ales, a conducătorului lui, în obținerea succeselor colectivelor pe care le conduc.
Ascultând, de multe ori cu gândul în altă parte, aceste cuvântări, multe dintre ele exprimate, cum a fost cea a rectorului, cu o logică și dicție perfectă ,Nuțu se gândea la poticnirile verbale ale Secretarului general și la felul cum acesta pocea unele cuvinte. Sigur puteau fi puse pe seama lipsei unei culturi temeinice acumulate printr-un studiu serios în școală. Dar alții erau de altă părere. Un băiețel spunea, desigur asta o auzise acasă, poate de mai multe ori, că tovarășul, în tinerețea lui aproape copil fiind, a fost arestat de siguranța statului din acele vremuri și că a fost bătut, ba i-au tăiat puțin și limba pentru că prea lua apărarea clasei muncitoare.
Toate aceste cuvântări și felul în care se purta mulțimea le-a văzut Nuțu seara la televizor. A doua zi, ca să ajungă la timp, a plecat la serviciu iarăși cu trabantul, nu cumva să întârzie. Și-a dat, însă, seama că și dacă întârzia nu s-ar fi întâmplat nimic. Tovarășul Nicolae Ceaușescu n-a venit așa, cum s-a zvonit, în Complexul intercooperatist al comunei Roșia, ci s-a dus cu câțiva kilometri mai departe în cel aflat, în cea mai mare parte pe raza comunei Vurpăr. Tovarășa secretară de la județ, care răspundea de problemele organizatorice, a plecat și ea înspre acolo. Aici, la Cașolț, a rămas doar amintirea actorilor care recoltau varza și a inspectorilor de la învățământ conduși de acea doamnă suplă, încălțată în cizme maro de cauciuc.