N-a fost pedepsit, ba dimpotrivă, a primit laude din partea inginerului comandant, după ce a intrat în biroul acestuia. Trebui să intre acolo deoarece portarul i-a spus că cei ce nu și-au pontat fișele în zilele anterioare le vor găsi în biroul comandantului, iar el a primit ordin să-i îndrume spre acolo.
- E de rău? Abia reuși să îngâme.
- Nu știu. O să vezi tu! Intră repede că, dacă nu, peste cinci minute vei fi întârziat și astăzi.
A intrat când pendula de pe un perete al biroului bătea, în ton grav, ora opt.
- Tu ești cel de la forje pe care, în luna trecută, l-am numit, la recomandarea inginerului Tudoran, șeful atelierului?
- Da, să trăiți! N-am putu veni ieri și alaltăieri la serviciu pentru că...
- Știu, știu, vifornița i-a făcut să întârzie chiar și pe cei care stau prin apropiere. Dar mai știu că cei de pe front luptă, și chiar mor, în astfel de zile. Dar să lăsăm asta pentru că nu suntem, slavă Domnului, acolo. Dar acum, pentru a nu pierde prea mult timp, vreau să-ți spun că sunt mulțumit de dumneata.
Cuvântul acesta, dumneata, parcă rostit cu oarecare respect, îi alungase, pe moment orice urmă de frică. Colonelul-director nu-l va pedepsi în niciun fel.
- Sunt mulțumit pentru că șeful atelierului de strungărie și raboteze mi-a raportat că piesele primite de la voi fac cel mai puțin șpan, asta înseamnă că respectați, așa cum trebuie, cotele de pe desenul tehnic. La ultimul lot de cârlige pentru tractat, foarte puține au trebuit să fie urcate și pe raboteze, încât au putut fi trimise înainte de termen la unitățile combative de la Dalnik din apropierea Odesei.
La aceste cuvinte, lui Gheorghe îi trecu instantaneu prin minte că fratele lui mai mare, nenea Nae . acolo a fost rănit grav la un picior de o schije de brand și acum se află în spitalul de la Turda. La aflarea veștii chiar s-a bucurat. Acum nu va mai fi în permanent pericol de moarte și se va bucura și mai tare dacă nenea va fi mutat la spitalul militar din Sibiu, așa cum i-a scris, care este la doi pași de Arsenal. Atunci îl va putea vedea des, aproape zilnic, când va ieși și el la geam, așa cum fac răniții internați aci.
Îi mai trecu, repede, prin minte și perioada grea, e drept scurtă, până s-a obișnuit cu sculele de aici. Locul foalelor, acționate prin apăsarea ritmică, cu piciorul, a unei pedale, care suflau aer în cuptor l-a luat un mic motor electric ce învârtea un ventilator. Bucata de fier se încălzea, astfel, mult mai repede și era pericolul să se piardă din material prin atingerea punctului de topire. Trebuia apreciat repede, după culoarea materialului, când să înceapă bătaia fierului cu ciocanul pe nicovală. Probabil, își zise Gheorghe, inginerul-comandant cunoaște toate aceste lucruri, așa că degeaba vorbesc unul și altul că inginerii, care stau mai mult prin birouri, iau banii de pomană. Iată, comandantul Arsenalului, care are câteva sute de muncitori, îl știe, cu toate că nu-l mai văzuse până acum și-i știe, din spuse, pe cei de la strungărie și raboteze și, probabil, și pe cei de la turnătorie ori de la sculărie, chiar și pe portari.
- Ei, și acum la treabă, îi zise șeful cel mare. Am să trec zilele astea prin atelierul ce-l conduci. Deoarece, cât de curând, vom primi niște ciocane pneumatice din Germania și va trebui să ne sfătuim unde să le montăm. Mâine la prima oră să treci pe la mine să-ți dau Instrucțiunile de folosire. Acum sunt la tradus.
În drum spre atelierul lui de fierărie, Gheorghe era aproape fericit. Comandantul îl respectă pentru că i-a zis dumneata și, mai ales, pentru că vrea să se sfătuiască cu el.
A doua zi, înainte de ora 8, intră în anticamera directorului comandant. Secretara se opri din bătutul la mașină și-l întrebă:
- Sunteți șeful atelierului Forjă? La răspunsul lui afirmativ, prin înclinarea capului, aceasta i se adresă
- Poftiți, domnul comandant vă așteaptă.
La intrarea lui, comandantul își scoase ochelarii, puse deoparte dosarul pe care-l studia și-i întinse mâna, după care scoase din sertar o cărțulie
- Ia instrucțiunile și le studiază. Apoi mai apăsat Doar acasă, în timpul liber!
Și de data aceasta, ieși fericit din biroul comandantului. Secretara se uitase cu respect la el, comandantul îi strânsese mâna. După câteva momente își dădu seama că primise și un ordin. În atelier va trebui să muncească cu conștiinciozitate, iar studierea instrucțiunilor nu trebuie să-l sustragă de la îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Ordine, spuse în felul acesta, să tot primească, le va îndeplini cu plăcere.
Da, dar ordinul primit în felul acesta era destul de greu de îndeplinit, pentru că se bătea cap în cap cu preocupările lui zilnice în gospodărie. De data aceasta ar fi trebuit să facă curat în țarcul celor două capre din care una era de-a făta . Mai ales aceasta trebuia bine hrănită ca să poată avea un ied sănătos. Cum Paștele anul acesta era destul de târziu, iedul putea foarte bine să înlocuiască mielul de Paști. Dacă cumva vor fi doi, atunci, vânzând unul, vor putea să mai cumpere o căpriță. Ce bine se potrivesc toate, zicea soacră-sa, care pe lângă Biblie mai avea și o carte cu poveștile lui Petre Ispirescu. Îi plăcea cel mai mult cea intitulată Numai cu animalele poți să scoți sărăcia din casă. Ar fi vrut și ea, cum o făcuse țăranul Neagoe din poveste, să prospere, împreună cu ai ei, crescând capre așa cum cel din poveste, țăranul, s-a îmbogățit dintr-o oaie fătătoare care i-a adus, îngrijind-o bine, o turmă și belșug în casă. Ar mai fi trebuit ca pe seară, chiar și dacă l-ar fi apucat noaptea, să meargă cu o mierță de cucuruz la moara de ciocane de la ieșirea din sat, spre Tilișca, pentru a o măcina făcând din ea urluială cu care să completeze rația de fân ce o primea capra care va făta în primăvară
Știa că are de făcut toate acestea în după masa acelei zile, dar a uitat, după ce a deschis cărticica cu instrucțiunile de montare și folosire a ciocanului automat. A înțeles destul de repede modul de funcționare și de mânuire a utilajului. Se și vedea folosindu-l. Ciocanul acesta va avea o forță de sute de ori mai mare decât orice baros pe care l-a folosit el, sau alții ca el, vreodată.
La un moment se auzi vocea Anei, soția lui:
- Mai lasă, Gheorghe, cartea aia. De unde o ai, și ce scrie în ea? Eu și cu mama nu ne vedem capul de treburi și tu stai de un ceas pe scaun zgâindu-te în ea.
- Lasă-mă, Ano, că nu citesc numai pentru mine ci și pentru voi!
- Îți dai seama ce vorbești? Lasă dodiile astea. Mâine n-am cum să răzbesc numai cu mama, după câte treburi avem. Și nu l-am mai pus la socoteală pe ăsta micu, că pe tine, de la o vreme nu te-am mai văzut cu el în brațe.
N-a mai stat să-i explice Anei ce-i și cum, că tot nu va înțelege pe moment. Poate mai târziu. Așa că făcu toate treburile așa cum se înțeleseră mai dinainte. Că doar nici domnul colonel comandant nu i-a spus că trebuie să știe până mâine tot ce scrie în cărțulie. Și-apoi, poate că nici dânsul nu știe data exactă a sosirii acelor ciocane minunate din Germania.