*134. 22.

Iar cum laboratorul nu se afla foarte departe de acel loc, ajunseră în curând în dreptul intrării în laborator şi nu se opriră acolo; intrară fără a aştepta invitaţii în acest sens, iar pe Dick îl găsiră în curând. Acestuia nu i se păru o noutate prezenţa lor. Zărindu-l, toţi îl priviră încurcaţi, căci Dick nu era deloc singur, ci cu alţi patru colegi: cei doi Sim – Ox şi Slem, Sem Slim şi Tim Kent. Ce încurcătură! Cum ar putea oare Lucian să-l invite doar pe Dick?! Mai înainte însă de orice invitaţie din partea celor din echipaj, Dick şi cei patru colegi ai săi îl felicitară pe Sid, căci, evident, ştiau că e ziua acestuia. Apoi Dick îşi îndreptă atenţia spre comandantul misiunii, care încă se gândea cum să iasă din impas. Cum să procedeze oare? Vocea lui Dick îi întrerupse firul gândurilor:
- Deci, Lucian, o altă plantă sau un alt animăluţ?!
- De data asta, nici una, nici alta, Dick, răspunse Lucian. Ne aflăm aici doar pentru că am dori să vă invităm la o petrecere pe care o vom organiza cu ocazia zilei onomastice a lui Sid, la marginea oraşului vostru. Deci, te invităm atât pe tine, cât şi pe cei patru colegi ai tăi, dacă sunteţi dispuşi să participaţi la o asemenea petrecere.
- Păi... Bine, de acord, zâmbi Dick, acceptând cu uşurinţă prounerea, iar cum ceilalţi patru nu se arătară nici ei împotrivă, foarte probabil că vor lua şi ei parte la „distracţie”. Chiar aveam de gând să-mi petrec alături de voi cel puţin vreo câteva ore, pentru că mi se pare foarte interesant, dar nu îndrăzneam să fac eu această propunere. Aşteptam să veniţi voi cu sugestia.
- Nu ştiu de ce nu îndrăzneai, Dick, dar dacă aşteptai ca noi să facem primul pas, iată că acesta a şi fost făcut. Şi totul e-n ordine. Doar că, pentru a echilibra diferenţa dintre numărul fetelor şi al băieţilor, trebuie să o invităm şi pe domnişoara Simmy Nov, împreună cu alte cinci prietene.
- Bine, replică Dick, încântat de idee. Sunt sigur că Simmy va fi de acord. Sper că şi prietenele sale vor fi interesate de propunere.
- Tot aşa sper şi eu, rosti Lucian, în timp ce colegii îl priviră întrebător.
Domnişoara Simmy Nov, împreună cu alte cinci prietene?! Practic, el invitase alte 11 persoane, nu doar trei, câte fusese vorba iniţial. Dar ce-ar fi putut face? Cum să-l fi invitat doar pe Dick, de moment ce erau şi ceilalţi patru alături de el? Deci, găsise de cuviinţă să-i invite pe toţi. Şi ce era rău în asta?! Vor fi 22, în total. Sigur Sid nu se va supăra dacă va avea mai mulţi invitaţi la petrecerea de ziua lui. Pentru a ajunge la marginea oraşului artificial, se urcară toţi 22 la bordul avionului în care erau „depozitate” şi cadourile pentru Sid, frumos ambalate. Deci, o invitaseră şi pe Simmy Nov, care găsise alte cinci prietene, ce doreau să ia parte la petrecere, alături de ei. Însă, observând că cele cinci nu aveau de gând să se prezinte singure, Sonya le recomandă către membrii echipajului:
- Pe Simmy ştiu că o cunoaşteţi destul de bine, pe celelalte însă, nu. Iar cum văd că ele nu intenţionează să se prezinte, poate pentru că nu sunt obişnuite să procedeze astfel, am să vă fac eu cunoştinţă cu ele: Lara Nem, Alma Hus, Alda Rem, Caty Kuf şi Sindy Sao. Voi nu trebuie să vă prezentaţi; ele vă cunosc pe toţi foarte bine; altfel nici nu s-ar putea.
- Da, ştiu... Şi nici nu mă mai mir, zâmbi Lucian spre cele cinci tinere domnişoare, rostind politicos: Încântat de cunoştinţă!
Logodnica lui însă nu era deloc încântată de amabilitatea de care el dădea dovadă faţă de cele cinci domnişoare. „Ah, nu începe din nou să faci pe marele Don Juan!” se gândi Lia, încruntându-se a nemulţumire, însă nu-i reproşă nimic cu voce tare, ci doar îşi continuă ideea în gând: „Dacă o să procedezi astfel, s-ar putea să ai de pierdut!” El sesiză privirea ei albastră necruţătoare, însă nu o luă în seamă, considerând că ar fi doar un capriciu trecător. Oare chiar era doar un capriciu al logodnicei sale? Probabil că da, altfel ce altceva ar putea fi?!
În curând, avionul ajunse destul de departe de clădirile oraşului artificial, fiind oprit în imediata vecinătate a ogoarelor artificiale şi a munţilor. Loc să se desfăşoare aveau suficient, nu duceau lipsă. Noroc că, presupunând că poate vor organiza o astfel de petrecere, deşi nici prin gând nu le-ar fi trecut că va lua asemenea proporţii, strecuraseră totuşi la bordul avionului şi aparatura necesară, plus vreo câteva CD-uri cu muzică, cu excepţia celei înregistrate pentru Sid, pe care nu o vor scoate dintre cadouri. Iar prăjituri şi bombonele aveau destule, chiar dacă dalmaţianul şi lunganul le înjumătăţeau numărul, tot rămâneau suficiente. În plus, mai era şi tortul, care bine că era etajat! Pe lângă acestea, aveau şi băuturi răcoritoare, iar de altceva sperau să nu fie nevoie. Se punea doar întrebarea dacă cei 11 invitaţi din laborator, plus cei doi fraţi Kelso, aveau de gând să servească prăjituri, tort, bomboane sau suc? Ceilalţi sigur vor servi, fără a aştepta invitaţii, rugăminţi sau muncă de lămurire.
Ajunşi la destinaţie, coborâră toţi 22 din avion. Locul în care se aflau era destul de frumos, deci, nu se puteau plânge din cauza peisajului, că n-ar fi un cadru adecvat „activităţii” lor.
Şi începură petrecerea. Era însă o petrecere mai puţin obişnuită pentru membrii echipajului navei „Pacifis”, pentru că erau nevoiţi să păstreze o oarecare linişte, să nu se dezlănţuie, să nu deranjeze. Ce absurd li se părea! Cum să deranjeze la o petrecere?! Dar asta era situaţia şi se străduiau să respecte această regulă de bază a localnicilor şi a planetei gazdă. Deci, deşi mai încet, muzica se auzi totuşi. Atunci Lucian i se adresă sărbătoritului:
- Pentru început, Sid, va trebui să-ţi alegi o parteneră, cu care să dansezi doar tu, în timpul acestei prime melodii.
Sid îşi îndreptă atenţia spre Lia, privind însă întrebător spre Lucian:
- Dacă-mi permiţi, aş alege-o pe logodnica ta.
- Sigur, e alegerea ta, se arătă el de acord, deşi cererea formulată de Sid nu părea să-i convină.
Dar cum putea să-l refuze de ziua lui?! Mai ales că decizia nu-i aparţinea lui, ci logodnicei sale... Prin urmare, privi cum logodnica lui, care acceptase propunerea lui Sid, dansa alături de acesta. După această primă melodie, destinată în exclusivitate aniversatului, urma să intre cu toţii la dans, formând 11 perechi. Iar dacă Sid şi Sonya aveau habar asupra modului în care se dansează, ceilalţi 11 cu siguranţă că erau totalmente pe dinafară. Se vedeau nevoiţi, deci, să-i înveţe cât de cât, să-i iniţieze măcar în tainele dansului, să le arate ce au de făcut. Nu era mare lucru, sau cine ştie ce complicat, însă pentru cei de pe Proxima, părea totuşi dificil. Prin urmare, fiecare se văzu nevoit să-şi aleagă câte un „elev”, căruia să-i explice cum e cu dansul. Chiar şi cei doi fraţi Kelso se văzură nevoiţi să treacă drept „profesori de dans”, cât şi cei doi fraţi Kuny, altfel, raportul dintre „profesori” şi „elevi” ar fi fost inegal, iar doar cei şapte membrii ai echipajului navei albastre nu s-ar fi putut descurca singuri cu atâţia „elevi” lipsiţi de experienţă în domeniul dansului. Aşa însă era egalitate, 11-11, chiar dacă Nick şi Sid nu erau foarte pricepuţi. Surorile lor însă, Ly şi Sonya se descurcau mult mai bine, mai ales Ly. Iar dintre cei doi, Sid părea a fi puţin mai bun decât Nick, se descurca mai binişor decât acesta. Iar primele melodii nu puteau fi clasate drept dans propriu zis, căci aproape toţi se ocupaseră cu explicatul. Şi evident, în timp ce băieţii invitaseră câte o domnişoară, fetele erau în compania altor băieţi de pe Proxima. Astfel, Lia îl iniţia în materie de dans chiar pe Dick Torn, Stela pe Tim Kent, Ly pe Sim Slem, Maria pe Sim Ox, iar Sonya pe Sem Slim. Iar în cazul băieţilor, Lucian şi-o alesese ca parteneră pe domnişoara Simmy Nov, Mihai pe Sindy Sao, Nis pe Alma Hus – o domnişoară mai înăltuţă, dar, evident, nu cât el, Alex pe Lara Nem, Sid pe Alda Rem, iar Nick pe Caty Kuf. Dar ce să te faci cu Nick, când era vorba de explicaţii? Nu ştia ce să-i spună domnişoarei Caty Kuf, pe care, de altfel, o cunoştea foarte bine.
- Ah, Nick, din câte observ, nu eşti foarte priceput, remarcă domnişoara Caty Kuf.
- Aşa e, recunoscu Nick. N-am reuşit încă să descifrez tainele dansului, chiar dacă pare a fi relativ simplu. Nişte mişcări acolo, în ritmul melodiei. Şi totuşi, nu e chiar aşa...
- Văd şi eu că nu e vorba doar de atât.
- Îmi pare rău, Caty, nu cred că te pot învăţa ceva, pentru că, după cum ai observat, nici eu nu ştiu bine.
- Lasă, nu contează. Apreciez faptul că te străduieşti totuşi. Şi de fapt, intenţia contează cel mai mult, zise Caty Kuf, zâmbind îngăduitoare.
- Nick, cred că eşti cel mai groaznic profesor de dans din câţi au existat vreodată, îi reproşă din apropiere blondina, în pauza dintre primele două melodii. Şi cred că a remarcat chiar şi domnişoara Kuf acest lucru. Cum ai vrea să înveţe ceva de la tine, în halul ăsta?!
- Îmi pare rău, iubito, rosti Nick. Eu mă străduiesc...
- Deloc îndeajuns, după cum se pare, continuă să-l certe blonda. Nu-mi vine să cred că eşti atât de... stângaci şi nepriceput! mai zise Maria, încruntându-şi sever sprâncenele bălaie, apoi ea se îndepărtă împreună cu Sim Ox, momentan „elevul” ei.
- Uau... S-a înfuriat de-a binelea, spuse Nick. Cred că ar trebui să încercăm să ne descurcăm mai binişor, dar nu ştiu cum să facem asta. Ţi-aş sugera, Caty, ca în acest sens, fără să te superi, să încerci să-i urmăreşti pe ceilalţi, poate vei reuşi să pricepi ceva astfel, pentru că de la mine, n-ai nici o şansă!
- Bine, Nick. Voi încerca. Pentru că nu vreau ca soţia ta să se supere pe tine din această cauză. Ea e... cu adevărat foarte frumoasă! constată Caty.
- Da, chiar este, replică Nick, îngândurat.
Între timp, începuse deja o altă melodie, a doua şi nu-şi schimbaseră partenerii între ei, pentru a-şi continua explicaţiile, să se facă înţeleşi. Nu puteau avea pretenţia ca „elevii” lor să se descurce chiar după prima melodie. Totuşi, dacă cineva prinsese cât de cât ceva, acea persoană era domnişoara Simmy Nov, evident, doar „profesorul” ei era însuşi Lucian, nimeni altul decât maestrul incontestabil în materie de dans, elegant în mişcări, explicit în cuvinte şi foarte atent cu partenera lui, spre nemulţumirea crescândă a logodnicei sale, care în loc să se ocupe în exclusivitate de partenerul ei, care era tocmai Dick Torn şi de explicaţiile pe care să i le ofere acestuia, îşi urmărea cu privirea logodnicul, trimiţând în direcţia lui nenumărate săgeţi albastre, al căror ascuţiş el nu le simţi.
- Deci, domnişoară Simmy... i se adresă Lucian zâmbitor, în timpul dansului. Dacă în laborator, ne dădeai tu explicaţiile, se pare că aici rolurile s-au inversat.
- Adevărat, surâse Simmy. Dar e normal să fie astfel.
- Ai dreptate, o aprobă el. Poate că e normal.
În acel moment, domnişoara Nov privi spre Lia, logodnica partenerului ei şi parcă citi nemulţumirea din ochii ei albaştri, aşa că îi comunică acest lucru şi comandantului:
- Ştii, cred că n-ar trebui să mai dansăm împreună, sau să-mi arăţi tu cum se procedează. Îţi mulţumesc pentru amabilitatea de care ai dat dovadă, dar îmi poate arăta oricare altul dintre colegii tăi, chiar dacă tu eşti cel mai priceput.
- De ce să nu dansăm împreună? Cu ce anume am greşit?
- Faţă de mine, cu nimic. Însă s-ar putea ca acest lucru să nu-i convină logodnicei tale şi n-aş vrea să se supere din cauza asta.
- Logodnica mea?! repetă el mirat, zâmbind. Nu mi-aş face griji din cauza ei. Ea este foarte... rosti el, iar în momentul în care privi spre Lia şi-i întâlni chipul nu tocmai binevoitor, continuă întrebător: Înţelegătoare?!
- Cum ziceai că ar fi logodnica ta?
- Înţelegătoare, afirmă el, nu foarte convins de acest lucru. Sau cel puţin aşa credeam până acum despre ea, dar nu mai sunt atât de sigur.
- Vezi?! Atunci, chiar n-ar trebui să dansăm împreună în continuare, deşi e tare plăcut, recunosc.
- Nu, lasă... Tot nu trebuie să ne facem griji din cauza ei. Mă descurc cu ea; sper...
- Crezi? se îndoi Simmy de afirmaţia lui.
- Da, sigur, încercă el s-o convingă.
- Bine, acceptă în cele din urmă simpatica domnişoară Nov. Dar dacă tot vei avea probleme cu ea, să nu uiţi că ţi-am atras atenţia.
- N-am să uit. Deşi, dacă e vorba de probleme, tot n-avem motive să fim îngrijoraţi, pentru că nu există problemă pe care să n-o pot rezolva, zâmbi el, însă domnişoara Nov îl privi nedumerită.
- Poftim?! replică ea încurcată, întrebător, neînţelegând sensul cuvintelor lui.
- Glumeam, desigur, explică el. Şi mă refeream la faptul că sunt matematician, ceea ce presupune că, în general, rezolv tot felul de probleme şi exerciţii, de orice gen, dar care, bineînţeles, ţin de matematică. Însă aici nu-i vorba despre matematică sau despre acel gen de probleme pe care le pot rezolva uşor, fără bătaie de cap şi nici de glumit nu este, dar tot mă voi descurca, sper, cu ea. La urma urmei, prefer să cred că este, totuşi, înţelegătoare. Doar şi ea danseză cu Dick, iar eu nu mă supăr din această cauză.
- Asta aşa este, îl aprobă Simmy îngândurată, încercând să-i înţeleagă raţionamentul.
- Atunci putem încă dansa? o întrebă el, privind-o insistent şi zâmbindu-i într-un mod absolut irezistibil.
- Dacă insişti... îl aprobă Simmy Nov şoptit, profund tulburată de privirea lui pătrunzătoare, ageră, iscoditoare, ca şi de chipul lui plăcut, dar impunător.
Ochii lui căprui, mari, cu acea privire blândă, expresivă, care părea să pătrundă în cel mai ascuns locşor, o intimidară. Deci, chiar şi domnişoara Nov ajunse la concluzia că el ar fi un tip absolut fermecător, tare plăcut vederii, dar care intimida totodată prin însăşi prezenţa lui, cea atât de agreabilă. Deci, continuară să danseze în aceeaşi formaţie şi în cursul celei de-a treia melodii. În timpul acestei melodii, Dick i se adresă Liei:
- Îmi place tare mult cum dansaţi, domnişoară, chiar şi modul în care-mi explicaţi totul, dar cred că dacă aţi fi puţin mai atentă, ar fi mult mai bine decât până acum.
- Ah, îmi pare rău, îşi ceru Lia scuze, îndreptându-şi albastrul ochilor spre partenerul ei din acel moment. Aveţi dreptate; nu eram foarte atentă, pentru că mă uitam la... logodnicul meu.
- Logodnicul dumneavoastră, Lucian, comandantul misiunii... De acord, chiar merită să fie privit, dar...
- Nu se va repeta, îl întrerupse Lia. Am să încerc să mă concentrez asupra dansului.
- În ordine, domnişoară, îi zâmbi Dick Torn îngăduitor, întorcându-şi şi el puţin privirea spre comandantul misiunii, logodnicul Liei.
După cea de-a treia melodie, unii dintre „elevi” reuşiseră cât de cât să înţeleagă ceva şi să danseze destul de bine. Cel mai bine se descurca, poate, logic, domnişoara Simmy Nov, apoi Sindy Sao – care-l avusese ca partener pe campion, deci şi Mihai se dovedi un bun „profesor”, iar dintre băieţi, cel mai bine, până-n acel moment se descurca Dick Torn, apoi Sim Ox – pe care-l învăţase Maria, partenerul doamnei doctor – Tim Kent, Sim Slem – cel iniţiat de Ly Kuny şi Sem Slim – pe care-l avusese ca partener sora sărbătoritului, Sonya. Cel mai prost se descurca, după cum era de aşteptat, domnişoara Caty Kuf, fără a fi însă vina ei, ci, în mare parte, a „groaznicului profesor”, Nick. După cele trei melodii, găsiră de cuviinţă să schimbe partenerii între ei. Astfel, Lucian se apropie de cuplul de dans Nick - Caty:
- Nick, îmi permiţi, te rog?
- Ah, Lucian... Salvarea mea, exclamă Nick, bucuros să-l vadă. Sigur că da! În sfârşit, cineva care se pricepe... Să fii atentă la el, Caty, pentru că de abia acum vei avea ocazia să înveţi cu adevărat ceva, i se adresă Nick domnişoarei Kuf, afirmaţie la care Lucian zâmbi discret.
- Să nu crezi că ai scăpat aşa de uşor, Nick, îi atrase Lucian atenţia. Pentru că ţi-o cedez ţie pe domnişoara Nov.
- Biata Simmy, aprecie Nick, mai în glumă, mai în serios.
- Deci, Simmy... Mulţumesc pentru dansurile acordate, i se adresă Lucian galant, sărutându-i mâna. A fost o adevărată plăcere.
- La fel şi pentru mine, Lucian; o adevărată plăcere, îi răspunse Simmy Nov, apoi se întoarse spre Nick, care o întâmpină zâmbindu-i amabil, însă recunoscând:
- Pregăteşte-te, Simmy, ca plăcerea de a fi dansat cu comandantul misiunii, să se transforme într-o adevărată catastrofă, alături de mine.
- Nu se poate să fie chiar atât de rău, protestă ea.
- Încă nu-ţi închipui cum, dar te vei lămuri imediat, o asigură Nick, fără a încerca să-şi ascundă nepriceperea.
Între timp, Lucian i se adresă domnişoarei Kuf:
- Deci, domnişoară Caty... Dansaţi?!
- Ah, domnule comandant... şopti domnişoara Kuf şi doar atât reuşi să spună, căci imediat se înroşi toată şi-şi plecă sfioasă privirea.
- Nu din nou, exclamă Lucian. Speram să putem evita acest lucru, dar mă văd nevoit să repet: Nu-mi spune „domnule comandant”, nici altfel, ci simplu, pe nume, Lucian. Sau şi mai bine, pe scurt, Luci. Şi să nu te aud vorbindu-mi cu „dumneavoastră”!
- Am să încerc, rosti ea şoptit ceva ce dorea să lase impresia unei promisiuni.
- Şi atunci, Caty... Îmi permiţi să-ţi spun pe nume şi să-ţi vorbesc astfel, cu „tu”?
- Bineînţeles, aprobă ea, fără ca roşeaţa din obraji să-i fi dispărut.
- Şi-mi acorzi acest dans sau nu? continuă el cu întrebările, invitând-o din nou, mai puţin protocolar, însă cu aceeaşi eleganţă caracteristică lui, deci, deloc grosolan.
- Da, acceptă domnişoara Kuf, ridicându-şi privirea spre el, încă foarte emoţionată, timidă şi ruşinoasă, doar acela de lângă ea, era, orice ar fi spus el, comandantul misiunii...
Lucian îi zâmbi amabil, ca o încurajare, ca ea să nu se simtă stânjenită de prezenţa lui. Şi a patra melodie începu. Ceilalţi îşi schimbaseră şi ei partenerii, astfel: deci, Lucian dansa cu domnişoara Caty Kuf, o tânără şatenă, cu ochii căprui, tunsă scurt; Nick cu Simmy Nov; Mihai o preluase de la Sid pe Alda Rem; iar Sid, bineînţeles, dansa cu Sindy Sao; Nis cu fosta parteneră a vechiului său prieten, Alex, Lara Nem; iar Alex cu Alma Hus; Lia cu Sem Slim; Stela cu Dick Torn; Ly cu Sim Ox; Maria cu Tim Kent, care de la o parteneră destul de înaltă (doctoriţa Stela) trecea la una scunduţă, mărunţica blondină; iar Sonya cu Sim Slem. Domnişoara Kuf sesiză imediat diferenţa enormă dintre actualul ei partener de dans – Lucian, „domnul comandant” şi cel de mai înainte, Nick Kuny. Amabil, atent, Lucian îi explica domnişoarei Kuf ceea ce prietenul lui, Nick, nu se pricepuse să-i explice. Şi bineînţeles că alături de Lucian, domnişoara Caty progresa rapid, vizibil, mai ales că, în mare parte datorită logodnicei sale, Lucian nu ducea lipsă de răbdare şi înţelegere, de care avea din belşug, deoarece, cu Lia aproape mereu trebuia să fie răbdător şi înţelegător.
- Se pare că Nick n-a progresat prea mult, cu toate strădaniile blondinei de a-l învăţa să danseze, îi zise Lucian partenerei sale, Caty Kuf.
- Aşa e, n-a învăţat, îl aprobă Caty. Iar domnişoara blondă i-a reproşat că ar fi cel mai groaznic profesor de dans din câţi au existat vreodată.
- Ah, nici chiar aşa! Blonduţa noastră e prea exigentă, ca de obicei. Nu trebuie să-l judecăm prea aspru pe Nick, doar pentru că dansul i se pare dificil. Aşa e el, mai stângaci în mişcări, zise Lucian.
- Pe lângă tine, chiar e foarte stângaci în mişcări, aprecie Caty, vorbindu-i, după cum o rugase, cu „tu”, deşi încă nu se obişnuise cu prezenţa lui. Dar, din câte am înţeles, tu eşti expert, deci, e normal să existe această diferenţă.
- Chiar expert, n-aş zice, o contrazise el, fiindcă nu-i plăceau laudele. Dar pe undeva, pe aproape, poate, da... Deci, domnişoara Simmy Nov îţi este prietenă?
- Prietenă?! repetă Caty, uşor nedumerită. Da, normal. Aici toţi suntem prieteni.
- Ştiam asta... replică Lucian îngândurat, amintindu-şi acest amănunt.
- Dar Simmy îmi este mai mult decât doar prietenă, îmi este şi colegă; lucrăm împreună în laborator, reluă Caty.
- Am înţeles acest lucru. Deşi n-am văzut-o decât pe ea pe acolo, nu şi alte domnişoare.
- Suntem mai multe, preciză domnişoara Kuf. De fapt şi celelalte fete care au venit astăzi aici, cu noi, lucrează tot acolo. Dar Simmy este cea mai tânără dintre noi şi cea mai nouă colegă a noastră; ea lucrează cu noi doar de vreun an...
- Serios?! Cam de când am venit noi... Şi deci, ea e cea mai tânără? Nu s-ar zice! Toate păreţi la fel de tinere. Şi scuză-mi, te rog, indiscreţia, dar tu ce vârstă ai?
- Eu?! se miră Caty de întrebare, fără a i se părea ceva indiscret, apoi îi răspunse scurt: 25...
- 25?! rosti el întrebător, zâmbindu-i amabil. Exact ca Mihăiţă, campionul nostru. El este...
- Ştiu care este, îl întrerupse Caty Kuf.
- Normal că ştii, zise el, continuând să danseze alături de domnişoara Kuf, încă sub privirile albastre ale logodnicei sale, care-l neglijă astfel (nu în totalitate însă) şi pe noul ei partener de dans, Sem Slim.
Evident însă că acesta nu îndrăzni să-i reproşeze nimic.
Simmy Nov remarcă şi ea diferenţa dintre modul în care dansa Lucian şi cel în care dansa actualul ei partener, Nick.
- Cred că pe tine te-aş putea eu învăţa să dansezi, chiar dacă nu ştiu prea multe, îi zise Simmy.
- Având în vedere că puţin mai înainte ai dansat chiar cu Luci, n-ar fi deloc exclus, o aprobă Nick.
- Dar nu înţeleg ce-i cu tine, păru Simmy nedumerită. Uite, se pare că şi Sid a înţeles mai bine. Să nu mai vorbim de sora lui sau de sora ta. Ba până chiar şi ceilalţi colegi ai mei.
- Deh, ce să-i faci... replică Nick, parcă nemulţumit el însuşi de stângăcia lui.
Ar fi vrut să se descurce mai bine, ca să-i facă pe plac blondinei sale. După câteva ore, tot schimbându-se între ei, alături de Lucian ajunse Sonya. Şi ca un făcut, alături de logodnica lui, se afla chiar sărbătoritul, Sid. Iar melodia care începu era una lentă, un fel de bluess. Prin urmare, Lucian o cuprinse pe Sonya în braţe, apropiind-o cât mai mult de el, ceea ce duse din nou la nemulţumirea crescândă a logodnicei sale. Ca pentru a se răzbuna pentru gestul lui necugetat, Lia se cuibări în braţele lui Sid, aşezându-şi uşor capul pe umărul acestuia. Lucian remarcă imediat mişcarea făcută de logodnica lui, dar nu zise nimic în acest sens. În schimb, îi spuse Sonyei, referindu-se la muzică:
- Îţi aminteşti de acest gen de melodie?
- Cum aş fi putut oare uita? rosti Sonya cu melancolie-n glas; visătoare, uitând parcă unde se aflau, îşi aşeză şi ea uşor capul pe umărul lui Lucian, doar pentru câteva clipe, după care şi-l ridică brusc, spunându-i: Scuză-mă, era să uit de logodnica ta.
- Lia?! rosti el, dorind să pară nepăsător. Şi ce-i cu ea? N-are de ce să se supere, pentru că aşa se dansează pe melodia asta. În plus, dacă n-ai remarcat încă, chiar şi ea procedează astfel, cu fratele tău. Deci, presupun că poţi face şi tu acelaşi lucru, spuse Lucian, zâmbind amabil către Sonya, deşi o umbră pusese stăpânire pe privirea lui vioaie, semn că nu-i convenea ceea ce văzuse, în legătură cu logodnica lui şi Sid.
Şi ce-o interesa pe Lia nemulţumirile lui?! Parcă ea era foarte mulţumită de atitudinea lui faţă de simpaticele domnişoare de pe Proxima?!
Primind însă acordul lui, Sonya îşi aşeză din nou capul pe umărul lui, cu privirea îndreptată spre el, dansând astfel, alături de el, până la sfârşitul melodiei.
După alte câteva melodii, luară o scurtă pauză, în cursul căreia serviră prăjituri şi băuturi răcoritoare; mai mult membrii echipajului navei albastre, decât cei de pe Proxima, care se dovediră mult mai rezervaţi în acest sens, spre deliciul lunganului, care se delecta în voie cu acele prăjiturele. Doar Sid şi Sonya gustau şi ei, fără probleme; câţiva le urmară exemplul, printre care numărându-se Dick Torn.
Cât despre Spot şi Cooky-Leo, n-avuseseră probleme cu ei doi în tot acest timp; se simţeau bine împreună. Alergau de colo-colo (evident, mai mult dalmaţianul), fără a face stricăciuni.
Tot în această pauză, puseră şi cele 29 de lumânări pe tortul etajat. Sid le suflă, iar ceilalţi îi cântară, nu foarte zgomotos, „Mulţi ani trăiască!” Cum ceilalţi îl avertizaseră dinainte, Sid îşi puse în gând o dorinţă în timp ce sufla lumânările. „Mi-ar plăcea să se rezolve ceva în legătură cu costumele noastre de protecţie, dacă s-ar putea... Să nu mai fim nevoiţi să le purtăm niciodată, nici măcar afară, pe suprafaţa planetei noastre; ce bine ar fi!” se gândise Sid Kelso, deşi i se părea o dorinţă irealizabilă.
Apoi tăiară tortul, ceea ce-i convenea de minune, în special lui Nis. Primiră toţi câte o felie de tort, pe care n-o puteau refuza. La început, suspicioşi, cei de pe Proxima priveau încurcaţi spre felia aflată în faţa lor, dar cum Sid şi Sonya mâncau fără a-şi face probleme, la fel şi Dick Torn, ceilalţi le urmară exemplul, sperând că nu vor avea probleme, de nici un fel, datorită acestui gest.
După aceea, nefiind încă foarte târziu, îşi reluară distracţia, tot prin dans, mai ales că cei 11 invitaţi se deprinseseră deja cu această formă de divertisment. Spre seară, Lucian ajunse să danseze şi cu frumoasa lui logodnică, Lia, căreia-i spuse zâmbitor:
- În sfârşit, am ajuns şi la tine! De când îmi doream să dansăm împreună în seara asta, măcar o singură dată. Şi iată că sunt norocos, pentru că dorinţa îmi este îndeplinită!
- Nu te grăbi să te bucuri, neseriosule, îi trânti ea pe neaşteptate, încruntându-se uşor şi îndepărtându-se puţin de el.
- Poftim?! replică el uimit. Nu înţeleg... Ce-i cu tine?! N-am făcut nimic greşit, care să te nemulţumească, sau să te supere. Am fost destul de corect.
- Nimic greşit, pe naiba! Corect, nu?! Asta s-o crezi tu! Nesuferitule... îi reproşă ea.
- Ce vrei să spui?! Ce-mi reproşezi? De ce aş fi nesuferit?
- Chiar vrei să ştii?! Nu te preface că n-ai habar, replică Lia, încă încruntată, privindu-l furioasă.
- Dar... Zău că nu ştiu, încercă el s-o convingă.
- Încă îţi plac domnişoarele, nu-i aşa, Don Juan?! Flirtezi cu ele, chiar de faţă cu mine, îi reproşă logodnica lui ceva la care chiar nu s-ar fi aşteptat din partea ei în acel moment.
- Cum?! spuse el, făcând ochii mari de uimire. Mă surprinzi... Eu?! Flirtez?! De faţă cu tine?
- Da, afirmă ea, convinsă de acest lucru, apoi înşiră câteva nume, ca pentru a-şi justifica purtarea: Simmy Nov, Caty Kuf, Sindy Sao etc... Ca să nu mai amintesc de Sonya!
- Ce-i cu ele?! Am dansat, atâta tot! Doar nu te aşteptai să dansez cu băieţii...
- Nu, ai fi fost ridicol într-o asemenea postură... Dar nu trebuia să fii atât de amabil cu ele.
- Ah, Lia... zâmbi el, după un scurt oftat. Cum să nu fiu amabil?! Sunt, prin felul meu, în general amabil, faţă de oricine. Doar n-ai vrea să devin brusc brutal, sau nepoliticos, pentru că nu-mi stă în caracter, ţi-am mai spus asta; deci, nu se va întâmpla aşa ceva, niciodată.
- Tu şi caracterul tău... se domoli ea.
- De fapt, dacă mă gândesc bine şi tu ai dansat cu... Să spun şi cu cine?! întrebă el, continuând imediat: Dick Torn, Sim Ox, Sim Slem, Tim Kent, Sem Slim... Ca să nu mai amintesc de Sid, replică el în aceeaşi manieră în care procedase şi ea puţin mai înainte. Dar eu nu ţi-am reproşat nimic, pentru că n-ar avea rost. Deşi, la drept vorbind, nici mie nu-mi convenea, dar am încercat să mă abţin. Şi atunci, ce-aş putea înţelege de aici? Că eşti cumva... Geloasă?! Pe mine?! Din nou?! întrebă el, subliniind cuvântul „geloasă” şi o cuprinse strâns în braţe, cât mai aproape de el, cu toate încercările ei de a se împotrivi.
- Cred că am fost... puţin, recunoscu ea, şoptit. Sau... Bine. Poate chiar mai mult.
- Geloasă?! repetă el, zâmbind, amuzat de această posibilitate. Ah, iubito... Iubirea mea... Nu trebuie să fii geloasă, pentru că, de fapt, nu ţi-am dat motive. Pentru că... Te iubesc! Enorm... Nu ştiai?! Te iubesc! Pe tine şi numai pe tine! Deci, nu te îndoi de dragostea mea! Niciodată! Indiferent ce s-ar întâmpla... îi ceru Lucian şi încercă să o sărute, dar ea se feri, întorcându-şi brusc capul.
- Luci, te rog... Nu acum şi nu aici, justifică ea. Nu e cel mai potrivit moment.
- De ce nu?! Doar eşti logodnica mea şi te iubesc. Deci, momentul potrivit e oricând, oriunde, replică el, sărutând-o totuşi, în cele din urmă, cu toate împotrivirile ei. Ce zici?! Încă sunt neserios? Şi nesuferit?
- Ah... murmură ea, apoi îi zâmbi: Da, încă eşti!
- Probabil că sunt, acceptă el clasificarea pe care i-o făcuse logodnica lui. Deci, eşti geloasă?! Ţi-am spus şi data trecută, într-un fel, îmi convine această gelozie a ta, deşi poate că n-ar trebui. Dar îmi convine, pentru că astfel îmi dovedeşti că mă iubeşti şi tu, câtuşi de puţin, sau măcar ţii la mine, sau te interesează persoana mea, sau te gândeşti din când în când la mine... Ceea ce e totuşi, bine!
- Nu te grăbi să tragi concluzii pripite!
- Nu sunt deloc pripite, o contrazise el, zâmbindu-i, cu şi mai multă admiraţie.
O sărută încă o dată, apoi începură, în sfârşit, să danseze, deşi melodia începuse de mult. Ceilalţi se opriseră şi ei puţin din dans, urmărind „scena” dintre cei doi logodnici. Concluzia finală era că, cel puţin Lucian, într-adevăr o iubea, fără a se preface.
Îşi continuară distracţia nu până foarte târziu, când, în jurul orei 22.00, deciseră să se retragă. Strânseră tot ceea ce era de strâns şi se suiră toţi 22 la bordul avionului cu care veniseră, pe care-l îndreptară spre oraşul artificial...