Radu urcă anevoie, gâfâind, opintindu-se și oprindu-se la fiecare pas, treptele scării interioare din casa lui, pentru a ajunge la camera sa de lucru, dar și de relaxare, de lângă mica bibliotecă de la etaj. Treptele, pe care altădată le urca parcă fără nici un efort, sărind voios chiar și peste două deodată, acum i se par îngrozitor de abrupte, mai înalte parcă decât altădată, împiedicându-se deseori în marginea lor de sus. Conștient de riscul de a se împiedica de dunga scărilor și de a se accidenta grav, face mereu un efort sporit de a ridica picioarele cât mai sus la fiecare pas, dar tot le mai agață din când în când cu vârful piciorului și e gata să cadă în nas. Noroc cu balustrada din fier forjat de care se agață cu amândouă mâinile.
Se oprește, parcă epuizat de efort, la mijlocul urcușului și-și aduce aminte de vorbele amicului său Remus, cel care l-a ajutat în tinerețe la construcția frumoasei sale case cu etaj, o vilă cochetă cu multe încăperi, cu un living imens și un hol spațios în care tronează scările de beton placat cu marmură verzuie, străbătută de vinișoare albăstrii.

Erau tineri și entuziaști, la început de drum în viață, ambii proaspăt căsătoriți, ajutându-se reciproc la construcția caselor lor, descurcându-se mai mult singuri singuri cu problemele de construcții, pentru că banii erau puțini, nevoile de familie mari, iar meșterii scumpi.
Și-aduce aminte de ziua aceea de vară toridă când, pe o zăpușeală cumplită, cu șiroaie de sudoare curgându-le în ochi, numai în șlapi și pantaloni scurți, au proiectat împreună scările interioare din holul mare.
Radu, care mergea, ca de obicei, doar pe măsuri cu cifre rotunde (pentru că pe celelalte le considera „imperfecte”), stabilise deja că înălțimea treptelor trebuie să fie de fix 20 de centimetri. Un număr rotund, frumos, zicea el. I se păreau treptele ideale, nici prea înalte nici prea joase. Remus însă dădea din cap, deloc convins că aceasta ar fi înălțimea potrivită a unei trepte.
- Prietene, e suficientă înălțimea de 17 centimetri pentru o treaptă normală. S-au făcut măsurători ergonomice în acest sens, citește și tu în literatura de specialitate. Hai să recalculăm tot parcursul scărilor pentru o înălțime de 17 centimetri la fiecare treaptă.
Dar Radu o ținea pe a lui, una și bună, că numărul 20 e un număr echilibrat și nu vede motivul pentru care ar schimba această măsură fixă și elegantă a treptelor.
- Omule, sunt prea înalte! insista, cu un aer serios, chiar grav, amicul său.
- Cum să fie prea înalte? răspundea Radu cu țâfnă, zâmbind ironic. Le pot urca fără probleme chiar și copiii, eu le pot urca ușor chiar și în fugă. Am să-ți fac o demonstrație după ce le vom turna. Deci, așa vom rămâne, facem cofrajul și le turnăm chiar azi!
Dar Remus nu era deloc entuziasmat de hotărârea prietenului său.
- Eu zic să te mai gândești. Acum o să le urci, într-adevăr, fără probleme. Dar gândește-te că o să îmbătrânești. Acum ești tânăr și sportiv, dar va veni o vreme când abia îți vei mai putea ridica picioarele de pe o treaptă pe alta și o să te împiedici de ele.
Remarca aceasta a lui Remus cu „îmbătrânirea”, rostită cu un aer grav de „om înțelept”, avu darul de a-l face pe Radu să izbucnească într-un hohot de râs, descumpănindu-l pe amicul său. Remus se uită nedumerit la reacția prietenului său, simțindu-se oarecum jignit că e luat în derâdere.
- Eu? Eu să mă împiedic de cei trei centimetri ai tăi? Oricât aș îmbătrâni, trei centimetri vor rămâne doar trei centimetri și nu vor constitui nicicând o piedică pentru picioarele mele.
Și continua să se amuze de cei trei centimetri-problemă ai prietenului său, care însă nu se amuza câtuși de puțin, repetând aceeași prevestire sumbră legată de îmbătrânire.
- Lasă, că ai să vezi tu...
Dar Radu nu contenea cu râsul și glumele pe seama îngrijorării ridicole a prietenului său.

Clipele de atunci, deși atât de îndepărtate în timp, le retrăiește, parcă dureros de real, acum. Mai face doi pași și din nou agață dunga unei trepte. Și din nou e gata să cadă. Și iar îi răsună în minte vocea gravă, plină de îngrijorare, a prietenului său din tinerețe:
- Gândește-te că ai să îmbătrânești. Ai să vezi atunci ce înseamnă cei trei centimetri de care vorbim azi.
Nu mai are mult până sus, doar trei trepte de urcat. Mai face un pas, încercând să ridice piciorul cât mai mult. În zadar, însă. Degetele piciorului drept se frâng dureros de dunga unei trepte și cade în genunchi, izbindu-se cu fruntea de dunga treptei de sus. Sângele șiroiește abundent din pielea crăpată a frunții, ochii i se îneacă în propriul sânge, vederea i se întunecă și cuprins de panică tremură din toate încheieturile.
În clipa aceea intră pe holul scărilor fiul său, Dani, care observă instantaneu grozăvia situației. Din câțiva pași, sărind câte două trepte deodată, ajunge lângă tatăl său și încearcă din răsputeri să-l ridice în picioare. Radu se ridică, aproape fără ajutorul fiului său, de care se sprijină doar pentru că nu mai vede bine.
- Ce ai, tată? Ce s-a-ntâmplat? întreabă fiul, impacientat.
- Nimic grav, stai liniștit - răspunde Radu cu vocea tremurând. Doar că nu am calculat bine treptele...