Ionică s-a născut prin 1300 și ceva, nici el nu mai ține minte, că au trecut ceva toamne de atunci... Luat cu arcanul la oastea măritului domn Mircea, cu patru prunci și o muiere borțoasă lăsați acasă, l-a văzut pe necuratul în bătălia de la Rovine și așa de tare s-a speriat că s-a rugat la Dumnezeu o săptămână când s-a întors ca prin minune acasă. N-a mâncat mai deloc și nici n-a prea pus geană pe geană în săptămâna aia de aprigă rugăciune, așa de tare îl speriaseră apropierea de moarte, mirosul de sânge și ochii beliți ai turcilor. Și s-a rugat bine, Ionică, s-a rugat tare și din toată credința lui să fie nemuritor, lucru îngăduit de Ceruri, iată. A rămas cu trupul la cei treizeci și doi de ani dar cu viețuitul a împlinit secole, de nici el nu mai are cunoștință câte... Ionică nu moare. S-a obișnuit ușor cu ideea chiar dacă atunci, demult, și-a văzut toată familia și rudele și prietenii murind. Acum îi e greu, în sfârșit; i-a venit timpul să se chinuie cu faptul că timpul nu se termină pentru el. E obosit. În tot acest amar de sute și sute de ani a făcut de toate și a trăit peste tot, de îl obosește numai să se gândească, darămite să mai și povestească. A fost oștean și sub crucea lui Ștefan, și sub cea a lui Vlad și Mihai, a văzut de vistieria lui Cantemir și a fost întemnițat la Stambul, era să se înece pe Jiu cu Vladimirescu cu tot, l-a aclamat pe Bălcescu și l-a aplaudat pe Cuza la Iași, i-a cumpărat țigări lui Caragiale și a potcovit caii amantei regelui Carol al II-lea, a purtat haină de piele din inventarul Gărzii de Fier și a luat bătaie de la comuniști, l-a găzduit pe Țuțea vreo cinci luni la ieșirea acestuia din pușcărie și l-a văzut pe nea Nicu cum își ia tălpășița cu elicopterul... Ionică nici acum nu știe ce-i iubirea, însă. I s-a părut că știe de vreo treizeci de ori, în rusă și maghiară, în sârbă și-n turcă, ba chiar l-a și durut în română și bulgară când se aștepta mai puțin, lăsând în urmă, peste tot, aproape o sută de prunci, niciunul moștenindu-i nemurirea dar cu toții dăruindu-i singurătatea rând pe rând. De luna trecută Ionică și-a reluat rugăciunile asidue; de data asta se roagă să moară. Le-a trăit pe toate și tot peste toate a trecut deși unele au fost oribile, imense și înfricoșător de dureroase, scârboase și fără niciun Dumnezeu dar acum gata, nu mai vrea și nu mai poate! Vrea să moară urgent! Peste moda bărbaților din acest an de glorie 2024 nu trece!