Se priveau cu respect și admirație, oameni frumoși, educați și conștienți de minunea lumii în care trăiau. Restaurantul hotelului din raionul Smichov al Pragăi nu era mare și deja se vedeau la micul dejun de aproape două săptămâni. În restul zilei, drumurile lor culinare se diversificau, dar dimineața aveau negreșit același punct de plecare. Erau șapte oaspeți ai hotelului, din șapte țări diferite: domnul Laplace, francez din Lyon, inventator și farmacist, domnul Macht din Dresda, arhitect, fost student la șase facultăți nepotrivite, doamna Kuusala din Lahti, proprietară de hotel, domnișoara Miles din Leeds, văduvă de patru ori și moștenitoare de fabrică de bere, rusul Aleinikov din Irkutsk, decanul de vârstă, optzeci de ani recent împliniți, fost muzician și avocat, domnișoara Pelayo-Jimenez din Sevilla, cursantă a școlii de flamenco din Torremolinos și americanul Troy McKinley, consiler local la primăria din Austin, Texas, fost mare maestru al șahului. Coborau întotdeauna la masă la aceeași oră, după același tipic și nu-și schimbau niciodată locul. Se salutau ba cu o înclinare de cap, precum gospodin Aleinikov și herr Macht, ba cu un "hola" scurt, cu un "hello" ori cu un "bonjour", ca toți ceilalți. Mâncau și beau același lucru zi de zi, nu socializau și abia dacă se priveau. După ce părăseau restaurantul nu mai existau unii pentru alții și asta îi mulțumea pe deplin, era exact grupul pe care și-l doreau într-un hotel retras și lipsit de furnicarul obișnuit de turiști din sezonul de vârf. Octombrie are acest farmec al discreției și anonimatului, asta îi făcuse pe toți cei șapte oaspeți ai hotelului să fie exact atunci, exact acolo. Aveau treabă departe de ochii străini și curioși ai lumii.
(-va urma-)