agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 107 .



Un vis cu sirene...
prose [ ]
”Despărțirea de lumi tăcute...” (fragmente)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [poema ]

2024-10-23  | [This text should be read in romana]    | 



Carte pentru copii...

În fața mea, se afla un fel de mașină albă, chiar albă, îmi vine să îndepărtez foarte repede și curat culoarea alb, la o mașină, pentru că e prea clasic și prea plictisitor, ca și cum, pe deasupra mașiunii, ar trece o pisică neagră, pentru ca eu să mă căsătoresc cu un bărbat asemănător cu tata, și-a spălat mașina, în apă de mare, eram pe faleză la Vama Veche și atunci din mare s-a ridicat un bărbat frumos, înalt cu ochii albaștri, avea niște flori de mare în ochi foarte sclipicioare, iar eu îl visam deja, că ieșea din mare, ușor plictisit, cu o pipă în mână, în mod pacifist, chemând zodii incașe, care locuiesc în copaci, și nu sunt maimuțe, un fel de spirite nestăpânite, un fel de urși mari, care să îi aducă aminte și să nu mă linșeze pe mine, pentru că și el este nestăpânit, pe un val în dreapta lui erau tata și mama, urlau cu putere în urechile mele astupate de niște scoici.

Să mă întorc înapoi în casă, era o casă de vacanță pe care o închiriasem, anul trecut, și care se gârbovise, întocmai ca o ciupercă bătrână, i-am privit o secundă, pe fiecare, imaginea lor era caldă ca mierea salcâmului și era dulce, apoi normal m-am și uitat mai la dreapta, era bărbatul frumos, ia să nu mă apropii, ia să fug eu, pentru că tata spală mașina cea albă în apă, care este în marea neagră și a neoanelor lucitoare...

”Eu am învățat foarte greu să lucrez, m-am schimbat, dar am evoluat foarte lent, pentru că în altă viață am fost o femeie bogată, pieptănată pe părul foarte lung, de niște femei scunde, poate aveam picioare de sirenă, nu știu, este foarte mult tot numai o simplă speculație...” (Foarte imaginar...)

Ce ești, un scorpion, ești prea ciudat, astrele și luna când te mângâie noaptea îmi crează impresia că ești un scorpion, de fapt... Și că ai venit la Vama Veche, mai întâi, ca să dai o verificare la fetele tinere, le seduci, le atragi, ca să îți cadă în apă, și unde îți e coada de sirenă-pe-două-picioare, cine ești, ce faci de fapt și ai nevoie de mine. Străinul s-a îndepărtat, cu o coadă neagră de pește, și în față a pășit un ”Om ALB”.

Nu vezi că pentru dumneata părul meu să îmi cadă pe spate, ieri, îmi era foarte lung și l-am tăiat cu cuțitul, dar sunt mai frumoasă astăzi decât ieri, pentru că și în ochii mei sunt două perechi de viorele, câte una pentru fiecare ochi, și da, față de dumneata sunt sașie, bătrână, dar, ia să îmi dau eu rândul de piele lunii, să mă umple de lapte fiert. Și atunci nehotărâte spumele mării mi-au spălat amândoi umerii și am știut cum în mine se simțea iscată o femeie frumoasă, am dat să mă îndepărtez de mare, părinții mei îmi păreau supărați și ca ultimele nevertebrate au prins coaste tari și noi, dinți noi și coaste puternice, căzând puternic în mare, după el...

”Ce faci, cine ești Tu, unde îmi sunt părinții ce ai făcut cu ei, dar el a făcut stânga împrejur și s-a pierdut în mare, dirijând marea numai din gest și mergând de-a dreptul pe ea.

”Sunt Iisus, sunt un vis, iartă-mă că îți iau părinții departe, eu sunt pescarul oamenilor, îi pescuiesc...”

Dar pe ai mei mai târziu, pe la 100 de ani, pentru că dacă vrei le plătesc prezența cu sângele meu, cu sângele meu, și îți fac și doi copii Creștini, în plus, ca să fii mulțumit cu numărul oamenilor noi, care se aseamănă în frumusețe pretențiilor. Dă-mi numai un bărbat bun, Creștin, și atunci și copiii mei vor fi cu încă doi creștini mai puternic legați de Tine, sau leagă-mă fedeleș și poartă-mă mai departe cu tine... Ce poartă să tot văd...

Nimeni nu trece prin ea, numărul oamenilor sporește, nu scade... Întotdeauna numărul oamenilor din lume sporește, nu scade... Lasă-mi părinții, în pace... Lasă-i în pace.

Dacă vrei îți voi face încă patru Creștini, dar lasă-mi părinții în pace, căci le dau oasele mele să sufle prin ele tot binele pe care l-am făcut. Căci, poate, am făcut un bine mare... Crezi că e mare binele pe care l-am făcut?

”Este ziua lui Lazăr, trebuie să mă duc...” Spuse Străinul, și sunt bine așa... Apoi s-a făcut nevăzut, umblând cu picioarele Lui lungi și subțiri, pe apă. Purta o tunică albă și o cingătoare lată, semănând cu un țăran frumos, nemaivăzut și neapărat tânăr. Doamne, tu ești... Este numai un vis sau Tu ești Doamne. Dar el era, deja, plecat și atunci m-am repezit înspre mama și am luat-o în brațe. ”Te iubesc, maman” Papa, te ador... Sunteți bine? Eu sunt, fata dumneavoastră bună și tristă.”

Cum să fac, mamă și tată, să poate aduc în lume doi prunci cu părul de aur și să îi predau Bisericii să-i noteze, în Cartea Cărților, Să Fim Mai Mulți, să nu plecați voi, ci să dăruiesc prunci, mami și tati, dar eu îmi vreau pruncii s-aleagă, să vină într-o zi pe malul mării, să vorbească cu acest bărbat frumos și Alb, eu nu vreau ca, poate, copiii mei să își ”cumpere” viața sau neființa cu dorințele mele care trec numai prin crengi sălbatice, doar pentru că și copiii mei fi-vor sălbatici. Pentru că eu dacă vreau să înot în mare, nu în bazine scurte, de sare, ci în mare, înot în mare, atunci, să caut delfinii, ei cum pot și sunt jucăuși, și copiii mei vor fi jucăuși, ca și ei, pentru că sunt liberă, dar ei plecaseră deja cu cozi de pește în mare, și eu atunci am urlat și am plecat după ei, făcându-mi o coadă sălbatică de pește și surfilând tot părul trădărilor, pentru că da, eram Petronela, era ca un fel de Petru feminin, dar eram Petronela.

Mă lepădasem, dar copiii mei nu vor cumpăra nimic, vor fi liberi, iar dacă nu te iubesc, Iisus, dar Te iubesc, și ei, nu vor să sufere, să nu le dai cruci, și atunci ce facem, unde sunteți mamă, tată, ce faci, unde plecați, dați-mi puțin vin ca să torn pe o stea și ea să se umple, micuță și tristă, ca mine, și să vă cumpere libertatea, 4 prunci, tată nu pleca și s-a arătat atunci mașina cea albă a tatei, tata era din nou tânăr, se uita la un televizor imens, erau campionatele de fotbal, pesemne, de acum 24 de ani, anul 2000, tată, ți-am dat de la mine acum încă douăzeci și patru de ani, în plus, ce campionat e, cine joacă, cine trage la poartă, pe umeri îmi curgea părul gri, dar aveam lacrimi de fericire în ochi... ”Niciun copil însă nu are voie să facă aceasta, pentru mine...”, a zis papa... Și acum, că ai văzut eclipsa de soare de anul trecut, 1999, papa, mi-a intrat în ochi, pentru că ochelarii nu au fost îndeajuns, nu sunt buni de nimic și mi-au ars retina, m-a încetinit, sunt mai lentă, am un semi sindrom Down, căpătat, sunt mai lentă papa, poate nu sunt chiar bătrână, sunt tânără rău, poate nu a fost părul meu cel pe care l-am văzut în oglinda murdară a apelor, dar cine m-a ”damnat”, mamă ești bine, Papa... Ia firul acesta de lână și mergi după el, e o pisică la capăt, o pisică cu ghearele trasparente, dar e neagră, eu nu pot purta cruce, eu nu am purtat-o pentru nimeni pentru că sunt sălbatică, mama mea scumpă, și dacă pisica îmi ia în ghearele ei, retina, atunci eu o las, dar dacă trebuie să cumpăr ceva de la Iisus...

Și atunci m-am apucat de adunat scoici, frumosul bărbat nu mai era pe nicăieri... Nu prin suferință se cumpără, nu cumperi nimic nici pentru tine dar nici pentru altul, ce e crucea, o mare adunare de oameni care dansează, și miroase a tămâie din nou, suntem în anul 2024, nu în 2000, iar la radiou se aude ”Ierusalema”, piesa muzicală africană... Să fim numai o lume în care nimeni nu a suferit, pentru că nu prin sânge se rezolvă binele tău și al altuia, vezi ai învățat lecția, îmi spune El, o vedenie, dispare repede și atunci înțeleg de ce sunt o sălbatică, pentru că nu vreau să sufăr eu sau altcineva.

Dar, peștele pe care îl mănânci, el nu moare și suferă. Mi-a spus... Peștii se mănâncă unii pe alții Doamne, pe când omul nu se mănâncă pe sine sau pe alți oameni...

Omul nu mănâncă oameni, Doamne. ”Dar pe Mine, m-ai mâncat la Împărtășanie...” Am luat darul, atunci L-am luat, mi-am asumat crucea, dar ea a căzut de pe spatele mele lucios, pentru că bujorii nu cresc, în cimitire sau în durere, ci în oricare casă unde este fericirea, atunci cred că intră tatăl copiilor mei. ”Cine ești. Lasă-mă.”

Și Fiul Omului cred că nu mi-a vorbit niciodată. Nu știam cum să explic, tot, până când nu am văzut bujorii cum se întind și cum își deschid corolele foarte fericiți, în savană leul și leoaica sunt fericiți - la fel de fericiță ca și o căprioară sau ca un viezure sau ca un iepur. Iubesc mult fericirea, ea este țelul meu.

Dar omul trebuie să sufere, Doamne... Copiii Lui. Din ochii mei au căzut două lacrimi. Dar suferința de care să fie Doamne, să fie de pește, de căprioară, de leu sau de viezure, să fie de făptură cu care ne asemănăm, eu vreau să mă eliberez, să fiu fericită și să nu îmi mai fie rușine că eu deja sufăr, pentru că și eu sunt mamă, deja, pe acasă, mă așteaptă șapte copii, deja, și mi-e rușine, Doamne, că copiii mei au o cruce pe spate... Iau, Doamne, poate, un bolovan, și le-o sparg, la noapte, iar dacă am greșit cu ceva, eu mă arunc în mare, după mama și după tata, cei bătrâni. Plângi, Doamne, lumea e rea, ”O port eu... lumea...”, a zis dânsul...

Ce să porți, Doamne, lasă că nu ne mai naștem, ne facem pești și în caz că e prea mult, ne mâncăm unii pe alții, pentru că și peștii au nevoie de un Dumnezeu... Și, atunci, Neptun a urlat, de desubt, să nu se vândă sirena, femeia, eram eu și am luat-o la goană, înapoi, îmi crescuse o coadă cu șapte peceți și am luat-o prin mare ca să îmi caut mama și tata... Sirenele nu se mănâncă unele pe altele, ce ai în spate, o pecete, îmi rupe din carne, dar e un semn de onoare, sunt de vază, tata și mama, iubitul și toți îmi sunt bine, singurul lucru pe care îl accept e ca ei doi să se nască și să nu mă mai doară pântecul, o să accept să îi nasc în durere, dar și pecețile acestea șapte, din spate, și atunci cine mănâncă din Trupul și din Sângele Meu, nimeni Doamne, pe aici marea este curată de sânge, doar rechinii mă mai lovesc, cu câte un salut, iar dacă e secetă și am răni, trag rechini, apoi se sperie de cele șapte peceți. Să nu mă dai la rechini, Doamne, căci și eu am carne și sânge, căci și eu am trup și sânge, am, și nu vreau să muște din mine...

”Poate un singur sacrificiu e destul...” Zicea El, foarte scump, mie. Și îmi era milă de mine... Și apoi i-am întins și o pecete și l-am rugat să o poarte, împreună cu mine, nu am nevoie, eu sunt mult, și nu a înțeles că astfel îi cam întinsesem împărtășania mea. ”Neptun!” Și m-am făcut nevăzută în mare, soarele strălucea ca o piersică coaptă pe jumătate și ca pecetele pe care ieri le purtasem, și azi, dar și mâine... Dumneavoastră nu aveți nevoie de pecețile unei Sirene scumpe. Mi-am zis, iar El mi-a șoptit că nu am înțeles, în lumea aceasta nimic.

Poate, da, poate nu, dar copiii mei vor avea câte trei peceți, de mici... Am zâmbit și mi-am ascuns pecețile (șapte) cu pește viu, agățat ca poate corpul meu să îi poarte, și cu o năframă...

O clipă am zâmbit, era să cad în păcat, doar că o secundă mi se pare că m-am asemănat, Lui, doar pentru că El a vrut aceasta și pentru că El era sfânt.

M-am asemănat, cu El, dacă El a vrut ca să îi înțeleg Crucea, sau poate ceva a și fost în mintea mea, un fel de mugur... Apoi m-am uitat înspre tata, avea treisprezece peceți, ”să nu le dai la nimenea”, și m-am dus, după el, în apă, ”acum am nevoie de pături, papa...” Ce? Vino! ”Da, papa... Dar am nevoie de pături!” Pentru ce, fată nestăpânită, marea nu se poate ascunde. Și am plecat cu tata și cu ai mei, în apele late, pe sub stele foarte sălbatice, care aveau să rămână deasupra de apă, ca niște felinare mici și îndepărtate. ”Ce cald e sub apă, papa... Este apă călduță...”

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!