Nu știa dacă totul se datora singurătății ori frumuseții actului în sine. Îi plăcuse întotdeauna să vorbească la telefon cu necunoscuți și găsise soluția umplând jumatate de oras cu anunturi false dar apetisante pentru domni și domnișoare: "firmă serioasă caută ospătăriță" și "companie străină angajează șofer". Zilnic se trezea cu bucuria așteptării convorbirilor și nu era dezamăgit niciodată, îl suna lumea de la prima oră și uita de toate, de micul dejun, de plimbat câinele de pluș găsit într-un tomberon, de fumat, de ieșit din pijama și adesea chiar de respirat când o voce dulce și insinuantă îi vorbea de servit multe alte lucruri în afară de mâncare și băutură pe la mese. Termina toate conversațiile cu "vă sunăm noi" ori cu "ne pare rău dar postul a fost ocupat" și se simțea bine, ca un dirijor de suflete, ca un arhitect de planuri, ca un mic zeu al speranțelor oamenilor. Desigur, întotdeauna mincinos dar zeu, totuși. La un moment dat se îndrăgosti de o voce și uită de anunț, de detaliile locului de muncă, de minciuni și de gloata care suna fără pauză. Nu trecu mult și îi propuse domnișoarei o întâlnire. S-au văzut seara într-un loc fără lume ales de ea într-un minunat exces de romantism. A așteptat-o zece minute cu flori, împarfumat și îmbrăcat ca-ntr-un buletin de duminică al protipendadei orașului, în pantaloni cu vipușcă, pantofi de lac englezești și sacou cu rever de mătase asortat cu ditamai papionul auriu, cu cristale în mijloc, made in Heaven. Fata nu a venit niciodată însă două matahale trimise de ea au sosit în intervalul sfertului de oră academic și l-au lăsat pe amorez într-o baltă de sânge aferentă și corespunzătoare, cu etichetă explicativă pe piept, "mincinos", devenind el însuși, la prima oră a dimineții, subiect de anunț nu doar pe stâlpi și în stațiile de autobuz ci și în presa centrală, pe prima pagină: "localnic găsit asasinat în spatele gării de marfă".