agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-25 | [This text should be read in romana] |
Informare culturală
Șefa cenaclului Mihail Sadoveanu, fiziciană și poetesă celebră (publicase deja trei volume de poezii), exasperată de intervențiile mele „critice”, mi-a promis că voi citi o proză din „vasta” mea creație literară, pentru a fi și eu luat la „târnoseală”. ÎN 26 FEBRUARIE, era într-o duminică seara, m-a sunat ea în persoană și mi-a spus : „ … Dimitriu s-a îmbolnăvit, te rog pe tine să faci Informarea culturală !” Puteam să refuz și bine făceam, mai ales că mă atenționase că la ședința cu pricina au fost invitați doi poeți consacrați, Ana Blandiana și Dan Deșliu. Eram ca pe jar. Mi-am întrerupt plăcerea de a sta tolănit în vârful patului cu o carte polițistă „Cerc deschis” la a cărei lansare fusesem invitat cu vreo două săptămâni în urmă. Autorul, Radu Vaida, fost redactor șef la revista „Pentru Patrie”, spunea că maiorul Codreanu, este asemenea lui Sherlock Holmes, adică pornește o anchetă de la câteva detalii și apoi, prin deducție, află infractorul. Sper că maiorul Codreanu, încheiase domnul Vaida, să devină la fel de celebru ca detectivul englez ! Nu mă întrebați cum este cartea, n-am citit-o până la capăt, deși am avut cele mai bune intenții ! De când am primit telefonul nu fac altceva decât să dau roată celor cinci corpuri ale bibliotecii unde cărțile sunt așezate pe tematici : matematică, pentru că ăsta era hobby-ul meu în liceu ; tehnică, pentru că am absolvit o facultate cu acest profil; apicultură, pentru că într-o noapte albă, după o profundă meditație am ajuns la concluzia că singura cale pentru câștigarea independenței financiare o reprezintă creșterea albinelor; medicină, pentru că fiecare vrea să-și identifice bolile să și le trateze, să-și cunoască organismul; muzică – asta e o preocupare mai recentă – mă ia soția și mă poartă prin toate sălile de concerte, doar-doar s-o lipi ceva și de mine și … un sertar cu cărți subversive … nu tresăriți, e vorba doar de „Istoria amoroasă a regilor Franței”. Aici fac o paranteză. Cartea, în douăzeci de volume, în limba franceză, am obținut-o de la o elevă în clasa a XII-a pe care o meditam la matematică, părinții ei fiind plecați în toată lumea ca „diplomați”. Credeți că am lăsat-o din mână când am făcut cunoștință cu ea ? Cartea, nu fata, deși nici ea nu era de lepădat ! păi, nu este femeia începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor ? Așadar, mă duc glonț la raftul „secret” și scot volumul „Istoria militară a poporului român”, apărută în 1987. Să dăm cezarului ce e al cezarului, așa că nu spun cine este autorul! Îl știe toată lumea. Important e că a apărut și eu am o părere ! Ei și, parcă are nevoie cineva de părerea mea. V-o spun totuși ! România fără Ardeal (1940) este ca un om fără picioare ce i-au fost amputate de la șold. România fără Basarabia este ca un om fără mâini ! Săracul om, a continuat să trăiască și fără mâini și fără picioare ! Nu e asta o minune dumnezeiască ? În cele din urmă, tot printr-o minune dumnezeiască și-a recăpătat picioarele. Oare mâinile când și le va recăpăta ? N-are rost să vă spun ce mai scrie în volum, mai ales între paginile 79-83 cu privire la anexarea de către Imperiul Þarist în 1812 a Basarabiei, jaf, tâlhărie, hoție ! Chestiile astea nu se discută într-un cenaclu, așa că mă opresc aici cu prezentarea volumului și răsfoiesc publicațiile din ultimile două săptămâni, toate acordând un loc deosebit aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, ultimul mare enciclopedist al culturii noastre din secolul al XIX-lea, originar din Basarabia, județul Hotin, localitatea Cristinești. Pe cine interesează lucrurile astea ? Cine vrea, ascultă, că nu pentru mine fac informarea, eu îmi vedeam de treaba mea, citeam romanul ăla polițist … sau altul. Așa, ce fac? Caut de zor prin reviste. Hopa ! Iată ce am găsit în „Contemporanul” din 26 februarie 1988 : „Rezonanțele Marelui Cântec”, recenzie de Doru Popovici care susține că reeditarea acestui roman reprezintă un eveniment editorial. Sunt absolut de acord ! Ia să vedem mai departe : „Autorul este un fin psiholog, un dramaturg al ideii, un poet al gingășiei sufletești !” Dragi colegi, prieteni și invitați, mi-a plăcut critica mai ales când pune punctul pe i ! Pot eu să mai adaug ceva ? Aș putea să vorbesc despre Ion Căianu … Codicele Caioni, uf, câte ar fi de spus … dar mai bine nu, vă recomand romanul „Marele Cântec”, apărut în prima ediție în 1980, reeditat în ianuarie 1988 la Editura Muzicală. Cumva dacă am fost cam lung cu privire la această apariție, mă veți înțelege, că dacă nici frații nu s-or lăuda între ei, cine s-o facă ? Într-o convorbire cu dânsul i-am spus : măă, nici colegii de la Cenaclul Sadoveanu nu au auzit de tine, apoi alții cum să te știe ? Fă și tu ceva, să fii mai cunoscut, despre Mircea Dinescu și Ana Blandiana toată lumea vorbește ! Fratele meu s-a uitat crunt la mine și a zis : „taci!” Asta fac și acum, tac și mă gândesc, oare ce să spun cenacliștilor într-o informare culturală pentru a le stârni interesul ?! N-are rost să vorbesc despre Radu Vaida, degeaba se dă el mare, numele său e sortit uitării ! Nici pe fratele meu nu-l prezint că voi fi acuzat de subiectivism; nici despre Bogdan Petriceicu Hașdeu n-are rost să vorbesc, sau cine știe, poate povestesc despre faptul că a practicat spiritismul și încerc să pătrund în mintea și-n inima Iuliei Hașdeu … E prea complicat și n-am timp să mă transpun, să intru, cum s-ar zice, în transă … Mai bine vorbesc despre Ileana Mălăncioiu, născută pe plaiurile mușcelene, cum îi plăcea unui folclorist celebru să spună, ex-cumnatul meu și el tot mușcelean, Ioan Alexandru. Iar tresăriți ? Nu e vorba despre Ioan Alexandru poetul, autorul Imnelor … e doar coincidență de nume. Așadar, de ce m-am oprit la Ilena Mălăncioiu ? În primul rând fiindcă e din Mușcel ca și mine ! Al doilea motiv l-am auzit de la ex-cumnatul meu, Ioan Alexandru, mi l-a spus în secret, Ileana Mălăncioiu a îngrijit toate edițiile lui Eugen Jebeleanu ! Ea este mai talentată decât el, dar el este cineva, iar ea, mai are până o fi ca el !! Ultimul motiv e și cel mai important ! Mă ocup sau nu de informarea culturală ? Doamna cu pricina a publicat recent volumul de eseuri „Călătorie spre mine însămi” care se citește (vorba lui Nicolae Manolescu, într-un articol din România Literară) pe nerăsuflate. După ce am savurat acest volum, m-a cuprins o dorință aprigă să cunosc autoarea și-am căutat-o de mai multe ori la Asociația Scriitorilor din București, colț cu … e chiar în spatele blocului Eva, p’ăsta îl știe toată lumea, nu mai trebuie informare culturală ! Cum vă spuneam, am căutat-o dar nu m-am dus să vorbim despre „Călătorie spre mine însămi” sau despre edițiile Eugen Jebeleanu. Am rugat-o să-mi citească o proză de-a mea, „Focul lui Sumiedru”, unde prezentam un obicei de Sfântul Dumitru ce se păstrează în Mușcel din epoca precreștină. Mai precis, în noaptea de Sfântul Dumitru, se aprind focurile, cu stive mari din cetină și brad, iar bărbații și copiii trec și sar prin foc strigând : „Hai la focul lui Sumiedru C-a pârlit Dumitru Iedu Și Ileana, Coțofana A pârlit pe biată Iada ! …” Mai precizez ca eroul povestirii fusese neîntrecut pe valea Argeșelului în pregătirea și înălțarea celor mai frumoase focuri. Ajuns la bătrânețe, nea Mitică, beteag, fără copii și rămas singur în noaptea de Sfântul Dumitru și-a dat foc la casă strigând cât il ținea gura : „Hai la focul lui Sumiedru / C-a pârlit Dumitru Iedu” … Când pălălaia se stinsese pe de-a rândul, a lui se înălța ca întotdeauna, cel mai sus. Toată lumea s-a bulucit să vadă … și să stingă focul. Bietul om se legase cu o frânghie de părul din curte și-n timp ce oamenii se vânzoleau să-l stingă, s-a stins și el. Ileana Mălăncioiu mi-a spus că proza e publicabilă, sfârșitul fiind surprinzător și neașteptat, ridicând-i mult valoarea, dar porecla eroului, Găteajă, nu este prea inspirată, drept pentru care, după ce i-am citit molifta, l-am botezat Surcică ! Nici după acestă „schimbare de fond” proza mea nu a fost publicată, având în vedere că în „Viața Românească”, revista Uniunii Scriitorilor, condusă chiar de Ileana Mălăncioiu, se publică numai autorii consacrați. Cum eu n-am ajuns la acest stadiu, continui să caut „ingrediente” pentru informarea culturală ! Mi-a trecut prin minte, după ce m-am întâlnit cu poeta, eram îmbrăcat într-un balonsaid alb, stil Colombo: oare n-o crede că sunt … de la serviciul secret?! Că o bombardasem cu tot felul de întrebări și, să par indiferent, m-am purtat dezinvolt, mi-am supt burta, am împins umerii în față, ce mai, aveam figura unui detectiv. Ea arăta cam înhibată, chiar timorată. Încercând să găsesc o explicație a acestui mod de a fi al ei , mi-am zis că poeta, citându-l pe Caragiale, a atins o coardă sensibilă „Cum, domnule ? Dumneata denunți străinilor micile noastre mizerii ?” Ori, se știe că a denunța străinătății mizeria noastră cotidiană este păcat de moarte și toți care o fac sunt urmăriți până în pânzele albe ! Vedeți de ce Ileana Mălăncioiu credea că sunt Colombo ? D’aia spun și eu, nu, nu și iar nu ! N-o să vorbesc despre dumneaei în informarea mea culturală, că în proză se ține de „denunțuri” și-o să dau de dracu’. Spune ea citându-l tot pe Caragiale : „Tot românul care se respectă trebuie să fie critic, fiindcă a critica înseamna a denunța ceva spre a fi îndreptat”. Până s-or îndrepta lucrurile la noi mai durează, așa că m-am hotărât, prezint un scriitor străin, Gabriel Garcia Marquez, columbian, laureat al premiului Nobel. I-auziți titlu : „De ce să nu zboare rogojinile” interviu publicat în România Literară din 18 februarie 1988. Ce zice Marquez în acest interviu ? „Când mă plictisește o carte, sar câteva pagini și dacă continuă să mă plictisească, renunț la ea, indiferent cine este autorul”. Eu ce fac? … Cine s-asculte informarea mea culturală? Nimeni ! Uite cum procedăm, propun o formulă mai scurtă … Domnilor colegi, dragi prieteni, stimați invitați, Mulțumesc șefei noastre că m-a planificat azi, 28 februarie 1988 pentru a vă prezenta o informare culturală, și nu pe 13 martie cum îmi spusese inițial. Numărul 13 îmi purta noroc, așa, ca o paranteză, vă mărturisesc, m-am născut pe 13 august, am primit locuința de la stat în blocul 13, mi-am cumpărat apartamentul proprietate personală pe Izvorul Oltului nr. 13, la vârsta de 26 de ani, adică dublul lui 13, m-am căsătorit la 31 de ani, numărul 13 scris de-a-ndoaselea, într-o zi de 13. Stop ! Așa fusese planificat, că lumea de la țară, superstițioasă, n-a acceptat ziua de 13 august și-ăi bătrâni au decalat nunta cu aproape o lună … Aș putea să continui pe această linie, dar mi-e teamă că vă plictisiți … Precizez că, dacă ce spun nu vă place, tot șefa noastră este de vină că a schimbat 13 martie în 28 februarie. Tot gândindu-mă ce semnificație ar putea să aibă această dată, am adunat doi cu opt, apoi unul cu zero și am obținut numărul sacru, unu ! Numărul ăsta l-am avut în vedere și când mi-am propus să vă prezint astă seară poemul „Împăratul gândacilor”, text al cărui autor îmi este necunoscut. Numărând literele din titlu găsim cifra 19; la prima vedere asta nu înseamnă nimic, dar adunând 1 cu 9 obținem zece și adunând 1 cu 0 obținem tot numărul sacru, unu. Cum s-ar spune am identifiocat cine este împăratul gândacilor! Aceste coincidențe m-au surprins în cel mai înalt grad. Poezia este … mediocră … dar nu asta contează, nici măcar autorul … Să n-o mai lungim, vă citesc textul … În încheiere, după ce ați ascultat poemul, rog pe fiecare să devină un posibil detectiv pentru a „descoperi” următoarele: 1. Care este cea mai simplă metodă pentru stârpirea gândacilor; 2. Dacă deratizarea nu va da rezultate, gândacilor care scapă, le-am putea găsi o utilizare nobilă? 3. Există vreo invenție secretă privind utilizarea undelor electromagnetice în dirijarea gândacilor? În așteptarea răspunsurilor dumneavoastră , vă asigur dragi colegi, de înalta mea considerație. P.S.: După această „informare culturală”, șefa a uitat să mă programeze să citesc și altceva în cenaclu, așa că răbdător aștept și azi să-mi vină rândul. Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy