Stau cu pixu-n mana si nu mai stiu
Nu mai stiu daca sa scriu, daca sa plang
Daca sa-mi continui piesa sau daca sa sufar in nepasare.
Ma doare infiorator prezenta acestui "Daca"
Si nu vreau, nu vreau, nu vreau
Sa ma mai scald in oceanul nepasarii.
Nu mai vreau ca-m uitat sa-not
Si o sa ma inec....
Da! o sa ma-nec in oceanul nepasarii, al ignorantei si al fricii
Al crudului sentiment de frica si al stupidului rol de actor,
Actorul de pantonima care schiteaza bucuria si fericirea
Intr-o lumina artificiala si bleaga
Care pare a fi solutia perfecta
Pentru ca ecoul rasunator de aplauze
Sa se raspandeasca in mintea lor
Si cortina sa se lasa ridicand sala-n picioare,
Urland pentru un prea dorit 'Inca o data!!!'
Hm....ce stupid si adevarat este totul
Totul care se roteste-n jurul lor cu un aer de superioritate,
Nerealizand si neprivind esenta acestui tot
Care a sucit ambianta de realitate
Intr-o maniera singuratica.

Prea mult si totusi prea putin
Pentru ei toti care-ncearca sa salveze si sa protejeze lumea
De-o simpla piesa de pantonima.

Dar piesa se joaca intre Eu si Mine
Se joaca si se va juca
In nestire, in deziluzie si apoi in imaginatie...
Caci in cele din urma bomboanele de pe masa
Sunt artificiale
Iar gustul lor dulce si placut care ti se pare ca-l au
Nu-l vei putea simti.....