agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1638 .



În căutarea unui viitor rătăcit
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [iachy ]

2006-03-17  | [This text should be read in romana]    | 






Marea îi fremătă la picioare, odată și încă odată, dar gîndul ei călătorea undeva departe, mai departe decît acolo unde ar fi putut ajunge cu privirea.
Se înserase de-a binelea, dar îi era greu să se desprindă de liniștea ce o cuprinsese, acolo pe malul mării. Ar fi vrut să nu se mai întoarcă, să rămînă pentru totdeauna în acel loc, să scape de tot ce o tulburase în ultima vreme.
Închise ochii. Așa îi era mai ușor să-și imagineze fericirea. Avusese parte din plin de ea, atunci cînd se îndrăgostise. Acum însă, nu mai știa ce să creadă. Realitatea se schimbase sau fusese totul de la început, doar o iluzie...
Se simțea singură, departe de tot ce lăsase în urmă, dar în mod surprinzător, în siguranță. Își dorea să nu se mai gîndească la nimic. Frînturi de imagini din trecut , îi reveneau însă în minte fără să vrea. Ciudat i se păru faptul că își aminti de păpușa ei din copilărie la care ținuse foarte mult, și pe care la un moment dat o pierduse. Lumea se năruise atunci pentru ea. Se simțea vinovată și acest sentiment a urmărit-o mult timp, întrebîndu-se adesea ce face Mariorica. Dar pentru ea, nu era o păpușă ca toate celelalte, ci era prietena ei de suflet. Uneori își facea griji, temîndu-se de ceea ce s-ar întîmpla dacă din senin s-ar produce un cutremur. Își imagina pereții casei căzuți, iar pe Mariorica, sub dărîmături. Gîndul acesta o îngrozea, așa că seara, o așeza lîngă ea pe pernă, astfel încît să o poată salva dacă ar fi fost cazul.
Plînsese mult după pierderea ei și mereu purtase în suflet speranța că într-o zi, o va regăsi..
Același sentiment îl avea și acum cînd se gîndea la dragostea ei. De data asta însă își dorea să fie mai puternică, dar sufletul ei se tînguia în orice clipă pentru visele spulberate. În zadar încerca să zîmbească. Îi venea mai degrabă să plîngă. Se hotărîse totuși să meargă înainte, chiar plîngînd.

În zorii zilei, cînd ceilalți începeau să se trezească, își adună unul cîte unul, gîndurile ce le rispise în noaptea albă și se îndreptă apoi către hotel. Avea nevoie de odihnă, căci era epuizată.
Își puse capul pe pernă și pleoapele grele, i se închiseră peste lumina zilei din ce în ce mai puternică. Cînd se trezi, camera era scufundată într-un semiîntuneric dulce.
Simți singurătatea ca pe o ființă vie, ca o prezență nedorită și deschise fereastra, dorind să o alunge. Stropi de ploaie îi bătură în geam la îneput timizi, apoi din ce în ce mai îndrăzneți. Se simți prizonieră în camera de hotel. Ar fi vrut să iese dar nu avea cu ea nici o umbrelă.
Scotoci prin geantă în speranța ca va găsi ceva interesant cu care timpul să-i treacă mai ușor. Întunericul se lăsase de-a binelea iar ploaia nu contenea să cadă. Privirea îi căzu pe caietul cu coperți negre, jurnalul ei, de care nu se despărțea niciodată. Se uită la el cu teamă. Ar fi vrut să arunce o privire în trecut dar asta nu se potrivea cu dorința ei de a uita totul . Va începe însă de mîine, acum trebuia să găsească ceva cu care timpul să-i treacă mai ușor..
Privi un timp pagina albă ce aștepta mărturisiri, apoi începu să scrie.
„Pășesc în singurătate....
singurătate sinistră ...nu mai știu să trăiesc așa. Privesc marea și valuri de amintiri se ridică amenințînd liniștea mea. Dar undeva sus, soarele îmi zîmbește. Îi fac cu mîna și îl aștept într-o dimineață, să apară și în viața mea.
A stat ploaia. Mă temeam să nu-mi ude gîndurile. Acum pot să ies. Cu mine iasă și luna.”

***

Din nou gîndurile îi zboară departe...
Zgomotul roților de tren o readuc din cînd în cînd în prezent. Și-ar dori ca drumul de întoarcere să fie cît mai lung. Nu o mai așteaptă nimeni acasă...
În valiză are doar haine și cîteva lucruri personale. A renunțat la speranțe.
Ultima oprire...capăt de drum. Trebuie să coboare.

***
În casă, toate la locul lor, așa cum le-a lăsat. Un strat subțire de praf s-a așezat să se odihnească.
Îi este sete...și dor. O floare îi plînge la fereastră. Îi oferă puțină apă.
-Mă așteptai?...
Floarea își ține capul plecat.
Ai crezut că nu-mi pasă...
Crezi că lui îi este dor?... și dacă i-ar fi?
Da, știu, pereții casei păstrează încă iluzia prezenței lui.
Mai vrei puțină apă?
Nici măcar noapte bună nu-mi poți spune, nu-i așa?
***




Primele raze ale soarelui o găsiră privind pe fereastră. Ultima zi de concediu. Trebuia să facă ceva deosbit, care să o scoată din starea de amorțeală. Privirea îi căzu pe telefonul mobil. Pe moment i se păru o soluție bună să o sune pe Daria, prietena sa. Dar în timp ce o apela, realiză că este ora șase dimineața. Se hotărî să renunțe cînd Daria tocmai răspunse.
-Salut Daria, sînt Diana, m-am întors...
Scuză-mă că te-am sunat așa de dimineață, nu puteam dormi și nu mi-am dat seama că este așa devreme. Mi-ar face plăcere să treci azi pe la mine dacă bineînțeles ai timp...
-Diana ce surpriză! Nu m-ai deranjat, aștept cu nerăbdare să ne vedem, după ce îl duc pe cel mic la grădiniță.
-Atunci te aștept la o cafea.
-Să fie amară, draga mea!
-Va fi!
De cum se văzură se îmbrățișară vizibil emoționate.
-Cum te simți Diana?
-De parcă m-ar fi lovit tramvaiul.
-M-am întîlnit ieri cu Radu. Părea afectat.
Nu mai contează, nu vreau să vorbim despre el.
-Ai putea să-i mai acorzi o șansă. De fapt să vă acordați o șansă. La voi nu e totul pierdut.
-Nu are sens să mai vorbim despre asta. Capitolul este încheiat.
-Spune-mi atunci, cum a fost la mare!
-Cum să fie? M-am simțit mai singură ca niciodată. Am luat cu mine toate gîndurile și amintirile care aveau legătură cu el. Și m-am urît pentru asta. Vreau să uit totul ca și cum n-ar fi fost. Vreau...dar nu pot.
Un zîmbet încolți discret pe fața Dariei.
-De ce zîmbești?
-Mă gîndeam că am avut dreptate...nu e totul pierdut. Încă îl mai iubești.
-Uneori, să iubești nu e suficient. De data asta voi merge mai departe, fără să privesc în urmă. Mi-am promis.
Dar nu mi-ai spus ce face Tony. Îi place la grădiniță?
-O da, foarte mult. Și-a făcut mulți prieteni. Vrea sa îi invite la ziua lui, peste două săptămîni. Apropo, era să uit. Sper că nu ai să lipsești. Tony s-ar supăra foarte rău dacă nu ai veni. Și eu la fel.
-Nu știu Daria, mi-e greu să îți dau un răspuns acum. Nu am dispoziția necesară pentru o petrecere și în plus nu m-aș simți prea bine dacă acolo l-aș întîlni pe Radu.
-Recunosc că l-am invitat și pe el, dar nu puteam altfel. Amîndoi sînteți prietenii mei.
-Nu te acuz pentru asta, dar trebuie să înțelegi că pentru mine ar fi foarte greu.
-Bine, dar promite-mi că ai să te mai gîndești.
-Ok. Acum bea-ți cafeaua pînă nu se răcește!


*
”Nori grei se adună iarăși în sufletul meu. Soarele a apus se pare pentru mult timp de-acum încolo și mi-am făcut prietenă luna. Mă însoțește în lungile nopți nedormite și mă privește rece, dar nu mă judecă, ci îmi ascultă plînsul pînă în zori de zi.
O las uneori să citească gîndurile mele, prefăcîndu-mă că am uitat să închid jurnalul.
Îl găsesc răsfoit și știu că ea l-a citit, pentru că îmi trimite apoi o rază de lumină rece, lacrima ei.”
Închise jurnalul. Simtea ca se sufocă și parcă aerul dispăruse complet din cameră. Apoi simți cum pămîntul se învîrte sub picioarele ei într-un ritm din ce în ce mai amețitor. Încercă din răsputeri să fixeze cu privirea cîmpul cu flori și pîrîiașul ce îl traversa. Dar culorile se contopiră una în alta scăldînd universul și înainte să cadă își mai aminti doar de privirea lui și de un răsărit de soare uitat undeva în suflet.
Cît timp zăcuse acolo, nu știa. Avea o durere de cap îngrozitoare. Încercă să se ridice dar încă mai era amețită. Reuși totuși să ajungă pînă la fotoliul în care se prăbuși lipsită de putere. De acolo putu să vadă destul de bine cîmpul cu flori viu colorate. Numele pictorului nu și-l mai aminti însă. Primise tabloul de la Radu cu ocazia aniversării celor cinci ani de la căsătorie. Retrăi fericirea acelei zile și o lacrimă în colțul ochiului se odihni înainte de a străbate obrazul...Simți cum inima incepe să-i bată cu putere și o teamă nedeslușită i se cuibări în suflet, în timp ce trupul îi era străbătut de fiori reci. În minte i se furișă, ca un hoț, un gînd nebun...etajul zece...ce-ar fi dacă?...
Închise ochii...și se văzu urcînd pe scări, apoi pe acoperișul blocului. Afară era întuneric beznă. O noapte fără stele... un moment bun...Vroia doar să nu mai simtă durerea aceea din piept. Crezuse că poate să uite...Oare cum ar fi ziua de mîine? Pentru ceilalți ar fi o zi obișnuită, poate chiar anostă, dar pentru ea, timpul s-ar opri în loc. Făcu un pas spre margine și amețeala o cuprinse cînd privi în jos. Îi lipsea curajul...vroia să scape de amintiri dar nu dorea să devină ea însăși o amintire. Nu încă. Se trezi în miez de noapte și se uită la ceas. Dormise cîteva ore. Ce vis!
Aroma cafelei de pe birou o făcu să se simtă puțin mai bine. Sau poate că era de vină și soarele. O dimineață de toamnă, perfectă...
Gustă din cafea...se simți răsfățată. Soarele, cafeaua...și gîndul schimbării nu întîrzie să apară. Biroul în care lucra i se păru dintr-o dată anost. Poate că ar fi timpul să facă ceva mai interesant, ceva la care mult timp abia îndrăznise să viseze. Se vedea uneori lucrînd la o revistă, a ei. Lucrase mai demult într-o redacție. Din păcate trebuise să renunțe. Mai tîrziu însă, regretase mult această decizie. Acum își dorea să își îndeplinească visul de a tipări o revistă proprie. Telefonul de pe birou, o aduse înapoi în prezent. Secretara,o anunță că tot personalul trebuie să se prezinte în biroul șefului. Era prima zi de lucru după un concediu de două săptămîni, dar parcă trecuseră luni.
Ieși din biroul ei și se amestecă în mulțimea de oameni ce aveau același drum cu ea. Pe unii dintre ei nici măcar nu-i cunoștea. Se simți străină de acest loc, așa cum se simțea străină de tot prezentul ei. Din urmă, cineva o bătu pe umăr. Întoarse capul și în sfîrșit se bucură de prezența unui chip prietenos:
-Daria! Ce mult mă bucur să te întîlnesc. Ce faci?
-Salut! Tocmai vroiam să vin la tine în birou să discutăm ceva, cînd am primit telefon care ma anunța că trebuie să mergem cu toții în biroul șefului.
-Ai idee despre ce este vorba?
-Cred că este vorba de noul proiect al firmei. Nu știu nici eu pre multe detalii, dar s-ar putea să lucrăm împreună la acest proiect.
- Adică noi două?
-De fapt o să fim trei. O să avem printre noi un nou angajat. Nu știu însă despre cine este vorba.
-OK.
Imediat după ce ajunseră în biroul directorului, apăru și acesta din urmă.
Îmbrăcat într-un costum impecabil, camașă albă și cravată roșie, cam stridentă după părerea ei, își începu discursul ca de obicei. Toți cei ce lucrau mai demult în această firmă știau pe dinafară cum începe un astfel de discurs.
-În primul rînd permiteți-mi să vă spun buna dimineața. Și ca să nu vă răpesc prea mult din timpul prețios pentru noi toți, am să trec direct la subiect.
Am sa va prezint mai întîi pe noul nostru coleg, domnul Sorin Matei, care va lucra cu noi începînd de astăzi. Dat fiind faptul că în curînd firma noastră, va lucra la un proiect destul de amplu, am să profit de ocazie și am să numesc cele trei persoane care vor conduce lucrările la acest proiect și îmi vor raporta direct rezultatele pe măsură ce acestea se vor contura. Deci cum spuneam se vor ocupa de proiect, Daria, Diana și Sorin. Am încredere că finalul va fi unul bun iar în încheiere am să urez tuturor, spor la treabă!
-Ar fi fost bine dacă ne-ar fi răpit puțin timp pentru a anunța și o mărire de salariu...se auzi o voce



Pe drumul către casă își aminti de biletul de la loterie pe care îl cumpărase săptămîna trecută. Uitase complet de el. Cum intră în casă, puse mîna pe telefon și sună.
-Salut Daria, ce faci?
-Bine, spune-mi repede ce vrei, îi făceam lui Tony, puțin gris cu lapte și n-aș vrea să îl adun de pe aragaz.
O.K. Îți amintești de biletul meu de loterie? Cel pe care l-am cumpărat săptămîna trecută.
-Da. Ce este cu el?
-Nu îl găsesc. Este cumva la tine?
-Păi ce să caute biletul tău la mine?
-Nu știu, întrebam și eu. Nu îmi amintesc unde l-am pus.
-Nu este Diana. Dacă îl văd îți zic. Promit. Și dacă mai este și cîștigător, atunci îmi rămîi datoare...
-O.k. Vezi-ți de grisul tău cu lapte...pa...
Scotoci peste tot prin sertare și pînă la urmă îl gasi. De pe net, fără să își explice de ce este acesta primul lucru pe care îl făcea la întoarcerea acasă, află numerele cîștigătoare. Probabil nu avea altceva mai bun de făcut.
Își ținu respirația, pentru că nu îi venea să creadă. Cîștigase! Pentru prima dată în viață, cîștiga ceva... o sută de mii de Euro. Alergă prin casa ca un copil care a primit cel mai frumos cadou de Crăciun.
Dar nu se putea bucura singură. Așa că puse din nou mîna pe telefon. Trecu ceva timp pînă ce Daria ridică receptorul.
-Daria! Am cîștigat!
-Diana, nu mai puteai aștepta puțin cu glumele? Uite, grisul cu lapte al lui Tony, este jumătate pe aragaz.
-Þi-a mai rămas jumătate, nu te bucuri?
-Nu, nu mă bucur.
-Atunci ai putea să te bucuri pentru mine! Am cîștigat!
-Ce ai cîștigat Daria?
-Una sută mii Euro. Vorbești la telefon cu prietena ta cea bogată, care a cîștigat la loterie o sută de mii de euro.
-Eu cred că vorbesc la telefon cu prietena mea, cea care a băut ceva. Deși mă întreb cînd ai avut timp, dacă doar ce ai ajuns acasă?
- Daria îmi pare rău pentru grisul lui Tony, dar n-ai putea să te bucuri puțin și pentru mine? Măcar puțin.
-Tu chiar vorbești serios?
- Eu chiar vorbesc serios.
-Atunci...felicitări! ce faci, plîngi? Sper că de fericire...
-Mi-ar fi plăcut să împart cu cineva bucuria. Vino pe la mine...sărbătorim.
-Acum? Nu pot. Tony e cam răcit și nu am nici cu cine să îl las. Hai să o lăsăm pe mîine. Vin cu o sticlă de șampanie.
-Păi șampanie am și eu. Compania îmi lipsește, dar bine, o lăsăm pe mîine. Pa Daria.
-Pa Diana. Norocoaso!
O lăsă mai întîi pe Daria să pună receptorul jos, apoi făcu și ea la fel. Citi cu voce tare, cuvintele înramate de pe perete: „ Împărat sau om de rînd, fericit este acela ce își găsește fericirea acasă”.
Zîmbi mai mult ca să nu plîngă, apoi merse la bar și își luă de acolo o sticlă de șampanie pe care o puse la rece.
Nu se îmbătase niciodată cu șampanie, dar nici nu băuse singură, o sticlă întreagă. Îi venea să plîngă, dar îi venea și să rîdă și nu se putea hotărî. Pînă la urmă decise să cînte: „Banii n-aduc fericirea,
Dacă nu sînt suficienți”.
Mai departe nu-și mai aminti. I se păru că dintr-o dată se făcuse cald, și porni către ușa de la balcon. Drumul pînă acolo nu mai fusese nicicînd atît de lung.
-Sînt o învingătoare, zise după un oarecare efort de a deschide ușa balconului. Se uită la paharul de șampanie. Nu vărsase nici o picătură. Apoi ieși pe balcon și cu o voce joasă, înecată în lacrimi întrebă pe toată lumea:
-Nimeni nu vrea să bea cu mine, în seara asta?... am să consider tăcerea un răspuns. Apoi se aplecă ușor peste balustradă, ca și cum încă mai aștepta un răspuns. Piciorul însă îi alunecă și...îi păru atît de rău...de stele...și de ziua de mîine...
Mulțimea de oameni se strînse brusc în jurul ei. Avea după ureche o garoafă albă, însîngerată.
-Probabil era nefericită...
-Eu cred că a fost un accident.
-Sau poate avea datorii mari...
-Gata, a scăpat... zise unul dintre trecători, așa mai mult ca pentru sine. Nu toți avem curajul ăsta.
Și vocile parcă nu mai conteneau. Dar ei nu-i păsase niciodată de părerea celorlalți. Privea liniștită cerul...


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!