Telefonul a rămas fără baterie. În 20 de minute se pot întâmpla multe. În dreapta e un container de mâncare expirată. Un român caută de zor. A intrat cu totul în containerul verde. Spaniolii îl privesc cu scârba. Vorbesc la telefon în română. Căutătorul prin gunoaie ciulește urechile. Vine spre mine.
-Cât e ceasul?
Asta urăsc cel mai mult. Un român impertinent.
-N-am ceas frate. Îmi pare rău. Tot să fie vreo 10 și ceva. Ai găsit ceva?
E modul meu de a-mi exprima indignarea. E jalnic să cauți prin gunoaie.
-Niște casolete de pui și vreo 3-4 cutii de coca-cola. Știi vreun loc de muncă?!
-Nu, nu știu. De ce? Vrei să muncești?
Uită-te la el, brusc l-a găsit hărnicia.
-Da. Sunt sărman, foarte sărman. Am 2 copii în România și femeia e gravidă în luna a 8-a. Muream de foame în țară.
-Asta e! Cine nu moare de foame în România?!
Își începe tirada, pensii mici, salarii mici, hoți peste tot etc-etc.
-Da’ unde ai muncit până să te dea afară?
-La un chioșc de ăsta non-stop. Era bine, mai făceam o șpagă, mai scoteam de-o pârleală, ca tot românu’, dacă nu curge-pică, știi și tu...
-Știu, cum să nu știu?! Și esti de mult pe aici?!
-Nu, de vreo 3 săptămâni.
-Aaa, puțin. Unde dormi?!
-Sub pod. Vreau să caut o părăseală, am auzit că la marginea orașului sunt multe case părăsite.
-Da, sunt.
-Tu ești de mult pe aici?
-Da, am ceva timp.
-Dai și tu o bere?!
-Cu cea mai mare plăcere, dar mă grăbesc...
-N-ai vreo 5 euroi să-mi dai și mie?! Haide frate, ajută-mă, sunt român ca și tine, ce naiba?!
De ce i-aș da căutătorului ăsta prin gunoaie 5 euro?! Caut rapid un motiv.
-Îmi pare rău, n-am mărunt.
Se uită cu greață la mine.
-Vai de nația noastră.
Pleacă vorbind singur despre românii care nu se ajută între ei și ce nație parșivă suntem.
-Hei, tu!
-Da?! Se întoarce spre mine.
-Vino puțin. Uite, ia numărul ăsta de telefon și sună aici. E un român care are o firmă de construcții și ia oameni la muncă. Tu ai habar de construcții, nu?!
Pariez că-mi va spune că da.
-Cum să nu?! Gresie, faință, plafoane false, sunt as, pe bune.
Minte cu nerușinare.
-Ok, te cred. Zâmbesc larg. Sună-l pe băiatul ăsta că te ia și mâine la muncă.
-Mulțumesc șefu. Da’ îmi dai un euro să-l sun pe patronul ăsta.
Îi dau. Patronul acela e un țigan mafiot care ia oameni la muncă fără contract. Plata o face de 2 ori pe an, când vrea și când își aduce aminte. De obicei nu prea vrea și stă foarte prost cu memoria.
Încă un român fericit.
-Auzi, da’ tu nu furi din magazine?!
-Ba da, am furat, da’ m-a prins. Furasem și eu o sticlă de coniac. M-am lăsat că mi-a zis un român că aici pe strada asta se scoate în fiecare zi dupa ora 5 mâncarea expirată din supermarket.
-Bine-bine. Hai că plec, sună-l pe băiatu’ ăsta, spune-i că ai numărul de la mine și că ești meseriaș. Îți garantez că mâine o să te duci la muncă.

Peste 2 zile l-a prins poliția pe acel mafiot cu multe neregularități. Căutătorul prin gunoaie a stat o săptămână prin beciurile poliției spaniole apoi a ajuns în România la fel de sărac cum a venit și fără pașaport. Nevasta avortase și apartamentul îi luase foc. S-a sinucis a 2-a zi, s-a spânzurat de nucul din fața blocului. A rămăs atârnat acolo 7 ore până și-a terminat poliția criminalistică investigația. Se pot întâmpla multe în 20 de minute.


N.B. Textul pare să fie real, dar nu e.