- Casta: Tehnicieni
- Data: 14.05.2653
- Divizia : Cercetarea arhivelor

Ucenic: Ce avem azi?
Tst¨: O înregistrare din 2231 Un „nebun” a reușit sa o transmită pe toate P.C-urile , afișajele și televizoarele care erau legate la rețea și la aceeași oră; nu în același timp ci la aceeași oră.
U: Cum naiba!
Tst: Nimeni nu știe.

„ O, voi oameni proști! O, tu umanitate plăpândă! Cred că vă dați seama deja că nu numai poluarea este de vină pentru Efecte. Cum să fie când o treime din populație folosește autovehicule cu hidrogen, iar restul melci ce se vor mașini electrice. Termocentralele pe bază hidrocarburi sunt istorie; până și masivele atomocentrale au devenit demodate de când cu centralele termonucleare ce încap într-o camera de hotel. Folosim energia solară pentru zbor și navigație de aproape 150 de ani. Până și animalele sunt ținute numai în spații închise pentru a nu elibera gaze nocive în atmosferă. Hmm, dacă de mai bine de un secol nu mai există aproape deloc poluare, atunci de ce dracu’ temperatura crește încontinuu, nu mai putem ieși afară fără un kil de cremă pe noi din cauza UV-urilor și (Daa!) stratul de ozon este numai de o palmă grosime! Vă las să vă gânditi la ce ascund autoritățile
Băutorul de Vodka”

„Luminițele ce marcau nivelele se prelingeau prin fața ochilor săi. Ura sa urce la suprafață, ura costumul izolator, ura liftul acesta mic și călătoria asta lungă. Dar nu avea ce face. Furtuna geomagnetică a incurcat iar senzorii ,iar radiațiile au prăjit vreun circuit.
Își conectase tuburile de aer la costum. Recipientul cu apă încorporat în piciorul costumului pleoscăia și îi răcea pielea. A trecut prin camerele de decontaminare (de ce oare trebuia să facă asta înainte să iasă?), își ia trusa cu “scule” și păseste Afară. Senzorul termic de pe braț începea să pâlpâie. Temperatura din Exterior s-a stabilizat la 19ْ17’, în mod normal ar fi primăvară timpurie. Simțea că se sufocă în costumul de plumb, din cauză că acesta ridica cu mult temperatura în interiorul lui. Trebuia să se grabească. Îl apuca amețeala și nu din cauza căldurii. Prea mult spațiu, prea multă lumină, cerul prea albastru, soarele prea neîndurător… Ca aproape toți locuitorii subnivelurilor suferea de agorafobie. Se îndrepta spre senzori. Clădirea în care erau instalate elementele de calcul și prelucrare a informației , care TREBUIAU sa fie Afară, era foarte bine izolată atât termic cât și împotriva radiațiilor solare, fiind mică, cu pereți îngroșați de straturile protectoare, deși nu le puteau izola de furtunile geomagnetice.
În plus, senzorii nu puteau fi izolați și se supuneau naturii. Se uita atent la camere. Lentilele încețosate, le curăță cu grijă. Înăuntru lor nu era nicio probelema. Cum se aștepta, senzorii termici trebuiau înlocuiți. Înăuntru, la centrul de culegere a datelor, era o mizerie și mai mare: trebuiau reinstalate toate softurile, unele piese de hardware trebuiau înlocuite, și repede. A stat mai mult decât vroia. I-au trebuit aproape trei ore doar pentru a reinstala interfața și unele programe auxiliare. “Trebuie sa ordon simplificarea aparatelor” dar n-avea ce-i face.
Își termină treaba, incearcă să mai izoleze circuitele expuse, să prevină alt colaps, dar știa că totul era in van. Se grăbi spre platformă, apăsă codul nivelului. Nivelul Spital. Iar intră în camera de decontaminare, deși de data aceasta trebuia sa execute Dansul. O mișcare frenetica și repetată a tuturor parților corpului pentru a fi acoperite de jetul fierbinte, uscat. O rotire a brațelor timp de jumătate de minut, o piruetă în aer, o ridicare deloc grațioasă a tălpilor. Dar deabea atunci urma partea cea mai grea, o injecție, îi provocă spasme, îi făcea gura să spumege, contracții involuntare a tuturor mușchilor, senzație de durere surdă care va persista timp de câteva ore bune.
Doctorița îl aștepta:
- Hai, Pyotr Ivanovici! Nu-ți fie frică. Nu o sa te doară! avea un zambet sinistru!
- Nu-s copil, să știi! Am mai trecut prin asta de mult prea multe ori! Crede-mă, nici măcar nu te poți gândi cât de rău este.
- Ba știu! Și eu am fost nevoită să ies afară de trei ori, mai știi! Toți am fost nevoiți, așa că nu te mai plânge! flutură acul spre el nervoasă.
El iși trecu mâna prin părul blond și uscat, înainta supus, dar mârâie pentru el:
- Da, dar voi doar de trei ori intr-o viața, eu de trei sute de ori.!
- Să știi că te-am auzit!
- Perfect! Kuznetsov avea ton plângăreț.
- Îmbufnat și morocănos ca întotdeauna, nu-i așa, Lordule?
Îi înfinge acul în mână și apasă pistonul seringii. Lichidul gălbui intră în corpul pacientului, care este legat de pat. Acesta a închis ochii și se gândea, nu conta la ce, gândea, cât mai putea gândi. În curând au început crizele. Tremura, mușchii i se contractau, mintea îi încetinea, sau i se accelera, pana la pierderea conștiintei de sine. “Medicamentul” acela putea fi folosit pe post de drog al masochiștilor. A intrat într-o stare vegetativă din care va ieși peste o jumătate de oră.
Doctorița era un OverLord senior adică cel mai mare grad posibil A+, in timp ce el era Lord, adica gradul B. Uneori mai nimerea și câte un medic șef(C) sau chiar medic senior(D+) asupra cârora avea autoritate chiar daca erau din alta casta decat cea a lui, scăpând astfel de tratament. Dar niciodată nu a întâlnit la nivelul 31 un Medic practicant(E) sau ucenic(F).
Dupa ce tortura s-a încheiat a putut să plece acasă. Kuznetsov locuia la nivelul 14 Rezidențial, rezervat Lorzilor și OverLorzilor. Nivelul 31 era mic având doar 2 m 20 cm înălțime, pe benzi puteau circula doar cinci oameni în aceeași secțiune , deși rar în spitalul rezidențial erau mai mulți oameni decât un medic, trei asistente și un pacient (mare parte din nivel era ocupat de aparatura de bază, un radiograf ,un ecograf, un generator de raze gamma, avea propriul laborator pentru analizat probele, doi pereți plini cu ustensile, o Memorie ce conține pe lângă date despre toate bolile cunoscute, și fișa completă a fiecarui locuitor etc.).
Kuznetsov s-a urcat pe banda rulantă ce ducea spre platformă, îl durea capul și îi era greață; vroia să se odihnească, dar în timp ce se uita în gol asteptând să ajunga la destinație, atenția i-a fost captată de un baiețel înroșit, care se îndrepta spre cabinet. Nu se putea ține pe picioare și se prabușise de câteva ori, vorbea singur în șoaptă. Kuznetsov îl strigă, dar baiatul a început să alerge impiedicat pe bandă .Barbatul nu l-a urmărit. Putea foarte bine să fie o halucinație (a mai avut; și apoi cine naiba își bronzeaza copilul la 7-8 ani?). Vroia să ajungă acasă.
Odată coborât din lift luă banda A3, schimbă la B6, se opri in sectorul cinci din cauza amețelii, fiind nevoit să se întoarca un sector și opri la numărul 92. Puse cardul de memorie în încuietoare, bâzâitul îl anunță că este valid și că poate să intre. Un miros relativ cunoscut plutea în aer în ciuda sistemului de ventilație. Era ness? Nu știa exact ce era, dar și-a dat seama, de cum a văzut-o pe Sonia in bucătărie, că tot mai avea de pătimit pe ziua de azi.
- Ai venit chiar la timp, dragule! Vrei niște cafea? accentua puternic ultimul cuvânt.
- Adevărată? stă puțin pe gânduri. De fapt nu contează. Nu, nu vreau. Am avut o zi grea, am ieșit la suprafață.
- Da!?! Perfect. Mai ai puțin prestigiu și poți avansa la OverLord. In realitate Pyotr putea deja să fie OverLord, dar își măsluise cardul astfel încât să arate cu aproximativ 10000 de puncte de prestigiu mai puțin decât avea în realitate, dacă era citit de pe alt terminal decât cel al Serviciilor. Ar trebui să te bucure ieșirile. Datorită lor esti singurul care poate vizita regiunile industriale fără dureri de cap și...
- Eu nu trec în fiecare zi prin Regiuni, așa ca tine, Sonia.
- Bine, bine. Dar hai gustă o gura de cafea! vorbea atât de rugator și facea niste ochi atât de drăgălași încat doar un insensibil le putea rezista.
- Nu mersi! aparent Kuznetsov era total insensibil . Încă îmi este frică de orice fel de frunze de când am mâncat salata de canabis!
- Și care este legatura? Sonia începea să se enerveze.
- Legătura e că mi-e frică de orice aduci acasă și mă pui să mănânc, să fumez sau să beau, doamnă biolog grad C+.
- Bine, las-o baltă.
- Mersi mult!
Pyotr intră în dormitorul său. Avea doar 2m înalțime(el având 1m 82), dar nu era incomodant. Se așeză în fața terminalului de calculator. Se uită la pătratul mare și roșu ce ocupa trei sferturi de ecran, restul fiind acoperit de o bandă albastră. Culoarea roșie reprezenta „muncă”, pe când cea albastră „distracție”. Ecranul era un „Touch Screen Advanced” care costase 120.000 de credite©(luxul se platește). Își duse degetul deasupra dungii albastre și aceasta dezvălui o serie de iconițe: o carte de joc, o nota muzicală, o carte și multe pătratele goale (nu știa ce să mai pună). Apăsă nota muzicală și un Soft Rock(îi plăceau „clasicii”, chiar daca erau capitaliști) a inceput să se audă din difuzoarele încorporate în pereți. Deschise un fișier din porțiunea roșie și butoanele customizabile ale unei tastaturi LCD(deasemenea foarte scumpă și luxoasă) s-au descoperit de pe birou, alături de un Presure Cursor(de ce i-au pus o denumire capitalistă?) și o tabletă grafică.
Scrise cod după cod după cod. Se plictisise. Programul trebuia terminat abia peste o săptămână, dar vroia să-l poată testa. Era un flecușteț, ceva pentru ingineri, dar lucra cu valori și date despre care nu știa multe lucruri și era plin de buguri. Partea grafică era mai complicată. Trebuia să încerce cafeaua, acum îi este somn.
Iese din dormitorul său. Nu mai era nimeni treaz(sau așa credea); intră în bucătărie. Ciudat! Lumina nu s-a aprins de cum a intrat în cameră, ecranele iluminante erau deja pornite. Va pune niște întrebări, dar mâine. Dând să se întoarcă, și-a amintit: cafeaua. Deschise dulăpiorul, într-o punguliță erau câteva boabe negre-maronii. Nu păreau solubile. Cum se dizolvau în apă? Nu vroia să-și mai bată capul. Unde era nessul? Nu îl găsea. Se duse la culcare. Proiectul putea să mai aștepte.”