agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-08 | [This text should be read in romana] |
ÞUP – ÞUP
Eram în prima vacanță de liceean. Abia așteptasem să se încheie cursurile școlare, pentru a mă reîntoarce în satul meu natal, Bălușeni, pe care-l părăsisem de mai puțin de un an. Aici, foștii mei prieteni de joacă pe uliță(1) erau nerăbdători să reluăm obișnuitele noastre ghidușii(2). În semn de bun venit, un băiat din vecini, mai mic ca mine cu câțiva ani, Costică a lui Moș Gheorghe Burlacu, mi-a dăruit un pui de iepure de câmp. Îl descoperise tatăl lui la cosit, într-un cuibar(3) făcut de iepuroaică. Avea, cred, doar câteva zile, deoarece era mic și negru de-l puteam ține în podul palmei. Am dus puișorul de iepure – care arăta mai mult a șoricel – în casă. Cum nu știa nici să mânânce,am început să-i ungem buzele cu lapte de vacă. La început era neîncrezător, își lingea doar buzele, apoi a învățat să bea lapte dintr-o farfurioară. Se ascundea prin ungherele(4) casei sau pe sub pat. Cu greu îl găseam când doream să-l hrănim sau să ne jucăm cu el. Sora mea, Adriana, l-a botezat Þup – Þup. Numele voia să arate felul în care mergea prin casă. Fiind așa de mic, ar fi fost o pradă ușoară pentru pisică, de care îl păzeam cu strășnicie. Așa creștea Þup – Þup și, încetul cu încetul, l-am învățat să mânânce frunze de lucernă și trifoi. Curând a început să capete culoarea binecunoscută a iepurelui de câmp. I-am construit o cușcă din lemn – căsuța lui – care avea zăbrele din șipci de lemn. Avea destul loc să se zbenguie(5) în ea. Noaptea, însă, când era lună plină, lovea cu lăbuțele zăbrelele cuștii cu repeziciune, ca și o ciocănitoare. Mă trezeam, îl auzeam, dar înțelegeam că dacă i-aș fi dat drumul afară, așa micuț cum era, ar fi fost prins imediat de pisici sau câini. Într-o zi, vrând să văd dacă poate să înoate, i-am dat drumul într-un mic ochi de apă din râmnicul(6) grădinii noastre. Þup – Þup a rămas numai cu capul afară și cu lăbuțele din față, lovind repede apa, a înotat spre mal. În altă zi, l-am scăpat din cușcă, în curte - era de acum mărișor. Iepurașul a început să alerge voinicește, mai - mai să-l scap; Noroc de terenul cultivat cu cartofi, care, având lujerii(7) mari, m-a ajutat, pentru că iepurașul trebuia să sară peste fiecare rând cu cartofi. Așa a trecut vara. Þup-Þup a devenit un iepure voinic, aproape cât frații lui din câmp. Uneori, când îl dezmierdam, ne lingea mâinile și fața, cu limbuța lui mică și aspră.Acum mânca numai trifoi, lucernă și rădăcini de morcov. Ne gândeam, din ce în ce mai mult, la ce vom face cu el. Se apropia sfârșitul vacanței. Mă aștepta sala de clasă a liceului ” August Treboniu Laurian ” din Botoșani. Atunci, am hotătât cu toții, că Þup-Þup trebuie redat naturii din care fusese răpit. Casa lui adevărată era pădurea și câmpurile pline cu fânețe și holde. A venit și acea ultimă zi. După ce bunica, sora și mama mea au facut bagajele pentru noul an de școală, eu l-am scos pe Þup-Þup din cușcă, l-am introdus într-un coș și, așa, am pornit printre dealurile de pe valea Dresleucii, spre Botoșani. Tare mai era frumoasă valea asta! Pârâiașul murmura, ici și colo, după cum cărarea pe care mergeam se apropia mai mult de el. Ierburile erau, de-acum, cosite. Pădurea de la Tulbureni începea să arate pete de rugină. Am traversat pârâul, am intrat în pădure și, într-un luminiș, am desfăcut baierele(8) coșului. L-am ridicat pe Þup-Þup în mâini. Era vânjos. L-am mângâiat, pe rând, fiecare dintre noi. El, ca de obicei, ne-a lins obrazul. De data asta, această mângâiere era semnul despărțirii. L-am lăsat jos între lăstărișuri. Þup-Þup nu înțelegea însă ce se petrece. Au trecut câteva momente fără ca nimeni să facă vreo mișcare. Apoi, sora mea a bătut din palme. Urechiatul a tulit-o(9) după prima tufă. Câtva timp am mai auzit țopăitul(10) lui pe frunzișul uscat. Apoi s-a lăsat tăcerea ... Natura mamă își reprimise un fiu rătăcitor... Peste un ceas, în orașul adoptiv, un adolescent mai gândea încă la această ultimă întâmplare din copilărie. (1) uliță - stradă; drum sătesc secundar. (2) ghidușii - pozne; ștrengării. (3) cuibar - culcuș; loc de culcat pentru animale și puii acestora. (4) ungher - colțul dintre doi pereți ai camerei; loc ascuns. (5) a se zbengui - a se juca sărind; a zburda. (6) râmnic - heleșteu, iaz, lac amenajat pentru pește. (7) lujer - tulpină subțire, tânără. (8) baiere - torți din curele ale coșului. (9) a o tului - a o lua la fugă. (10) a țopăi - a sări, cu mișcări dezordonate ale picioarelor |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy