Filmul e în alb-negru. Dă mai multă credibilitate. Pe naiba, e mai ieftin și n-aveau decât de-ăsta!

Levente intră în casă, unde o surprinde pe Terezia cu un negru de fum.
- Ce caută negrul ăsta de fum la noi? Terezia, babuinul meu mic, nu-mi ești credincioasă!
- Ba da, tocmai mă rugam să nu vii, epurașul meu! (Levente se ocupase cu epurările etnice în Bosnia, era, așadar, fost epuraș). Sunt credincioasă, sunt! (plânge, a tăiat ceapă, se simte în aer)
Zbang! Pistolul lui Levente (un revolver ieftin, luat la mâna a doua), trage un foc anemic, că e economie de praf de pușcă. Totuși, Terezia cade secerată (ați fi vrut să cadă cosită, treierată sau prașită? N-ai să vezi!). De la așa o distanță, oricât de beat e, Levente nu ratează. Are un moment de luciditate și -văzându-și soția sângerând- aruncă revolverul și o ia în brațe:
- Terezia! Marsupial mic! Nuuu….
Primul fusese numele nevestei. Al doilea un alint. Negația venise de la ratarea monumentală a formației favorite, pe care o văzuse pe ecranul televizorului aflat undeva în spate.
Terezia dă ochii peste cap, peste capul lui Levente. Se agață cu mânuțele ei fine de reverul hainei lui. Mai deșteaptă, haina cedează.
- Levente…, buzele îi tremură.
- Iubita mea… Creditul nerambursabil al vieții mele…
- A ratat? întrebă ea.
- Da, mama lui de prost, am zis io că nu e bun antrenorul.
- Ai tras în mine, Levente… (trebuie să pun trei puncte, ca să măresc suspansul, oricum ea mai geme artistic un pic acolo unde-s punctele).
- Îhî, surâse el cam idiot. Ce făceai cu negrul ăla de fum?
- Levente, batracianul meu drag, ăla e un biet băiat sărac, minoritar somalez la Copșa Mică. Ai văzut doar cum numai suflul de la glonț l-a și proiectat prin geam. E un biet negru de fum!
-Săracul! Levente izbucnește isteric în plâns, aproape rupându-și ambele fire de păr de pe cap.
O privește în ochi, nu de alta, dar de la distanța aia oricum nu vede altceva.
- Să nu mă uiți, Levente!
- Nu te uit, ai să-mi dai 50.000 de luna trecută…
- Levente, mor!
- Ah, și eu! Le-a dat 11 metri, porcul dracului!
- Și vroiai să le dea tot terenul?! Levente, eu mor de-adevăratelea!
Levente pune mâna pe sângele ei, gustă puțin, strâmbă din nas și dă verdictul:
- Ketchup!
- Știu, dar nu mai spune la toată lumea, că te aud cititorii.
- Oricum nu citește nimeni.
- Așa-i. Să băgăm reclame!
Vreți să aveți o viață sigură și prosperă? O viață lipsită de griji, în care să vă bucurați în fiecare zi, alături de cei dragi? Faceți-vă director de bancă în Elveția! Mult succes!
Revenim. Levente, ai legătura! Levente scoate o legătură de leuștean și mușcă satifăcut.
- No, tu, Terezio! Măcar era fain negrul?
- Vezi tu, Levente, ce colorit au așternuturile noastre?
- Îhî. Ce faine îs!
- Ei bine, erau albe inițial.
- Ioi! Terezio, cercopitec mic, mă ierți că te-am omorât, n-am mai făcut-o de săptămâna trecută!
- Și marți.
- A, da, și marți, am uitat.
- Auu!
- Te doare?
- Da, mă doare-n cot.
- Facem de-astea, spuse el dezamăgit.
- M-ai călcat pe cot.
În fundal apar două fantome. Au pe ele clasica față de masă (e film cu buget redus) și se văd așa… translucid (de unde să iau eu cameră bine reglată pe foamea asta?!)
- Buhuhu!
Nimeni nu schițează un gest, cei doi se privesc în ochi.
- Buhuhuhu! Dau din mâini, scot limba, mă rog, ca orice fantomă dintr-un film de mâna a șasea.
Nu se mișcă nici un muschi. Apoi o fantomă zice:
- Întreținerea!
- Hiii! strigă amândoi speriați și se strâng în brațe.
- Levente, spune ea, cred că a venit administratorul. Se simte tremurul vocii.
Bărbatul se uită pe furiș, apoi izbucnește în râs.
- A, nu e nimica, sunt două fantome! Râd împreună.
Rușinate, fantomele ies din scenă. Niște figuranți, să dea și ei o pâine la copilași… E o rețetă sigură, când rămâi în pană de inspirație, bagi niște fantome și un acordeon ceva, să dea bine.
- Levente, castorul meu, fă dragoste cu mine! (o altă manevră ordinară de a recapta atenția publicului).
Levente dă din cap dezaprobator.
- Ești murdară de ketchup….
- A, nu aici, după film, că fac un duș.
- După film e bine, numa să nu ne bată ăia, că fac atac de cord.
- Aha! zbieră Levente ca scos din minți. Imaginea tremură și devine neclară. Speriat, operatorul a vărsat cafeaua pe obiectiv. Nimic nu se compară însă cu uimirea Tereziei.
Scene fierbinți. Da’ fierbinți rău! Regizorul se arde la deget cu bricheta, operatorul s-a opărit cu cafeaua, țeava de apă caldă s-a spart în culise și la machiaj, una din dublurile Tereziei s-a ars la păr cu foenul. Totul din cauza ieșirii necontrolate a lui Levente. Nimeni nu înțelege nimic. Levente are o privire de fiară. Veche.
- Ce-ai pățit, parameciul meu încăpător?! spune ea mângâindu-i duios ambele fire de păr.
- Am înțeles o chestie de pe Discovery. Am găsit o scoică strivită pe o bancă în parc și-acum am făcut legătura: aici a fost cândva un fund mare. Exact cum au zis ăia.
Citindu-i gândurile, Terezia spuse:
- De fapt te gândeai la aneantizarea spiritualului în suburbiile postmoderne ale societății informatizate, așa-i?
O pupă pe frunte.
- Cum le știi tu pe toate, Terezio, cameleon jucăuș ce ești!
- Mai era ceva… A, eu muream.
- A, da. Păi mori!
- Nu pot, mai sunt 3 episoade.
- Shit! Și-o să stăm așa 3 episoade? Mai trebuie o acțiune, ceva…
- Îhî. No, cum îi zicea la film?!
- Dracu’ mai știe, stai să dau un copy/paste.
-Casa spiritelor, piesă de film politic
- Scrie naibii fără bold și schimbă-i aliniamentul.
- Casa spiritelor, piesă de film politic.
- Așa mai vii de-acasă, măi Levente, termopanul vieții mele! Păi să băgăm niște politică!
Levente îi dă două palme Tereziei, îi învinețește un ochi. Terezia, gemând și privind apoi împreună cu Levente spre cameră, spune:
- Susțineți legea care condamnă violența în familie!
Levente îi mai cârpește vreo două.
- Unde rămăsesem? Vino-ncoa, loază! Adică, vreau să spun, poftiți, doamnă secretară!
Scenariul! Măi, și v-am zis să luați destulă hârtie igienică! Scenariul meu! (geme, plânge, face semne cu un singur deget, mai bag niște puncte-puncte, să pară mai frumos, uite:……… am băgat mai multe, să mai treacă un rânduleț, așa.
Discursul lui e întrerupt din 30 în 30 de secunde de beep-uri intermitente. Trebuie să improvizăm.
Everybody, take five!
...”Toată lumea luați cinci?! Ãsta e obsedat, pe bune!”
OK. Levente, Terezia, faceți un copil. Acum! (ce v-am zis? E obsedat!) Din rațiuni de scenă, perioada de gestație se reduce de la 9 luni la o zi, mâine să veniți la filmare cu un copil mișto, ați auzit?
- ‘Nțeles! spun în cor cei doi.
- Anchilozasem, zise Levente pentru sine.
- Și eu, recunoscu ea.
- Am gândit în șoaptă.
- Pe dracu’, nu ți-ai scos lavaliera, te-a auzit tot platoul, râse ea.
Levente scoate pistolul și trage două gloanțe, împușcând doi ziariști. Singurii doi ziariști care știau valoarea adevărului și a libertății. Vreo 40-50 de bani fiecare.
A doua zi, protagoniștii vin cu un aurolac nespălat (scuzați pleonasmul), tuns aproape la chelie și purtând un tricou pe care scrie Ronaldinho.
- Asta e, am adus un copil mișto.
Regizorul îl mângâie pe cap.
- Tu ești Ronaldinho, mă? Puștiul îl privește perplex:
- Domnule, cred că suferiți de o perturbare a percepției senzoriale. Pe mine mă cheamă Mișto. Și tot la mișto am fost conceput.