Îmi sunt înghețate palmele, mă dor sânii, în jurul meu e întuneric, dau perdeaua la o parte poate luna nu este ascunsă după nori și vederea ei mă va liniști.
Lumina lunii este rece, mai e mult până dimineață, mă răsucesc în pat și albastrul lui îmi colorează pielea, încerc să mă încălzesc luând o pernă și lipind-o de pântece, îmi strâng picioarele, un spasm dureros mă trece. Picături de sudoare curg pe frunte, închid ochii, încerc să adorm.
Visez o pădure cu arbori albaștri. Într-o poieniță îl văd, fug, mă arunc în brațele lui, îl rog să mă încălzească.
Îmi este frig, de ce nu se uită la mine? Bate vântul, pleacă iar eu rămân singură, îmi acopăr ochii, plâng.
În secunda imediat următoare ești lângă mine, mă iei în brațe în mijlocul poieniței, buzele tale una cu ale mele, sânii mei cu pieptul tău, suntem un întreg, sângele clocotește, ard, mă topesc și nu știu ce fericire îmi cutremură trupul iar sufletul se zbate în mine ca un porumbel speriat.
Nu-mi vine a crede ce minune mi se întâmplă, nu mă pot desprinde de tine, alunec pe frunze și flori, tu îmi dai la o parte părul de pe obraji, gura lacomă mușcă și alintă.
Vreau să fiu parte din tine, spui.
Te privesc și zâmbesc, îmi pare glumă vorba ta dar ochii nu mint. Esti tot în mine, îmi șoptesti la ureche iar eu îți spun să taci, nu înțeleg. Îmi mângâi spatele, ochiul tău în ochiul meu alunecă, părul se transformă în nisip, curge.
Aș vrea să-ți sărut inima dar tu îmi spui că ți-e frig, nu te încălzesc îndeajuns. Mă chinui, șoptești. Ochii tăi mă cercetează, ești toată lumină, de te contopești cu mine, nu mai simt frigul. Sunt pământ, tu rădăcinile mele.
Te privesc. Ce frumos dormi, aș vrea să te mușc de obraz dar te mângâi pe frunte și îți șoptesc la ureche nebunii.
E dimineață.
Fereastra-i deschisă, vine miros de primăvară. Aș vrea să facem dragoste, din nou, în timp ce ne scăldăm în lumină.