Tovarășul Croitoru, secretarul de partid al sectorului, face o vizită pe platforma fabricii pentru a vedea cum se introduce în fabricație calculatorul. Institutul, în mare, e prezent pe platformă alături de cei de la fabrică. Directorul este emoționat, secretarul de partid la fel, căci tovarășul Croitoru, prin poziția pe care o are, ne poate lua oricând “pe profesionale”, ceea ce este mai întotdeauna delicat. Apare tovarășul, destul de impunător și cu o privire severă. O ciurdină de specialiști trepăduși fac pe proștii stând cu carnețelele și pixurile pregătite să noteze orice sfat competent venind din partea partidului. Este informat de conducere, întâi în mare, despre fabricația calculatorului, apoi de către cercetători, prin persoana șefului proiectului despre caracteristicile tehnice superioare ale acestui sistem, viteze de lucru, capacități de memorie, performanțe atinse cu ajutorul unității centrale, unității de schimburi, unității de întreruperi, toate găzduite în câte un dulap, așezate pe platformă. Imaginea naște, din partea tovarășului Croitoru, o întrebare descumpănitoare, legată nu atât de performanțele amintite care erau mai depărtate de propriile preocupări, cât de dimensiuni, care erau mai aproape de înțelegerea sa:
„-Până unde este calculatorul....? „
Uitându-se dezorientați unii la alții căci o asemenea întrebare nu era așteptată, specialiștii avansează totuși un răspuns însoțindu-l de un gest explicativ, o deschidere largă de brațe:
-De aici până acolo, spun ei, de la moară pân’la gară gândim noi, hăhăind cu gura până la urechi, iar directorul la rândul său, zâmbește crispat. A ieșit și din asta...
Deodată însă, necaz... Rorica, colega noastră, tehniciană veche de când lumea în institut, recunoaște în persoana temută și apreciată în același timp de către conducere, colegul de școală și îl interpelează prompt.
-Ce faci, mă?
-Rica, ce mă bucur să te văd, aicea ești?, răspunse el transformându-se instantaneu și arborând un aer modest, aproape vinovat față de o persoană care, se vede treaba, i se impusese o dată prin prestanță și mai ales seriozitate.
Audiența de directori și secretari de partid privea cu sufletul la gură umanizarea unui individ temut la nivel de sector, sesizând în același timp un moment delicat în modul în care Rorica îl abordase.
-Þi-ai mai completat studiile?, continuă ea ridicând tonul spre sfârșit ca o profesoară preocupată de evoluția elevului.
Tovarășul Croitoru se uită în jur temător și, făcându-se mic, replică abia îngăimând în liniștea care se lăsase în asistență:
-Acuma Rica, acuma.