Se spune că dragostea este înălțătoare! Pe dracu! Poate încălțătoare! Sau, poate, înălțătoare o fi la 20 de ani, nu È™tiu, că nu-mi mai amintesc, dar la patruzeci È™i, trecute, fix, atunci când te loveÈ™te, te loveÈ™te ca trenul. Ǎla eÈ™ti! CredeÈ›i-mă, È™tiu ce spun. După vreo douăzeci de întâlniri cu Săgeata Albastră, imaginaÈ›i-vă cam cum arăt. Că eu mă îndrăgostesc, de la o vreme, foarte des! Impactul, ca implantul, dar efectele sunt devastatoare. IniÈ›ial, simptomatologia ciudată am pus-o pe seama crizei financiare, pe seama vecinilor gălăgioÈ™i sau chiar pe seama andropauzei prinÈ›ului consort. Numai pe seama mea, nu! A dracului, simptome!
De exemplu, într-o zi, am vrut să gătesc un pui, dar, în loc să pârlesc puiul, m-am trezit cu birmaneza familiei spânzurată deasupra flacărei. Sau, altă dată, am vrut să cos un năsturel la o bluză și mi l-am cusut de deget. Într-o altă zi, în timp ce făceam o cafea, în loc de 3 lingurițe de zahăr (obligatorii!) am pus 3 linguri de sare.
Adică, mă chinui 20 de ani să-mi otrăvesc jumătatea și-acum, hodoronc, tronc, încep să-i dau vomitive!
Așa că, am ajuns la psiholog. La medicul de familie fusesem deja și, în condițiile date, (geografice, climaterice și de vârstă), m-a găsit insultător de sănătoasă. Dar, a zis că, poate, o fi ceva legat de criza varstei mijlocii…
- Ce v-aduce la mine, doamnă? M-a întrebat politicos psihologul, invitându-mă c-un gest să iau loc pe-o canapea jerpelită.
- Mijlocul, răspund eu, repezită. Pardon, mă scuzați, încep eu să mă bâlbâi, am vrut să spun, o criză de mijloc, adică, de fapt, criza mijlocului în vârstă…
Și, tocmai dădeam s-o continui cu combinări, permutări și aranjamente, când m-a întrerupt delicat:
- Lăsați, că-i dăm noi de capăt, o luăm din aproape în aproape…
- N-am putea, zic eu, s-o luăm din trei în trei, sau, măcar din doi în doi, că, știți, n-am intrat de vreo trei zile pe net și-s puțin cam agitată…
- Cum doriți, sigur, deci…concret, ce simptome v-aduc la mine?
- Păi: pisica, năsturașii, sarea…
- Stați, stați puțin, s-o luăm altfel: ce-ați observat ca fiind cel mai grav?
- Cel mai grav e, că mă îndrăgostesc des!
- De cine? Întrebă el, curios ca o cumătră, pe marginea șanțului.
- Asta-i bună! De unde să știu eu?! Pe siteul ăsta, unde mi se tot întâmplă, toți îs cu cagulele pe față, iar la poze, ori își pun una de-acum douăzeci de ani, ori una care nu le aparține…
- Aaa, zice el, iluminat, iubiți platonic?
- Exact așa, paltonic, bine zis, dar, cu palton cu tot și tot mă ia cu tremurici, cum intru pe site, cum începe inima să-mi bată: tic - tac, tic - tac, tic, tic, tic, tic - tac…
- Tic - tac, tic, tic, tic, am înțeles, am înțeles, mă întrerupse el…Și, ce-ați făcut în cazurile astea?
- Prostii, zic eu, cu gândul la creațiile mele literare…
- Cu cine? Se miră nesimțitul, în timp ce mâzgâlea ceva pe o foaie…
- Singură, singurică.
- Adică, folosiți vibrator?
Înainte de a răspunde, am rămas puțin pe gânduri: aveam, sau n-aveam așa ceva prin casă?! Storcător, aveam, tocător, aveam, râsniță, blender, prăjitor, dar din ăla, de care întrebase el, sigur n-aveam!
- Nu, încă nu, dar, dacă veți considera necesar, îmi cumpăr, nicio problemă. Sau, mai bine îmi iau un robot dotat cu de toate?!
- Dar soțul, soțul, cum e?
- Înalt, bine făcut….
- Nu, nu, mă refeream la potență, e potent ?
- Foaaarte potent, după afirmațiile secretarei, contabilei și vecinei de la parter, da’, ce dracu, dom’le, zic eu, ridicându-mă nervoasă de pe canapeaua lui, matale, ce faci aici, îmi scrii memoriile?! Asta pot s-o fac și singurică, pe deasupra și gratuit!
Și-am ieșit nervoasă, trântind ușa. Mai bine m-aș fi dus la popă. Ieșeam mai ieftin și cu niscai păcate, iertate.
Acum, trebuia să-i dau de capăt singurică, așa că, mi-am făcut un plan de acțiune:
1. Încheierea unui contract ferm c-o firmă de catering, condiție sine qua non pentru ca birmaneza familiei să scape vie și nevătămată.
2. Îndepărtarea tuturor acelor și a altor obiecte înțepătoare din casă. La soț, mă mai gândesc…
3. Evitarea excesului de sare, zahăr și grăsimi, dăunătoare grav sănătății.
4. Identificarea identității neidentificatului…
În timp ce-mi făceam lista, fiind foarte aproape de gară, aud o voce clară: « Trenul accelerat 644, pleacă de la linia… »
Am început s-alerg, ca nu cumva, să-l ratez. În fond, nu mai fusesem îndrăgostită de, hăăăt…vreo două săptămâni. Și, fir-ar el să fie de neidentificat, dacă-l găbjesc, păi, dacă-l găbjesc, de data asta…na, că tot prostii, scriu!
Adio, băi!

p.s. De vindecat, tot al meu m-a vindecat. Mi-a întrerupt conexiunea…Vorba aia:
O, dragule, vin să-ți aștern
Iubirea-mi gogoneață
Și-astfel te voi iubi etern,
Cât serverul e-n viață!

p.p.s. Se dedică lui, mon amour, toujour, parșivă.