Simion Bălan era într-a XII-a la liceul de elită din Deania și ceea ce se numește un șoarece de calculator. Purta interminabile bătălii virtuale, întrecându-se cu prietenii pe care și i-a făcut pe net în jocuri de strategie, descărca muzică și, cum nu?, filme porno. Viața de elev îi plutea pe un “lasă-mă să te las” molcom. Deși era un eminent al umanioarelor, nu-și dădea ghes învățînd, încasa notele mari, ca alții banii de la bancă, pe arificiile inteligenței, pe corelații, pe răspunsurile spontane și pertinente la întrebările profesorilor, pe completări inspirate la ore. Vedea însă negru în fața ochilor când începeau orele de științe exacte, iar matematica îi crea chiar coșmaruri. Nu era de mirare. A rămas corigent la această materie în trimestrul trecut. Alunița, așa au poreclit-o elevii pe profa de mate, nu ieșea din 2+2 egal 4, trăgea pe el ca pe ocnași, insensibilă la argumentația lui Simion că nu intenționează să-și aleagă o carieră unde să-i fie indispensabilă nesuferita asta de știință. Câte n-a încercat Simion ca s-o înduplece pe profă, și-a pus la bătaie tot arsenalul de inventivitate, i-a cumpărat până și flori, el care spunea că floarea cea mai de apreciat este floarea-soarelui, fiindcă se mănâncă, dar s-a lovit ca de un zid. Nu și nu, Alunița îl forfeca mărunt, îi pretindea să învețe, să învețe temeinic.
- Băga-mi-aș…Uau, i-a scăpat într-o oră lui Simion. Alunița l-a scrutat întrebătoare, ochii-i verzi scăpărau.
- Adică, tinere domn…
- Eram fericit de mama mă chiureta, în loc să mă nască. Sadicii au imaginat matematica?
- Simi, dacă nu era această minunăție, n-am fi avut poate ocazia să ne întâlnim? Nu era păcat? Era. Că ești un tânăr inteligent, cum sunteți toți din această clasă.
- Păcat doamna profesoară, păcat, s-a auzit pe mai multe glasuri, urmate de-o trenă de chicoteli.
- Eram sigur că nu știam ce-mi lipsește, a spus încă Simion și apoi a sunat de pauză.
Într-o noapte a visat că se afla prins în lanțuri de peretele unui beci și că-i curgeau constant pe cap picături de apă, cum a văzut într-un documentar că torturau japonezii prizonierii, iar pe un scaun ședea picior peste picior Alunița, adâncită într-o carte. Profa arăta super, cu părul negru și lung cuprinzând cartea, parcă; parcă absentă și totuși prezentă.
Cu sforțări, cu scârbă, înjurând, oftând, treptat, Simion s-a redresat. În dreptul numelui său, la rubrica matematicii, au apărut și note mai răsărite, pe lângă amețiții de 3, 4, 5 și 6.
- Mergem la un coniac?, l-a oprit odată după ore Dințoasa, o colegă băiețoasă a cărei poreclă i se trăgea de la faptul că-și sugea zgomotos dinții când se concentra. Ceilalți băieți spuneau, din experiență, că are un bulevard între picioare. Pe bune o chema Maria Repede, și avea așa și așa corpul și inteligența. Cu Maria conversa zilnic, după cursuri, pe net, amândoi atrași de aceleași jocuri de strategie, de mutatul armatelor din Asia în Africa, de scufundatul cu cât mai puține torpile a vapoarelor, de desanturi.
- După, ne-o punem?, a replicat la plesneală Simion.
- La tine, că la mine-i ocupat de babaci, a auzit și nu-i venea să creadă.
Părinții lui Simion perfectau afaceri în străinătate. Urmau să sosească peste o săptămâni. Au băut coniacul pe nerăsuflate la birtul lui Tiberiu. Dințoasa s-a cam amețit. Simion o dorea doar pentru că n-a mai fost cu altcineva. Ca să scape de virginitate, în starea care l-a cuprins, ar fi încoțopenit și-o urechelniță, de s-ar fi putut.
S-au regăsit în patul lui, pe care nu s-a ostenit să și-l aranjeze, când a plecat precipitat spre școală, dimineața. A aruncat de pe pătură niște chiloți murdari, înainte să-i observe Maria, și a împins sub un scaun ciorapii purtați ieri.
- Te dezbraci sau te dezbrac?
- Prefer singură.
Maria s-a debarasat de tricoul portocaliu Nike. Începea, mișcând din șolduri, să-și coboare fusta de blugi. Ochii lui Simion s-au mărit și-și deschidea și închidea gura, căutând disperat să respire. Pulpele Dințoasei erau acoperite cu formule matematice. Copiase la extemporal. Pătrunzând-o, i-a tras două palme și a scuturat-o de umeri și de păr.
- Stai, nu te foi, Aluniță! Nebuno! Alunița…, i-a strigat Mariei.