Draga mea,

Fiecare mesaj de la tine e ca o respiratie proaspata.
Am primit ieri si scrisorica de la tine care mi-a facut atat de bine s-o citesc. Cred ca am devenit dependenta de comunicarea cu tine. Si ma simt uneori vinovata ca nu iti scriu cat de des ar trebui. De atatea ori ma gandesc la tine, si faptul ca te stiu, ca esti acolo si aici in launtru meu imi face bine. Cand insa imi scrii bucuria e imediata, rapida dar palpabila, e materiala. Perceptia devine certitutide. Doamne, cata nevoie avem unii de altii in cele mai mici lucruri, in cele mai banale vorbe, in cele mai nevinovate atingeri.

De atatea ori ma gandesc sa-ti scriu si cand sa trec la calculator ma gandesc ca nu am nimic de povestit, nu am nimic important de aratat, de relatat.
Dar eu totusi exist, si e tragic ca n-o sa-mi amintesc peste zece ani aceasta zi. Ba nu, de ziua de ieri, pe cea de azi imi voi reaminti-o pentru ca ti-am scris tie, pentru ca te-am facut sa intelegi ca am citit scrisoarea ta si pentru ca prin relatarea povestioarei am participat si eu un pic la frumusetea discutiei voastre.

Uneori ma gandesc ca ma agit prea mult si traiesc prea putin. Sunt mult prea rare momentele in care lasam sufletul sa fie viu, sa puna stapinire pe noi. Cel mai des il inghesuim in locasuri bine ascunse, il ferecam cu zeci de chei si lacate ca nu cumva sa scape, pentru ca libertatea lui ne-ar aduce bucurii si dureri pentru care nu suntem pregatiti, de care ne e frica, pe care le-am dori dar ne e greu sa ni le asumam.

Cand iti scriu, acum, ma gandesc daca sufletul meu mai are puterea sa zboare si daca n-ar trebui sa-l trimit la o sala de antrenament. Si ma gandeam in continuare care ar fi cele mai bune conditii de a se antrena sufletul, de a se fortifica, de a putea fi in forma maxima. Sa asculti muzica, sa intalnesti oameni, .... sa crezi ca totdeauna exista o sansa.E oare suficient numai sa crezi sau ar trebui sa ai ochii deschisi sa o poti vedea, sa alergi (poate pana aproape de epuizare ca s-o poti prinde). Si daca e numai un miraj, si ceea ce pare atat de real e numai o fictiune..... Atunci e poate mai bine sa nu alergi pana la epuizare, iar ochii sa nu ti-i atintesti numai asupra unui scop, caci nu mai vezi ansamblul.......
.....

M