Dau să întorc capul, dar aceași mână îmi atinge fața, șoptindu-mi cu o voce speriată acum : “Nu mă privi ! Toate la timpul lor. Da-mi mâna ta. “
Neștiind ce să fac, îmi rotesc ochii în toate părțile sperând să prind ceva cu colțul lor. Lăsându-mă bătută, îi intind mâna. Simt cum îmi ia mâna, în mâna lui fierbinte și mă trage ușor , el mergând în spatele meu, îndemnându-mă să merg.
Cât timp sau drum am mers nu-mi pot da seama. Tot ce-mi amintesc e doar că întunericul devenea din ce în ce mai dens. Tot drumul, Apariția a mers în spatele meu, ținându-mă de mână și îndemnându-mă pe un drum anume știut de ea. Din când în când, mă oprea și-mi șoptea să urc, cobor sau ocolesc ceea ce aveam în față.
Singura frază vorbită ca și cum ar fi avut grijă de mine a fost când întunericul a devenit atât de dens încât puteai să-l simți cu mâna ca fiind ceva extrem de moale și pufos ca o mătase neagră. Am auzit niște forfote în jurul meu, iar o rază mică de lumină începuse să se facă din ce în ce mai mare și era ațintită către pieptul meu, exact între sâni. Atunci Apariția strigă din răsputeri, vocea lui pătrunzând întunericul: “Nu o ATINGE ! Este în paza mea ! O duc la Ei. “
Imediat, lumina puternică scăzu în intensitate, iar cel sau ce o provocase șopti ceva într-o limbă pe care nu o înțelesesem. Apariția mă strângea și mai tare de mână, dându-mi de înțeles să-mi continuu drumul.
Picioarele mi le simt ușoare și calde, deparcă ar pluti. Dau să întorc capul, să întreb Apariția de senzație, dar el îmi răspunde dinaintea : “Pentru că chiar plutești. Nu te uita la mine. Mai avem puțin. “
“Dar unde mergem ? “ întreb în gândul meu.
“O să știi după întuneric.” Îmi răspunde Apariția bland, dându-mi o senzație de calm.
Din senin îmi aduc aminte de Cățel, dar îmi dau seama că picioarele mele se mișcă ca și cum ar merge, dar nu ating nimic dedesubt: “Cum e posibil?”
“Ai rămas cu impresia că încă mai mergi. Poți să “mergi” mai departe dacă vrei, dar poți și să nu mai mimezi mersul. Doar să nu-mi dai drumul la mână ! Aaa… și Cățelul …”
“Unde e ?! Ce ai făcut cu el ? “ strig eu la Apariție, dar simt că nu mai pot întoarce capul, ca și cum un zid mă blochează.
“E chiar la picioarele tale. Apleacă-te ca să-l mângâi, dar să știi că doarme și față de tine e liniștit.” îmi șoptește Apariția în ureche ușor, strângându-mă ușor de mână.
Imediat la îndemn mă aplec și îl simt pe Cățel ghemuit și dormind lângă picioarele mele, plutind deasemenea.