După ce a fost ieromonah, părintele Sofronie părăsi Sf.Mânăstire, fiind chemat la oraș pentru a ține loc preotului dintr-un cartier mărginaș. Era o persoană foarte dechisă și vrând să-și cunoască mai bine enoriașii, plecă într-o zi la o mică plimbare pe străzile ce înconjurau biserica, având o doamnă mai bătrână ca însoțitoare.
-De ce ați părăsit mânăstirea, părinte? întrebă aceasta după ce cotiră în spatele unui bloc.
-Ați mai pus această întrebare, doamnă Aglaie, iar răspunsul îl știți deja. Mai mult de-atât n-am ce să vă spun pentru că nu veți înțelege.
-Vreți să păreți misterios în ochii doamnelor de pe aici sau e așa de greu de înțeles încât nici EU nu pot pricepe?
Doamna Aglaie era genul de femeie arțăgoasă din fire și plină de cunoaștere(cum îi plăcea să i se spună de către ceilalți) care uneori dădea rateuri sublime, ne-nțelese de cei cu care stătea de vorbă de-obicei. Statura și chipul nu lăsau să se vadă vârsta adevărată sau gândirea ce zace în acel cap mic, cu părul strâns tot timpul sub o bonetă din lână, cu ochii mari și căprui în care jucau două luminițe.
Prima dată când părintele Sofronie a întâlnit-o a rămas uimit de frumusețea chipului, dar și mai mult uimit de prostia ce se ascundea în spatele frunții ușor boltite, de poet.
-Subiectul rămâne închis doamnă, vă rog să nu mai insistați asupra unor chestiuni care de fapt, să o spunem sincer, nu v-ar ajuta cu nimic, poate doar o mică discuție cu doamnele de la dumneavoastră din bloc în fața scării, pe bancă, după-amiaza, discuții inutile care nu hrănesc cu nimic sufletul.
Răspunsul neașteptat de tăios al preotului zgudui mândria doamnei Aglaie care se pomeni față-n față cu un viitor dușman.
-Mai bine mi-ați arăta vă rog unde locuiește bătrânul Concea, aș dori să-i fac o vizită.
-Mda...Vedeți blocul acela de după garaje? Intrați prin spate căci prin față nu aveți cum, interfonul e defect. Scara C, apartamentul 21, etajul 1, dacă vă ajută cu ceva. Deci...am să aștept răspunsul la întrebarea pe care v-am pus-o părinte.
Uitându-se lung, cu privirea țipând aproape a disperare, părintele înclină ușor din cap, lăsând de fapt a nu se-nțelege nimic. Calmul de pe chip, întipărit de atâția ani și în suflet, ieși la suprafață după multe zile tulburi în care a încercat să găsească o modalitate de a aduna în jurul său parohia ce îi fusese încredințată cu puțin timp în urmă.
-Vă doresc o după-amiază cât mai plăcută, doamnă Aglaie, fie ca Atotputernicul să vă aibă în pază și să vă lumineze calea.
Fără a mai spune nimic, preotul se întoarse ușor pe călcâie plecând în direcția arătată de bătrână.
Urcând treptele de la intrarea în scară se întreba dacă e bine ce face, vizitându-l pe Concea. În scurt timp ajunse în dreptul unei uși metalice din spatele căreia se auzea o voce răgușită. Sună și în pragul ei apăru un om mărunțel și extrem de uscățiv, cu ochelarii în vârful nasului gata-gata să-i cadă.
-Intrați vă rog, răsună aceeași voce. V-au trimis acum pe dumneavoastră? întrebă omulețul, nedezlipindu-și privirea de pe chipul preotului.
-Cine să mă trimită?
-Nu contează, spuse bătrânul, căutând cu ochii un alt punct de reper nevrând să i se vadă mirarea pe față. Vă rog, pe aici, în sufragerie e mai mult loc și putem sta de vorbă nederanjați de nimeni.
-M-am plimbat puțin mai devreme cu doamna Aglaie și la un moment dat mi-a venit în minte ideea să vin și să stau de vorbă cu dumneavoastră asupra unei chestiuni care îmi macină mintea de ceva vreme.
-Întrebați vă rog fără jenă, am să vă răspund la ce întrebări vreți, dar mai întâi să ne așezăm, spuse Concea făcând un gest larg cu mâna înspre un fotoliu așezat într-un colț al camerei.
-E greu pentru mine a vă întreba un lucru asupra căruia nu am habar, deoarece nu am fost informat îndeajuns de către forurile ecleziastice din Capitală...Ceea ce știu este foarte laconic și de aceea aș dori să aflu de la dumneavoastră....
-Treceți vă rog la subiect și să nu mai tragem motanul de coadă căci tot așa miaună.
-De ce ați fost excomunicat? întrebă Sofronie.
Auzind întrebarea, bătrânul își lăsă capul pe spate, privirea-i fiind ațintită în tavan.
-Mda...spuse cu o voce apăsată bătrânul, ridicându-se din fotoliu și începând să se plimbe prin cameră, uitându-se din când în când pe geam în zare ca și când ar fi așteptat pasărea Phoenix să renască. Ați auzit lumea vorbind de o persoană căruia își spune "Preotul"?
-Da, desigur, oamenii de aici din oraș de câte ori am trecut pe lângă ei am văzut cum acest cuvânt le scapă de pe buze, deși nu înțeleg care e legătura cu întrebarea mea.
-Ciudat părinte Sofronie că doar din gura acestor oameni ai auzit de acest"personaj". Cei din ierarhiile superioare trebuiau să vă informeze în legătură cu această problemă...ei bine, eu sunt "Preotul".Ce are a face una cu alta? Ei bine,are.
-Nu înțeleg ce vreți să spuneți sau unde vreți să ajungeți, spuse părintele, devenind din ce în ce mai curios.
-Ați auzit de "Tăcerea Îngerului", nu? Este cartea pe care eu am scris-o și în care mi-am permis să GÂNDESC liber, fără frontiere, doar cele pe care mi le-am impus, poate. Într-un secol în care suntem liberi spre a fi noi înșine, când totul ți se oferă pe tavă, tu trebuind doar să te regăsești pe tine însuți cu ajutorul a tot ceea ce ți se dă, Biserica vine să impună un fanatism barbar de cea mai joasă speță...
-Nu înțeleg ce vreți să spuneți sau unde vreți să ajungeți. Știți foarte bine ca și mine, că ea recunoaște liberul arbitru și ați fost consacrat în totalitate în slujba Bisericii, deci ca să mă lămuriți ...ce conține de fapt acea carte? rosti părintele Sofronie ridicând puțin vocea, dar rămânându-i la fel de caldă ca înainte.
După un moment de repaus, care preotului i se păru un veac, Concea reâncepu:
-Da, Biserica recunoaște liberul arbitru atât timp cât rămâi în sânul ei, dacă ai făcut o mișcare greșită ce iese din tiparele Dogmei, anatema e deasupra capului tău.
-Nu poți servi doi stăpâni de-odată, spuse din nou Sofronie calm.
-E o concepție ce miroase a Evul Mediu și care mai dăinuie încă, spuse nervos Concea aprinzându-și o țigare, bricheta căzându-i din mână. Cartea care am scris-o se adresează omului liber, care vrea să trăiască liber. Uitați-vă și dumneavoastră pe ea părinte să vedeți dacă am spus adevărul.
După ce citi cartea timp de câteva ore, părintele Sofronie se adresă bătrânului Concea care stătea cu o privire de triumfător, uitându-se pe geam:
-Eu unul nu găsesc nimic incriminator în poemele astea. Sunt gânduri pe care le-ați așternut pe hârtie, numai că unele dintre ele sunt puțin depășite în modul de expunere, lasă loc la multe interpretări și nu au profunzimea necesară pentru a umple acest gol .Poate și acesta a fost motivul pentru care anumite persoane au interpretat așa cum au crezut de cuviință.Deci, vina vă aparține, domnule Concea.
-Adică? întrebă bătrânul mirat la culme.
-Trebuia sa spuneți limpede ce aveați de spus, pentru că nu sunteți mistic și oamenii din ziua de azi nu mai sunt cei de-acum câteva secole sau așa îmi place să cred. Iar titlul volumului ar trebui să sune altfel.
-Cum părinte Sofronie, cum? rosti Concea, o umbră de ironie străbătându-i chipul.
-"Întrebarea Îngerului"....De fapt cine ești cu adevărat, "Preote"Concea?
Cu aceste vorbe Sofronie părăsi apartamentul, lăsând ușa deschisă....