agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1996 .



Agapa inocentilor (III)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Aristo Fanfan ]

2007-04-20  | [This text should be read in romana]    | 



Agapa inocentilor (III)

Automobilul oprește în fața școlii și din el coboară o femeie tânără, purtând un pardesiu subțire, mov, care îi ajunge aproape până la glezne. Șoferul scoate din portbagaj două geamantane mari de piele roz, pe care le pune la picioarele ei, apoi, după ce protestează atunci când necunoscuta îi întinde o bancnotă, se urcă la volan, întoarce și o ia spre ieșirea din sat, lăsând-o în mijlocul drumului cu mâinile în buzunare, rotindu-și privirea în jurul a ceea ce s-ar putea numi o piață destul de largă. Ca într-o panoramare, trece în revistă cele două clădiri ale școlii , așezate la stradă, cu multe ferestre, una mai veche, alta ceva mai nouă, modeste, pitite parcă în spatele unui șir de arbori ornamentali. În continuarea școlii vede o clădire mai arătoasă decât casele țărănești din apropiere pe firma căreia citește PAROHIA ORTODOXA ROMÂNÃ, apoi peste drum, biserica, o clădire care închide armonios piața, cu pereții albi și cu turla ridicându-se zveltă spre cer. Se apropie încet de gardul din fier forjat și, în dreapta ușii, pe inscripția crucii de marmură neagră, încadrată de de statuile Sfintei Fecioare Maria și Sfântului evanghelist Ioan, citește că..” această sfântă răstignire a fost ridicată de credincioșii greco-catolici în Anul 1947.” Cu gândul cine știe unde, tânăra se întoarce și se îndreaptă spre intrarea în școală, urcă cele trei trepte și pătrunde în hol, unde privirea îi alunecă peste niște tablouri de absolvire, cu chipuri comune, până ce se oprește asupra unuia care o privește cu un surâs ironic, altfel decât cel din pozele clasice și asta o face să zâmbească, sigură fiind că-l va întâlni foarte curând pe enigmaticul personaj, întrucât tabloul e abia din anul școlar precedent și ar fi prea puțin probabil să se fi transferat la o altă unitate de învâțământ.Din hol, pătrunde într-un coridor lung, inundat de trilurile calde și în același timp delicate ale unei viori adevărate, amplificate moderat de spațiul acesta gol și atât de liniștit în care lumina amurgului răzbate prin niște ferestre înalte fără draperii. O clipă se oprește în fața uneia dintre ele și admiră aproape involuntar impresionantul apus de soare în pustă, acel imens disc incandescent care coboară alene dincolo de câmpul nesfârșit, care-i accentuează și mai mult senzația de loc străin resimțită acut de cum a pășit din tren.
Glasul viorii vine dinspre capătul îndepărtat al coridorului unde se vede o ușă deschisă. Se îndreaptă într-acolo atrasă de magia sunetelor, în pas ușor legănat, cu mâinile tot în buzunarele pardesiului. Ajunsă la ușă, constată că in încăperea respectivă este de fapt bibliotecă, nu prea mare, dar cu pereții acoperiți până în tavan de rafturi cu cărți, așezate ordonat, tăcute, fiecare închizând între coperțile ei o lume miraculoasă, plină de istorii pasionante și de destine mai mult sau mai puțin împlinite. Cel care cântă este un ins de statură potrivită, cu o constituție nu prea robustă, dar suficient de bine legat, cu plete bogate, coborând peste gulerul cămășii în carouri, strânsă de centura lată a blugilor marca Lee, frecați bine ca să se albească deasupra genunchilor. Cântă cu spatele spre ușă, cu privirea îndreeptată spre castanii cei mari din curtea bisericii, atinși ușor de ruginiul toamnaei. Își încheie gavota și când vrea să treacă la o altă piesă aude în spate aplauze discrete, pe care le remarcă totuși, și se întoarce surprins. Când vede dinspre cine vin, rămâne ușor descumpănit, clipește de câteva ori foarte des, ca atunci când vrei să te încredințezi că nu visezi și constată că are în față o ființă absolut reală, ce-i drept, de o frumusețe tulburătoare.
-Salut, Ovidiu Negrea , i se adresează foarte firesc cu o voce deosebit de plăcută.
Îi întinde mâna, așa că violonistul trebuie să se grăbească să-și așeze vioara pe masă, ca să i-o poată strânge în timp ce se prezenta zâmbind prietenos: Petronela, pentru prieteni Nela, noua profesoară de biologie.
-Mă știi din tablorile de la intrare, surâde Ovidiu șiret. Ai spirit de observație. Mă bucur să am o colegă atât de frumoasă.
Nela îl examinează global și, pentru o secundă, privirea ochilor ei devine mai intensă.
-Ai mâinile reci, zice pe un ton indiferent după care se întoarce cu spatele și cercetează titlurile cărților din raft.
-Sigur că da. Momentan sunt împlicat doar în iubiri de esență imaterială și, după cum presupun că știi, astea nu emană căldură fizică.
-Predai muzică ?
-Nu. Predau franceză și latină.
-Cultură clasică.
-Dacă spui tu.
Ridică sprânceana foarte surprinsă.
-Și atunci asta ? arată spre vioară.
-Un simplu hobby.
-Păcat. Ai fi putut face carieră frumoasă în muzică și n-ar fi trebuit să te îngropi în fundătura asta.
-Fundătura asta este satul meu la care țin mai mult decât la orice metropolă din lume. Pre-ci-zez: din lu-me , y compris Paris, Veneția, Las Vegas, Sao Paolo și ce mai vrei tu.
-Teribilisme de copil întârziat, zâmbește Nela ușor jenată de încărcătura patetică din enunț.
Se reîntoarce la cercetarea cărților cu același aparent interes, dar vde data asta scoate mâinile din buzunare, ia cartea din raft , o răsfoiește, citește câte ceva, fugitiv, o așază la locul ei.
-Sporturile îți plac ?
-Chiar foarte mult.
-Care ?
-Toate.
Nela râde îngăduitor.
-Și alpinismul, de exemplu ?
Tânăra fluieră a mirare, fără să-și ascundă câtuși de puțin mina ironică.
-Ca să vezi peste cine am dat aici: homo universalis.Tenis de câmp joci ?
-Normal că joc.
-Perfect.
-Rachetă ai ?
-Nu.
-Trening, adidași ?
-Nu.
-O să ți le cumpăr eu, bine înțeles pe banii tăi.
-Bănuiesc că nu ești însurat.
-Bănuiești corect, dar o să fiu însurat în curând cu tine.
-Crezi ?
-Normal, cu condiția doar să corespunzi normelor, altele decât cele care țin strict de frumusețea fizică.
Nela tresare ușor, lucru pe care l-ar fi putut observa doar un ochi extrem de avizat, în timp ce el o privește uimit, aproape nevenindu-i să creadă că este posibil să existe la o singură ființă atâta frumusețe, atâta mândrie și atâta încredere în sine. Privirile li se întâlnesc și ea îl înfruntă fără să clipească, cu ochi de flacără vie, mistuitoare. Nu-l poate învinge așa că se reîntoarce la cărți.
-Și, în afară de tine, cine mai e pe-aici ?
-O să-i cunoști mâine. Oameni buni, gospodari semiagricultori.În general oameni realizați, fără alte gânduri sau idealuri decât cele legate de nevoile zilnice.
-Familiști ?
-Toți.
-Cu alte cuvinte n-am de ales , așa că nu vei avea rivali.
Râde cu râsul acela agasant pe care i l-a remarcat din prima clipă și care voia să sugereze o neclintită încredere în sine.
-La școală, dar mai avem și alte instituții.
Nela întoarce privirea întrebătoare și fața plină de uimire parcă i se alungește devenind și mai expresivă în acest gest plin de curiozitate. Ovidiu însă nu-i oferă nici o lămurire, se apropie de ea, o cuprinde de mijloc extrem de surprins când constată că nu-i opune nici cea mai mică rezistență, dar când vrea s-o sărute își întoarce capul, oferindu-i obrazul atât de delicat după care se desprinde din strânsoare îndepărtându-l cu blândețe.
-Fii cuminte, Negruțule.
-Ovidiu.
-Negruțule, accentuează Nela cu aceeași sticlire ironică în priviri. Să nu fim penibili chiar din primul moment, să așteptăm să vedem ce vor spune sufletele.
-Al meu spune totul.
-Al tău e cam grăbit și, după cum știm, graba nu e bună.
Afirmația este însoțită de un zâmbet blând, îngăduitor, care-l pune în dificultate, dar totuși îl împiedică să insiste. Tot ea este cea care face pasul înapoi încercând să redreseze lucrurile și îl ia la braț în modul cel mai firesc.
-Știi ce, hai să nu ne creăm probleme chiar din prima zi. Avem un an întreg la dispoziție să clarificăm lucrurile, dacă bine înțeles nu mă rezolv mai repede, pentru că se lucrează deja la asta. De început, caută-mi o gazdă.
-Depinde ce plătești.
-Corect.Toate serviciile ni le vom plăti.Va fi ca o competiție în care vom vedea la urmă cine va plăti cel mai mult. Hai, Negruțule, că vine noaptea și nu vreau să dorm aici…
-Primul serviciu mi-l adjudec, așadar, eu și țin să precizez că este unul care cântăprește enorm.Întrebare:Þi-ar fi urât să stai singură într-o casă de la o margine de sat ?
-Nu. De ce ?
-Pentru că pot să-ți ofer o casă în care vei fi singura și unica locatară.
-Poți să faci pentru mine asta ? se bucură ca un copil și se strânge spre el.
-Pot, dar după cum ți—am spus, costă.
Îi ia urechea între dinți și o smucește ușor în dreapta și în stânga, mârâind ca un cățel.
-Stai bine, măi copile, și hai să mergem că mă apucă noaptea pe uliță. Măcar spune-mi unde mă duci.
-În casa mătușii mele care s-a mutat la fiică-sa, la Cluj, casă lăsată în grija subsemnatului spre îngrijire , dar și a se bucura de ea după bunul său plac.
-Bun.Vezi că geamantanele mi-s în hol, pe unul mi-l închizi aici, iar pe celălalt mi-l cari până acasă.
-Corect. Trecem totul în cont.

*
E o zi frumoasă cu lumină blândă de toamnă, văl magic peste întreaga fire , senzație acută de timp îmbătrânit ca vinul vechi și parfumat în butoaie mari de stejar. Uriașii plopi semicentenari de pe marginea terenului de sport își tremură frunza galbe-ruginie sub rafalele timide și intermitente ale vântului care suflă dinspre câmp. Câțiva copii mătură cu interes suprafața de joc, trasează liniile, întind plasa de tenis prinsă de niște pari mai viguroși, bătuți în pământ cu toporul. Cei doi adversari, Nela și Ovidiu, în echipament nou-nouț, absolut identic, cumpărat la un preț extrem de piperat la banii tânărului competitor, fac ultimele preparative pentru meci, își verifică rachetele, apa minerală, prosoapele, exact ca la marile turnee. Începe un meci dârz, cu faze spectaculoase în care ea aleargă superb pe tot terenul, pasează, ripostează, are șană cu fileul, cu tușa, cu soarele și cu vântul. Câștigă cu doi la zero.
-Lasă, zice bătându-l pe umăr, cu voință și cu dăruire poți muta munții din loc. Încet, încet vei progresa.
-Ai făcut tenis de performanță.
-Un hobby.
Se îndreaptă amândoi spre clădirea veche în care se află sala de sport, să se dezechipeze. Amândoi sunt tăcuți, dar în timp ce Ovidiu se simte umilit, rănit în mândrie lui masculină, Nela Jubilează, neascunzându-și câtuși de puțin satisfacția și-i urmărește cu coada ochiului frământarea dramatică pe care nu și-o poate reprima. În adâncul sufletului simte pentru el o compasiune tandră, dar evită să arate acest lucru. După ce-și pun rachetele în dulapul cu furnirul scorojit, vechi de când lumea, Ovidiu o apucă de încheietura mâinii, strângând-o într-un reflex aproape dușmănos.
-Îți arăt eu teneis, scumpo !
-După ce mai înveți .
Iritat la culme, Ovidiu o apucă-n brațe și o sărută bezmetic, palpându-i trupul cu voluptate și ea îi răspunde frenetic, până când mâna lacomă dă să lunece spre locuri interzise. Atunci sare dintr-una la un metru distanță de el.
-Þi-am spus să fii foarte cuminte, Negruțule, apasă șuierător pe cele doă cuvinte. Foarte cuminte !
-Chestia asta o să-ți iasă încurând din cap. Nu faci tu numai cu mine pe Sfânta Fecioară, să ții minte asta!
-Hai, hai, se lipește din nou de el, nu te burzului ca un cocoșel, ,pentru că vreau ca relația noastră să fie una cu totul specială. Pricepi ce vreau să zic ?
Cuvântul cocoșel i se pare vulgar și ridicol, făcându-l să se simtă prost și neajutorat , dar focul dragostei cel fără de leac și gelozia amarnică și permanentă, care-i macină sufletul, îl întărâtă și mai tare.
-Din clipa asta îți interzic să-l mai vezi pe individul acela vulgar, cu mașina lui idioată , cu care te culci la fiecare sfârșit de săptămână…
Șirul invectivelor rostite cu patimă e întrerupt de palma ei care cade ca o șfichiuire de cravașă peste obrezu-i înfierbântat și amândoi rămân încremeniți ca într-un stop cadru de film melodramatic, prost regizat. Vrea s-o apuce de cap, dar se stăpânește strângând din dinți, se intoarce pe călcâie și părăsește sala trântind ușa în urma lui.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!