continuare...


În 1483, la trei ani de la venirea pe tron a noului domn, se făcu o nuntă mare la Curtea de Argeș. Măria Sa, Vlad Vlaicu Vodă luase de soață pe Iasmina Tizmăneanca, o fică de mic boieraș, dintr-o familie cam săracă, dar atât de frumoasă cum țara și lumea nu mai văzuseră. Părul ca aurul munților, tenul alb și pufos ca neaua primelor zile de iarnă, ochii verzi ca iarba proaspătă a primăverii și vocea blândă caldă și seducătoare, ca cea a unei privighetori, toate acestea îl făcuseră pe Vlad Vlaicu Vodă să se îndrăgostească nebunește de tânăra boieriță.
Nunta ținu o săptămână încheiată, și la ea participară înalte fețe ale momentului din țările din jur. Bucatele alese și vinurile Moldovei, întăriră și mai mult veselia nunții. Iar în ultima zi avusese loc un mare turnir, la care participaseră cei mai pricepuți oameni de arme și cavaleri ai Europei, ba mai veniseră și luptători din Tătaria (din ținuturile tătarilor), de la Caffa, de la turcii, albanezi, absynieni și chiar doi înalți cavaleri ai Persiei. Și după o zi întreagă de lupte, Voievodul, triumfă în final, învingându-și adversarul venit tocmai din îndepărtata Abysinie, de pe tărâmurile negre ale Africii.
Așa se termină ospățul de o săptămână al voievodului, iar Iasmina, era mai fericită ca niciodată, mai ales că toate victoriile turnirului, cavalerii i le dedicaseră ei...

Trecuseră deci trei ani de la venirea la domnie a nepotului de Þepeș. Dar în trei ani, Valahia prosperase, cât în ultimii patruzeci de ani la un loc. De aceea supușii îi mulțumeau în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest tânăr voievod.
Acest avânt economic al Valahiei, cum îi zic nemții sau Þării Românești, cum îi zic rumânii, a fost însă posibili, și pentru faptul că din 1462, turcii nu mai năvăliseră cu război în Þara Românească. Doar în 1475, trecuseră hoardele păgâne pe aici spre Moldova lui Ștefan cel Mare. Însă acest Ștefan, domn la Suceava, mai călcă din când Valahia, pentru a schimba domniile închinate otomanilor de la Înalta Poartă.
Mai ales, însă, din 1480, de când Vlad Vlaicu venise la domnie, nimeni nu avea a se mai teme de călcarea necredincioșilor, căci, totată lumea credea că noul domn era supusul lor. Așa că binefacerile păcii aveau să fie simțite atâta vreme cât acest domn era la putere în Valahia.
Așa credeau boierii (cei ce supraviețuiseră masacrelor domnești din întâiul an de domnie), așa credeau țăranii, așa credeau domnii puterilor vecine... dar acest lucru nu îl credea și Vlad Vlaicu Vodă!

va urma...

P.S. solicit sprijin pentru publicare roman!