Alți pași. O viață îmbinată în altă viață. Ajungem uneori să stăm la coadă în propria viață. Privim din afară cum alții râd. Oameni se învălmășesc în noi furându-ne până și dreptul de a fi noi înșine. Părem a fi proprii noștri chiriași. Hilar. Stau la fereastra mea și mă privesc în mine. Afară se aud sunete groaznice. Câinii latră mușcând în gol fantome. Vântul mă plesnește peste față, iar lacrimile îmi curg. Am privit o clipă vântul în ochii. Simțeam cum vrea să intre în mine să mă arunce asemeni unei foi goale, dar i-am arătat și lui înăuntrul meu. A tăcut pentru o clipă. Am încheiat un pact. El să nu mă mai bată și să nu îmi mai răvășească gândurile, să îmi ducă sărutul mereu celui iubit fără să pună condiții, iar eu să-i iubesc adierile, să-i respect furtunile și să nu mă opun rostului creat de el. A plecat. Privesc iarăși pe fereastră. Văd chipuri dragi. Aud glasuri atât, atât de iubite. Focul uneori mocnește și se aud colinzi. Alteori viscolele mă umple de ger și frig. Uneori din mine amintirile mă privesc și ele. Unele zâmbesc făcându-mi cu mâna. Altele aburesc fereastra să nu pot să le mai văd. Mi-e frig uneori fără mine. Trăiesc din când în când anotimpuri. Din suflet îmi cresc muguri și ghiocei. În spatele ferestrei unde tot eu sunt cresc copaci înalți cu flori mari și albe. Marea se zbate sărutându-mi degetele sufletului. Valurile îmi aduc la picioarele lacrimilor scoici, iar eu desenez inimi în nisip. A mea e strâmbă. Nu are formă de inimă mereu. Uneori e nor. Uneori e barcă. Uneori e lacrimă. Uneori e casă fără acoperiș, goală până și de mine. Uneori e vis. Azi este melancolie. Îmi șterg lacrimile. Timpul mă ceartă mereu. M-a trântit de câteva ori de pământ, mi-a smuls zborurile și visele, dar până la urmă mi-a dăruit clipele. Când le-am ținut pe pleoapele din care îmi înflorea iubirea ticăiau atât de repede încât nu puteam nici să respir. Acum nu mai alerg contra-timp, nici împotriva lui, nici de el. Îl țin de mână și pășim alături. Aștept cuminte ridurile și firele cărunte, albumele și glasurile amintirilor din viitor. Undeva nu foarte departe, la mijlocul visului dragul meu îmi zâmbește cald. Stă pe pridvorul unei case albe din lemn. În brațe leagănă o fetiță povestindu-i despre inorogi și elfi, despre flori și râulețe. Ea gângure încet. Două pisici se joacă prin iarbă, iar fluturii se pierd în culoare. Un măr înflorit le scutură câteva flori și le face din frunze ca și cum i-ar saluta. Întind mâna și îi ating. Și-a întors privirea căpruie și strălucitoare. Ridicând fetița cu fața spre mine mă arată cu degetul: „Uite-o pe mama! Să îi facem cu mâna! Să îi trimitem pupici și petale de zâmbet să găsească mereu puterea să se întoarcă acasă!”. Petalele de zâmbet mi-au atins buzele și lăcrimez. Îmi ating gura cu palma și o apăs ușor sărutând amintirea din viitor care mi-a făcut cu mâna. Fereastra sufletului meu la care stau pe vârfuri și visez s-a deschis. Din trecut, din prezent, din viitor, dragul meu m-a lăsat înăuntru, în mine. Acum știu că nimic nu a fost în zadar: lacrimile, așteptarea de mine fără mine, moartea, iubirea fără iubire. Nu am să mai aștept niciodată nimic. Am să învăț doar să pășesc mai departe. Fiecare dală de viață mă duce undeva. Fiecare copac cu umbră îmi arată că afară e soare. Fiecare decepție m-a învățat să mă ridic, să zbor într-o aripă, să umblu fără picioare. Fiecare cer plâns mi-a adus mai aproape zâmbetul care mă răsare în fiecare zi mai frumos! Am pășit în mine cu emoție. Nu mă mai regăsisem demult. M-am bucurat de toate: bune, rele. Am atins pereții de suflet smulși și am atins pereții netezi. Am tresărit. Da! Sunt eu cu tot ce însemn eu! Am zâmbit printre lacrimi.
El era lângă mine. Tăcut pentru prima dată, dar cu același zâmbet plin de căldură și iubire. „Acum ai să rămâi la tine? Eu am rămas de prima dată. Nu m-am îndoit nici o clipă de cât ești de minunată! Þi-am iubit și îți iubesc orice trăire și zbucium!”. Am zâmbit sărutându-l, în timp ce mâinile mele nu se mai săturau să îi alinte chipul. „Am să rămân. Am fost aici de prima dată, dar a trebuit să apari tu ca să mă găsesc. Nu m-am îndoit de mine. Am vrut să mă regăsesc doar minunată...pentru tine! Acum cu tine sunt într-adevăr acasă!”. Sărutându-mă pe frunte și pe ochii mi-a arătat strălucind mărul din fața casei și leagănul în care va dormi aia mică. Amintirea mea din viitor nu a fost chiar atât de departe!!! A trebuit doar să accept că nu este un vis și...să mă trezesc!