O petala insangerata de trandafir ii cauta lacrimile, dar izvorul disperarii secase de mult. Acum toata durerea se aduna in suflet fara a o putea elibera cumva. Singura ei speranta era ca va ajunge si la ea acel erou in armura stralucitoare care avea sa o salveze de tiranii care profita de bunatatea ei. Nu, e gresit, care o exploateaza zi de zi fara a arata macar un rid imprimat pe fata dovada ca regreta!
Si cu fiecare zi care trece speranta ei se pierde un pic cate un pic in vidul universului pentru care ea e doar o mica firmitura de la un ospat de zile mari, caci cavalerii veniti sa o ajute nu pot razbi!
Si atunci continua sa sufere in tacere in timp ce prea putini ii observa durerea.Tot ce i-a mai ramas e sa spere dar si asta a devenit un lux prea mare pentru ea dar intra intr-o stare de visare stranie. Viseaza ca traieste...tot ceea ce face i se pare ca e vis si se teme de faptul ca s-ar putea sa nu se mai trezeasca. Dar se razgandeste. Aici, in vis, macar traieste! Simte si altceva in afara de durere si tristete! E din nou cum era cu ani in urma cand nu cunostea specia umana! Cand totul era echilibrat si perfect. Era singurul lucru perfect de pe Pamant...dar a fost rapid distrus!
Ce e mai rau e faptul ca aceasta stare de visare anunta sfarsitul...anunta acea clipa din urma cand nu va mai lupta de loc si se va lasa pe mana profitorilor carora nu o sa le para rau!
Si daca va intrebati cine e aceasta doamna plina de mister si cu o istorie ce noua ni se pare lunga, e simplu: buna noastra mama, NATURA!