Rareori dramuim lucrurile, iubite prietene, prin ceea ce sunt ele insele ; nu ne e rusine de viciu, ci de ocara. Cutaruia, care n-ar avea mustrari de cuget ca e viclean, ii e rusine sa fie considerat ca atare, chiar si pe nedrept.
Ramanem infierati si injositi in fata propriilor nostri ochi, atata vreme cat socotim ca suntem infierati si injositi in fata ochilor lumii ; nu ne masuram greselile cu adevarul, ci cu parerile lumii; Sa presupunem ca un barbat ar seduce o femeie fara sa tina la ea, si o paraseste dupa ce a sedus-o - se va fali poate cu isprava lui; dar daca femeia aceasta il va insela chiar pe el, daca nu este iubit, daca el va descoperi adevarul si va afla ca femeia aceasta necredincioasa se daruia din placere altuia, cand ii platea lui pentru asprimile lui vor fi cu neputinta de redat in cuvinte, si il vom vedea palind la masa, fara motiv vadit, de indata ce un cuvant aruncat la intamplare ii va aminti de lucrul acela.
Altul roseste ca isi iubeste sclava, care este plina de merite, si in lume pretinde ca are o sotie care nu face doua parale, sotie pe care nici macar n-o are.
Astfel, ne batem in piept falindu-ne cu niste vicii reale ; iar daca anumite slabiciuni scuzabile ni s-ar da in vileag, ne-am socoti zdrobiti.
Nu fac reflectiile acestea pentru a-i incuraja pe oamenii josnici, care si asa sunt destul de nerusinati. Vorbesc pentru acele suflete mandre si delicate care exagereaza propriilr lor slabiciuni si nu pot suporta recunoasterea publica a greselilor lor.
Alexandru nu voia sa mai traiasca dupa ce il omorase pe Clitus; sufletul sau mare era incremenit de o manie atat de
funesta. Il laud c-a ajuns, prin aceasta, mai stapan pe sine; dar daca si-ar fi pierdut curajul de a-si duce la bun sfarsit vastele planuri, si daca n-ar mai fi putut iesi din acea cumplita deznadejde in care se afundase la inceput, cainta pentru greseala lui l-ar fi dus prea departe.
Prietene, sa nu uiti vreodata ca nimic nu ne poate asigura ca nu vom savarsi multe greseli. Afla ca acelasi har care zamisleste virtutea produce uneori mari vicii. Meritul si trufia, justitia si asprimea, intelepciunea si voluptatea s-au contopit de mii de ori, s-au perindat ori s-au aliat. Extremitatile se intalnesc si se aduna in noi. Asadar sa nu ne dam batuti. Sa ne consolam cu defectele noastre, pentru ca ele ne lasa toate virutile pe care le avem; constiinta slabiciunilor noastre sa nu ne faca sa pierdem constiinta fortelor noastre: mintea omului este prin esenta ei, supusa amagirii; inima isi are si ea greselile ei. Inainte de a rosi ca suntem slabi, am fi, prea scumpul meu prieten, mai putin nesabuiti daca am rosi
ca suntem oameni.