agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom穗esti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 12313 .



Fat-Frumos din lacrima
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mihai_Eminescu ]

2004-02-20  | [This text should be read in romana]    |  Submited by error




テ始 vremea veche, pe cテ「nd oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decテ「t テョn germenii viitorului, pe cテ「nd Dumnezeu calca テョnca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamテ「ntului - テョn vremea veche traia un テョmparat テョntunecat si gテ「nditor ca miazanoapte si avea o テョmparateasa tテ「nara si zテ「mbitoare ca miezul luminos al zilei.
Cincizeci de ani de cテ「nd テョmparatul purta razboi c-un vecin al lui. Murise vecinul si lasase de mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sテ「nge. Fat frumos din lacrimaCincizeci de ani, si numai テョmparatul traia singur, ca un leu テョmbatrテ「nit, slabit de lupte si suferinte - テョmparat, ce-n viata lui nu rテ「sese niciodata, care nu zテ「mbea nici la cテ「ntecul nevinovat al copilului, nici la surテ「sul plin de amor al sotiei lui tinere, nici la povestile batrテ「ne si glumete ale ostasilor テョnalbiti テョn batalie si nevoi. Se simtea slab, se simtea murind si n-avea cui sa lase mostenirea urii lui. Trist se scula din patul テョmparatesc, de lテ「nga テョmparateasa tテ「nara - pat aurit, テョnsa pustiu si nebinecuvテ「ntat, - trist mergea テョn razboi cu inima neテョmblテ「nzita, - si テョmparateasa sa, ramasa singura, plテ「ngea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sテ「nii ei albi si rotunzi, - si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. Lungi cearcane vinete se trageau テョmprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie.
Sculata din patul ei, ea se arunca pe treptele de piatra ale unei bolte テョn zid, テョn care veghea, deasupra unei candele fumegテ「nde, icoana テョmbracata テョn argint a maicei durerilor. テョnduplecata de rugaciunile テョmparatesei テョngenuncheate, ploapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. テョmparateasa se ridica テョn toata mareata ei statura, atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse テョn adテ「ncul sufletului sau. Din momentul acela ea purcese テョngreunata.
Trecu o luna, trecura doua, trecura noua si テョmparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunii. テョmparatul surテ「se, soarele surテ「se si el テョn テョnfocata lui テョmparatie, chiar statu pe loc, テョncテ「t trei zile n-a fost noapte, ci numai senin si veselie - vinul curgea din butii sparte si chiotele despicau bolta cerului
Si-i puse mama numele: Fat-Frumos din lacrima.
Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. Crestea テョntr-o luna cテ「t altii テョntr-un an.
Cテ「nd era destul de mare, puse sa-i faca un buzdugan de fier, テョl arunca テョn sus de despica bolta cerului, テョl prinse pe degetul cel mic si buzduganul se rupse-n doua. Atunci puse sa-i faca altul mai greu - テョl arunca テョn sus aproape de palatul de nori al lunei; cazテ「nd din nori, nu se rupse de degetul voinicului.
Atunci Fat-Frumos テョsi lua ziua buna de la parinti, ca sa se duca, sa se bata el singur cu ostile テョmparatului ce-l dusmanea pe tata-sau. Puse pe trupul sau テョmparatesc haine de pastor, camasa de borangic, tesuta テョn lacrimele mamei sale, mテ「ndra palarie cu flori, cu cordele si cu margele rupte de la gテ「turile fetelor de-mparati, テョsi puse-n brテ「ul verde un fluier de doine si altul de hore si, cテ「nd era soarele de doua sulite pe cer, a plecat テョn lumea larga si-n toiul lui de voinic.
Pe drum horea si doinea, iar buzduganul si-l arunca sa spintece norii, de cadea departe tot cale de-o zi. Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cテ「ntecele, apele-si ridicau valurile mai sus ca sa-l asculte, izvoarele テョsi tulburau adテ「ncul, ca sa-si azvテ「rle afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda, fiecare din ele sa poata cテ「nta ca dテ「nsul cテ「nd vor sopti vailor si florilor.
Rテ「urile ce cioraiau mai テョn jos de brテ「iele melancolicelor stテ「nce, テョnvatau de la pastorul テョmparat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amutiti pe crestetele seci si sure ale stテ「ncilor nalte テョnvatau de la el tipatul cel plテ「ns al jalei.
Stateau toate uimite pe cテ「nd trecea pastorasul テョmparat, doinind si horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; si-n piepturile pastorilor tineri, rezimati c-un cot de-o stテ「nca si c-o mテ「na pe bテ「ta, テョncoltea un dor mai adテ「nc, mai テョntunecos, mai mare - dorul voiniciei!
Toate stateau テョn loc, numai Fat-Frumos mergea mereu, urmarind cu cテ「ntecul dorul inimii lui si cu ochii buzduganul ce sclipea prin nori si prin aer ca un vultur de otel, ca o stea nazdravana.
Cテ「nd era-nspre sara zilei a treia, buzduganul cazテ「nd se izbi de o poarta de arama si facu un vuiet puternic si lung. Poarta era sfarテ「mata si voinicul intra. Luna rasarise dintre munti si se oglindea テョntr-un lac mare si limpede, ca seninul cerului. テョn fundul lui, se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar テョn mijlocul lui, pe o insula de smarand, テョnconjurat de un crテ「ng de arbori verzi si stufosi, se ridica un mテ「ndru palat de o marmura ca laptele, lucie si alba - atテ「t de lucie, テョncテ「t テョn ziduri rasfrテ「ngea ca-ntr-o oglinda de argint: dumbrava si lunca, lac si tarmuri. O luntre aurita veghea pe undele limpezi ale lacului lテ「nga poarta; si-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cテ「ntece mテ「ndre si senine. Fat-Frumos se sui-n luntre si vテ「slind, ajunse pテ「na la scarile de marmura ale palatului. Patruns acolo el vazu テョn boltile scarilor candelabre cu sute de brate, si-n fiecare brat ardea cテ「te o stea de foc. Patrunse テョn sala. Sala era nalta, sustinuta de stテ「lpi si de arcuri, toate de aur, iar テョn mijlocul ei statea o mテ「ndra masa, acoperita cu alb, talgerele toate sapate din cテ「te-un singur margaritar mare; iar boierii ce sedeau la masa テョn haine aurite, pe scaune de catifea rosie, erau frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele. Dar mai ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur, batut cu diamante, si cu hainele stralucite, era frumos ca luna unei nopti de vara. Dar mai mテ「ndru era Fat-Frumos.
- Bine-ai venit, Fat-Frumos!- zise-mparatul; am auzit de tine, da de vazut nu te-am vazut.
- Bine te-am gasit, テョmparate, desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine, pentru ca am venit sa ne luptam greu, ca destul ai viclenit asupra tatalui meu.
- Ba n-am viclenit asupra tatalui tau, ci totdeauna m-am luptat テョn lupta dreapta. Dar cu tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa umple cupele cu vin si-om lega fratie de cruce pe cテ「t om fi si-om trai.
Si se sarutara feciorii de-mparati テョn urarile boierilor si baura si se sfatuira. Zise テョmparatul lui Fat-Frumos:
- De cine-n lume te temi tu mai mult?
- De nime-n lumea asta, afara de Dumnezeu. Dar tu?
- Eu iar de nime, afara numai de Dumnezeu si de mama padurilor, o baba batrテ「na si urテ「ta, care umbla prin テョmparatia mea de mテ「na cu furtuna. Pe unde trece ea, fata pamテ「ntului se usuca, satele se risipesc, tテ「rgurile cad naruite. Mers-am eu asupra ei cu batalie, dar n-am ispravit nimica. Ca sa nu-mi prapadeasca toata テョmparatia, am fost silit sa stau la-nvoiala cu ea si sa-i dau ca bir tot al zecele din copiii supusilor mei. Si azi vine ca sa-si ieie birul.
Cテ「nd suna miazanoaptea, fetele mesenilor se posomorテ「ra; caci pe miazanoapte calare cu aripi vテ「ntoase, cu fata zbテ「rcita ca o stテ「nca buhava si scobita de pテ「raie, c-o padure-n loc de par, urla prin aerul cernit mama padurilor cea nebuna. Ochii ei - doua nopti tulburi, gura ei - un hau cascat, dintii ei - siruri de pietre de mori.
Cum venea vuind, Fat-Frumos o apuca de mijloc si o trテ「nti cu toata puterea テョntr-o piua mare de piatra; peste piua pravali o bucata de stテ「nca, pe care-o lega din toate partile cu septe lanturi de fier. テョnauntru baba suiera si se smulgea ca vテ「ntul テョnchis - dar nu-i folosea nimica.
Veni iar la ospat; cテ「nd, prin boltile ferestelor, la lumina lunii, vazura doua dealuri lungi de apa. Ce era? Mama padurilor, neputテ「nd sa iasa, trecea peste apa cu piua cu tot si-i brazda fata テョn doua dealuri. Si fugea mereu, o stテ「nca de piatra テョndracita, rupテ「ndu-si cale prin paduri, brazdテ「nd pamテ「ntul cu dテ「ra lunga, pテ「na ce se facu nevazuta テョn departarea noptii.
Fat-Frumos ospata ce ospata, dar apoi, luテ「ndu-si buzduganul de-a umar, merse mereu pe dテ「ra trasa de piua, pテ「na ce ajunse lテ「ng-o casa frumoasa, alba, care sticlea la lumina lunii テョn mijlocul unei gradini de flori. Florile erau テョn straturi verzi si luminau albastre, rosie-テョnchise si albe, iar pintre ele roiau fluturi usori, ca sclipitoare stele de aur. Miros, lumina si un cテ「ntec nesfテ「rsit, テョncet, dulce, iesind din roirea fluturilor si a albinelor, テョmbatau gradina si casa. Lテ「nga prispa steteau doua butii cu apa - iar pe prispa torcea o fata frumoasa. Haina ei alba si lunga parea un nor de raze si umbre, iar parul ei de aur era テョmpletit テョn cozi lasate pe spate, pe cテ「nd o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda. Luminata de razele lunii, ea parea muiata テョntr-un aer de aur.
Degetele ei ca de ceara alba torceau dintr-o furca de aur si dintr-un fuior de o lテ「na ca argintul, torcea un fir de o matasa alba, subtire, stralucita, ce samana mai mult a o vie raza de luna ce cutreiera aerul decテ「t a fir de tort.
La zgomotul usor al pasilor lui Fat-Frumos, fata-si ridica ochii albastri ca undele lacului.
- Bine-ai venit, Fat-Frumos, zise ea cu ochii limpezi si pe jumatate テョnchisi, cテ「t e de mult de cテ「nd te-am visat! Pe cテ「nd degetele mele torceau un fir, gテ「ndurile mele torceau un vis, un vis frumos, テョn care eu ma iubeam cu tine; Fat-Frumos, din fuior de argint torceam si eram sa-ti tes o haina urzita テョn discテ「ntece, batuta-n fericire; s-o porti... sa te iubesti cu mine. Din tortul meu ti-as face o haina, din zilele mele o viata plina de desmerdari.
Astfel, cum privea umilita la el, fusul テョi scapa din mテ「na, si furca cazu alaturi cu ea. Ea se scula - si, ca rusinata de cele ce zisese, mテ「inele ei spテ「nzurau テョn jos ca la un copil vinovat, si ochii ei cei mari se plecara. El se apropie de ea, c-o mテ「na テョi cuprinse mijlocul, iar cu cealalta テョi desmierda テョncet fruntea si parul si-i sopti:
- Ce frumoasa esti tu, ce draga-mi esti! Acui esti tu, fata mea?
- A mamei padurilor, raspunse ea suspinテ「nd, ma vei iubi tu acuma, cテ「nd stii a cui sunt?
Ea テョnconjura cu amテ「ndoua bratele ei goale grumazul lui si se uita lung la el, テョn ochii lui.
- Ce-mi pasa a cui esti, zise el, destul ca te iubesc.
- Daca ma iubesti, sa fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui, daca te-ar gasi mama, ea te-ar omorテョ, si dac-ai muri tu, eu as nebuni, ori as muri si eu.
- N-ai frica, zise el zテ「mbind si desfacテ「ndu-se din bratele ei. Unde-i muma-ta?
- De cテ「nd a venit, se zbuciuma テョn piua テョn care-ai テョncuiat-o tu si roade cu coltii la lanturile ce-o テョnchid.
- Ce-mi pasa, zise el rapezindu-se sa vada unde-i.
- Fat-Frumos, zise fata, si doua lacrimi mari stralucira テョn ochii ei - nu te duce テョnca. Sa te-nvat eu ce sa facem ca sa テョnvingi tu pe mama. Vezi tu butile aste doua? Una-i cu apa, alta cu putere. Sa le mutam una-n locul alteia. Mama, cテ「nd se lupta cu vrajmasii ei, striga cテ「nd oboseste: ?Stai, sa mai bem cテ「te-oleaca de apa!" Apoi ea bea putere, テョn vreme ce dusmanul ei numai apa. De aceea noi le mutam din loc, ea nu va sti si va bea numai apa テョn vremea luptei cu tine.
Precum au zis, asa au si facut.
El se rapezi dupa casa.
- Ce faci, baba? striga el.
Baba, de venin, se smulse o data din piua-n sus si rupse lanturile, lungindu-se slaba si mare pテ「na-n nori.
- A! bine ca mi-ai venit, Fat-Frumos, zise ea, facテ「ndu-se iar scurta, ia acum hai la lupta, acu om vedea cine-i mai tare!
- Hai! zise Fat-Frumos.
Baba-l apuca de mijloc, se lungi repezindu-se cu el pテ「na-n nori, apoi テョl izbi de pamテ「nt si-l baga テョn tarテ「na pテ「n?テョn glesne. Fat- Frumos o izbi pe ea si o baga-n pamテ「nt pテ「na-n genunchi.
- Stai, sa mai bem apa, zise mama padurilor ostenita.
Statura si se rasuflara. Baba bau apa, Fat-Frumos bau putere, s-un feli de foc nestins テョi cutreiera cu fiori de racoare toti muschii si toate vinele lui cele slabite.
C-o putere テョndoita, cu brate de fier o smuci pe baba de mijloc si-o baga-n pamテ「nt pテ「na-n gテ「t. Apoi o izbi cu buzduganul テョn cap si-i risipi creierii. Cerul テョncarunti de nouri, vテ「ntul テョncepu a geme rece si a scutura casa cea mica テョn toate テョncheieturile capriorilor ei. Serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul cテ「nta adテ「nc ca un proroc al perzarii.
Prin acel テョntuneric des si nepatruns, Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint, cu par de aur despletit, ratacind, cu mテ「inile ridicate si palida. El se apropie de ea si-o cuprinse cu bratele lui. Ea cazu ca moarta de groaza pe pieptul lui, si mテ「inele ei reci s-ascunsera-n sテ「nul lui. Ca sa se trezeasca, el テョi saruta ochii. Norii se rupeau bucati pe cer - luna rosie ca focul se ivea prin sparturile lor risipite; iar pe sテ「nul lui, Fat-Frumos vedea cum テョnfloreau doua stele albastre, limpezi si uimite - ochii miresei lui. El o lua pe brate si テョncepu sa fuga cu ea prin furtuna. Ea-si culcase capul テョn sテ「nul lui si parea ca adormise. Ajuns lテ「nga gradina テョmparatului, el o puse-n luntre, ducテ「nd-o ca-ntr-un leagan peste lac, smulse iarba, fテ「n cu miros si flori din gradina si-i cladi un pat, テョn care-o aseza ca-ntr-un cuib.
Soarele iesind din rasarit privea la ei cu drag. Hainele ei umede de ploaie se lipisera de membrele dulci si rotunde, fata ei de-o paloare umeda ca ceara cea alba, mテ「inile mici si unite pe pept, parul despletit si rasfirat pe fテ「n, ochii mari, テョnchisi si adテ「nciti テョn frunte, astfel ea era frumoasa, dar parea moarta. Pe acea frunte neteda si alba, Fat-Frumos presara cテ「teva flori albastre, apoi sezu alaturi cu ea si-ncepu a doini テョncet. Cerul limpede - o mare, soarele - o fata de foc, ierburile テョmprospatate, mirosul cel umed al florilor テョnviosate1 o faceau sa doarma mult si lin, テョnsotita テョn calea visurilor ei de glasul cel plテ「ns al fluierului. Cテ「nd era soarele-n ameaza firea tacea, si Fat-Frumos asculta linistita ei rasuflare calda si umeda. Incet se pleca la obrazul ei si-o saruta. Atunci ea deschise ochii テョnca plini de visuri si-ntinzテ「ndu-se somnoroasa zise テョncet si zテ「mbind:
- Tu aici esti?
- Ba nu sunt aici, nu vezi ca nu sunt aici? zise el mai lacrimテ「nd de fericire.
Cum sedea el lテ「nga ea, ea-si テョntinse un brat si-i cuprinse mijlocul.
- Hai scoala, zise el desmerdテ「nd-o, e ziua-n amiaza-mare.
Ea se scula, テョsi netezi parul de pe frunte si-l dete pe spate, el テョi cuprinse mijlocul - ea-i テョnconjura grumazul - si astfel trecura printre straturile de flori si intrara テョn palatul de marmura al テョmparatului.
El o duse la テョmparatul si i-o arata spuindu-i ca-i mireasa lui. Imparatul zテ「mbi, apoi テョl lua de mテ「na pe Fat-Frumos, ca si cテ「nd ar fi vrut sa-i spuie ceva テョn taina, si-l trase la o fereastra mare pe care vedea lacul cel テョntins. Ci el nu-i spuse nimica, ci numai se uita uimit pe luciul lacului si ochii i se umplura de lacrimi. O lebada テョsi テョnaltase aripile ca pe niste pテ「nze de argint si cu capul cufundat テョn apa sfテ「sia fata senina a lacului.
- Plテ「ngi, テョmparate, zise Fat-Frumos, de ce?
- Fat-Frumos, zise テョmparatul, binele ce mi l-ai facut mie nu ti-l pot plati nici cu lumina ochilor, oricテ「t de scumpa mi-ar fi, si cu toate astea vin sa-ti cer si mai mult.
- Ce, テョmparate?
- Vezi tu lebada ceea テョndragita de unde? Tテ「nar fiind, ar trebui sa fiu テョndragit de
viata, si cu toate astea de cテ「te ori am vrut sa-mi fac sama! Iubesc o fata frumoasa, cu ochii gテ「nditori, dulce ca visele marii - fata Genarului, om mテ「ndru si salbatic, ce テョsi petrece viata vテ「nテ「nd prin paduri batrテ「ne. O, cテ「t e de aspru el, cテ「t e de frumoasa fata lui! Orice テョncercare de-a o rapi a fost desarta. Incearca-te tu!
Ar fi stat Fat-Frumos locului, dar scumpa-i era fratia de cruce, ca oricarui voinic, mai scumpa decテ「t zilele, mai scumpa decテ「t mireasa.
- Imparate prea luminate, din cテ「te noroace-ai avut, unul a fost mai mare decテ「t toate: acela ca Fat-Frumos ti-i frate de cruce. Hai ca ma duc eu sa rapesc pe fata Genarului!
Si-si lua cai ageri, cai cu suflet de vテ「nt, Fat-Frumos, si era sa plece. Atunci mireasa lui - Ileana o chema - テョi zise テョncet la ureche, sarutテ「ndu-l cu dulce:
- Nu uita, Fat-Frumos, ca pe cテ「t vei fi tu departe, eu oi tot plテ「nge.
El se uita cu mila la ea, o mテ「ngテ「ia - dar apoi, desfacテ「ndu-se de テョmbratisarile ei, se avテ「nta pe seaua calului si pleca テョn lume.
Trecea prin codri pustii, prin munti cu fruntea ninsa, si, cテ「nd rasarea dintre stテ「nci batrテ「ne luna cea palida ca fata unei fete moarte, atunci vedea din cテ「nd テョn cテ「nd cテ「te-o streanta uriasa atテ「rnata de cer, ce テョnconjura cu poalele ei vテ「rful vreunui munte - o noapte sfテ「rticata, un trecut テョn ruina, un castel numai pietre si ziduri sparte.
Cテ「nd se lumina de ziua, Fat-Frumos vede ca sirul muntilor da テョntr-o mare verde si テョntinsa, ce traieste テョn mii de valuri senine, stralucite, care treiera aria marii テョncet si melodios, pテ「na unde ochiul se pierde テョn albastrul cerului si テョn verdele marii. In capatul sirului de munti, drept asupra marii, se oglindea テョn fundul ei o mareata stテ「nca de granit, din care rasarea ca un cuib alb o cetate frumoasa, care, de alba ce era, parea poleita cu argint. Din zidurile arcate rasareau ferestre stralucite, iar dintr-o fereastra deschisa se zarea, printre oale de flori, un cap de fata oaches, si visator, ca o noapte de vara. Era fata Genarului.
- Bine-ai venit, Fat-Frumos, zise ea, sarind de la fereastra si deschizテ「nd portile maretului castel, unde ea locuia singura ca un geniu テョntr-un pustiu, asta-noapte mi se parea ca vorbesc c-o stea, si steaua mi-a spus ca vii din partea テョmparatului ce ma iubeste.
In sala cea mare a castelului, テョn cenusa vetrei, veghea un motan cu sapte capete, care cテ「nd urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar cテ「nd urla din cテ「te sapte, s-auzea cale de sapte zile.
Genarul, pierdut テョn salbaticele sale vテ「natori, se departase cale de-o zi.
Fat-Frumos lua fata-n brate si punテ「nd-o pe cal zburau amテ「ndoi prin pustiul lungului marei ca doua abia vazute テョnchegari ale vazduhului.
Dar Genarul, om nalt si puternic, avea un cal nazdravan cu doua inimi. Motanul din castel mieuna dintr-un cap, iar calul Genarului necheza cu vocea lui de bronz.
- Ce e? テョl テョntreba Genarul pe calul nazdravan, ti s-a urテ「t cu binele?
- Nu mi s-a urテ「t mie cu binele, ci de tine-i rau. Fat-Frumos ti-a furat fata.
- Trebuie sa ne grabim mult ca sa-i ajungem?
- Sa ne grabim si nu prea, pentru ca-i putem ajunge.
Genarul テョncalica si zbura ca spaima cea batrテ「na テョn urma fugitilor. In curテ「nd テョi si ajunse. - Sa se bata cu el Fat-Frumos nu putea, pentru ca Genarul era crestin si puterea lui nu era テョn duhurile テョntunericului, ci テョn Dumnezeu.
- Fat-Frumos! zise Genarul, mult esti frumos si mi-e mila de tine. De asta data nu-ti fac nimica, dar de alta data... tine minte!
Si luテ「ndu-si fata alaturi cu el, pieri テョn vテ「nt, ca si cテ「nd nu mai fusese.
Dar Fat-Frumos era voinic si stia drumul テョnapoi. El se reテョntoarse si gasi pe fata iar singura, テョnsa mai palida si mai plテ「nsa ea parea si mai frumoasa. Genarul era dus iar la vテ「natoare cale de doua zile. Fat-Frumos lua alti cai din chiar grajdul Genarului.
Asta data plecara noaptea. Ei fugeau cum fug razele lunii peste adテ「ncile valuri ale marii, fugeau prin noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi; ci prin fuga lor auzeau miautele lungi si テョndoite ale motanului din vatra castelului. Apoi li se paru ca nu mai pot merge, asemene celor ce vor sa fuga テョn vis si cu toate aceste nu pot. Apoi un nor de colb テョi cuprinse, caci Genarul venea テョn fuga calului, de rupea pamテ「ntul.
Fata lui era テョnfricosata, privirea crunta. Fara de-a zice o vorba, el apuca pe Fat-Frumos si-l azvテ「rli テョn nourii cei negri si plini de furtuna ai cerului. Apoi disparu cu fata cu tot.
Fat-Frumos ars de fulgere - nu cazu din el decテ「t o mテ「na de cenusa テョn nisipul cel ferbinte si sec al pustiului. Dar din cenusa lui se facu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant; pe lテ「nga el arbori nalti, verzi, stufosi raspテ「ndeau o umbra racorita si mirositoare. Daca cineva ar fi priceput glasul izvorului, ar fi テョnteles ca jelea テョntr-o lunga doina pe Ileana, テョmparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos. Dar cine sa テョnteleaga glasul izvorului テョntr-un pustiu, unde pテ「na atunci nu calcase picior de om?
Dar pe vremea aceea Domnul umbla テョnca pe pamテ「nt. Intr-o zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decテ「t umbra celui luminat. Erau Domnul si Sf. Petrea. Picioarele lor テョnferbテ「ntate de nisipul pustiului calcara atuncea テョn racoarele1 si limpedele pテ「rテ「u ce curgea din izvor. Pin cursul apei cu glesnele lor sfテ「siau valurile pテ「na la umbritul lor izvor. Acolo Domnul bau din apa si-si spala fata sa cea sfテ「nta si luminata si mテ「inile sale facatoare de minuni. Apoi sezura amテ「ndoi テョn umbra, Domnul, cugetテ「nd la tatal sau din cer, si Sf. Petrea, ascultテ「nd pe cugete doina izvorului plテ「ngator. Cテ「nd se sculara spre a merge mai departe, zise Sf. Petrea:
- Doamne, fa ca acest izvor sa fie ce-a fost mai テョnainte.
- Amin! zise Domnul ridicテ「nd mテ「na sa cea sfテ「nta, dupa care apoi se departara テョnspre mare fara a mai privi テョnapoi.
Ca prin farmec pieri izvorul si copacii, si Fat-Frumos trezit ca dintr-un somn lung se uita テョmprejur. Atunci vazu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marei, care se plecau テョnaintea lui, テョntocmai ca pe uscat; si pe Sf. Petrea, care, mergテ「nd テョn urma lui si テョnvins de firea lui cea omeneasca, se uita テョnapoia sa si-i facea lui Fat-Frumos din cap. Fat-Frumos テョi urmari cu ochii pテ「na ce chipul Sf. Petrea se risipi テョn departare si nu se vedea decテ「t chipul stralucit al Domnului aruncテ「nd o dunga de lumina pe luciul apei, astfel テョncテ「t, daca soarele n-ar fi fost テョn ameazi, ai fi crezut ca soarele apune. El テョntelese minunea テョnvierii sale si テョngenunche テョnspre apusul acelui soare dumnezeiesc.
Dar apoi テョsi aduse aminte ca fagaduise a rapi pe fata Genarului, si ceea ce fagaduieste voinicul anevoie o lasa nefacuta.
Deci se porni si テョnspre seara ajunse la castelul Genarului, ce stralucea テョn テョntunericul serei ca o uriasa umbra. El intra テョn casa... fata Genarului plテ「ngea. Dar cテ「nd テョl vazu, fata ei se-nsenina, cum se-nsenina o unda de o raza. El テョi povesti cum テョnviase, atunci ea-i zise:
- De rapit nu ma poti rapi pテ「na ce nu-i avea un cal asemene cu acela ce-l are tatal meu, pentru c-acela are doua inimi; dar eu am sa-l テョntreb テョn asta seara de unde-si are calul, ca sa poti si tu sa capeti unul ca acela. Pテ「na atunci テョnsa, pentru ca sa nu te afle tata-meu, eu te voi preface テョntr-o floare.
El sezu pe un scaun, iar ea sopti o vraja dulce si, cum テョl saruta pe frunte, el se prefacu テョntr-o floare rosie テョnchisa ca visina coapta. Ea-l puse テョntre florile din fereastra si cテ「nta de veselie, de rasuna castelul tatalui ei.
Atunci intra si Genarul.
- Vesela, fata mea? si de ce esti vesela? テョntreba el.
- Pentru ca nu mai este Fat-Frumos, ca sa ma rapeasca, raspunse ea rテ「zテ「nd.
Se pusera la cina.
- Tata, テョntreba fata, de unde ai calul d-tale, cu care テョmbli la vテ「nat?
- La ce-ti trebuie s-o stii? zise el テョncruntテ「nd sprテ「ncenele.
- Stii prea bine, raspunse fata, ca nu vreau ca s-o stiu, decテ「t numai ia-asa ca s-o stiu, pentru c-acu nu mai e Fat-Frumos sa ma rapeasca.
- Stii tu ca nu ma テョmpotrivesc tie niciodata - zise Genarul. Departe de-aicea, lテ「nga mare, sede o baba care are sapte iepe. Ea tine oameni, care sa i le pazeasca un an (cu toate ca anul ei nu e decテ「t de trei zile), si daca cineva i le pazeste bine, ea-l pune sa-si aleaga drept rasplata un mテ「nz, iar de nu, テョl omoara si-i pune capul テョntr-un par. Chiar テョnsa daca pazeste cineva bine iepele totusi ea-l vicleneste pe om, caci scoate inimile din caii toti si le pune テョntr-unul singur, テョncテ「t cel ce-a pazit alege mai テョntotdeauna un cal fara inima, care-i mai rau decテ「t unul de rテ「nd... Esti multumita, fata mea?
- Multamita, raspunse ea zテ「mbind.
Totodata テョnsa Genarul テョi arunca テョn fata o batista rosie, usoara, mirositoare. Fata se uita mult テョn ochii tatalui sau, ca un om care se desteapta dintr-un vis, de care nu-si poate aduce aminte. Ea uitase tot ce-i spusese tata-sau. Insa floarea din fereastra veghea printre frunzele ei, ca o stea rosie prin テョncretiturile unui nor.
A doua zi Genarul pleca iarasi des-dimineata la vテ「natoare.
Fata saruta murmurテ「nd floarea rosie si Fat-Frumos nascu ca din nimica テョnaintea ei.
- Ei, stii ceva? o テョntreba el.
- Nu stiu nimica, zise ea trista si punテ「nd dosul mテ「inii pe fruntea ei, am uitat tot.
- Insa eu am auzit tot, zise el. Ramテ「i cu bine, fata mea; テョn curテ「nd ne vom vedea iar.
El テョncalica pe un cal si disparu テョn pustiuri.
In arsita cea dogorテ「toare a zilei vazu aproape de padure un tテ「ntar zvテ「rcolindu-se テョn nisipul cel ferbinte.
- Fat-Frumos, zise tテ「ntarul, ia-ma de ma du pテ「na-n padure, ca ti-oi prinde si eu bine. Sunt テョmparatul tテ「ntarilor.
Fat-Frumos テョl duse pテ「n? テョn padurea prin care era sa treaca.
Iesind din padure, trecu iar prin pustiu de-a lungul marii, si vazu un rac atテ「t de ars de soare, テョncテ「t nu mai avea nici putere sa se mai テョntoarca-napoi...
- Fat-Frumos, zise el, arunca-ma-n mare, ca ti-oi prinde si eu bine. Sunt テョmparatul racilor!
Fat-Frumos テョl arunca テョn mare si-si urma calea.
Cテ「nd テョnspre seara ajunse la un bordei urテ「t si acoperit cu gunoi de cal. Imprejur gard nu era, ci numai niste lungi taruse ascutite, din care sase aveau fiecare-n vテ「rf cテ「te un cap, iar al saptelea, fara, se clatina mereu テョn vテ「nt si zicea: cap! cap! cap! cap!
Pe prispa o baba batrテ「na si zbテ「rcita, culcata pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenusa テョn poalele unei roabe tinere si frumoase, care-i cauta テョn cap.
- Bine v-am gasit, zise Fat-Frumos.
- Bine-ai venit, flacaule, zise baba sculテ「ndu-se. Ce-ai venit? ce cauti? Vrei sa-mi pasti iepele poate.
- Da.
- Iepele mele pasc numai noaptea... Uite, chiar de-acu poti sa pornesti cu ele la pascut... Fata hai! ia da tu flacaului demテ「ncatul ce i-am facut eu si porneste-l.
Alaturi cu bordeiul era sub pamテ「nt o pivnita. El intra テョn ea si acolo vazu sapte iepe negre, stralucite, sapte nopti, care de cテ「nd erau nu zarisera テョnca lumina soarelui. Ele nechezeau si bateau din picioare.
Nemテ「ncat toata ziua, el cina ce-i daduse baba, s-apoi, テョncalecテ「nd pe una din iepe, mテ「na pe celelalte テョn aerul テョntunecos si racoros al noptii. Dar テョncet, テョncet simti cum se strecoara un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se paienjenira si el cazu ca mort テョn iarba pajistei. El se trezi pe cテ「nd mijea de ziua. Cテ「nd colo - iepele nicaieri. El テョsi credea capul pus テョn teapa, cテ「nd vede iesind dintr-o padure-n departare cele sapte iepe alungate de un roi nemarginit de tテ「ntari si un glas subtire-i zise:
- Mi-ai facut un bine, ti l-am facut si eu.
Cテ「nd se テョntoarse cu caii, baba テョncepu sa turbe, sa rastoarne casa cu sus-n jos si sa bata fata, care nu era de vina.
- Ce ai, mama? テョntreba Fat-Frumos.
- Nimica, zise ea, mi-a venit si mie toane. Asupra ta n-am nimica... sunt foarte multumita.
Apoi, intrテ「nd テョn grajd, テョncepu sa bata caii, tipテ「nd:
- Ascundeti-va mai bine, bata-v-ar mama lui Dumnezeu, ca sa nu va mai gaseasca, uciga-l crucea si manテ「nce-l moartea!
A doua zi porni cu caii, dar iar cazu jos si dormi pテ「na ce mijea de ziua. Disperat, era sa ieie lumea-n cap, cテ「nd deodata vede rasarind din fundul marii cei sapte cai, muscati de-o multime de raci.
- Mi-ai facut un bine, zise un glas, ti l-am facut si eu.
Era テョmparatul racilor.
El mテ「na caii-nspre casa si vede iar o priveliste ca-n ziua trecuta.
Insa テョn cursul zilei roaba babei s-apropie de el si-i zise テョncet, strテ「ngテ「ndu-l de mテ「na:
- Eu stiu ca tu esti Fat-Frumos. Sa nu mai manテ「nci din bucatele ce-ti fierbe baba, pentru ca-s facute cu somnoroasa1. Ti-oi face eu altfeli de bucate.
Fata テョntr-ascuns テョi facu merinde, si-nspre seara, cテ「nd era sa plece cu caii, テョsi simti ca prin minune capul treaz. Spre mezul noptii se-ntoarse acasa, mテ「na caii テョn grajdi, テョi テョncuie si intra テョn odaie. Pe vatra cuptorului, テョn cenusa, mai licureau cテ「tiva carbuni. Baba sta テョntinsa pe laita si テョntepenita ca moarta. El gテ「ndi c-a murit s-o scutura. Ea era ca trunchiul si nu se misca de loc. El trezi fata ce dormea pe cuptor.
- Uite, zise el, ti-a murit baba.
- As! asta sa moara! raspunse ea suspinテ「nd. Adevarat ca acum e ca si moarta. Acu-i miazanoaptea... un somn amortit テョi cuprinde trupul... dar sufletul ei cine stie pe la cテ「te raspテ「nteni sta, cine stie pe cテ「te cai a vrajilor umbla. Pテ「na ce cテ「nta cucosul ea suge inimile celor ce mor ori pustieste sufletul celor nenorociti. Da, badica, mテ「ine ti se-mplineste anul, ia-ma si pe mine cu d-ta, ca ti-oi fi de mare folos. Eu te voi scapa din multe primejdii, pe care ti le gateste baba.
Ea scoase din fundul unei lazi hテ「rbuite si vechi o cute, o perie si o naframa.
A doua zi de dimineata i se テョmplinise lui Fat-Frumos. Baba trebuia sa-i dea unul din cai s-apoi sa-l lase sa plece cu Dumnezeu. Pe cテ「nd prテ「nzeau, baba iesi pテ「n-n grajd, scoase inimele din cテ「tesisapte caii, spre a le pune pe toate テョntr-un tretin1 slab, caruia-i priveai prin coaste. Fat-Frumos se scula de la masa si dupa テョndemnarea babei se duse sa-si aleaga calul ce trebuia sa si-l ieie. Caii cei fara inimi erau de un negru stralucit, tretinul cel cu inimile sta culcat テョntr-un colt pe-o movila de gunoi.
- Pe acesta-l aleg eu, zise Fat-Frumos, aratテ「nd la calul cel slab.
- Da? cum, Doamne iarta-ma, sa slujesti tu degeaba? zise baba cea vicleana, cum sa nu-ti iei tu dreptul tau? Alege-ti unul din caii isti frumosi... oricare ar fi, ti-l dau.
- Nu, pe acesta-l voi, zise Fat-Frumos, tiind la vorba lui.
Baba scrテ「sni din dinti ca apucata, dar apoi テョsi strテ「nse moara cea hテ「rbuita de gura, ca sa nu iasa prin ea veninul ce-i rascolea inima pestrita.
- Hai, ia-ti-l, zise-n sfテ「rsit.
El se urca pe cal cu buzduganul de-a umere. Parea ca fata pustiului se ia dupa urmele lui si zbura ca un gテ「nd, ca o vijelie, printre volburele de nisip, ce se ridicau テョn urma-i.
Intr-o padure テョl astepta fata fugita. El o urca pe cal dupa dテ「nsul si fugea mereu.
Noaptea inundase pamテ「ntul cu aerul ei cel negru si racoare.
- Ma arde-n spate, zise fata.
Fat-Frumos se uita テョnapoi. Dintr-o volbura nalta, verde, se vedeau nemiscati doi ochi de jaratic, a caror raze rosii ca focul ars patrundeau テョn rarunchii fetei.
- Arunca peria! zise fata.
Fat-Frumos o asculta. Si deodata-n urma-le vazura ca se ridica o padure neagra, deasa, mare, テョnfiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamテ「nd de lupi.
- Inainte! striga Fat-Frumos calului, care zbura asemenea unui demon urmarit de un blestem prin negura noptii. Luna palida trecea prin nouri suri ca o fata limpede prin mijlocul unor vise tulburi si seci.
Fat-Frumos zbura... zbura necontenit.
- Ma arde-n spate! zise fata c-un geamat apasat, ca si cテ「nd s-ar fi silit mult ca sa nu spuie テョnca.
Fat-Frumos se uita si vazu o bufnita mare si sura, din care nu straluceau decテ「t ochii rosii, ca doua fulgere lantuite de un nor.
- Arunca cutea! zise fata.
Fat-Frumos o arunca.
Si deodata se ridica din pamテ「nt un colt sur, drept, neclintit, un urias テョmpietrit ca spaima, cu capul atingテ「nd de nori.
Fat-Frumos vテ「jテ「ia prin aer asa de iute, テョncテ「t i se parea ca nu fuge, ci cade din テョnaltul cerului テョntr-un adテ「nc nevazut.
- Ma arde! zise fata.
Baba gaurise stテ「nca テョntr-un loc si trecea prin ea prefacuta テョntr-o funie de fum, a carei capat dinainte ardea ca un carbune.
Arunca naframa! zise fata.
Fat-Frumos o asculta.
Si deodata vazura テョn urma-le un luciu テョntins, limpede, adテ「nc, テョn a carui oglinda balaie se scalda テョn fund luna de argint si stelele de foc.
Fat-Frumos auzi o vraja lunga prin aer si se uita prin nori. Cale de doua ceasuri - pierduta テョn naltul cerului - plutea テョncet, テョncet prin albastrul tariei miazanoaptea batrテ「na cu aripile de arama.
Cテ「nd baba テョnota smintita pe la jumatatea lacului alb, Fat-Frumos arunca buzduganu-n nori si lovi miazanoaptea テョn aripi. Ea cazu ca plumbul la pamテ「nt si croncani jalnic de douasprezece ori.
Luna s-ascunse テョntr-un nor si baba, cuprinsa de somnul ei de fier, se afunda テョn adテ「ncul cel vrajit si necunoscut al lacului. Iar テョn mijlocul lui se ridica o iarba lunga si neagra. Era sufletul cel osテ「ndit al babei.
- Am scapat! zise fata.
- Am scapat! zise calul cel cu sapte inimi. Stapテ「ne, adauga calul, tu ai izbit meazanoaptea de a cazut la pamテ「nt cu doua ceasuri テョnainte de vreme si eu simt sub picioarele mele rascolindu-se nisipul. Schelete テョnmormテ「ntate de volburele nisipului arzator al pustiilor au sa se scoale, spre a se sui テョn luna la benchetele lor. E primejdios ca sa umbli acuma. Aerul cel テョnveninat si rece al sufletelor lor moarte, v-ar putea omorテョ. Ci mai bine voi culcati-va, si eu pテ「n? atuncea m-oi テョntoarce la mama, ca sa mai sug テョnc-o data laptele cel de vapaie alba a tテ「telor ei, pentru ca sa ma fac iar frumos si stralucit.
Fat-Frumos テョl asculta. Se dete jos de pe cal si-si asternu mantaua pe nisipul テョnca ferbinte.
Dar ciudat... ochii fetei se-nfundasera テョn cap, oasele si テョncheieturile fetei テョi iesisera afara, pielita din oachesa se facuse vテ「nata, mテ「na grea ca plumbul si rece ca un sloi de gheata.
- Ce ti-i? o テョntreba Fat-Frumos.
- Nimica, nu mi-i nimica, zise ea cu glasul stins; si se culca テョn nisip tremurテ「nd ca apucata.
Fat-Frumos dadu drumu calului, apoi se culca pe mantaua ce si-o asternuse.
El adormi; cu toate acestea-i parea ca nu adormise.
Pielitele de pe lumina ochiului i se rosisera ca focul si prin el parea ca vede cum luna se cobora テョncet, marindu-se spre pamテ「nt, pテ「na ce parea ca o cetate sfテ「nta si argintie, spテ「nzurata din cer, ce tremura stralucita... cu palate nalte albe... cu mii de ferestre trandafirii; si din luna se scobora la pamテ「nt un drum テョmparatesc acoperit cu prund de argint si batut cu pulbere de raze.
Iara din テョntinsele pustii se rascoleau din nisip schelete nalte... cu capete seci de oase... テョnvalite テョn lungi mantale albe, tesute rar din fire de argint, テョncテ「t prin mantale se zareau oasele albite de secaciune. Pe fruntile lor purtau coroane facute din fire de raze si din spini auriti si lungi... si テョncalecati pe schelete de cai mergeau テョncet-テョncet... テョn lungi siruri... dungi miscatoare de umbre argintii... si urcau drumul lunii si se pierdeau テョn palatele テョnmarmurite ale cetatii din luna, prin a carora feresti se auzea o muzica lunatica... o muzica de vis.
Atunci i se paru ca si fata de lテ「nga el se ridica テョncet... ca trupul ei se risipea テョn aer, de nu ramテ「neau decテ「t oasele, ca, inundata de-o manta argintie, apuca si ea calea luminoasa ce ducea テョn luna. Se ducea テョn tulburea テョmparatie a umbrelor, de unde venise pe pamテ「nt, momita de vrajile babei.
Apoi pielita ochilor lui se テョnverzi... se テョnnegri - si nu mai vazu nimica.
Cテ「nd deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipsea si aievea. Dar テョn pustiul arid necheza calul frumos, stralucit, テョmbatat de lumina aurita a soarelui, pe care el acu o vedea pentru-ntテ「ia data.
Fat-Frumos se avテ「nta pe el si-n rastimpul cテ「torva gテ「nduri fericite ajunse la castelul テョncoltit al Genarului.
De asta data Genarul vテ「na departe cale de sapte zile.
El o lua pe fata pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinsese gテ「tul cu bratele ei si-si ascunsese capul テョn sテ「nul lui, pe cテ「nd poalele lungi ale hainei ei albe atingeau din zbor nisipul pustiei. Mergeau asa de iute, テョncテ「t i se parea ca pustiul si valurile marei fug, iar ei stau pe loc. Si numai テョncet se auzea motanul mieunテ「nd din cテ「te sapte capetele.
Perdut テョn paduri, Genarul テョsi aude calul nechezテ「nd.
- Ce e? テョl テョntreba.
- Fat-Frumos テョti fura fata, raspunse calul nazdravan.
- Putea-l-om ajunge? テョntreba Genarul mirat, pentru ca stia ca-l omorテ「se pe Fat-Frumos.
- Nu zau, raspunse calul, pentru c-a テョncalecat pe un frate al meu, care are sapte inimi, pe cテ「nd eu n-am decテ「t doua.
Genarul テョsi テョnfipse pintenii adテ「nc テョn coastele calului, care fugea scuturテ「ndu-se... ca o vijelie. Cテ「nd テョl vazu pe Fat-Frumos テョn pustiu, zise calului sau:
- Spune fratテ「ne-tau sa-si arunce stapテ「nul テョn nori si sa vina la mine, ca l-oi hrani cu miez de nuca si l-oi adapa cu lapte dulce.
Calul Genarului テョi necheza fratテ「ni-sau ceea ce-i spusese - dar frate-sau i-o spuse lui Fat-Frumos.
- Zi fratテ「ni-tau, zise Fat-Frumos calului sau, sa-si arunce stapテ「nu-n nori, si l-oi hrani cu jaratic si l-oi adapa cu para de foc.
Calul lui Fat-Frumos o necheza asta fratテ「ni-sau si acesta azvテ「rli pe Genarul pテ「na テョn nori. Norii cerului テョnmarmurira si se facura palat sur si frumos - iar din doua gene de nouri se vedeau doi ochi albastri ca cerul, ce repezeau fulgere lungi. Erau ochii Genarului exilat テョn テョmparatia aerului.
Fat-Frumos domoli pasul calului si aseza pe fata pe acela al tatテ「ne-sau. O zi テョnca - si ajunsera テョn mテ「ndra cetate a テョmparatului.
Lumea-l crezuse mort pe Fat-Frumos, si de aceea, cテ「nd se テョmprastie faima venirii lui, ziua-si muie aerul テョn lumina de sarbatoare si oamenii asteptau murmurテ「nd la faima venirii lui, cum vuieste un lan de grテ「u la suflarea unui vテ「nt.
Dar ce facuse oare テョn vremea aceea Ileana テョmparateasa?
Ea, cum plecase Fat-Frumos, s-a テョnchis テョntr-o gradina cu nalte ziduri de fier si acolea culcテ「ndu-se pe pietre reci, cu capul pe un bolovan de cremene, plテ「nse テョntr-o scalda de aur, asezata lテ「nga ea, lacrimi curate ca diamantul.
In gradina cu multe straturi, neudata si necautata de nimeni, nascura din pietris sterp, din arsita zilei si din secaciunea noptii flori cu frunze galbene si c-o culoare stinsa si tulbure, ca tulburii ochi ai mortilor, florile durerii.
Ochii テョmparatesei Ilenei, orbiti de plテ「ns, nu mai vedeau nimica; decテ「t i se parea numai ca-n luciul baii, plina de lacrimile ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci ochii ei, doua izvoare secate, テョncetase de-a mai varsa lacrimi. Cine-o vedea cu parul ei galben si lung, despletit si テョmprastiat ca cretii unei mantii de aur pe sテ「nul ei rece, cine-ar fi vazut fata ei de-o durere muta, sapata parca cu dalta テョn trasaturele ei, ar fi gテ「ndit ca-i o テョnmarmurita zテ「na a undelor, culcata pe un mormテ「nt de prund.
Dar cum auzi vuietul venirii lui, fata ei se-nsenina; ea lua o mテ「na de lacrimi din baie si stropi gradina. Ca prin farmec foile galbene ale aleelor de arbori si ale straturilor se-nverzira ca smarandul. Florile triste si tulburi se-nalbira ca margaritarul cel stralucit - si din botezul de lacrimi luara numele lacrimioare.
Imparateasa cea oarba si alba umbla テョncet prin straturi si culese テョn poale o multime de lacrimioare, pe care apoi, asternテ「ndu-le lテ「nga baia de aur, facu un pat de flori.
Atunci intra Fat-Frumos.
Ea s-arunca la gテ「tul lui, テョnsa, amutita de bucurie, ea nu putu decテ「t sa テョndrepte asupra-i ochii sai stinsi si orbi, cu care ar fi vrut sa-l soarba テョn sufletul ei. Apoi ea テョl lua de mテ「na si-i arata baia de lacrimi.
Luna limpede テョnflorea ca o fata de aur pe seninul cel adテ「nc al cerului. In aerul noptii Fat-Frumos テョsi spala fata テョn baia de lacrimi, apoi, テョnvalindu-se テョn mantaua ce i-o tesuse din raze de luna, se culca sa doarma テョn patul de flori. Imparateasa se culca si ea lテ「nga el si visa テョn vis ca Maica Domnului desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase pe frunte.
A doua zi, desteptata, ea vedea...
A treia zi se cununa テョmparatul cu fata Genarului.
A patra zi era sa fie nunta lui Fat-Frumos.
Un roi de raze venind din cer a spus lautarilor cum horesc テョngerii cテ「nd se sfinteste un sfテ「nt - si roiuri de unde rasarind din inima pamテ「ntului le-a spus cum cテ「nta ursitorile cテ「nd urzesc binele oamenilor. Astfel lautarii maiestrira hore nalte si urari adテ「nci.
Trandafirul cel テョnfocat, crinii de argint, lacrimioarele sure ca margaritarul, mironositele viorele si florile toate s-adunara vorbind fiecare テョn mirosul ei si tinura sfat lung cum sa fie luminile hainei de mireasa; apoi テョncredintara taina lor unui curtenitor flutur albastru stropit cu aur. Acesta se duse si flutura テョn cercuri multe asupra fetei miresei, cテ「nd ea dormea, si-o facu sa vada, テョntr-un vis luciu ca oglinda, cum trebuia sa fie-mbracata. Ea zテ「mbi, cテ「nd se visa atテ「t de frumoasa.
Mirele-si puse camasa de tort de raze de luna, brテ「u de margaritare, manta alba ca ninsoarea.
Si se facu nunta mテ「ndra si frumoasa, cum n-a fost alta pe fata pamテ「ntului.
S-au trait apoi テョn pace si テョn liniste ani multi si fericiti, iar dac-a fi adevarat ce zice lumea: ca pentru Fetii-Frumosi vremea nu vremuieste, apoi poate c-or fi traind si astazi.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!