Incet, mana maiastra-cu-degete-prelungite-arcus atinge vioara, o mangaie tandru si intens ca pe o amanta abia regasita
cu sete
cu foame
cu disperare
cu lacrimi inchise in pumn.

Vibreaza lung coarda atinsa si fruntea-i se apleaca ridata adanc. Timpul isi pune pecetea si nu ne iubeste, doar ne saruta cu atatea semne de nesters.

Acolo sus la mansarda, in fata ferestrei se naste curcubeul sonor,
o mirare,
si pana si oamenii-maruntii isi potrivesc pasii in ritmuri subtile cu inimi sacadate ce le raspund.

Si coltul de strada rasuna de acest cantec prelung. Cutia sta goala la picioarele lui, si rar, cate un ratacit mai lasa sa cada din mana un amar tribut.