Cat de mult inseamna suflet?


"Sufletul meu valoreaza cat parfumul unei lacramioare si o graunta mica de ovaz."

Primavara a alunecat pe sufletul meu inghetat, si a cazut intr-o zi de Miercuri, chiar in bratele diminetii, impaturite in aripi de matase.
Eu, am trecut la maneca scurta, sa-mi las pielea sa se sarute cu briza calda, improspatata de optimism, de care am atat de multa nevoie.
Mi-am ars visele iernii pe rugul sfant al amintirior din ceara, si mi-am aprins ochii cu flacara unei sperante naive de care mi-am agatat destinul viu si desfranat. Am gustat din petala unui trandafir salbatic sa ma imbat cu copilarie apoi am pornit din nou la drumul vietii, batatorit de labele lupilor care l-au traversat cand iarna impletea parul femeilor neimblanzite.
De data asta, trebuie sa merg pana la capat si sa reusesc sa inving teama de "a nu reusi".


[...]

Am facut primul pas, si un fluture cu aripile speriate de batranete mi s-a asezat pe buze, incet, fara sa-mi trezeasca sarutul mort, lasat de iubita mea in ziua cand m-a parasit si s-a intors inapoi in laguna neincapatoare a Indiferentei.
Am intrebat fluturele, de unde vine, iar el mi-a spus ca nu vine de nicaieri, dar ca se duce pe Taramul Soarelui Stins, sa cumpere parfum de lacramioara pentru a-l darui Primaverii, urmand ca aceasta sa-i ofere in schimb, o aripa in plus. I-am urat succes si l-am lasat acolo pe buze, ca nu ma deranja deloc si mi-am continuat drumul.

Am facut al doilea pas, si o furnica cu piciorusele incarcate de Neputinta mi-a urcat pe obraz, incet, fara sa-mi trezeasca amintirea mangaierilor calde, pe care mi le desena iubita mea pe obraz in fiecare seara, cu manutele sale imbracate in culori vii.
Am intrebat-o pe furnica, de unde vine, iar ea mi-a spus ca nu vine de nicaieri, dar ca se duce pe Taramul Soarelui Stins, sa cumpere graunte de ovaz pentru a le darui Primaverii, urmand ca aceasta sa-i ofere in schimb, elixirul puterii nemuritoare. I-am urat succes si am lasat-o acolo pe obraz, ca nu ma deranja deloc si mi-am continuat drumul.

Am facut al treilea pas, si un greier cu antenele innodate de iubire, mi-a sarit pe frunte, incet, fara sa-mi trezeasca gandurile impietrite, pe care mi le inveselea iubita mea cand imi citea dimineata poezii din inima, spuse in cuvinte coplesitoare.
L-am intrebat pe greier, unde se duce, iar el mi-a spus ca nu se duce nicaieri, dar ca vine de pe Taramul Soarelui Stins, acolo unde a cumparat ultimul gram de parfum de lacramioara si ultima graunta de ovaz, pentru a le darui iubitei sale, iar aceasta sa-i ofere in schimb, un sarut inaripat si inzestrat cu putere nemuritoare...

M-am gandit cum sa fac sa-i spun acum fluturelui si furnicutei, fara sa-i intristez, ca nu mai au de ce sa mearga pe Taramul Soarelui Stins; greierul cumparase tot ce mai ramasese si imi era mila de ei, sa bata atata drum degeaba.
In final, le-am oferit sufletul meu, sa mearga si sa-L ofere Primaverii pentru ca aceasta sa le daruiasca in schimb, o aripa si elixirul puterii nemuritoare... "De ce le-am oferit sufletul meu", va intrebati voi acum, dar intrebati-va si "de ce nu?" si o sa ma intelegeti...

Trupul meu a fost ingropat pe drumul vietii, acolo unde ploaia sa intepenit intre pietrele de pe mormantul meu.
Mergeti acolo, si-o sa vedeti crucea din lemn pe care scrie, "Aici odihneste cel care s-a bucurat de Primavara".


Azi, un fluture cu o singura aripa se zbate chinuit de dorinta de a zbura din nou, si-o furnica neputincioasa se tine cu piciorusele agatate de viata... deasupra rapei unde moartea e stapana.
Tot azi, un greier s-a sinucis, pentru ca si-a adus aminte ca l-am intrebat "unde se duce", iar el mi-a raspuns, ca "nu se duce nicaieri..."