partea I

[capitolul 1]

in 1994 stiam inaintea tuturor romanilor ca banca nationala a romaniei avea sa emita moneda de "100 LEI" cu efigia lui mihai viteazul... eram printre primii care aveau in buzunar noua moneda... cerusem atunci de la banca nationala, un salariu intreg in monede noi cu efigia domnului mihai... aveam senzatia ca traiesc un moment istoric, ca sunt printre privilegiati... si azi le am inca pe toate, intr-un saculet gri cu snur, cu insemnele bancii nationale... pretul muncii mele timp de o luna atunci, in 1994... era o moneda grea, batuta in otel nichelat, diametru de doi centimetri... pe o fata scris "100 LEI" intr-o salba de laur, pe cealalata portretul domnului tarii romanesti, mandru, in strai regesc, cu barba si cu pana la caciula...

lucram la banca nationala a romaniei la bucuresti... habar n-aveam de finante, dar fusesem recrutat si angajat de un cabinet international de prestigiu de la bucuresti pe critetrii de "sinergii de competente"...
mare mai e gradina domnului capitalist... eu, iubitor de ronsard, diderot, corneille, verlaine, raimbaud, sclavul umil al verbului conjugat, deveneam util finantelor romanesti prin noua minune a sinergiilor... finantele romanesti aveau nevoie atunci de un om cu pregatire filologica, in stare sa stapaneasca declinarea, conjugarea si acordul in fraza al subiectelor, predicatelor si adjectivelor, stapanirea metaforei si al intelesului cuvintelor era un atuu suplimentar, dar nu indispensabil... se cerea, in mare, ca sloganurile, mesajele publicitare si prospectele financiare sa fie fara greseli de limba... credeam ca visez, dar era totusi adevarat... trecusem atunci cu succes testul de la banca nationala...

examinator sef fusese atunci un filolog "freelance", un lector de universitate care ma cunostea din timpul studentiei mele si pe care-l stiam ca fiind un pan-modernist roman post-revolutinar... personaj relativ pretentios si greu accesibil... aura energetica, karma, transcendent si realism, cosmos si interactiune, dependenta si interdependenta, sublimul necunoscutului asumat constient ca surpriza mantuitoare... vorbe mari, grele, poate adevarate, poate nu, cam toate de inspiratie new age si totdeauna pe neintelesul meu... cand incercam sa le inteleg, imi aminteam inevitabil, de realismul meu cotidian de pe vremurile adolescentei in crangasi, baieti ce ne bateam zilnic cu pumnii, fara sentimente, fara regrete, pentru ca remuscarea era privita acolo ca semn al unei slabiciunii fatale...

concurs de admitere la banca nationala a romaniei, pentru care banca platea bani grei unui recrutor "freelance" plin de fler, un om abil al noilor vremi...
eu venisem la concurs in urma unui anunt citit intr-un ziar cumparat pe un timp ploios, cand nu aveam altceva mai bun de facut intr-un bucuresti trist sa te omori... ma gandeam atunci... am cumparat un ziar de la coltul strazii, langa banca nationala, si peste o saptamana sunt angajat chiar acolo, la banca, la cativa pasi distanta de chioscul de ziare... a fost de ajuns o ploaie trista in bucuresti in ziua aceea... romanii au fost niste romantici naivi si visatori cand au zis "ad augusta per angusta"... vorbe goale de acum doua mii de ani... totdeana mi s-a parut de un ridicol absolut istoria care sustine ca romanii au plecat din dacia in 271 de focul vizigotilor, care de fapt inca din anul 237 nu mai aveau puterea nici macar sa mai pofteasca la dacia noastra, incat au ajuns sa-si ingroape atunci, in pripa, in dealul istrita, closca lor cu puii de aur si apoi s-au omorat in grup... ajunsesera pe un pamant invincibil.

"bibi, te vazusem pe lista de candidati"...nu ma asteptam sa ma abordeze direct... insa il recunoscusem fara nici un dubiu, dar credeam ca vrea sa ramana "incognito", cu noul sau look modificat, cioc si mustacioara care-i inconjurau aproape obscen o gura cu buze groase, totdeauna prea umede de saliva care devenea de pe la jumatatea orei de curs usor spumoasa in colturile gurii... era azi examinator "freelance" in sala plina de pretendenti la bogatie usoara si nemeritata, in sala cu neoane si fara ferestre de la subsolul bancii nationale... dar iata ca omul nu voia sa treaca neobservat... ma inselasem oare, sau urmarea ceva cu adevarat?... mi-era greu sa accept ca david naum, lector la litere, putea fi si naiv...

deci ma vazuse pe lista de postulanti... mi-era un fel de jena, ca in fata unui esec... nu stiu ce sa-i raspund, il privesc neutru si tac... ma stia de la cursurile de la universitate... stia inca de atunci ce gandesc in materie de poezie... un mare poet moldav bolnav de iubire neimplinita si un mare doctor-poet ragatean specialist al iubirii ca boala si remediu, doi poeti ce inchid bucla simtirii romanesti, moldova si regatul, pe veci, intr-o logodna indestructibila... asa-i raspunsesem odata cand ma intrebase ce volume de poezii as lua eu cu mine daca as pleca departe si n-as avea decat buzunarele de la haina in care sa le pun si nimic mai mult... mai adaugasem atunci: iar din buzunarul de la piept mi-as arunca portofelul si l-as pune in loc pe istrati... ne mai intalnisem apoi in ultimul an de cateva ori, fara insa sa vorbim, la "laptaria enache", unde era de fiecare data in compania unei femei corpolente care se auzea ca planuieste sa creeze in tara noastra o academie de democratie, sau cam asa ceva.

lucrarea scrisa de la banca nationala era de-a dreptul ridicola prin banalitatea subiectelor... nici macar nu aveam de ce ma concentra si nu ma puteam impiedica sa ma gandesc tot timpul daca nu cumva naum fusese si autorul subiectelor, prea semanau a bataie de joc... il vad atunci cum se apropie de mine si-mi sopteste cu un aer complice la urecehe: "bibi, tu vei fi cel ales azi aici, dar sa vii sambata seara la laptaria enache"...



[capitolul 2]

"laptaria enache"...langa teatru, in vazul lumii intregi, a organelor locale din dionisie lupu, dar si a agentilor de peste ocean, chipesi, cu ochi albastri, cazati la inter, alaturi de ambasada, unii chiar vorbitori de o romana fomfaita, enervanta... la "laptarie", acolo unde tot romanul vorbeste fara frica, fara perdea si chiar fara consecinte atat de imediate...
tac si ma uit la el cu o privire neutra... ne vom vedea cu siguranta la "laptarie" in acaest wek-end... sunt sigur ca va veni iar cu aia de la academia politica, obeza cu mustacioara fina si cu masterat la pitsburg... sunt sigur ca vor bea amandoi toata nopatea suc de portocale pentru a-si pastra luciditatea si pentru a putea sa-mi memoreze si sa-mi desluseasca obisnuitele mele de-acum erezii intelectuale...
"exista totusi un dumnezeu al determinarii pure", imi zic atunci privindu-l in ochi, cu un usor zambet, pe david naum, lectorul de la universitate cu solda de recrutor "freelance"...

sambata seara, "laptaria enache" era plina ochi... era acolo toata gama de profiluri umane si inumane... oameni grabiti si disperati in fata esecului potential care-i pandeste... tranzitia romanesca facuse marele pas de la priponirea cu lant si tarus ruginite la baliza din inox cu funda si beteala...
dintotdeauna ma intrebasem cine putea fi in spatele "laptariei"... ce oameni de afaceri, ce business-mani ai tranzitiei reusisera imediat dupa caderea lui ceausescu sa se instaleze cu o afacere de tip bar-cafenea-discoteca in chiar buricul bucurestilor, la doi pasi de inter, intr-o aripa a teatrului national?... o intrebare ce incepea sa-si gaseasca treptat raspuns, incepand din sambata seara aceea ploioasa in care "laptaria" se umplea incet, ca dupa un scenariu bine pus la punct...
mai lipseau reflectoarele cu arc electric ale buftei colectivizarii, camerele ariflex si comanda finala ragusita de tigari marasesti, "motor", ca sa ma simt cu adevarat figurant intamplator intr-un film de prin anii 60... macar de-ar fi fost in ciulinii baraganului al lui daquin, dar eram mai degraba in comoara din vadul vechi a lui iliu... urma sa ma "colectivizeze" david naum in cateva ore...
in orice caz, acceptasem tacit sa jucam in acea sambata seara rolurile de figuranti in piesa bucurestilor intelectuali ai anului 1994, eu si cu femeia mea, o naluca de baragan, profund istratiana... ne asezasem la masa rezervata noua de lectorul naum... din jur razbea farmecul dulce si ridicol indiscret al decadentei si decaderii pe fond de conversatii intelectuale cu giruri academice pe la cateva mese... afara, in piata teatrului national, se auzeau focuri de arme... dar conu' leonida nu m-a lasat sa ma sperii si imi soptise la ureche ca trebuie sa fie doar niste focuri de artificii... si asa era, se serba ceva important, inca vreo victorie a cuiva asupra altcuiva, sponsor era o cunoscuta fabrica romaneasca de armament...

semi-intuneric si fum... pe la mesele de alaturi se vorbea engleza din america... la fiecare masa, doar unul vorbea bine americana, era... era usor de ghicit, era nativul american, restul convivilor de la mese erau doar "figuranti" de-o seara convocati la "laptarie" cu "invitatie", ca si mine de altfel... vorbeau americana pasareasca, limba emigrantilor sau a aspirantilor asidui la emigratie trans-atlantica...
"can I have a fire, please?", aud de la masa de alaturi... mi-am intors capul masinal cu speranta ascunsa sa descopar vreun fost coleg de liceu corijent la engleza... dar nu era asa, era un ardelean cuminte si roscovan... era cu o femeie tanara, rosie la fata, cu o fata lata si doi dinti de 24 de carate bine pusi in evidenta de reflexele aurului pur... auzisem din gura lui, mai inainte, cuvantul "lottery"... era un aspirant la emigratie, cu nevasta, si acum voia sa-si aprinda o tigara kent, luata fara sa ceara voie, din pachetul plin al americanului... o tigara lunga, alba, ce-i tremura intre buzele carnoase abia ghicite sub o mustata impresionanta incheiata pe barbie cu un cioc...
"naluca" ma priveste neajutorata si tresare... terminase engleza de un an, o zgariase pe timpan pasareasca mustaciosului maramuresan cu cioc...
"give me my usual light, bibi, please!"... ma surprindea inca odata cu spontaneitatea ei si cu fantezia malitioasa cu care ma cucerise de mult... "take my usual fire, darling!", ii raspund cu incapatanare... imi zambeste complice si isi pune mana peste pumnul meu pe care-l surprind si eu cu uimire strans, iconografic de revolutionar, pus apasat pe masa asternuta cu un plus gros, probabil si din motive de inregistrari de calitate ale conversatiilor... imi intinde buzele tuguiate si i le sarut lung si voluptos... gura ei umeda cu gust de vant salbatec de baragan era ultima mea senzatie placuta in seara aceea ...

"porumbelul isi aminteste de vremurile bune?"... era glasul dogit al lectorului david naum... ii simt mana pusa apasat pe umar cand ma departeaza fara menajamente de "naluca" mea draga... o zaresc imediat si pe obeza cu mustacioara fina si cu masterat la pitsburg... se intamplase exact cum banuisem...



[capitolul 3]

"bibi, felicitari... de luni vei fi angajatul bancii nationale pe post de consilier lingvistic"... david naum vorbea cu un anume entuziasm, precum vorbea pe vremuri despre sorescu sau nichita... in acelasi moment, obeza cu mustacioara si masterat la pitsburg scoate din geanta neagra diplomat un dosar voluminos si jerpelit pe care-l pune pe masa... o lovitura pe sub masa destul de violenta in tibia ma face sa tresar... inteleg imediat ca "naluca" imi facea un semn cu bombeul ascutit al pantofului... cand o privesc, crispat de durere, avea sprancenele usor arcuite de regret... imi atinge mana a alinare si ma priveste cu compasiune... citise atunci in ochii mei ceea ce simteam dupa ce vazusem voluminosul dosar jerpelit al obezei...
"ei, da, iubito, un post de consilier lingvistic la banca nationala trebuie meritat, si - ca orice post strategic - este insotit de un caiet de sarcini"... ne intelesesem din priviri si amandoi aveam ochii atintiti asupra dosarului jerpelit asezat la mijlocul mesei...

incepusem sa ma tem de ceea ce avea sa urmeze, mai ales ca naum adusese cu el pe obeza cu masterat, cu libidou vizibil ambiguu, cu mustacioara si cu dosar jerpelit... naum isi aranja inutil butonii voluminosi cu piatra verde de la mansetele camasii sale albe, apoi incepe sa se mangaie cu dosul palmei pe obrazul neras de doua-trei zile... david naum era vizibil jenat... statutul sau de exeget aproape al poeziei post-moderniste suferea asta seara in prezenta obezei concrete... si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, eu le-am zis simplu, atunci, "timpuri noi"... clasica diviziune a muncii era valabila si in lumea moderna... david naum recruta in mediul universitar, obeza cu masterat american trasa sacrele sarcini ale libertatii ingradite dar asumate de placere... nu m-am putut impiedica sa nu am un gand pozitiv o clipa pentru vesnic valabilul marx...

fara mare introducere, obeza incepe relativ abrupt sa vorbeasca despre semantica comunicarii institutionale... recita, privindu-ma in ochi, un discurs pe care-l stapanea bine... ma slabea din ochi doar din cand in cand, pentru scurt timp, cand intorcea cate o fila din voluminosul dosar... trecusera vreo zece minute si nu apucasem sa deschid gura pentru a dialoga cu ea, desi - in cateva randuri - as fi avut cate ceva de spus referitor la eficienta comunicarii cu orice pret pentru a crea o realitate voita dinainte... crearea pripita a unei realitati pornind de la un model lingvistic prestabilit, o teza niciodata verificata si niciodata confirmata de vreun succes, o teza fantasmagorica a lumii moderne, impusa pe cai adesea obscure si intortocheate... secte, organizatii secrete, servicii secrete, administratii, guverne, presedinti, dictatori... toti au "muscat" din marul imbietor al efectului miraculos al cuvantului in crearea unei realitati prestabilite, insa nimeni nu a reusit vreodata altceva decat maximum un sunet de clopot dogit cu limba de lemn.

trecuse mai bine de o jumatate de ora de cand ascultam discursul obezei... paharele cu gin tonic erau goale demult, doar o feliuta fina de lamaie ramasese pe fundul paharului meu inalt... simteam o tentatie irezistibila sa iau felia de lamaie si s-o mestec indelung, cu coaja cu tot, ca intr-un supliciu-voluptos, inteles doar de mine... o privesc pe "naluca"... terminase de mestecat si inghitea deja felia de lamaie din fundul paharului sau... ii zambesc abia perceptibil... realitatea comunicarii fara cuvinte marcase un punct contra modelului indigest al obezei cu masterat... greata mea era si greata "nalucii" mele... senzatii sincrone sau pura coincidenta, ce mai conteaza?... o vad atunci cum ia si felia mea de lamaie cu degetele ei fine, si-o pune intre buze si de acolo o lasa sa alunece incet pentru a o ascunde vederii mele intr-un mestecat voluptos, privindu-ma in tot acest timp drept in ochi... "uite, pentru asta o iubesc", imi zic, in timp ce auzeam, din ce in ce mai vag, vorbele savante indelung exersate ale obezei, despre importanta efigiei pe monedele nationale...

"efigia lui mihai viteazul va fi pe viitoarea moneda de o suta de lei"... fusese ultima fraza rostita raspicat si cu un voit efect de confidenta intima... mainile butucanoase inchid tacticos dosarul jerpelit ceea ce ma face sa sper ca discursul serii luase probabil sfarsit... o privesc in ochi... parea multumita de "prestatia" sa de asta seara, cine stie a cata in ultima vreme, la "laptaria enache"?... "naluca" imi tinea strans mana si ma privea cu un fel de compasiune, intelesese "targul" al carui subiect eram... alaturi, david naum tragea dintr-o tigara groasa ce raspandea un miros de mocheta arsa... un pachet uzat de tabac de rulat samson maro si un pachetel de hartie de tigarete rizla ii serveau de "alibi" pe masa...

ma uit la ceas, trecuse mai bine de doua ore... asta seara nici macar nu ma intrebase cineva daca sunt de acord cu cele auzite... intelesesem ca fusesem ales apriori ca un executant si ca trebuia sa fac tot ceea ce avea sa mi se ceara in postul de la banca nationala...
"diminetile unui tanar nelinistit" in care ma regaseam dintotdeauna de cand eram adolescent si il priveam pe dan nutu la cinemateca bucuresteana, deveneau din seara aceea pentru mine serile docile ale unui tanar infranat...

difuzoarele barului-discoteca de la "laptaria enache" vibrau de "europe", cu "final countdown"...
o simpla coincidenta, bineinteles, insa numaratoarea inversa incepea si pentru mine, in seara aceea de noiembrie 1994...


(va urma... partea a II-a)