Statea ghemuita, pe marginea lacului, plangand in hohote si repetand mereu aceasi fraza:"De ce a trebuit sa plece? De ce?"
Era doar o fetita. Nu avea decat sase ani, dar maturitatea gandirii ei era mult mai avansata.
Tatal ei, o privea fara a sti ce sa-i spuna, dar intr-un tarziu, se apropie de ea, o mangaie pe spate, ii sterse lacrimile si o intreba:
-Maria, chiar nu intelegi ca acolo sus este asteptata de ingerasi, ca aveau nevoie de ea?
-Dar de ce a trebuit sa o ia pe mama, de ce?
Tatal ei nu stia raspunsul la aceasta intrebare, dar trebuia sa i-l dea Mariei.
-De ce? deoarece mami facea mancare foarte buna si ingerasii aveau nevoie de o mamica pentru a avea grija de ei....
-Da? Dar de ce au vrut-o chiar pe mama mea? Ea este mama mea, e mama mea, nu a ingerilor...
-Ai dreptate Maria, dar cateodata trebuie sa renuntam la ceva, pentru a ajuta pe altcineva. Tu trebuie sa fii o fetita ascultatoare si sa faci exact ceea ce i-ar fi placut mamei.
-Da? Si ce i-ar fi placut?
-Sa fii vesela, sa fii fericita, sa te gandesti la ea si...sa mergi la culcare scumpa mea, e deja tarziu!
-Sigur, tati, sigur! Si ne vom spune rugaciunea in fiecare seara asa cum faceam cand era mami cu noi?
-Desigur, Maria si chiar ii vom vorbi si povesti ceea ce am facut.
Maria era acum mai fericita, era constienta ca mama ei plecase pentru a face un bine, pentru a le face mancare ingerilor din cer, iar acest lucru o intarea.
In fiecare seara se ruga la ei si le spunea sa aiba grija de mama ei, in fiecare seara ii intreba de ea si adormea cu zambetul pe buze ca...acum este mare, iar in curand va deveni ..mamica!