de ce iți scriu ? nici nu te cunosc, sau dacă ne-am vazut
cândva asta s-a întamplat cu mult timp in urmă. zâmbești.
iți vei aprinde țigara de la focul din șemineu,
nu ai chibrituri, vei privi fix scrumiera plină de mucuri,
vei mai turna ceai in cești. deci. continui să-ți scriu,
să-ți vorbesc. de ce ? mult timp a trecut de când
n-ai mai fost pe aici. a înflorit ploița de aur.
ascult miniaturi de Schubert. vrei să continui ? afară, pe crengile
bradului turturelele se drăgălesc, e primăvară, macii invadează,
deocamdată doar înverzind gradina...iar telefonul tău m-a surprins.
n-am să-ți amintesc de catedrală, nici de concertul de Bach,
momentele astea le voi păstra pentru un ambiguu noi.
unde ești acum ? Nuremberg sau Trier ? imi plăcea cand
mai locuiai aici pe strada cu nume de pictor sau sculptor,
nu mai țin minte, sunt atâția amar de ani de atunci,
de când ai plecat. am să te rog încă o ceașcă cu ceai,
no sugar please. din care ai facut ?
Milford or Stewards nu, nu m-am supărat că nu mi-ai scris,
ai avut atâtea de făcut, lucrarea de terminat,
munca pe teren, mă rog...apropos de deplasări, zilele trecute
în drum spre H am zărit drumul nostru pe câmpuri de mătase...
cum am anticipat noi legea fondului funciar...
știu că nu ai timp să citești așa că nu-ți voi spune
despre Eliade, Cioran, Noica, Steinhardt, Beckett, Papini,...
iți spun doar că mi-e dor despre tine.
este oare suficient acum când sunt ca o zebră ușor melancolică în
lumina crepusculară pe care jaluzelele o vămuiesc în fante irizate.
se apropie ziua ta. sau a fost cum niciodată nu am să știu să vin
la tine cu o ladă cu șampanie și un buchet de maci...
mai pictezi, adică mai scrii, adică vroiam să
te intreb daca mai asculți muzică, daca mai poți plânge sau îți poți
smile ridurilor ce încep să apară, eu, uneori dimineața, după vreo beție
sau depravare, în fața oglinzii pe care încerc s-o scorojesc cu privirea-mi
tot mai albastră și limpede, mă surprind cu fire albe
la tâmple, încercănat și obosit demon. deschid fereastra și
privesc în aerul fresh al, al acestei tembele dimineți, la maci,
la brazi și tufele de grozamă, la cerul incert al
acestei ore matinale, la visul tău ce-ți agită pleoapele,
mă așez la birou și-ți scriu...
nu te cunosc, dar asta nu are nici o importanță, poate te-am văzut
odată, Trier, e mult de atunci, erai în preajma mea, sau eu
eram în preajma ta, oricum, mă întreb de ce îți scriu...
știi de ce…fiindcă de aia