Tot cad...de atata vreme.
Sunt tot afara, ma uit curioasa inauntru si te vad; e curios cum, de fiecare data, vederea ta imi cauzeaza sentimente contradictorii.
A fost doar o clipa, si ai disparut deja, iar eu inca mai incerc sa imi dau seama ce simt. E corect?
Nu stiu....poate ca da.
Ai lasat jaluzelele sa cada peste lumina difuza care te inconjoara si mi-ai rapit singura bucurie pe care o mai am, aceea de a ma incalzi cu privirea ta.
Te uiti curios la mine si nu iti dai seama ca sunt aici, ce tragic, si cat de adevarat.
Aud muzica ce te imbraca. Am ajuns sa te fredonez in fiecare zi, sa imi mangai auzul cu tine, fara sa te mai vad, fara sa te mai simt....pur si simplu esti acolo.
Nu mai ajung la tine, desi am incercat atat de mult. Imi este atat de greu sa ma lipesc de geamul rece si neindurator...mi-e frig. De ce nu vii? De ce nu vezi?
Am fost aici si ieri, si acum un an, si maine ....si pomaine...am fost tot timpul aici. Insa azi...azi e altfel. Azi am plecat, m-am desprins de tine, doar pentru a avea unde reveni, doar pentru a simti ca am si eu o casa.
Casa mea este aici...acesta este caminul meu...aici, unde totul este straveziu, rece si primitor....aici, afara....privind inauntru....aceasta este casa mea...afara....lipita de sticla...o floare de gheata.

26 XI 2001, Lacrima