Personaje:
Arhereu Patavieci
Ivan – portar
Judecatorul
Ela
Diavolul

Scena I
Ivan, Arhereu

Ivan: Numele?
Arhereu: Arhereu.
Ivan: Prenumele?
Arhereu: Patapievici.
Ivan:Cum mă? Arhereu Patapievici! Ce dracu nume mai e și ăsta?
Arhereu: Numele pe care mi l-au dat mama și tata.
Ivan: Și ce mă, mă-ta era sfântă și tac-tu filosof?
Arhereu: Mama era țăranca și tata lăcătuș mecanic la schela petrolieră din comuna învecinată. Pe tata îl chema Arhereu Vasile. La fel și pe bunicu. Tatălui bunicului meu, străbunicului meu adică, i-a spus lumea Arhereu, pentru că umbla ulițele înfășurat într-o pânză neagră și ținea în mână un toiag din lemn de corn mai mare decât el; urla cât îl țineau bojogii că vine sfârșitul lumii și-or să moară toți proștii. Oamenii i-au spus Arhereu pentru că-l tineu minte pe Arhiereul Episcopiei care venise la ei în sat, îi strânsese pe toți în curtea bisericii și-i înjurase și-i făcuse proști, blestemandu-i să ardă în focurile iadului pentru că nu voiau să renunțe la Părintele bisericii satului în favoarea ăluia pe care-l vroia el. Patapievici era numele mic al nașului familiei noastre. Eu nu l-am cunoscut niciodată. Pe el nu știu de ce-l chema așa. Așa se obișnuia odată, să-i dai copilului numele mic al nașului...
Ivan: Aha! Faci pe deșteptu. Oi fi și tu vreun intelectual. Las că vedeți voi ce va așteaptă.
Arhereu: Nu domnule, nu fac pe deșteptul și nici nu mă consider intelectual.
Ivan: Da cum te consideri?
Arhereu: Nu știu, un om ca oricare altul...
Ivan: Las’ că vedem noi cât de „ca oricare altul ești tu”. Du-te în salonul 39. Treiej noua de ani ai nu?
Arhereu: Da, aveam 39 de ani. Până mai adineauri.
Ivan: Bine, lasă filozofelile, n-am chef de aiurelile voastre intelectualiste de doi bani. Până-n gât sunt satul de ele. Va credeți toți niște destepți. Hai, valea la 39!

(Arhereu se indeparteza greoi, cu pași de om bătrân și bolnav, de postul de control. E distrat)

Arhereu (pentru el): parcă citisem undeva că aici trebuie să intri cu sufletul greu (adică e oarecum obligatoriu să faci asta), ca la Procuratură, și că nu e deloc nevoie să stai de vorba cu Portarul dar e oarecum indicat. Nu că ar ajută în vreun fel însă... în mersul general al afacerii ar putea avea o oarecare însemnătate. Ce absurd! Kafka a fost cu siguranță pe aici.

Scena II
Arhereu, Judecatorul (un moșneguț simpatic cu barbă albă, îmbrăcat în costum ușor de vară tot de culoare albă)

Arhereu: Vă rog să mă iertați, nu știți cum aș putea ajunge în salonul 39?
Judecatorul: Treiej noua zici!
Arhereu: Da, treizeci și noua. Acolo am fost repartizat.
Judecatorul: De către cine?
Arhereu: Portarul de la postul de control a spus...
Judecatorul: Portarul! E un natărău.
Arhereu: ...aveam 39 de ani când...
Judecatorul: E un mare prost!
Arhereu: ... și bănuiesc că d-aia...
Judecatorul: Idiot de-a dreptul.
Arhereu: Regret, eu nu-l cunosc deloc. Abia l-am întâlnit. Știți cum se ajunge?...
Judecatorul: E prost de-a binelea. Cineva ar trebui să-i facă o plângere. Nătăflețul! ... chiar eu o să-i fac plângerea. Să-l vedem atunci ce-o să mai zică! Dracu-l ia! Pe el și blană lui mițoasă plină de purici.

(Judecatorul o ia la sănătoasă în direcția opusă celei din care venise)

Arhereu (descumpanit): pune-i sare pe coadă Turnătorului! Dacă poți! Ducă-se! Aici e balamuc. Dar la ce să mă aștept... Deci, salonul 39. Ia să vedem...

Scena III
Arhereu, Ela

Ela: Cu ce vă pot fi de folos?
Arhereu: Caut... de vreo...
Ela: Salonul 39, știu!
Arhereu: Da, salonul 39. Cred că m-am rătăcit. Am și pierdut noțiunea timpului. Orbecăi pe aici de...
Ela: Eu vă pot fi de folos. Vă aștept și eu de ceva vreme.
Arhereu: Da? Pe mine?
Ela: Da Domnule Arhereu. Sunt aici că să vă conduc în salonul dumneavoastră și să vă răspund tuturor întrebărilor. Sunt aici doar pentru dumneavoastră...
Arhereu: Pentru mine? Dumneavoastră?
Ela: Desigur, vă stau întru-totul la dispoziție. Numele meu este Ela. Vă rog să mă tutuiți.
Arhereu: Vă rog... te rog să mă tutuiești și dumnea... și tu. Dar nu mai înțeleg nimic...
Ela (zâmbind): Păi tu n-ai înțeles niciodată nimic. Bine, nimic concret pentru că marile linii general conducătoare ale vieții nu ți-au fost niciodată un secret...
Arhereu (vorbește doar pentru el): Delicioasă fată. De unde m-o fi cunoscând? Dar ce mă mir, sunt aici unde multe din necunoscute vor rămâne și mai necunoscute... iar restul certitudinilor n-au decât să se transforme în incertitudini. Așa o să le șadă și mai frumos
Scena IV
Ivan, Judecatorul, Ela, Arhereu

Ivan: Da mult ne mai făcuși să așteptăm! Mare deștept te mai crezi...
Judecatorul: Te rog frumos să nu mai scoți o vorba. Știi foarte bine că ți-am făcut o plângere. Consecințele pot fi incalculabile... și inimaginabile. Atât pentru tine cât și pentru noi toți. Așa că mai bine taci.
Ivan: Tac eu tac dar... să ne lase ăsta să așteptăm 1000 de ani aiurea în van. Și asta doar pentru că se crede el...
Ela: Domnule Ivan, nu-i corect să-l acuzați pe Domnul Patapievici. E vina mea că a fost reținut atât de mult. Dacă e cineva de vină atunci eu sunt aceea.
Judecatorul: ... aiurea în van, 1000 de ani... s-a notat și asta. Aici în carnețel s-a notat. Încă trei din astea și-o să te alegi cu o noua plângere.
Arhereu (vorbește doar pentru el): Plangere că-n Valea Plângerii. Cui ar ajută? Nimic nu se schimbă oricum. Mie nu mi s-a părut că a trecut chiar așa de mult timp. Și nici n-am știut că sunt așteptat. Ela nu mi-a spus și nici mie nu mi-a trecut prin cap să întreb. Am tot vorbit în timp ce mergeam... fără ca eu să știu încotro ne îndreptăm, pe culoarele nesfârșite ale... Văii Plangerii...

(Judecatorul si Ivan se retrag)
Ela, Arhereu
Ela: Sunt CONȘTIINÞA ta!
Arhereu: Tu ești CONȘTIINÞA mea? Credeam că asta-mi aparține... de bună seamă că m-am înșelat... (vorbește doar pentru el) ca doar stă vie, în carne și oase, aici în fața mea... ca persoană de sine statoare. Și mai e și frumoasa
Ela: Sunt tot ce ai avut tu mai bun și mai frumos, tot ce-ai gândit curat și sfânt, toate înălțimile... culmile, tot absolutul pe care doar l-ai întrezărit... de atâtea ori. Sunt frumusețea ta completă și veșnică. Sunt atâtea promisiuni... toate promisiunile pe care ți le-ai făcut... în van. Sunt creația ta, capodopera ta, scena pe care ai evoluat și pe care ai fost aplaudat de atâția... în vis. Doar în vis. Sunt atât de reală încât nici visul nu mă poate atinge, defini sau cuprinde în totalitate. Sunt jumătatea ta, dacă vrei... Sunt sufletul tău, în fond... poate. Sunt tu...
Arhereu (lasă capul in jos, vorbește doar pentru el) ... de fapt, Ela a uitat să pună la trecut... totul. ERA, ERA, ERA!
Ela: Sunt aici ca să mă vezi, să mă recunoști, să afli că perfecțiunea ta există, ai atins-o de mult și a rămas... o „absoluta perfecțiune abstractă” - că tot îți plac ție calambururile - și să afli că n-o să-ți aparțin niciodată.
Arhereu (tot pentru el): Era!
Ela: Te refuz, te recuz, te acuz... sunt Procurorul tău, sunt Demonul tău... îți sunt și Dumnezeu. Totul eu ți-s! Și la fel de inaccesibilă pentru tine ca și pentrul restul muritorilor care te-au conoscut. Conștiința ta, înălțimile, visurile perfecte, perfecțiunea ta... și E A TA, să nu uiți asta niciodată - ți-a fost refuzată încă din clipă în care a fost creată, încă din clipă în care tu ai întrezărit-o, din momentul în care m-ai creat pe mine, Ela, frumoasa ta blondă, călăul cu coșițe aurii, cea care te va purta, cu mila lui Dumnezeu, pe brațe goale, voluptoase, brațe virgine de foc către focurile iadului.
Arhereu: Deja m-ai condamnat...
Ela: Nu EU te-am condamnat! N-aș fi putut face asta niciodată. Uiți... deja uiți. Mereu te-ai ascuns în spatele uitării deși știai prea bine ca uitarea nu te va uita. Uitarea nu uită niciodată.
Arhereu: uitarea nu uită... ca să nu existe iertare fără premeditare pentru crimele fără premeditare.
Ela: ... sunt conștiința ta, sufletul tău, jumătatea ta. Cum să te condamn eu dacă n-ai fi făcut-o tu singur deja! Demult ai ales calea asta. De la început. Din clipa în care m-ai conștientizat. Din momentul în care m-ai creat și...
Arhereu: și „te-am refuzat celorlalti”... ȘTIU. ȘTIU, CREZI CÃ EU NU ȘTIU! Te-am refuzat celorlalți așa cum nu mi te-am îngăduit mie însumi.
Ela: Văd ca știi. Sunt puțin surprinsă.
Arhereu: Știu prea bine. Doar tu ești eu și eu sunt tu. Două jumătăți de nedespărțit. Două completări abstracte ale unui tot... cupa și nectarul dulce... cupa eram eu, tu erai nectarul. Dulcele nectar... pe care n-am vrut să-l cuprind, să-l primesc deși mi-era destinat. Nu te-am dăruit nimănui, nimeni nu și-a muiat buzele în... Am amăgit pe atâția cu promisiunea... câți nu au visat la cupa asta, la promisiuni, la mine.
Ela: Filosofezi iar, dragul meu. Vezi să nu te audă Ivan.
Arhereu : Să-l ia dracu pe Ivan. Ce poate să-mi facă?
Ela: Uiți unde te afli. Aici se pot întâmplă multe... și de cele mai multe ori, dacă se întâmplă aici lucruri, asta nu va fi deloc în favoarea ta.
Arhereu: Perfect Kafkian.
Ela: N-are rost să te plângi, ești aici așa că...
Arhereu (doar pentru el): Cât de absurd! Acum, la capătul drumului... Tot ce aveam eu mai bun să-mi fie refuzat. Să fiu golit de... Și eu cu ce-o să mai rămân?
(Judecatorul si Ivan revin)

Judecatorul: Să nu mai rămânem aici. Suntem în foarte mare intarzaiere. Vă rog... Ela, scumpa mea, spune-i domnului de la 39 că suntem în foarte mare intarzaiere.
Ela: Da, domnule Judecător, mergem de îndată. A fost un mic moment de reflecție... filosofică.
Arhereu (doar pentru el): Ia te uită, moșulică asta e Judecatorul.
Ivan: r-ai al dracu cu filozofelile tale cu tot.
Ela: Te-am auzit domnule Ivan. Nu-i frumos să înjuri ca un birjar de față cu doamne.
Judecatorul: Fi-r-ai al dracu... s-a notat și asta la carnețel.
Ela: Să intrăm, dragul meu.
Arhereu (tot pentru el): Sa intrăm Ela, să intrăm. Nu de asta suntem aici. Ce mai sală de salon! Măcar e luminat și aerisit totul. Nimic Kafkian de data asta. Curat și aerisit. Și spațios... Frumos loc unde să-ți găsești... dreptatea nedreptăților comise... (se trezeste vorbind) Sau nedreptatea dreptăților comise...
Judecatorul: Ați spus ceva, domnule...
Ela: Arhereu. Numele dumnealui este Arhereu.
Judecatorul: Da, desigur Ela, desigur... Domnul Arhereu... de la treiej noua. De asta suntem aici.
Arhereu: Îmi cer iertare. N-am spus nimic demn de menționat. Gândeam cu voce tare.
Ivan: Al dracu gânditor!
Ela: Domnule Ivan, va rog eu!
Judecatorul: Gânditorul dracului... s-a notat pe carnețel, s-a notat și asta!

(Ivan si Judecatorul o iau înainte)

Arhereu (doar pentru el): Dacă el e Judecător și ăstălalt doar Portar de ce mama mă-sii nu-l pune odată la punct! Ce-l tot amenință cu Plângerile și cu carnețelul?
Ela: De fapt sunt cei mai buni prieteni. Și ei sunt două jumătăți ale aceluiași tot... mă rog, într-un fel.
Arhereu (surprins): Ce faci Ela, îmi citești gândurile?
Ela: Eu sunt tu și tu ești eu!
Arhereu: Încep să înțeleg. Totuși, ce-o să se întâmple acum?
Ela: Ssst, mai încet! Portarul o să citească Procesul Verbal al Procesului, vor intra apoi membrii juriului, pe urmă martorii. Tot ce trebuie, ca la carte. „The works, cum zic zimbabwenii!”.
Arhereu (cu nostalgie): cum zic zimbabwenii! Era nostimă vorba asta a mea, nu?
Ela (chicotește): Aveai multe.
Arhereu (tot pentru el): Prea multe. Aveam prea multe vorbe de duh.
(Ivan, Judecatorul isi ocupa locurile in sala de judecata; Ela Si Arhereu inca nu)
Ivan (citește mecanic):...salonul 39...procesul verbal numărul 1 al Procesului Suprem... inculpat Arhereu Patapievici, numele tatălui Vasile, numele mamei... prezidează Judecătorul... procuror Ela...
Judecatorul: Mulțumesc Ivan. Văd că poți fi și om de înțeles. Dacă toată lumea concordă și e de acord...
Arhereu (mergand spre locul lui – doar pentru el): E nostim Moșulică, „daca toată lumea concordă și e de acord” - de parcă s-ar putea împotrivi cineva
Judecatorul: ... declar deschis Procesul. Să între Juriul.
Arhereu (tot pentru el): Una, două, trei... stai puțin, parcă?...
Ela: Da, o cunoști!
Arhereu: Am uitat cum o cheamă.
Ela: Normal că ai uitat. Uitarea însă nu te-a uitat pe tine.
Arhereu: Ela, te rog, te rog eu! Doar mă cunoști, îmi știi mintea mea zăpăcită.
Ela: Sst, mai încet. Ramona.
Arhereu: Daaaaaaaa, așa e! O uitasem. Când aveam 19 ani... sau 18.
Ela: 16! Mai încet, te rog. Deranjăm Procesul, îl înfuriem pe Ivan mai mult decât e nevoie.
Arhereu: Uite-o și pe... i-am uitat și ei numele dar îmi amintesc fața și buzele. Nu le-am uitat niciodată.
Ela: Primul sărut, domnule Cuceritor de Inimi. Seara de bairam de ziua Roxanei Muller, clasa a IX-a de liceu, scena Balconului, stele, povești, primul sărut și al tău și al ei. Foarte romantic. Andreea se numea.
Arhereu: Da, așa e! Andreea... toată viață m-am întrebat ce s-a ales de ea.
Ela: Acum o să afli. Uite-l și pe...
Arhereu: Gabriel. Primul meu „cel mai bun prieten”. Pe Picu... tot slăbănog a rămas. Mateescu a chelit. Nu se poate! E și ea! „Prima mea”.
Ela: Păi nu putea lipsi. Ai uitat cum o cheamă, nu?
Arhereu: Ce s-a mai schimbat! S-a mai îngrășat. Era o schiloadă.
Ela: Ileana se numea. Ce te-a mai iubit.
Arhereu: M-a iubit? Dar nu mă cunoștea deloc. Nu se poate, uite-o pe Carmen!
Ela: Da, fata pe care o „lua viscolul pe sus” cum zicea amicul nostru Tov. Popa.
Arhereu: Tov. Popa... ce se mai enerva când îi ziceam așa...
Ela: O lua viscolul pe sus dar nimic n-o oprea să ajungă la tine.
Arhereu: Lucia! Fata cu brățările de argint și mâna așa de frumoasă. Mâna și brățările alea...
Ela: De la primul tău curs de la facultate.
Arhereu: Da, facultatea...
Ivan (care a tras cu urechea): Las că te trimitem noi la dracu cu tot cu facultățile tale în spinare.
Ela: Domnule Ivan, vă rog să vă controlați. Nu puteți folosi un astfel de limbaj atunci când sunt și eu prezentă. Domnule Judecător, vă rog!
Judecatorul: Liniște în sală, aaa, în salon! facultățile dracului în spinare... nicio grijă Doamna Procuror, nu mi-a scăpat niciun cuvințel. Știm noi cum să aranjăm treb’șoarele astea. Nicio ...
Arhereu: (doar pentru el): Cum dracu să mai aranjezi așa ceva? Sunt pe puțin 300 de... jurați. Toți jurați să mă curețe
Ela: De ce crezi asta?
Arhereu: Păi... de ce mi-ar vrea cineva binele?
Ela: De ce ți-ar vrea cineva răul?
Arhereu: Ela, acum cine filosofează? Vezi că te aude Ivan și...
Ela: Ivan e un delicat.
Arhereu: Păi am susținut eu vreodată contrariul? Figură lui ce „transpiră” bădărănie prin fiecare por denotă gingășia sa sufletească, nu?
Ela: Nu judeca fără să cunoști.
Arhereu: Și, mai ales, nu-ți judeca judecătorii (doar pentru el): N-o să-i judec, Ela, n-o să-i judec! Stai liniștită. Toată viață mea am făcut numai asta: n-am judecat, n-am condamnat, n-am pus sentințe
Judecatorul (care-si continuă discursul de incepere a Procesului) ... sentința va fi deosebit de severă dacă îl veți găsi vinovat pe inculpat așa că rog membrii juriului să fie deosebit de atenți și de o imparțialitate exemplară...
Arhereu (tot pentru el): Iar mă faci să râd, Judecătorule! Cum ar putea fi EI imparțiali? I-ați strânsa aici pe toți cei care mi-au fost borne în viață, toți care au contat, care au avut un cuvânt de spus, care m-au influentat
Ela: Dar mai ales tu pe ei!
Arhereu (trezit din monolog): Ce-ai spus Ela?
Ela: Sunt aici toți cei pe care i-ai influențat, toți cei cărora le-ai schimbat destinul prin faptul că ai fost parte din viața lor.
Arhereu: Toți?
Ela (indepartandu-se de Arhereu spre locul ei in sala de Judecată): Absolut toți. A durat ceva până i-am adunat pe toți însă, acum, nu lipesește nimeni.
Judecatorul (la finalul discursului) ... cum nu lipsește nimeni și toată lumea e prezentă la datorie putem intra direct în subiect. Dau cuvântul Doamnei Procuror.

Arhereu (pentru el): Ela, ai milă! Ai milă de mine. Ai milă de noi
Ela (iși intră in rolul formal): Domnule judecător, doamnelor și domnilor jurați. Observ în rânadurile dumneavoastră, doamnelor și domnilor jurați, mirare, nedumerire. Poate, unii dintre dumneavoastră, nici nu știți de ce va aflați aici. Poate, unii dintre dumeavoastră, nici nu știți unde va aflați. Cu siguranță însă toată lumea l-a recunoscut pe cel care se află în fața dumneavoastră. Pe cel chemat aici sa fie judecat, să-i fie puse în balanță binele și răul, crimele comise și lucrurile sfânte pe care le-o fi făcut la viața lui. Eu îi voi fi atât acuzator cât și apărător....
Arhereu: Acuzat de propria conștiință!
Ela: Da, domnule Arhereu Patapievici. Propriia conștiință este Procurorul care vă acuză! Nu o să mă justific în fața dumneavoastră...
Arhereu: Ela, ești tot ce am eu mai bun! Cum se poate ca tot ce are un om mai bun în el să-i devină Inchizitor?
Ela: Domnule Arhereu, aici sunt Doamna Procuror. Uitați unde va aflați.
Arhereu (gândind cu voce tare): Unde mă aflu? Unde dracu mă aflu? Ce e aici? Ce-i locul ăsta absurd și cumplit? I-ați strâns pe toți să mă judece, să mă toace mărunt, să mă trimiteți la dracu
Ivan (absorbit de buchiseala in registrele lui): La dracu-n praznic o să ajungi!
Arhereu: Lasă-mă și tu, Ivane!
Judecatorul: Liniște în sal... on! ...în salon! Liniște vă rog. Continuați, doamna Procuror.
Ela: Mulțumesc Domnule Judecător. Am să continui. Domnule Arhereu, nu o să mă justific în fața dumneavoastră însă...acesta nu este un Proces obișnuit. Nu oricine are parte de o asemenea... concluzie. Nu pentru oricine se fac atâtea eforturi și se așteaptă așa mult timp, se administrează atâtea probe, se așteaptă disponibilizarea atâtor jurați și martori. Nu oricine este primit într-un salon... Avem de tratat, doamnelor și domnilor jurați un caz special. Ați fost un om deosebit, domnule Arhereu Patapievici. Dovadă sunt eu, Procurorul dar și Apărătorul dumneavoastră. Dovadă stau și toți jurații aici de față. Atât de mulți... Dovadă vor sta și sutele de martori care vor depune mărturie atât în favoarea cât și împotrivă dumneavoastră. La sfârșit decizia va fi cea care va fi. Nu pot eu să mă pronunț încă de pe acum. Ne așteaptă un drum lung, anevoios. Un proces dificil și special pentru un caz extrem de special. Marea majoritate... cea mai mare parte a celorlalte Procese sunt mult mai concise, mai simple și de durată mult mai scurtă. Există clar un judecat... sau inculpat dacă preferați, există și câțiva jurați, câțiva martori, există și un mărunt judecător (dar mărunt, domnule Arhereu, un judecător cu j mic, nu un Judecător Suprem cum aveți dumneavoastră onoarea să beneficiați la Proces)...
Arhereu (pentru el): ca să vezi, moșulică Turnător nu-i doar Judecător ci Judecător Suprem
Ela (continuandu-si discursul): ... există și cerberi pe post de badiguarzi analfabeți și nu un adevărat Portar - domnul Ivan, aici de față - cum aveți dumneavoastră onoarea să beneficiați la Proces...
Arhereu (tot pentru el): si Ivan Turbincă ăsta e mai Portar decât toți Portarii din lume! Trebuia să-mi dau seama după blana lui mițoasă plină de purici
Ela: ... și există îndeobște și un Procuror sau un Apărător. Observați subtilitatea Domnule Arhereu?
Arhereu: Adică nu există și unul și altul, asta vrei... doriți sa spuneți?
Ela: EXACT! Nu numai că există DOAR un Procuror sau DOAR un Apărător însă, aproape niciodată nu există și unul și celălalt întruchipat de aceeași persoană. Muritorii de rând nu au parte de o asemenea „abundență de complexitate” ale sufletului, minții, trăirilor și, prin urmare, acțiunile lor, interacțiunile lor cu cei din jur nu crează fapte deosebit de complexe care să influențeze în mod hotărât și definitiv destinul și soartă atât de multor persoane. Și chiar dacă le influiențează, aceste acțiuni, interacțiuni sau înrâuriri - dacă îmi acceptați acest termen - asupra destinului lor și a celorlalți cu care intră în contact, sunt destul de clare: în alb sau în negru. Rezultatul va fi unul pozitiv sau unul negativ. O faptă bună sau una rea. Un destin influențat pozitiv sau unul influențat într-un mod negativ. Sentința va fi destul de ușor de pronunțat în acest caz. La fel și rechizitoriul Procurorului sau strategia de apărare a Apărătorului. E simplu pentru toată lumea; oameni simpli, Procese simple, sentințe simple...
Arhereu: Pedepse simple.
Ela: Ei da, ați intuit corect. Și pedepsele sunt simple. Vedeți dumneavoastră, oamenii... cea mai mare parte a lor sunt oameni simpli, normali, mediocrii, cu personalități și conștiințe și dezvoltări ale conștiințelor pe măsură.
Arhereu: Adică au conștiințe simple, normale și mediocre.
Ela: Exact. Acești oameni pot fi buni sau răi. În genere sunt oameni răi dar cine stă să le țină acum socoteală...
Ivan (nu pare a da atenție celor discutate absorbit de buchiseala lui): Io! uite colea-i trec pe răboj. E o buchiseală a dracului de grea. Nu se termină niciodată.
Judecatorul (împaciuitor): Da Ivan, știm, cunoaștem cu toții și apreciem cu toții importanța muncii tale. Continuați doamna Procuror.
Ela: Va mulțumesc domnule Judecător. Spuneam ca oamenii simpli fac fapte pe măsură; bune sau rele - care influențează în bine sau rău destinul altor persoane. Asta ne interesează pe noi aici! Sau asta ne interesează în mod deosebit în cazul oamenilor simpli. Cât au influențat în bine și cât în rău destinul altor oameni cu care au intrat în contact... direct sau indirect - dar acest lucru importă mult prea puțin. Dacă omul acesta a fost un om bun și a făcut cu preponderență fapte bune influențând în mod pozitiv sau chiar la modul neutru, direct sau indirect, destinele semenilor, faptele sale vor vorbi de la sine. Prin urmare în cadrul procesului sau, acel om bun va avea parte de un Procuror...
Arhereu: Un Acuzator?
Ela: Exact. Conștiința sa îi va fi principalul Acuzator. Cine altcineva ar putea vorbi la modul cel mai onest, complet și corect despre consecințele negative sau părțile rele ale faptelor pozitive ale acelui om bun? Cine altcineva decât Conștiința te poate Acuza cu mai multă onestitate, râvnă și succes?
Arhereu: Iar faptele bune vor vorbi de la sine lundu-i apărarea.
Ela: Desigur. Atât faptele bune cât și omul însuși vor juca rolul de Apărător.
Arhereu: Și oamenii răi? Ei vor avea parte de un Proces cu a lor Conștiință pe post de Apărător?
Ela: Foarte adevărat. Faptele rele vor vorbi de la sine, martorii, probele, documentele, crimele vor „urla” singure relele și nedreptățile comise. Totul îi va fi împotrivă și atunci...
Arhereu: Cine altcineva să-i ia apărarea mai bine decât propria Conștiința care-i cunoaște toate dedesupturile resorturilor sufletului și minții lui de om rău?
Ela: Cine altcineva?
Ivan (absorbit de ale lui): ... pe răboj le trecem pe toate. A dracului buchiseală, v-o spui io...
Judecatorul: Liniște în sală... aaaaaa, în salon! Continuați.
Ela: Aceste Procese ale oamenilor simpli sunt... ei bine, simple! Expeditive, concise, sumare dar corecte. Nimeni nu are a se plânge...
Arhereu (mai mult pentru el): Că doar suntem în Valea Plângerii.
Ela: Am să mă fac că nu am auzit ultima dumneavoastră replică, domnule Patapievici.
Judecatorul: S-a întâmplat ceva doamna Procuror?
Ela: Nu s-a întâmplat nimic domnule Judecător. Inculpatul e un mare amator de calambururi și vorbe de duh și se pare că-l mânca limba să...
Ivan (devenind atent): Poate l-o mânca și spinarea că-l scarpin eu acuși.
Ela: Domnule Ivan, sunt sigur că nu e cazul să adoptați asemnea atitudine... sau măsuri. Am să continui. Sentințele sunt întotdeauna corecte. Niciodată nu a existat vreun recurs sau Plângere. Cel puțin eu nu am descoperit așa ceva în arhivele Purg... Văii Plângerii, cum a numit cineva cu inspirație acest loc. Și le-am studiat îndelung.
Arhereu: Nu s-a plâns nimeni, niciodată?
Ela: Nu din câte știu eu. Poate acum realizați gravitatea actului întreprins de Judecător în momentul în care a înaintat Plângerea împotrivă Portarului.
Arhereu: Îmi pare sincer rău.
Judecatorul (stânjenit): Ne-am îndepărtat de la subiect... de la procedură, doamnă Procuror.
Ela: Da, domnule Judecător, revin. V-am descris ce se întâmplă în cazul proceselor simple. Există altele și mai simple, există procesele plate...
Arhereu: Ale muritorilor plati?
Ivan (redevenit absent): Zeamă lungă, ciorbă chioară... mi s-a făcut foame...
Judecatorul: Liniște!
Ela: Da, Procese „zeamă lungă” sau „ciorbă chioră”, cum le-a spus Ivan - se pare că așa li s-a împământenit numele. Sunt oameni care nu fac nici bine, nici rău. Oameni terni, fără personalitate, fără „sare și piper”. Astea-s procesele cele mai plictisitoare, cu Apărătorii și Acuzatorii cei mai plictisitori, cei mai terni, cei mai plați din câți există, cu Judecători, martori și jurați care moțăie în săli, cu cerberi care sforăie de-a binelea... sentințele se dau pe bandă rulantă. E mai mare râsul să asiști la semenea Procese.
Arhereu (mai mult pentru el): de-a dreptul gazoase... hazoase, sunt sigur!
Ela (mai mult pentru ea): Of, înca un „mot”...
Ivan (nu dă impresia ca e atent la ce se discută): se crede el mai cu moț ...
Arhereu (pentru el): Mot, domnule Moțăit, mot... vorba de duh, nu moț! (adresandu-se tuturor) Cred că înțeleg, Ela... doamna Procuror. Marea majoritate a oamenilor au parte de procese simple pentru că ei sunt oameni simpli. Lucru asta ar trebui să fie un fel de bonus, după părerea mea, însă...
Ela: Exact. Procese simple pentru oameni simpli. Problema diabolică intervine în cazul oamenilor perfecți...
Arhreu: Nu există oameni perfecți.
Ela: Vă contrazic domnule Arhereu. Există oameni perfecți! Așa cum există creații artistice desăvârșite, creații muzicale care-ți taie respirația, opere literare neînchipuit de frumoase, poezii capabile să te transfere în alte universuri... poate cuvântul, termenul de „om perfect” nu e bine ales întrucât naște întotdeauna controverse... să le spunem atunci oameni desăvârșiți, oameni „luminoși”. Ei există. Dumneavoastră ați fost un om desăvârșit. Un om luminos...
Arhereu (mai mult pentru el): O promisiune continuă. Continuu neîndeplinită.
Ela: Ați identificat cu cea mai mare precizie esența problemei noastre diabolice; promisiunea neîndeplinită a omului perfect! Vedeți dumneavoastră, sunt cazuri absolut halucinante și fascinante prin numărul imens al destinelor influențate în rău sau chiar curmate, cazuri al căror rechizitoriu... de fapt, dosar ce cuprinde strategia de apărare, are doar câteva file dactilografiate. Am rămas stupefiată când am citit că Procesul lui Hitler a durat fix 37 de minute. Nu era nimic complex, nimic neobișnuit. Crimele au vorbit de la sine, Conștiința lui - un Apărător destul de interesant - n-a avut prea multe de adăugat, nici Hitler însuși n-a spus prea multe (se pare că-i cam dispăruse talentul oratoric) așa că sentința s-a pronunțat extrem de rapid. Cel mai simplu dintre cazuri!
Arhereu (puțin revoltat): Spre deosebire de cazul meu care-i „diabolic” și „cel mai dificil” dintre cazuri întrucât eu nu m-am obosit să ajung un dictator în fruntea unei națiuni însetată de sânge și de dorința răzbunării și n-am coordonat sistematic condamnarea la moarte a milioane și milioane de copii, tineri și bătrâni. Absurd!
Ela: Sunteți ironic, domnule Arhereu, și asta nu știu dacă va ajută. Noi toți știm că dumneavoastră realizați gravitatea faptelor comise. E oare nevoie sa va întreb ce este mai grav... mai greu de pus în cumpănă, mai dificil de judecat: un nebun care a ucis cu sălbăticie sau un om luminat, un om perfect care nu și-a îndeplinit niciodată menirea? Ce va fi mai dificil de pus în cumpănă?... Oamenii răi, criminalii, dictatorii, însetații de sânge ai umanității nu sunt o aberație a istoriei, o greșeală. Sunt un produs concret, „regulat”, „statistic” al firii noastre. Oamenii, în esența, sunt răi, sunt proști, sunt mediocrii, sunt confuzi, dezorientați, pierduți, vanitoși, egoiști. RÃI! Ei vor există dintodeauna și vor constitui marea majoritate todeauna. Dar oamenii speciali, luminoși? Oamenii perfecți!... Și atunci vin și va întreb iar. Ce va fi mai dificil de pus în cumpănă? Milioanele de morți - consecințe firești și de neevitat ale răutății intrinseci și „natural - statistice” a oamenilor - sau zecile, sutele, miile, zecile de mii, poate chiar milioanele (o faptă „luminoasă” are „replici” nebănuite și se propagă într-un mod perpetuu) de oameni NEINFLUENÞAÞI, ale căror destine NU AU PRIMIT CEVA POZITIV pentru că puținii oameni perfecți REFUZÃ să-și îndeplinească menirea, să-și ducă la bun sfârșit promisiunea?
Arhereu (oarecum descumpănit): Eu nu mi-am refuzat menirea, mi-am purtat crucea până la capăt.
Ela: CRUCEA? Dumneavoastră vorbiți de CRUCE? Cum puteți să începeți să va gândiți la... să va comparați cu... care a fost crucea dumneavoastră? O confundați cu „nefericirea artistică” în care ați preferat să „băltiți” ani și ani de zile până când nimic nu s-a mai ales de...
Arhereu: Nefericirea realizată pe fondul unei ferciri realizabile e o cruce cu o greutate care nu poate fi neglijată.
Ela: Sunteți ironic dinnou și... preferați „carcase” filosofice etanșe unor exprimări naturale, cursive. Dar nu-i nimic. Two can play this game...
Arhereu: Destul! Sunt obosit. Prea obosit. Nu mai pot. Nu mai am răbdare. E prea mult. M-ați așezat aici pe un piedestal ce aduce mai mult a eșafod... m-ați adus aici în locul ăsta absurd că să-mi scoateți pe nas, să mă judecăți și să mă condamnați pentru ceea ce eu NU AM FÃCUT! Deși e absurd, înțeleg. Înțeleg și de data asta. Înțeleg, Ela...
Ivan (redevnind atent): E Doamnă Procuror pentru tine.
Arhereu: Da, Ivan. Ai dreptate și tu. E doamnă Procuror... înțeleg. Știu... Am știut dintotdeauna... nu am avut niciodată de ales. Nu am avut scăpare. Am să-mi port crucea nefericirii până la capăt. Bucuria și fericirea mi-au fost refuzate. Nu doar eu am fost acela care nu a vrut să soarbă din bucurie, din fericire. Altcineva mai puternic decât mine s-a împotrivit tot timpul. Așa e destinul unora. N-am înțeles și niciodată n-o să pot înțelege. Așa cum nici noi - toți - aici, nu vom înțelege. Problemele astea nu au răspuns, nu-și găsesc rezolvare niciodată. Am fost o „promisiune continuă”... poate cea mai frumoasă dintre promisiuni pentru atâția oameni, pentru cei mai mulți dintre toți cei de față. Văd aici prieteni, foști prieteni, oameni de care nu-mi mai amintesc dar care știu că au reprezentant ceva, odată... demult. Văd foste iubite ale maturității sau iubite de adolescență... fosta soție... mi-am văzut părinții, frații, prietenii copilăriei. Sunteți toți aici... toți care ați contat...
Ivan (fară a da importanță celor ce se discută): O mie de ani a durat că să-i adunăm pe toți.
Arhereu: O mie de ani, Ivan. Un mileniu... atât de mult... i-ați strâns pe toți aici că să mă judece... nu vreau să mă apăr. Nu-mi pasă ce se va întâmpla cu mine. Voi fi condamnat. Asta se va întâmpla cu siguranță. Nimeni nu poate scăpa oricum. Voi fi judecat și condamnat pe vecie pentru că nu am dat mai mult... mai mult, mai mult, și mai mult! ENORM! TOTUL! Pentru că nu m-am golit, nu m-am stors, nu m-am secat de tot ce aveam mai bun și nu le-am pus în față lor... în fața voastră, că să va infruptați... din mine... să benchetuiți, să petreceți, să jubilați, să va bucurați... și voi... măcar o dată. Să nu mai simțiți că sunteți... obișnuiți, perfect egali unul cu celălalt, cu nimic deosebiți față de restul. Să simțiți și voi că sunteți „luminați” măcar pentru o secundă... e vina mea că... nu m-am așezat dinaintea voastră să va infruptați... mai mult... acum aveți ocazia... dinnou... și pe săturate... n-am refuzat niciodată! Nu v-am reuzat niciodată... Nu m-am dat nicio clipă înapoi. ASTA A FOST CRUCEA MEA! ASTA AM PURTAT CU ATÂTA DURERE ȘI CHIN ȘI... PLÃCERE ÎN SPATE. Cu ea am urcat de atâtea ori GOLGOTA vieții mele. Pe oricine am întâlnit... nu l-am dat la o parte. Din mine a putut să guste oricine a vrut! Asta e vină mea! Asta e crimă mea? Am dat prea mult? Prea puțin!? VOI, cei din juriu, uitați-vă în ochii mei, în sufletul meu, uitați-vă la mine... uitați-vă în trecut și spuneți sincer că eu v-am dat prea puțin... și spuneți sincer că eu nu am însemnat ceva luminos... în viața voastră banală... și spuneți sincer că a fost prea puțin... și ... SPUNEÞI SINCER MERITAÞI...

Scena V
Ceilalti, Diavolul

Diavolul (doar vocea – nu se vede pe scenă): Hahahahahahaha!
Arhereu (doar pentru el): ce râs drăcesc!
Judecatorul: Liniște în sal...!
Ivan (se trezește din moțăială): Liniște bă că-ți dau una după ceafă!
Ela: Domnule Ivan, vă rog să vă abțineți...
Judecatorul: Nicio grijă, se consemnează! „dupa cefa, una”...
Diavolul (ramane ascuns in continuare): Devine patetică treaba! Miau ham schiau schiu chiu zdup zdop poc trosc iha beeeeaaa buuuu buhuuuu buhuhuuuu yodlee hu huuuuu!
Arhereu (foarte confuz): ce dracu!
Judecatorul (confuz si el): Ivane... aaaa... domnule Portar, puțină decentă, suntem în sală... aaaa, în salon.
Ela (destul de confuză și ea): Domnule Ivan, va rog eu, puțină decență... indiferent de ce ați mâncat la prânz... sunt și doamne de față!
Ivan: Da n-am fost eu! Zău așa. Intelectualul!... Intelectualu dracu las că te aranjez eu acu o data pentru...
Ela, Judecatorul (surprinși): IVANE!

Scena VI
Arhereu, Diavolul, (mai apoi) Ivan, Ela, Judecatorul

Arhereu (ridicandu-se greu de pe jos, se freacă la ceafă): ce dracu!... au! Au, auuuuuu! Uiuuu, ce amețesc! Bine mă mai păli mițosu. Credeam că, în starea mea, e imposibil să mai schimb programul da cred că am rămas fără semnal...
Diavolul (în spatele lui): Jumătate de oră!
Arhereu (surprins): Cum? Cine ești dumneata?
Diavolul: Ai fost „pe programul doi” fix jumătate de oră. După ceas!
Arhereu: Nu înțeleg. Adică înțeleg... m-a lovit Ivan și apoi mi-am pierdut conștiința, aaa...
Diavolul: Hahahahahahhaha! Că bine zici! Chiar ți-ai pierdut conștiința.
Arhereu: Am vrut să zic „cunoștința”... pe Ela!? Am pierdut-o pe Ela?
Diavolul: I-am expediat... un departament mai jos. Pe ea, pe moșulică și pe portar. Portarul mi-era cel mai simpatic. Măcar el era autentic...
Arhereu: Cum să nu! Natural sută la sută. Ce-i în gușa și-n căpușă! Mă rog... gușa, ce-i drept, avea, căpușe, nu cred. Avea purici.
Diavolul: Hahahahahaha! Ești nostim musiu.
Arhereu: Eram.
Diavolul: Lăsați... nu e nevoie să ne plângem de milă. Se putea și mai rău.
Arhereu: Mai rău de atât?
Diavolul (ghiduș): Mai bine de atât? Mai rău de-atât, mai bine de-atât! Atât și cu atât dau un atât și mai mare. Bine și cu rău dă rău. Rău! Bine rău!
Arhereu: Va rog sa mă iertați, cine sunteți dumneavoastră? (doar pentru el): cine dracu mai e și asta?
Diavolul: Cine-s eu, cine-s eu? Da ce importă cine-s eu! Te scăpai de belea, asta contează. Te scăpai și de data asta. Restul au zbughit-o oricum...
Arhereu: Înțeleg. De fapt nu înțeleg! (auuu, bine m-a mai potcovit Ivan) Nu înțeleg deloc. Moșulică era inofensiv, Ivan începuse să devină simpatic, Ela... mi-era dragă (cred!). La compania unora din juriu aș fi renunțat cu plăcere însă... mai ales că mă vedeam în ochii lor...
Diavolul: Hahahhaha... ca un berbec perpelit în proțap. Știu. Am văzut și eu asta.
Arhereu: Ați văzut asta?
Diavolul: Mie nu prea-mi scapă lucruri. Dar nici asta nu importă. Ce importă e că... ți-era dragă Ela? Scândura aia?!
Arhereu: Era tot ce aveam eu mai bun.
Diavolul: Era pe mine!
Arhereu: Ela era pe dumneavoastră? ... și nu-i deloc scândură!
Diavolul (șiret): Am vrut să zic: „era pe dracu”. E’te fleoșc, că doar n-o fi vreo Marilyn Monroe.
Arhereu (doar pentru el): asta-i dus! L-o fi ciocănit și pe el Ivan
Diavolul (întâmpinându-i cordial pe ceilalți): Ivan! Aaaaaa! bine ai venit dragul meu Ivan. Ce bine-mi pare să va revăd domnule Judecător. Ela!
Ela (adresandu-se mai mult celorlalți): Așa ceva e inadmisibil...
Judecatorul (catre Diavol): Domnul meu, lucrurile astea nu se fac în modul asta. Ați încălcat procedura. Există riscul înaintării unei plângeri. Și pe bună dreptate.
Ela (ignorandu-l in continuare pe Diavol): E inacceptabil...
Ivan (absent, între timp a început sa buchisească): Numai intelectualii-s de vină. Mama lor de gânditori!
Judecatorul: Consecințele pot fi incalculabile... și inimaginabile.
Ela: E impardonabil sa se întâmple una ca asta unei doamne...
Arhereu (doar pentru el): da ciufuliți mai sunt! (adresandu-se tuturor) Ela... doamna Procuror, va simțiți bine?
Diavolul: Las-o, n-avea grija ei. E rezistentă. Iarbă rea nu piere.
Ela: Domnule, nu permit...
Diavolul: Te rog să mă ierți, Ela! N-a fost cu intenție (m-a luat gura pe dinainte)... și ce-nseamnă fandoseala asta cu „domnule”? doar ne cunoaștem de atâta timp.
Ivan (pare cel mai puțin afectat dintre cei trei; dă impresia ca nu e atent la ce se discută): 1039 de ani!
Diavolul: Bravo Ivan! Stai bine la matematică (stai rău la alte capitole dar... cu atât mai bine pentru mine) totuși nu sunt chiar 1039 de ani. Sunt ceva mai puțini.
Arhereu: Ela...
Ivan (trezit puțin din moțăială): E doamna Procuror pentru...
Arhereu: pentru mine. Scuză-mă Ivane! Doamna Procuror, îl cunoașteți pe acest domn? (doar pentru el): de ce mama dracu mă mai mir? Sunt cretin de-a dreptul: „Ela îl cunoști pe nenea asta dus cu pluta?” Ce întrebări pun și eu!
Diavolul: Dacă mă cunoaște! Normal că mă cunoaște. Suntem parteneri de afaceri de cea mai... primă speță. Mână-n mână conlucrăm, cooperăm și cooperativizam engros. Minți diabolice...
Ela: Te rog să taci! Nu înțeleg de ce ți-ai vârât coada în Procesul asta. E inadmisibil!
Judecatorul: Da, cineva ar trebui să înainteze o plângere.
Ivan (revint la obișnuita lui stare de moțăială și absență): Eu doar le trec pe răboj. P-alea rele și multe.
Diavolul: Ei, și cu tine acum! De ce mi-am vârât coada? De ce, de nece uite că mi s-a părut interesant s-o fac.
Arhereu: Ela... doamna Procuror, cine-i domnul?
Diavolul: De fapt, mi s-a părut revoltător de-a dreptul. I-ați strâns pe toți aici sa-l răstigniți și pe mine mă lăsați deoparte! E chiar jignitor.
Ela: Nu te-a lăsat nimeni de-o-parte pentru că TU nu ai ce caută de-partea-asta. Eu sunt de-a dreptul revoltată. Domnule Judecător, cineva ar trebui să se ocupe de tot haosul ăsta.
Judecatorul: Desigur. Procedura a fost grav încălcată. Jurații au luat-o la sănătoasă, care-ncotro a tulit-o.
Diavolul (vădit satisfăcut): Hahahahaha, ca iepurii au zbughit-o!
Ivan (pare iar mai dezmorțit): Te pomeni că tot io trebe să-i adun cu arcanu. A nu! Asta-i prea de tot. Sta-ți-ar in gât mintea de intelectual a de pe urmă !
Diavolul (nebăgându-l in seamă pe Ivan) : Și cum să nu am ce căuta de partea asta? Hai că asta-i bună! păi nu de-aia ajung ăștia aici.
Ela: Nu hotărăști tu de ce ajung ei aici. Nu hotărăști tu verdictul și, de unde și până unde ai tras concluzia că ne-am strâns să-l răstignim pe?...
Diavolul: Asta-i bună! îți bați joc de mine, Ela! Că doar n-o să-l petreceți cu flori și lăutari după ce veți termina toată tărășenia...
Ivan (reluându-și moțăială): Parșivă tărășenie!
Arhereu (doar pentru el): Ivane, nici că se putea s-o nimerești mai bine! Parșivă, într-adevar.
Ela: Într-adevăr, nimeni nu poate ști rezultatul final. E prea devreme să ne pronunțăm însă, dumnealui va avea parte de un Proces cinstit...
Diavolul: Cinstit! Aici? Cu voi? (doar pentru el: Hoților!) Hahahahahaha!
Arhereu (tot pentru el): are nenea ăsta un râs de te trec toți fiorii (adresându-se tuturor) Și de ce va îndoiți dumneavoastră că n-o să am parte de un Proces cinstit?
Diavolul: Dragul meu! Prietene. Tovarășe cetățean, este evident. Se vede de la o poștă. Totul miroase a...
Ivan (in nota obișnuită de moțăială și absență): A catran. Și nu e de la mine!
Ela: Bineînțeles că nu e de la tine, Ivan. Mirosul de catran vine de la el. Duhnește tot a catran și smoală. Un pic și a lăcrămioare...
Diavolul: Că doar n-o fi să miros a busuioc și agheasmă. Un pic a lăcrămioare mirosi și tu Ela. Parcă și prin ochii tăi verzi îți ies scântei de lăcrimioare...
Ela: Știi ce! M-am săturat. Dacă nu te potolești te...
Diavolul (ghiduș): Mă ce? Ma trimiți?...unde?! Mă ia?... cine? Cine să mă ia pe mine? Cine și cu cine fac un CINE și mai mare. Eu și cu eu sunt de două ori odată și apoi de patru ori. Într-un singur loc. Și-n același timp. Simultan și concomitent. Eu și cu mine ne speriem unul pe altul. Ne arătăm pisica. Neapărat neagră. Și zburlită. Și cu ochii negrii. Ala bala portocala. Hop țop hodoronc tronc. Cine? Eu!? Eu mă iau pe mine. Cioc, cioc! Cine-i? Eu! Eu, cine? Io, dracu gol, am venit să mă salt...
Arhereu (doar pentru el):e nostim zbanghiul
Diavolul (redevenit serios): Eu și cu tine, Ela? Asta-i altă treabă. Cioc,cioc (la ușa Elei)! Cine-i? Io, mă lași să intru?...
Ivan (nota obișnuită – nu pare a fi atent la discuție): l-a lăsat. E trecut pe răboj. E buchiseala dracului.
Arhereu (tot pentru el, fascinat de jocul Diavolului): zbanghiul e nostim
Ela: Nostim! E cum nu se poate mai nostim. Sunt curioasă ce-o să ne mai prăpădim de râs când s-o auzi de cele întâmplate aici mai sus.
Diavolul: M-ameninți, Ela? Ooooo, hai că devine interesant. Nu te-am mai văzut așa de o mie de ani. Începe să-mi placă tărășenia.
Ivan (la fel de absorbit de buchiseala lui): Parșivă...
Arhereu (tot pentru sine): Tărășenie! Ai dreptate Ivane. Noi ce dracu om mai căuta aici? Văd că ăștia se războiesc de minune și fără ajutorul nostru (adresându-se tuturor) Va rog să mă iertați. Ela... doamnă Procuror, domnule Judecător, domnule...
Ela (nemaiputându-se stăpâni): Drac împielițat!
Arhereu: Ai spus... ați spus ceva, doamna Procuror?
Ela (revenindu-și): N-am spus nimic domnule Arhereu.
Arhereu: Mi s-a părut... dar ce spuneam... eu nu mai înțeleg nimic. În primul rând, unde au dispărut jurații, ce s-a întâmplat cu procesul?
Ela: Unde au dispărut jurații?...
Ivan (nota obișnuită): Dracu știe! Numa’ să nu mă mai puneți tot pe mine să-i strâng.
Ela (țintuindu-l pe Diavol cu privirea): Dracu trebuie să știe unde au dispărut jurații! Și poți stă liniștit, Ivan. Nu dumneata îi vei adună.
Arhereu: În al doilea rând, cine-i domnul? Și în al treilea rând, de ce va certați?
Ivan (devenind atent): Trebuie să știe el totul, că e el deștept.
Ela: Ivan! Nu-i corect. Nu-i vină domnului Arhereu că eu și... el nu ne înțelegem.
Diavolul: Dar ne înțelegem de minune. Așa cum ne-am înțeles dintotdeauna.
Ela: Ba nu ne înțelegem deloc. Așa cum nu ne-am înțeles niciodată.
Arhereu (pentru sine): dracu să mă ia dacă mai înțeleg ceva din toată babilonia asta drăcească
Diavolul: Ela, mă jignești și mă dezamăgești. Noi doi...
Ela (infuriată): Noi doi? N-a existat niciodată un „noi doi”. Nu te-am lăsat să intri. Sau, dacă te-am lăsat, te-am lăsat doar că să-ți spun să-ți iei tălpășița cât mai repede și să nu mă... să nu ne mai deranjezi.
Ivan (reabsorbit de ale lui): femeile!
Ela (continua neluându-l in seamă pe Ivan): Niciodată nu m-a interesat oferta ta. M-ai ademenit... ne-ai ademenit atâta amar de vreme. Chiar nu ți-ai dat seamă că nu poți câștiga de partea ta pe cineva ca mine, pe cineva ca noi?
Diavolul (un pic descumpanit): Esențialul e că m-ai lăsat să intru. Iar bătălia nu e niciodată pierdută. Nici chiar acum.
Ela: Evident că pentru tine bătălia nu-i niciodată pierdută pentru că niciodată nu ai nimic de pierdut. Nici chiar acum. Puțin îți pasă că ai provocat haos acolo unde ar trebui să domeasca ordinea și disciplina - fie ele și absurde. Ai mirosit un câștig. De fapt ai mirosit câștigul cel mai mare. Potul pe care îl așteptai de atât timp.
Diavolul: E dreptul meu.
Ela: E pe dracu. Lucrurile nu pot rămâne așa. Ai simțit că o să-l pierzi definitiv... domnul Arhereu înțelesese. În sfârșit înțelesese. Era pe calea cea bună.
Arhereu (exasperat): Ce, ce, ce, oameni buni! Ce înțelesesem? să mă ia toți draci dacă voi nu vorbiți chinezește aici! Ela... doamna Procuror, domnule Judecător, Ivane, domnule...
Ivan (dezmorțit): Zi-i pe nume - lua-r-ar și pe el toți draci. Să ne trimită el... mai jos, să ne hărtănească și jughinească toți drăcușorii ăia ai lui. Mare deștept se mai crede și ăsta.
Arhereu: I-aș spune pe nume, Ivane, dacă aș ști cum se numește dar nici măcar asta nu știu. E complet absurd tot ce se întâmplă aici. Eu nu mai accept așa ceva. O să declar „eroare de procedura”...
Ela: Și bine ați face, Domnule Arhereu. Ați fi perfect îndreptățit.
Judecatorul: Sigur, sigur că da. Procedura a fost grav încălcată. Așa ceva nu s-a mai pomenit. Ar fi dreptul dumneavoastră ca, având în vedere elementele absolut inedite ale Procesului, să înaintați o plângere și, în general - ce mai încoace și-ncolo - să solicitați o „eroare de procedură”.
Diavolul (surprins si disperat): Eroare de procedură! Imposibil. Unde s-a mai auzit așa ceva?
Ela: Și unde s-a mai auzit ca Aghi... ca cineva cu atâta putere și răspundere în tot mecanismul nostru judiciar să dea buzna în plin Proces, să trimită Portarul, Procurorul și Judecătorul la... dracu-n praznic, să pună pe fugă toți jurații, să încerce să influiențeze Acuzatul denigrându-i Conștiința și, și, și... dracu știe ce-oi mai fi făcut!?
Diavolul (descumpănit): Totul are un început...
Ela (vadit satisfacută): Și un sfârșit.

Ultima scena (ceilalți se retrag)
Arhereu
Arhereu: Sfarșit? Credeam că sunt la capătul drumului. Că mă așteaptă pedeapsa supremă pentru păcatele mele supreme. Pedeapsa veșinică... Imediat după marele și pateticul meu discurs - acela cu „crucea purtată cu atât durere pe Golgota vieții mele” - eram pregătit sa adaug următoarele:
„Se închid ferestre, se închid uși, se închid palate, morminte. Se închid... vieți. Se termină totul. Ferestrele dispar... se închid uși... pentru totdeuna... și dispar. Se năruie palate, se năruie veșnicii, se năruie Iaduri și Raiuri, se năruie vieți... pentru totdeauna. Oamenii dispar, mor... ajung „in mijlocul jumatății”... „in the middle of between”- la confluiența Binelui cu Răul, a Iadului cu Raiul - în Purgatoriu, pentru a-și primi „dreapta judeacată”. Acolo așteaptă, și așteaptă, și așteaptă... DAR, în acel moment și-a băgat Dracu coadă. Ei da! Dracu gol era chiar dracu gol în persoană. Scaraoțchi, Behemot, Belzebut, Azazelo, Zuzu, Druzu, Buzu, Huzu... Cucuruzu! Cum dracu s-o numi al cu o mie de nume și fețe de încă o mie de ori pe atât! A apărut crezând că atunci e momentul să pună în sfârșit gheara pe mine. N-a mai avut răbdare. Până la urmă tot în... departamentul de jos aș fi sfârșit. Eu nu înțelesesem nimic. Ela a blufat. N-aș fi știut să mă apăr și aș fi pierdut Procesul. Așa însă... Plângerea a fost înaintată. A fost trimisă la... departamentul de sus, s-a ajuns la concluzia că asemenea evenimente și „ingerințe” în bunul mers al mecanismului judiciar sunt intolerabile și s-a luat o decizie unică. Nemaîntalnită.
(Arhereu dispare) Judecatorul si Ivan revin
Judecatorul: Așa ceva eu nu am mai auzit de când sunt eu Judecător.
Ivan: Parșivă tărășenie!
Happy End