(...)

RUNA

Ah, mamă, cine-i oare norul?
N-o fi chiar Hunar, călătorul,
Străinul ce-a sosit aseară
Supt adăpostul casei noastre?
Avea și el pe cască fulgere albastre
Și calul lui tot alb era
Când a intrat în curte, supt arcadă,
Urmat de cavalcadă.

RILDA

Se poate... Dar acum
Se farmă norul.
Dispare călătorul.
Învăluită-n fum
Se stinge cavalcada,
Se năruie arcada,
Și, alb ca zăpada,
Se face-acuma un castel
Și-un lac albastru lângă el,
Cu palmieri cu umbrele rotunde,
Cu nuferi albi ce dorm pe unde:
Castelu-i 'nalt, cu arcuite geamuri,
Iar colo-n fund, supt un umbriÈ™ de ramuri,
Se vede înăuntru, pe fereastră,
O fată blondă care țese-ntruna.

RUNA

O mamă, parcă-i casa noastră!

(...)