“Dragă Steph. Pentru că tu nu vrei să mă vezi în ochi, eu ți-am scris o scrisoare importantă. Te rog să o citești până la capăt. Să știi că astăzi se împlinesc cinci luni și treisprezece zile de când am făcut jurământul. Dar astăzi s-a întâmplat ceva. Pentru că tu nu vrei să vorbești cu mine de două zile-jumate, nu m-am putut abține și i-am povestit lui Tomy despre secret. Și după ce i-am zis, s-a uitat la mine și mi-a făcut: miaau. M-am speriat puțin și atunci l-am întrebat dacă a înțeles și a zis încă de două ori: miau. Acum mor de frică dar nu mai am ce face. Să știi că e adevărat că sufletul lui moș Val a intrat în Tomy pentru că era la ei pe casă când a murit. Am vrut să fiu corectă și să-ți spun că am zis cuiva, dar tu nu vorbești cu mine și dacă știam că mă înțelege nu-i spuneam. Cred că imediat o să-mi cadă jos o jumătate de mână și te rog frumos să ridici blestemul, să-mi cadă numai o unghie de la mâna cealaltă la care mă uit și care s-a albăstrit deja. Și te rog să mă ierți că nu mai fac niciodată. Adele.”
- Ei, pitica mea. Ce dulce ești! Noroc că nu ești aici că-mi vine să te strâng una... și să te pup. Da, și nu pe frunte... pitica mea...
- Ba-s aci!
- Tuuu! Nu ți-e rușine!? Ce faci acolo, tu? Spionezi? Ieși imediat de sub pat! Urgent!
- M-am ascuns de tine că-mi era frică. Uite mâna, uite, mi se albăstrește. Fă ceva, te rog. Imediat îmi pică și mi se infectează și poate trebuie să-mi taie și umărul.
- Hai aici, pitico!
- Mă ierți?
- Dacă vii în momentul ăsta!
- Te rog, nu mă bate...
- Da’ când te-am bătut eu vreodată? Hai aici!
- Când eram mică.
- Eu nu dau în muieri. Haide! Uite, am suflat de trei ori și gata, am luat blestemul.
- Sigur?
- Păi da, nu eu l-am făcut? Hai că-i gata, piticot.
- Aiii... ce spaimă am tras!
- Pitico, te-am căutat toată dimineața dar nu te-am găsit.
- Păi nu, că m-am ascuns aici și am așteptat să citești scrisoarea.
- Azi e ziua ta!
- Știu.
- Și crezi că nu ți-am făcut un cadou?
- Nu știu. Bine că ai ridicat blestemul!
- Uite, știi ce-i asta?
- O cheie.
- Normal, dar de unde-i? Imi spui tu mie? Poti tu sa ghicesti?
- Nu știu, da' spune-mi tu.
- Bine. Uita-te la mine. Te uiti? Aici in ochii mei. Hai, nu te mai rusina... Uite, vreau sa-ti spun ceva important. Ce-ți dorești tu cel mai mult și mai mult în viața ta?
- Așa care se poate mai ușor sau care se poate mai greu?
- Mai greu. Mai mult și mai mult... îți dorești tu... din toată lumea...
- Păi, n-are legătură...
- Are! Despre asta e vorba. Are o mare legatura, mă crezi?
- Pai sa stii ca nu prea pot sa te cred, dar stiu ca tu ce zici e bine intotdeauna.
- Hai cu mine!
- A, îi cheia de la pod!
- Nu, tu, hai să intrăm să-ți arăt.
- Stai să aprind lumânarea.
- Ce zici tu de asta?
- Nu știu. A, uite pick-upul lui bunicu’.
- Bine, și asta, am găsit melodia ta.
- Pune-o, vreau sa o ascult!
- Nu acum, ai răbdare. Chiar nu te-ai prins?
- Nu.
- Uită-te acolo.
- Am văzut, da’ ce-i aia?
- O machetă.
- Despre ce?
- Eu ies pe acoperiș, tu mi-o dai și apoi vii și tu, da?
- Þine-o. Asa... ai prins-o? Sa stii ca nu e grea deloc
- Dă mâna. Ai grijă să nu aluneci. Nu asa, tu, ridica-ti picioarele alea. Of... sa ma cobor si sa te imping eu de jos?
- Nu, stai ma, ca ma doare mana blestemata.
- Nu te doare nimic, tu, ce idei poti sa ai. In sfarsit. Stai aici, sa nu te misti, da?
- Și acuma?
- Uită-te bine la ea.
- Nu înțeleg, nimic?
- A, păi sigur, am uitat ceva. Stai să pun asta. Ei ce zici acum?
- Parcă ar fi un fel de umbrelă.
- Și...
- O cutie cu roți...
- Da...
- Și asta parcă-i morișca de la râșnița de cafea.
- Ei, ce zici tu de asta?
- Eu zic ceva, dar nu te cred.
- Nu? Păi fii atentă. Eu am să fac pentru tine ce ți-ai dorit tu cel mai mult si mai mult pe lumea asta, dar nu așa cum te lauzi tu că ai făcut-o când erai mică. Chiar adevărat, real. Intelegi?
- Asta lucrai tu cu băieții?
- Nu, alea-s prostii. Nu te bucuri?
- Nu știu, da asa m-ai strans de mana, asa ma doare...
- Gata, hai să-i dăm drumul. Þine capătul ăsta să agăț umbrela. Ești pregătită? Îi dăm drumul?
- Dacă zici...
- Stai, am uitat... Să punem ceva în ea. Uite, pe drăguțul de Tomy. Să-l pedepsim un pic dacă tot ne știe secretul.
- Nu. Te rog, nu.
- Ba da, nu pățește nimic, ai încredere în mine. Nu-s chiar așa de sadic. Ai încredere.
- Dacă pățește ceva nu știu ce-ți fac.
- Hai Tomy. Þine-l. La trei îi dai drumul. Ești gata?
- Da!
- Doi, trei...
- Uite-l... alunecă... zboară... stai Tomy liniștit! Zboarăăă!!! Zboară, Steph, zboară...
- Da!
- Așa... imediat ajungi, stai Tomy, zboarăăă...
- Daa...
- A zburat! Uite ce cuminte stă... a zburat, Steph!
- Vezi că n-a pățit nimic?
- Te iubesc!...
- Iar te smiorcăi? Niciodată n-ai batistă.
- Steph!
- Da!
- Azi!?
- Păi nu-i ziua ta? Hai, gata. Schimbă-te rapid și hai.
- Îs bine așa! Unde mergem?
- Pe deal, dar mai întâi trebuie să trecem pe la colibă.
- Aha... acuma stiu, aia îi cheia de la coliba?
- Normal. Tu ia pick-upul.
- Și cu ce mergem?
- Ai să vezi.
- Mă duci la submarin?
- Nu, submarinul nu-i acolo.
- Lăsăm ușa deschisă?
- Da.
- Luăm cu noi și macheta?
- N-are rost. Hai să-ți spun planul. Trebuie să luăm cu noi căruțul de lapte al lui Mol.
- Cum?
- Păi, pe deal mergem abia deseară. Până atunci trebuie să pregătim terenul.
- Și cine știe de aparatul tau?
- Cum cine? Păi poate să mai știe cineva un secret de-al nostru? Nu știe nimeni.
- Nici Nick?
- Ce-are a face Nick?
- Și la ce oră mergem?
- Stai să-ți spun. La șase seara, Mol și bătrânii merg jos la bar. S-a anunțat “ședință”.
- Iar?
- Am avut eu grijă.
- Și dacă nu se duc?
- Ba se duc. Au un motiv serios. Nu contează.
- Da, dar la Mol rămân gemenii acasă.
- Toți băieții, la ora șase sunt pe teren. E meci cu “bandiții”, îți dai seama că nu vor lipsi.
- Si fetele au petrecere acasă la Betty...
- Corect!
- Să nu-mi zici că tu te-ai ocupat?...
- Păi ce credeai?
- Si... spune mai departe!
- La șase si cinci, tu intri prin spate la Mol, iei căruțul și-l aduci la casa părăsită, tot prin spate, prin grădini.
- Dar cum trec podețul?
- L-am rupt sa poti trece.
- Și...
- Îl încărcăm și apoi mergem la colibă. Da' vezi că trebuie să ne mișcăm rapid. Acolo asamblăm, luăm ce-avem de luat și direcția: deal.
- Steph!
- Ce-i?
- Nimic.
- Ce-i cu tine, tremuri?
- Am emoții. Mă doare burtica...
- Bine, du-te la budă, să nu te-apuce pe-acolo... Nu uiți, da?
- Cum să uit?
- Ia-ți ceasul lu’ bunica. La cinci jumate te pregătești. Fugi o dată că ești palidă.




- Of, ce greu e căruțul ăsta! Si dacă ar fi plin?... Steph! Esti aici?
- Ai cam întârziat...
- Da, că era să mă prindă. Că moșu’ a adormit și am intrat în casă, am pus ceasul să sune, și m-am ascuns sub pat. Apoi s-a trezit și până s-a dus am înțepenit sub pat.
- Bine, dar nu te-a văzut nimeni?
- Numai Tomy.
- Bine, el e de-al nostru.
- Da că și el a zburat... cu macheta...
- Hai ajută-mă să încarc.
- Ce-i asta?
- Ai să vezi. Ai adus pick-upul și placa?
- Normal.
- Hai, ajută-mă și tu la tras.
- Să știi că și eu am cusut șapte cearșafuri, da’ nu-i
de-ajuns, așa-i?
- Cum să fie? Dacă așteptam eu după tine, făceam noi balonul peste zece ani.
- Și eu am o surpriză pentru tine, dar nu-ți arăt până pe deal.
- Ce-i?
- Nu-ți zic. Acuma descărcăm?
- Numai ruxacul galben. Hai!
- Cum ai reușit să deschizi coliba?
- De câteva luni lucrez aici. Intra, te rog. Surpriza! Ia uite ce-avem aici!...
- Uaaai... o motoretă... cu asta mergem?
- Þi-e clar!
- Cu ataș?
- Da. M-am gândit la început că ar fi mai ușor tot aparatul fără ataș, dar trebuie să ne gândim și la aterizare. Ne trebuie stabilitate.
- Aha...
- Dă-te la o parte sa ies!
- Legăm căruțul de ea?
- Te-ai prins.
- Stai să văd... Nu-i grea...
- Păi tocmai asta e! Sa nu fie prea grea.
- Si benzină?
- Avem de toate, nu te speria. Hai, că suntem în întârziere.
- Da' merge?
- Sigur, numai că nu putem să-i pornim acum motorul că ne-ar auzi baietii de pe teren. Sună cam tare...
- Hai că te-ajut.
- Tu ține de ele să nu cadă. Tine cheia si inchide coliba.
- Hai! Și cam cât trebuie să mergem pe jos?
- Cam trei sferturi de oră.
- Și-apoi vine dealul...
- Da, dar ne întoarcem pe motoretă și câștigăm mult timp.
- Si acum intram prin padure?
- Nu, cand ne intoarcem venim pe-acolo. O sa-ti arat ceva cand trecem pe langa parau.
- Aii... mai este mult?
- Vreo zece minute și putem porni motorul. Dar ce surpriză vrei să-mi faci pitico?
- Ai să vezi. Eu am construit-o cu mâinile mele.
- E cam de mărimea care se vede in gentuta ta?
- Da.
- Bine pitico, bravo!
- Ce bravo, că nici nu știi despre ce e vorba.
- Așa-i pitico! Suie-n ataș!
- Nu, eu vreau pe motoretă, lângă tine. În față. Eu conduc, da?
- Ei, nu suntem la săniuș, stai în spate dacă vrei, dacă nu...
- Bine. Așa?
- Da. Ești gata? Îi dăm drumul...
- Să mă țin de tine?
- Dacă vrei să nu cazi...
- Ca pe bicicletă?
- Cam așa ceva. Hai! Vezi ca pornesc...
- Aaaaa... N-am crezut căăă... o săăă meargăăăăă...
- De ce nu mă crezi când îți spun ceva?
- Aaaa... Arăta ca o rablă.
- Þine-te bine!
- Aaaa. Îmi place... Stai, oprește! S-a dezlegat căruțul...
- Așa, că te-am lăsat pe tine să-l legi. Iar pierdem timp.
- Dă-l naibii de timp! Ce mai contează...
- Ai dreptate! Þine sfoara. Uite așa se face un nod marinăresc.
- De unde știi?
- M-a învățat unchiu’ Joe. Și tot de la el am toate astea.
- Da ce-s?
- Ai să vezi, hai că n-avem timp.
- Mai este mult din deal?
- Nu, dacă mergem cu motoreta. Þine-te!
- Aaaa... Steph.
- Ce-i?
- Tu ești căluțul meu și eu mă țin de tine...
- Bine.
- Nu căluț, că mie mi-e frică de cai. Tu ești ino...
- Hai că ajungem.
- Și dincolo de deal, ce-i?
- Alte dealuri și lacul bizonilor.
- O să-i vedem?
- Nu.
- Așa-i și în munți, numai mai sus?
- Cam așa ceva, totuși nu se compară. In munti sunt stanci mari si ascutite...
- Mă duci în munți?
- Mai vedem...
- Ce-mi place vântul, îmi vine să adorm.
- Nu adormi, că mai avem de lucru. Hai c-am ajuns!
- Aici?
- Da.
- Vai, ce frumos se vede de aici. Uite casa pompierului. De ce nu m-ai adus niciodată?
- Te-am adus, dar nu-ți amintești. Și-apoi cu tine...
- Vai ce frumos! Mai mergem?
- Da, imediat ajungem la teren.
- Aici?
- Hai, ajută-mă la descărcat!
- Stai să-ți arăt ce-am făcut eu. Fii atent la mine.
- Deci asamblez singur, știam eu...
- Uite, asta e pasărea mea. E vulturul meu. Să-ți arăt cum planează.
- Frumos pitico. L-ai mai încercat?
- Nu. E prima dată. Am vrut să ți-l dau la sfârșit de an. E al tău.
- E frumos. Și l-ai colorat albastru cu alb. Dă-i drumul pitico, să te vedem.
- Așaaa, Steph, căluțul meu, vulturul meu, barza mea, cocorul meu, motoreta mea. Așaaa... zboară zmeule, frumosule, că Steph mă zboară cu el imediat. Zboarăăăă...
- Ai grija pe unde fugi sa nu aluneci! E frumos pitico, bravo!
- De unde știai că-i frumos înainte de a-l vedea?
- Știam că e un zmeu.
- L-ai văzut?
- Nu. Dar te cunosc.
- Îl legăm de aparat?
- Sigur.
- Mai ai de lucru? Hiii.. da asta ce-i?
- E parașuta unchiului Joe!
- Nu l-am crezut niciodată când ne povestea despre parașutele lui. Ai furat-o?
- Da. Pentru tine, pitico. Îți dai seama că pot ajunge la pușcărie?
- Păi și eu, pentru căruțul lui Mol.
- Lasă că i-l ducem înapoi.
- Și motoreta?
- Motoreta era părăsită. Nu mai trebuie nimănui. E a noastra.
- Ești gata?
- Aproape...
- Oare vântul ne ajută daca bate?
- Da, avem nevoie de vânt. Și vremea ține cu noi. Uite, chiar sunt gata.
- Steph. Hai să ne odihnim puțin.
- Da, și eu simt nevoia...
- Hai, aici lângă stânca asta. Am emoții mari...
- Sper că nu te-apucă...
- Nu. Nu știu, sunt atât de fericită, am emoții și parcă mi-e frică...
- De ce, pitico?
- Nu știu. Uite, piatra asta e un popas. Dă-mi mâna. Uite, simți cum bate?
- Da. Nici eu nu sunt în apele mele...
- Să mai stăm puțin. Știi, m-am gândit pe drum. De acasă și până la zbor e un pas. Oamenii nu zboară. Dacă noi vom zbura, poate vom fi neoameni?
- Poate un fel de păsări...
- Nu. Știi tu, ți-am spus că eu tot timpul visez că zbor. Dar nu așa... Așa, cu un aparat din asta nu m-am gândit...
- Știu pitico și eu mă gândesc uneori la zbor, dar nu așa ca tine. Ci uite, cam așa cum vom încerca. Eu vreau să zbor cu ceva construit de mine! Cu aparatul asta de zbor.
- Și eu, dar eu vreau să zbor fără aripi, fara parasuta, prin mine, adică, așa cum visez...
- Știu. Pentru zborul tău am construit aparatul. Pentru ca să-ți arăt că trebuie să fie ceva real ca să poți zbura.
- Știu Steph, și cred cu tot sufletul că vom zbura, dar voi zbura dusă de tine, cu aparatul făcut de tine și nu prin mine.
- Adele, eu îți pot oferi acest zbor. Altul nu am de unde. Tu poți să vii sau nu cu mine. Eu ți-l ofer și dacă tu nu vii. E pentru tine. Și eu îmi doresc, dar acest zbor e pentru tine, Adele.
- Eu vreau să-i spun pas. Pentru că voi păși în aer.
- Da, pas să fie! Suntem între sat și zbor. Suntem între pas. Asculta:
"...the last unicorn...
..."
- E cea mai frumoasa melodie din lume! Ai adus-o cu noi si imi place atat de mult...
- Da.
- Steph, nu mi-e frică să te întreb: ți-e teamă?
- Nu mi-e teamă de aparat. Eu l-am făcut. Mi-e teamă de pas... Tie?...
- Mie nu mi-e teamă de pas, ci de aparat.
- Adele, vrei să renunțăm?
- Aș vrea să zbor cu tine.
- Ai ocazia...
- Nu m-ai înțeles. Aș vrea să zbor așa cum vreau eu să zbor și să te duc și pe tine cu mine. Tu n-ai vrea?
- Nu știu cum e zborul ăsta al tău. M-am tot gândit cum ai putut tu să te ridici în aer când erai pitică, fără să te susțină nimic.
- Prin mine, Steph.
- Încerc să-mi imaginez dar mi-e greu.
- Întinde-te pe spate. Hai să facem un popas între pas. Dă-mi mâna. Ce vezi?
- Cerul, pasari, nori albi...
- Suntem în vârful unui deal, nu suntem mai aproape de cer?
- Ba da.
- Simți vântul?
- Da.
- Odihnește-ți fruntea, fața, mâinile, picioarele, corpul, încearcă să te simți ușor...
- Da...
- Ești mai usor?
- Da, parca totul nu se mai termina...
- Cum te simți?
- Amețit, dus...
- Steph?
- Ade...
- Ai adormit?
- Nu...
- Ești obosit. Poti să dormi, Steph. Dormi?
- A...
- Dormi, iubitul meu. Asa, uite chiar acum am sa te sarut pe frunte...

"... the last unicorn...
..."